Evacuare. Sentința nr. 357/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 357/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 357/2016
ROMANIA
Judecătoria S.
Mun. S., ., județul O.
Telefon: 0249/_
Fax: 0249/_
E-mail:_
DOSAR NR._
SENTINȚA NR. 357
Ședința publică din data de 18.01.2016
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: L. C. M.
GREFIER: I. C.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect „rezoluțiune și evacuare„ formulată de reclamantul M. S. prin Primar, cu sediul în S., .. 1, jud. O., în contradictoriu cu pârâtul M. I. S. –CNP_, cu domiciliul în S., ., ., ., jud. O..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantă consilierul juridic M. I. M., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, consilierul juridic al reclamantului depune la dosar delegație de reprezentare și copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe adresa nr._/17.12.2015, adresată de pârât, către reclamantă.
Instanța, verificându-și competența, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă în vigoare, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C.p.c. în vigoare, și în baza art. 238 alin. 1 din C.p.c. în vigoare, estimează durata procesului cu acordul consilierului juridic al reclamantei 1 termen de judecată.
Consilierul juridic al reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.
Consilierul juridic al reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar și cel depus la termenul de azi.
Instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 01.09.2015 sub nr._, reclamantul M. S., în calitate de persoană juridică, reprezentat prin primarul municipiului, în conformitate cu prevederile art. 21 și art. 62, alin. 1 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, CF_, a chemat în judecată pe paratul M. I. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța in cauza, sa se dispună rezilierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2557 din 14.12.2011 si evacuarea terenului ocupat de acesta.Solicită totodată obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata pe care le va face cu acest proces.
În motivare arată că în fapt prin H.C.L. nr. 209/14.09.201 1, Consiliul Local al municipiului S., ca autoritate deliberativa, a aprobat vânzarea, prin licitație publica, a terenului in suprafața de 600 mp, ce aparținea domeniului privat al municipiului S., situat in intravilanul municipiului S., .. 5B, cu următoarele vecinătăți: N - alee acces . . privata P. C.; E proprietate privata G. D.; V - teren domeniu privat al municipiului S., in vederea realizării unei investiții. Licitația pentru vânzarea imobilului teren in suprafața de 600 mp, situat in S., .. 5B a fost organizata in data de 25.11.2011 conform procesului verbal nr._/25.11.2011, încheiat cu ocazia desfășurării licitației publice deschise cu selecție de oferte, precum si a raportului nr._/30.11.2011 incheiat de comisia de licitație. Pentru licitația organizata in vederea vânzării imobilului teren in suprafața de 600 mp., teren situat in S., ., s-au depus doua oferte, oferta nr. 1 fiind depusa de către paratul de astăzi M. I. S..
Conform raportului nr._/30.11.2011, ofertantul nr. 1, respectiv M. I. S. a fost declarat câștigător al licitației.
Ca urmare a licitației a fost incheiat contractul de vânzare cumpărare, intre instituția noastră si M. I. S., in calitate de câștigător al licitației, contract autentificat sub nr. 2557 din 14.12.2011.
Învederează că in conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 209/14.09.2011, art. 1, ultimul alineat, cat si in conformitate cu prevederile art. 8.2 din caietul de sarcini, anexa la H.C.L. nr. 209/14.09.2011, referitoare la vânzarea prin licitație publica a terenului in suprafața de 600 mp., situat in S., .. 5B, cumpărătorul avea următoarele obligații:
- sa intocmeasca prin grija si pe cheltuiala proprie documentațiile de urbanism
necesare pentru zona in care este situat terenul, in scopul reglementarii condițiilor
de construire, accesibilității, racordării la rețelele edilitare, relațiile funcționale si
estetice cu vecinătatea, conformarea construcțiilor si amenajărilor;
- sa obtina autorizația de construire in vederea realizării investiției si sa o finalizeze
conform proiectului aprobat si avizelor legale, in termenul legal al autorizației de construire, sub sancțiunea rezilierii contractului de vânzare cumpărare, fara restituirea sumei achitate, reprezentând prețul de cumpărare.
Arată faptul ca, din graficul de realizare al investiției, anexat de parat la oferta de participare la licitație in vederea achiziționării terenului, rezulta faptul ca, la aceasta data, investiția ar fi trebuit sa fie la stadiul sistematizării verticale.
Conform notei de constatare nr._/2015, intocmita de inspectori din cadrul instituției, terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2557/14.12.2011 este neîngrijit si neingradit, fara a se fi realizat vreo investiție, terenul aflandu-se in același stadiu ca la momentul vânzării, respectiv anul 2011, asa cum rezulta din planșele foto pe care le va depune la dosarul cauzei.
