Pretenţii. Sentința nr. 360/2016. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 360/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 360/2016

ROMANIA

Judecătoria SLATINA

Mun. Slatina, ., județul O.

Telefon: 0249/_

Fax: 0249/_

E-mail:_

DOSAR NR._

SENTINȚA NR. 360

Ședința publică din data de 18.01.2016

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: L. C. M.

GREFIER: I. C.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect „pretenții„ formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 50 prin Președinte M. E., cu sediul în Slatina, .. 15, . în contradictoriu cu pârâta P. M., cu domiciliul în Slatina, .. 15, ., jud. O..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă apărătorul ales al acesteia, avocat E. C., lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, verificându-și competența, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă în vigoare, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C.p.c. în vigoare, și în baza art. 238 alin. 1 din C.p.c. în vigoare, estimează durata procesului cu acordul apărătorului reclamantei 1 termen de judecată.

Apărătorul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.

Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 30.07.2015 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 50 a chemat în judecată pe pârâta P. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1488,61 lei, din care suma de 925,37 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada august 2013 - iunie 2015, suma de 563,24 lei reprezentând penalizări de întârziere pe perioada august 2013 - iunie 2015, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Menționează că sediul profesional al Cabinetului Avocat C. E. se află în Slatina, ., jud. O..

În motivarea cererii, arată că pârâta a beneficiat de serviciile prestate de către Asociația de Proprietari nr. 50, dar acesta a refuzat să achite contravaloarea serviciilor, motiv pentru care a fost nevoită să formuleze prezenta acțiune.

Deși somată prin somație și prin listele de plată afișate lunar, aceasta a refuzat în mod nejustificat să achite debitul și penalitățile de întârziere față de Asociația de Proprietari nr. 50.

Față de cele arătate mai sus, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 1488,61 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere, cât și cheltuieli de judecată.

În drept invocă dispoz. art. 659 C.civ. raportat la art. 49 și 50 din Legea 230/2007.

În dovedire înțelege să se folosească de proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. A atașat în copii somație, situația debitului, situația locuinței, procese verbale ale adunării generale din 11.07.2013, 08.05.2014, 19.03.2015, listele lunare de plată din perioada august 2013 - iunie 2015.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele :

Conform situatiei de plată depusă la dosar de către reclamantă si necontestată de parat, acesta din urma a beneficiat de serviciile prestate de furnizori, fără a-si achita cota parte ce îi revenea din cheltuielile de întreținere pentru perioada august 2013-iunie 2015.

Potrivit prevederilor art. 46 din Legea nr.230/2007, care reglementează raportul juridic dintre cele două părti în perioada ce face obiectul cererii de chemare în judecată, toți proprietarii de apartamente trebuie să plătească cota ce le revine din bugetul pentru cheltuielile comune.

Asociația de Proprietari poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute și a altor cheltuieli restante, oricărui proprietar care se face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, penalizare care nu poate fi mai mare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, așa cum este prevăzut în art.49 din Legea nr. 230/2007.

In cauză, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 50 a stabilit ca procentul de penalizare să fie de 0,2%, conform proceselor verbale ale Adunării Generale a Asociației de P. din 11.07.2013, 08.05.2014 si 19.03.2015.

Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea si va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1488,61 lei, reprezentand 925,37 lei cheltuieli de intretinere aferente perioadei august 2013-iunie 2015 si 563,24 lei penalitati de intretinere aferente aceleiasi perioade.

Conform art. 453 NC.pr.civ., va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 50 prin Președinte M. E., cu sediul în Slatina, .. 15, . în contradictoriu cu pârâta P. M., cu domiciliul în Slatina, .. 15, ., jud. O..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1488,61 lei, reprezentand 925,37 lei cheltuieli de intretinere aferente perioadei august 2013-iunie 2015 si 563,24 lei penalitati de intretinere aferente aceleiasi perioade.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand onorariu avocat.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmand a se depune la sediul Judecatoriei Slatina.

Pronuntata in sedinta publica azi, 18.01.2016.

P., GREFIER,

L.-C. M. I. C.

Red. LCM / Tehnored. LCM/IM / 4 ex./26.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 360/2016. Judecătoria SLATINA