Plângere contravenţională. Sentința nr. 890/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 890/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 890/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA STREHAIA

Sentința civilă nr. 890

Ședința publică de la 22 septembrie 2015

Instanța copnstituită din:

PREȘEDINTE N. V. Ș.

Grefier F. R.

*****

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul D. I. A. și intimatul I. M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciind asupra probatoriului, instanța încuviințează ca utilă proba cu înscrisurile depuse de ambele părți și respinge ca inadmisibilă proba testimonială solicitată de petent, având în vedere împrejurarea că, raportat la natura contravențiilor pretins săvârșite de petent, sarcina probei revine intimatului și se face prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 22.04.2015, sub nr._, petentul D. I. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. M., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/21.04.2015 ȘI EXONERAREA DE LA PLATA AMENZII CONTRAVENȚIONALE, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 21.04.2015, în timp ce se deplasa din direcția Drobeta Turnu Severin-Strehaia, în apropiere de localitatea F. Cremenii,după ce a efectuat depasirea legala a unui autoturism, revenind pe banda sa de circulatie fost oprit de un echipaj de poliție, care i-a adus la cunoștință că a săvârșit o contravenție, depăsind limita legală de viteză (50 km/h), motiv pentru care a fost întocmit procesul verbal.

Petentul arată că nu a condus cu o viteză de 72 km /h așa cum s-a consemnat în procersul verbal, motiv pentru care solicită instanței admiterea plângerii, anularea procesului verbal, exonerarea de la plata amenzii contravenționale și a punctelor de penalizare, restituire permisului de conducere, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

În dovedire, la dosarul cauzei a fost depus copia procesului verbal de contravenție . nr._/21.04.2015.

Plângerea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea plângerii ca netemeinică și menținerea procesului verbal ca fiind valabil încheiat.

La întâmpinare intimatul a anexat următoarele înscrisuri, respectiv raportul agentului constatator din 09.05..2015, CD-ul cu înregistrarea faptei contravenționale, buletin de verificare metrologică și atestat operator radar.

Petentul nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal . nr._/21.04.2015 încheiat de Inspectoratul de Politie al Județului M., petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum total de 780 lei și avertisment și reținerea permisului de conducere în vederea suspendarii exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, întrucât la data de 21.04.2015, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare MH_, pe DN6-E70, în localitatea Fața Cremenii fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto MAI_, cu viteza de 72 km/h, pe un sector de drum cu limitare de viteză 50 km/h. Totodată, în zona indicatorului și marcajului pietonal a efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul, încălcând marcajul continuu ce separă sensurile de mers iar plăcuța cu numărul de înmatriculare nu era fixată în locul special destinat al autoturismului, aceasta fiind amplasată în geamul din față al autovehiculului. În drept, faptele au fost încadrate în prevederile art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG 195/2002, art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, respectiv art. 108 alin. 1 lit. d pct. 4 din OUG 195/2002.

Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contravenientul, criticându-l pentru netemeinicie.

Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, procedează la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din același act normativ și la analizarea legalității și temeiniciei procesului-verbal.

Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității absolute, putând fi astfel constatate de instanță din oficiu.

Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.04.2015, constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

Petentul nu a invocat cauze de nulitate a procesului - verbal.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.

Referitor la procesul-verbal contestat, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Faptele contravenționale pentru care petentul a fost sancționat sunt prevazute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia „constituie contravenție și atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 3 puncte de penalizare: depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”, de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, conform căruia „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: nerespectarea regulilor privind depășirea” și de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 4 din OUG nr. 195/2002 potrivit căruia „săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: 6 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcuțele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate.”

Cu privire la contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG nr. 195/2002, se reține că, potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2001 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloace de semnalizare.

Totodată, conform art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Prin urmare, în materia depășirii limitelor de viteză petentul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului constatator care trebuie să dovedească prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa săvârșirea contravenției, fiind imperativ prevăzut de lege că orice proces verbal pentru depășirea vitezei legale se încheie numai în urma unei constatări cu mijloace tehnice speciale, iar nu cu propriile simțuri ale unor persoane fizice.

Aparatul R. cu care s-a înregistrat fapta contravențională reținută în sarcina petentului funcționa în parametrii legali așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-1266 din 15.04.2015. După omologare, viteza indicată de cinemometru este viteza de deplasare a autovehiculului legal stabilită, fără a se aplica nici un fel de corecții, deoarece marja de eroare stabilită de legiuitor are în vedere numai certificarea aparatului. De altfel, atât în OUG nr. 195/2002 cât și în buletinul de verificare metrologică nu se face vreo mențiune cu privire la înregistrarea unor erori ale aparatului R..

Totodată, din atestatul de operator radar calificat înaintat de către intimat la dosarul cauzei, rezultă că agentul Ș. L. este atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de delasare a autovehiculelor.

Coroborând înregistrarea de pe CD cu mențiunile procesului-verbal . nr._/21.04.2015, instanța reține fără niciun dubiu că la data de 21.04.2015 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare MH_, în localitatea Fața Cremenii, fiind înregistrat cu viteza de 72 km/h. Din aceeași înregistrare se observă și faptul că petentul s-a angajat într-o depășire neregulamentară a altui vehicul, în sensul că l-a depășit în zona unei treceri de pietoni marcată corespunzător.

În ceea ce privește contravenția prevăzută la art. 108 alin. 1 lit. d pct. 4 din OUG nr. 195/2002, prin plângerea formulată petentul a recunoscut săvârșirea acesteia.

Referitor la individualizarea sancțiunilor, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost savârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Având în vedere viteza relativ redusă cu care a circulat petentul, ținând cont și de faptul că din piesele dosarului nu reiese că petentul ar mai fi fost sancționat contravențional pentru fapte similare, instanța apreciază că avertismentul poate constitui o sancțiune suficientă pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG nr. 195/2002 și de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, fiind de natură a realiza îndreptarea petentului și de a-l determina ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte, realizandu-se astfel scopul punitiv și preventiv al sancțiunii.

Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, instanța urmează a admite în parte plângerea, a dispune înlocuirea sancțiunii principale a amenzilor contravenționale în cuantum de câte 390 lei, aplicate prin procesul - verbal . nr._/21.04.2015, întocmit de I. M., cu sancțiunea avertismentului și a exonera petentul de la plata amenzilor aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul D. I. A., CNP_, cu domiciliul în Strehaia, ., județul M., în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Dr. Tr. S., jud. M..

Dispune înlocuirea sancțiunii principale a amenzilor contravenționale în cuantum de câte 390 lei, aplicate prin procesul - verbal . nr._/21.04.2015, întocmit de I. M., cu sancțiunea avertismentului și exonerează petentul de plata amenzilor aplicate.

Atrage atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Menține restul dispozițiilor din procesul - verbal.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Strehaia.

Pronunțată în ședința publică de la 22 septembrie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

N. V. Ș. F. R. J.

Red .VȘ..N./ Teh D.G

4 expl./23.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 890/2015. Judecătoria STREHAIA