Mai mult decât atât, arată ca paratul M. I. S. a obținut pentru terenul situat in S., .. 5B, Autorizația de construire nr. 603/06.12.2012, termenul de valabilitate al acestei autorizații de construire fiind de 12 luni de la data emiterii, termen ce s-a implinit la data de 06.12.2013, fara a se realiza lucrările pentru care a fost emisa aceasta Autorizație de construire, asa cum a arătat anterior, iar in conformitate cu prevederile CAP. VIII art. 8.2 pct. d din Caietul de sarcini, anexa la H.C.L. nr. 209/14.09.2011, prevederi de altfel insusite de parat prin declarația data de acesta odată cu depunerea ofertei de participare la licitație, cumpărătorul avea obligația sa obtina autorizația de construire in vederea realizării investiției si sa o finalizeze conform proiectului aprobat si avizelor legale, in termenul legal al autorizației de construire, sub sancțiunea rezilierii contractului de vânzare cumpărare, fara restituirea sumei achitate, reprezentând prețul de cumpărare.
Instituția l-a notificat pe parat prin adresa nr._/2015, primita de parat in data de 25.06.2015, sub semnătura de primire, sa depună, in termen de 5 zile de la primire, la sediul Primăriei municipiului S. - D.A.D.P.P., documente justificative privind realizarea obligațiilor precum si stadiul îndeplinirii investițiilor asumate, insa paratul nu a dat curs acestei solicitări.
Asa cum reiese din cele prezentate mai sus, paratul M. I. S. nu a respectat prevederile H.C.L. nr. 209/14.09.2011 si ale Caietului de sarcini, anexa la H.C.L., obligații insusite de către parat prin declarația data de acesta odată cu depunerea ofertei de participare la licitație, motiv pentru care solicita rezilierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2557/14.12.2011, conform prevederilor CAP VIII art. 8.2 pct. d din Caietul de sarcini, anexa la H.C.L. nr. 209/14.09.2011.
Față de cele menționate, solicită sa admiterea acțiunii așa cum a fost formulata, rezilierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2557/14.12.2011, evacuarea paratului din spațiul pe care îl ocupa si, de asemenea, obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, pe care le va face cu acest proces.
In drept întemeiază acțiunea pe prevederile art. 1270 pct. 1 Cod Civil, art. 1272 Cod Civil, art. 1549 pct. 1 Cod Civil, art. 1550 pct. 1 Cod Civil, prevederile H.C.L. nr. 209/14.09.2011, prevederile Caietului de sarcini si prevederile contractului de vânzare cumpărare nr. 2557/14.12.2011.
De asemenea, solicita judecarea cauzei si in condițiile art. 41 1 pct. 1 alin. 2 N.C.P.C.
A atașat înscrisurile sus menționate în copii conforme cu originalul (filele 5-29).
Pârâtul a depus întâmpinare arătând că nu se opune acțiunii reclamantei și solicită să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin HCL nr. 209/14.09.2011, Consiliul Local al municipiului S. (filele 12-13 dosar) a aprobat vânzarea, prin licitație publica, a terenului in suprafața de 600 mp, ce aparținea domeniului privat al municipiului S., situat in intravilanul municipiului S., .. 5B, cu următoarele vecinătăți: N - alee acces . . privata P. C.; E - proprietate privata G. D.; V - teren domeniu privat al municipiului S., in vederea realizării unei investiții.
Licitația pentru vânzarea imobilului teren in suprafața de 600 mp, situat in S., .. 5B a fost organizata in data de 25.11.2011 conform procesului verbal nr._/25.11.2011 (filele 10-11 dosar), încheiat cu ocazia desfășurării licitației publice deschise cu selecție de oferte, precum si a raportului nr._/30.11.2011 incheiat de comisia de licitație (fila 8 dosar).
Pentru licitația organizata in vederea vânzării imobilului teren in suprafața de 600 mp. s-au depus doua oferte, oferta nr. 1 fiind depusa de către paratul de astăzi M. I. S. (fila 9 dosar).
Conform raportului nr._/30.11.2011, ofertantul nr. 1, respectiv M. I. S. a fost declarat câștigător al licitației.
Ca urmare a licitației a fost incheiat contractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 2557 din 14.12.2011 (filele 5-7 dosar).
