Contestaţie la executare. Sentința nr. 903/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 903/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 903/2015
DOSAR NR._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA STREHAIA
SENTINȚA CIVILĂ NR.903
Ședința publică din data de 28 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. S.
GREFIER – D. M.
Se află pe rolul instanței judecarea cererii formulată de contestatoarea M. V I., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, contestatoarea depune înștiințare privind stingerea creanțelor fiscale nr._/07.10.2013 și decont de taxă pe valoarea adăugată. Susține că nu mai este plătitoare de TVA din data de 30.07.2012 conform deciziei privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, se socotește lămurită și declarată cercetarea procesului încheiată iar în temeiul art.392 alin.1 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Contestatoarea, având cuvântul, solicită admiterea contestației la executare.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 12.12.2014, sub nr._, contestatoarea M. V I., a arătat că înțelege să formuleze contestație împotriva titlului executoriu nr._/24.11.2014 și a somației nr._/24.11.2014, emisă de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. - Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia, somație ce i-a fost comunicată la data de 02.12.2014 și prin care a fost obligat la plata sumei de 73,00 lei.
În motivare a arătat că, nu mai este plătitoare de TVA din data de 30-07-2012, conform deciziei nr. 9641/30.07.2012 privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA., iar din înștiințarea nr._/17.09.2012 rezultă că au fost stinse creanțele fiscale, motiv pentru care solicită instanței admiterea contestației la executare.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar, în copii xerox, înștiințarea nr._/17.09.2012, decizia nr. 9641/30.07.2012, somația nr._/24.11.2014 și titlul executoriu nr._/24.11.2014.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri.
Instanța a dispus emiterea unei adrese către intimată prin care a solicitat comunicarea documentației ce a stat la baza emiterii somației nr._/24.11.2014 și titlului executoriu nr._/24.11.2014, precum și de a face dovada comunicării către contestatoare a deciziei nr._/14.04.2014.
Relațiile au fost comunicate la data de 12.02.2015.
Prin sentința civilă nr.250/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea M. V. I., în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice C. - Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia și a fost anulată somația nr._ din 24.11.2014 și titlul executoriu nr._/24.11.2014, emise de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. - Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia în dosarul de executare nr._/M/_ /7690.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., motivând că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, având în vedere faptul că din actele depuse la dosar, instituția a făcut dovada legalității emiterii și comunicării actelor de executare silită contestate în prezenta cauză, respectiv a comunicării deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.04.2014 A solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Prin decizia civilă nr.469/A/22.06.2015 pronunțată de Tribunalul M. a fost admis apelul formulat de apelanta-intimată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., anulată sentința civilă nr.250/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia și cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Strehaia la data de 13.07.2015 sub nr._ .
Procedând la rejudecarea cauzei, instanța a reținut următoarele:
În fapt, la data de 24.11.2014, intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia a emis somația nr._ și titlul executoriu nr._ din 24.11.2014, stabilind în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 73,00 lei.
Acest titlul executoriu este emis in baza deciziei ACC nr._ din data de 14.04.2014 prin care se individualizează suma datorată de către contestatoare. Această decizie este primită de către contestatore la data de 22,.04.2014 si nu este contestată.
În conformitate cu dispozițiile art. 205 si 207 din OG nr.92/2003, în situația în care contestatoarea aprecia că nu datorează sume de bani bugetului general consolidat avea deschisă calea contestației în termen de 30 zile de la comunicare. În caz contrar, prin expirarea termenului, decizia devine titlu de creanță iar organul de executare fiscală trece la executarea silită prin emiterea titlului executoriu, în cazul de față titlul executoriu nr._/24.11.2014
În drept, potrivit art. 205 si 207 din OG nr 92/2003R, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună. Pot fi contestate și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Titlul de creanță este definit prin art. 110 alin. 3 din Codul de procedură fiscală și prin Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004 - pct. 107.1, ca fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele fiscale sau de persoanele îndreptățite potrivit legii.
Potrivit art.110 alin. 3 partea finală din Codul de procedură fiscală: „…Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere; b) declarația fiscală; c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii; d) declarația vamală; e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile; f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale; g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28; h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.”
Potrivit art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 “Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu” iar alin. 2 prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Conform art. 141 alin. 11 din O.G. nr. 92/2003, “Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii”.
În speță, titlul executoriu nr._ din 24.11.2014 a fost emis de Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia în baza deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.04.2014 întocmită de ANAF.
Împotriva titlului executoriu și a somației emise în temeiul acestui titlu executoriu nr._ din 24.11.2014, pe calea contestației la executare se pot invoca motive de fapt sau de drept ulterioare emiterii titlului executoriu și care să privească acest titlu si actele subsecvente, iar nu cele privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, pentru care contestatoarea a avut la îndemână contestația împotriva obligațiilor de plată accesorii stabilite prin decizia nr._/14.04.2014 întocmită de ANAF, in condițiile art. 205 si 207 din OG nr.92/2003, cale de atac pe care nu a exercitat-o.
Reținând că motivele invocate de către contestatoare în sensul că titlul executoriu nr._/24.11.2014 și somația nr._/24.11.2014, emisă de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. - Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia au fost nelegal emise pentru că aceasta nu mai este plătitoare de TVA din data de 30.07.2012 cu consecința anulării acestora, constituie un motiv de contestație împotriva deciziei nr._ din data de 14.04.2014, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea M. V. I., cu domiciliul comuna Tîmna, .. M. CNP_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C. Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia, cu sediul în C., .. 2, jud. D., pentru anularea somației nr._ din 24.11.2014 și a titlul executoriu nr._/24.11.2014, emise de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. - Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia în dosarul de executare nr._/M/_ /7690.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Judecătoriei Strehaia.
Pronunțată în ședința publică de la 28 septembrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. S. D. M.
Red.V.S
Teh.DG
4 expl./09.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 907/2015.... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 901/2015. Judecătoria... → |
|---|