În conformitate cu prevederile art. 1, ultimul alineat din HCL nr. 209/14.09.2011, cat si in conformitate cu prevederile art. 8.2 din caietul de sarcini (filele 14-17 dosar), anexa la HCL nr. 209/14.09.2011, referitoare la vânzarea prin licitație publica a terenului in suprafața de 600 mp., situat in S., .. 5B, pârâtul avea următoarele obligații: sa intocmeasca prin grija si pe cheltuiala proprie documentațiile de urbanism necesare pentru zona in care este situat terenul, in scopul reglementarii condițiilor de construire, accesibilității, racordării la rețelele edilitare, relațiile funcționale si estetice cu vecinătatea, conformarea construcțiilor si amenajărilor; sa obtina autorizația de construire in vederea realizării investiției si sa o finalizeze
conform proiectului aprobat si avizelor legale, in termenul legal al autorizației de construire, sub sancțiunea rezilierii contractului de vânzare cumpărare, fara restituirea sumei achitate, reprezentând prețul de cumpărare.
Din graficul de realizare al investiției (fila 17 dosar), anexat de pârât la oferta de participare la licitație in vederea achiziționării terenului, la această dată, investiția ar fi trebuit sa fie la stadiul sistematizării verticale.
Conform notei de constatare nr._/2015 (fila 21 dosar), intocmita de inspectori din cadrul reclamantei, terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2557/14.12.2011 este neîngrijit si neingradit, fara a se fi realizat vreo investiție, terenul aflandu-se in același stadiu ca la momentul vânzării, respectiv anul 2011, asa cum rezulta din planșele foto depuse la dosarul cauzei (filele 18-20 dosar).
Pârâtul a obținut pentru terenul situat in litigiu Autorizația de construire nr. 603/06.12.2012 (filele 22-23 dosar), termenul de valabilitate al acestei autorizații de construire fiind de 12 luni de la data emiterii, termen ce s-a implinit la data de 06.12.2013, fara a se realiza lucrările pentru care a fost emisa aceasta autorizație de construire.
În conformitate cu prevederile CAP. VIII, art. 8.2 pct. d) din Caietul de sarcini, anexa la HCL nr. 209/14.09.2011, prevederi insusite de parat prin declarația data de acesta odată cu depunerea ofertei de participare la licitație (fila 25 dosar), cumpărătorul avea obligația sa obtina autorizația de construire in vederea realizării investiției si sa o finalizeze conform proiectului aprobat si avizelor legale, in termenul legal al autorizației de construire, sub sancțiunea rezilierii contractului de vânzare cumpărare, fara restituirea sumei achitate, reprezentând prețul de cumpărare.
Reclamanta a procedat la notificarea pârâtului prin adresa nr._/19.06.2015 (fila 28 dosar), primita de pârât in data de 25.06.2015 (fila 29 dosar), sub semnătura de primire, să depună, in termen de 5 zile de la primire, la sediul Primăriei municipiului S. - D.A.D.P.P., documente justificative privind realizarea obligațiilor precum si stadiul îndeplinirii investițiilor asumate, însă pârâtul nu a dat curs acestei solicitări.
Din cele expuse mai sus, pârâtul nu a respectat prevederile HCL nr. 209/14.09.2011 si ale Caietului de sarcini, anexa la HCL, obligații insusite de către acesta prin declarația dată odată cu depunerea ofertei de participare la licitație, sens in care, in considerarea dispoz. art. 1270 alin. 1 NC.civ. (contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante), art. 1549, art. 1550 si art. 1554 NC.civ., va dispune rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2557/14.12.2011 de BNP V. C. D., alaturi de evacuarea pârâtului din imobilul care face obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2557/14.12.2011 de BNP V. C. D., respectiv din terenul in suprafața de 600 mp, situat in intravilanul municipiului S., ., jud. O., cu următoarele vecinătăți: N - alee acces . . privata P. C.; E - proprietate privata G. D.; V - teren domeniu privat al municipiului S..
Incetarea contractului sub imperiul noii reglementari civile este reglementata la art. 1321 din Codul Civil, dispozitie legala care enumera expres unele cazuri de incetare: executarea, acordul de vointe al partilor, denuntarea unilaterala, expirarea termenului, indeplinirea sau neindeplinirea conditiei si imposibilitatea fortuita de executare, si, totodata, statueaza ca, prin lege, se pot stabili si alte cazuri de incetare a contractului.
Un caz special de incetare a contractului stabilit de lege conform textului legal sus-mentionat este rezolutiunea/rezilierea contractului, acesta fiind reglementat in Sectiunea a 5-a „Rezolutiunea, rezilierea si reducerea prestatiilor” din Capitolul II „Executarea silita a obligatiilor” al Titlului V „Executarea obligatiilor” din Cartea a V-a „Despre obligatii” din Codul civil (art. 1549 – 1554).
Rezolutiunea/rezilierea este o cauza de incetare anticipata a contractului care intervine in situatia neexecutarii culpabile de catre o parte contractanta a obligatiilor derivate din incheierea respectivului contract, acest fapt fiind confirmat de alin. (2) al art. 1516 din Codul Civil.
Astfel, pentru a fi in situatia de a invoca rezolutiunea/rezilierea contractului trebuie indeplinite in prealabil doua conditii cumulative: (i) debitorul sa fie in intarziere, si (ii) sa nu existe nicio justificare pentru neexecutarea obligatiilor contractuale.
Referitor la prima conditie a actionarii mecanismului rezolutiunii/rezilierii, respectiv punerea in intarziere a debitorului, aceasta operatiune se realizeaza in conformitate cu dispozitiile Sectiunii a 2-a „Punerea in intarziere a debitorului” din Capitolul II „Executarea silita a obligatiilor” al Titlului V „Executarea obligatiilor” din Cartea a V-a „Despre obligatii” din Codul civil (art. 1521-1526) si intarziere poate opera de drept sau la initiativa creditorului (art. 1521).
In materie contractuala, debitorul este de drept in intarziere, potrivit art. 1523 din Codul Civil, daca se afla . cazuri: (i) prin conventia partilor s-a stabilit ca la implinirea termenului pentru executarea obligatiei debitorul este drept in intarziere; (ii) natura obligatiei impunea ca acesta sa fie executata pana la un anumit termen; (iii) debitorul a facut imposibila, prin fapta proprie, executarea in natura a obligatiei; (iv) debitorul a incalcat o obligatie de a nu face; (v) debitorul isi exprima neindoielnic intentia de a nu executa obligatia; (vi) debitorul nu isi executa in mod repetat o obligatie cu executare succesiva; (vii) debitorul profesionist nu-si executa la scadenta obligatia de plata a unei sume de bani; si (vii) in alte cazuri mentionate expres de lege.
Asa cum s-a specificat anterior, pârâtul a fost notificat prin adresa nr._/19.06.2015 (fila 28 dosar), primita de pârât in data de 25.06.2015 (fila 29 dosar), sub semnătura de primire, însă nu a dat curs acestei solicitări.
Creditorul poate pune debitorul in intarziere fie printr-o notificare scrisa, transmisa prin intermediul executorului judecatoresc, fie prin utilizarea oricarui alt mijloc care asigura dovada comunicarii: fax, email, inmanare sub semnatura etc. (art. 1522), fie prin formularea unei cereri de chemare in judecata. Aceasta măsură a fost îndeplinită în cauza, conform celor de mai sus.
Referitor la cea de-a doua conditie a actionarii mecanismului rezolutiunii/rezilierii, respectiv inexistenta unei justificari pentru neexecutarea obligatiilor contractuale, acesta nu este considerata indeplinita daca obligatia nu a putut fi executata din cauza actiunii sau omisiunii creditorului (art. 1517), daca creditorul refuza plata (art. 1524), in caz de forta majora sau caz fortuit (art. 1351), in cazul faptei victimei sau a tertului (art. 1351), etc.
Conform actelor dosarului, pârâtul nu a respectat prevederile HCL nr. 209/14.09.2011 si ale Caietului de sarcini, anexa la HCL, obligații insusite de către acesta prin declarația dată odată cu depunerea ofertei de participare la licitație, neoferind o justificare rezonabilă acestei neexecutări a obligațiilor asumate în speță, fiind de acord cu cererea reclamantei, conform întâmpinării depuse la fila 34 dosar.
Pentru cele mai sus expuse, va fi admisă cererea, așa cum a fost formulată.
Conform art. 453 NC.pr.civ., va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul M. S. prin Primar, cu sediul în S., .. 1, jud. O., în contradictoriu cu pârâtul M. I. S. –CNP_, cu domiciliul în S., ., ., ., jud. O..
Dispune rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2557/14.12.2011 de BNP V. C. D..
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul care face obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2557/14.12.2011 de BNP V. C. D., respectiv din terenul in suprafața de 600 mp, situat in intravilanul municipiului S., ., jud. O., cu următoarele vecinătăți: N - alee acces . . privata P. C.; E - proprietate privata G. D.; V - teren domeniu privat al municipiului S..
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmand a se depune la sediul Judecatoriei S..
Pronuntata in sedinta publica azi, 18.01.2016.
P., GREFIER,
L.-C. M. I. C.
Red. LCM / Tehnored. LCM/IM / 4 ex./26.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1008/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 660/2016. Judecătoria SLATINA → |
|---|








