Revendicare imobiliară. Sentința nr. 901/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 901/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 901/2015

Dosar nr._ revendicare imobiliara

ROMANIA

JUDECATORIA STREHAIA- MEHEDINTI

Sentința civilă nr.901

Ședinta publica din 28.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte – V. S.

Grefier – D. M.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamantul S. M. în contradictoriu cu pârâtul N. I., pentru revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul asistat de avocat S. G. și avocat P. A. S. pentru pârât, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care,

Instanța, în temeiul art. 244 alin.1 Cod procedură civilă, se socotește lămurită și declarată cercetarea procesului încheiată acordând cuvântul asupra fondului.

Av. S. G. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și posesie cele două suprafețe de teren de 3120 mp respectiv 112 mp, terenuri situate în localitatea Menții din Față. Reclamantul a cumpărat o suprafață de_ mp teren din care ulterior pentru o suprafață de 5000 mp s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea vânzătoarei S. I. A. A., suprafața de 3120 mp făcând parte din suprafața de 6185 mp rămasă după detașarea celor 5000 mp. Suprafața de 3120 mp a fost înscrisă în contractul de vânzare cumpărare deși nu face parte din terenul reconstituit prin sentința civilă nr.827/2006, vânzătoarei nu i se reconstituise dreptul de proprietate pentru această suprafață și deci nu o putea înstrăina. Solicită să se constate că situația terenului în suprafață de 3120 mp a fost clar evaluată de expert iar în ceea ce privește suprafața de 112 mp, expertul a explicat că aceasta nu face parte din suprafața de 5000 mp, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat P. A. S. solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. A susținut că la baza actului de proprietate al pârâtului, a stat titlul de proprietate nr._/2013 emis în favoarea vânzătoarei S. I. A.-A.,, împreună cu documentațiile cadastrale avizate de OCPI M. sub nr._,_ și_ din 03.06.2014. Prin sentința civilă nr.827/2006 a Judecătoriei Strehaia s-a admis în parte acțiunea în constatarea nulității absolute a procesului verbal de adjudecare nr.4623/2003, cu privire la suprafața de 5000 mp și a fost obligat pârâtul Ș. M. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei S. I. A. A. suprafața amintită de teren și clădirile situate pe aceasta. Depune concluzii scrise.

I N S T A N T A

Asupra cererii de față:

Prin cererea înreg. la nr._, reclamantul S. M. a chemat în judecată pe pârâtul N. I., și a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 3.120 mp și o altă suprafață de 112 mp situate în Strehaia –Menții din Față, jud. M..

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că este proprietarul unei suprafețe de teren de 11.185,48 mp situat în Strehaia-Menții din Față, punctul Ferma 7, achiziționate în anul 2003 în urma unui proces verbal de licitație. O parte din acest teren a fost ocupat în mod abuziv de către pârât, respectiv terenul care este situat în parcelele S1 din care pârâtul a ocupat 3120 mp și . pârâtul a ocupat 112 mp.

Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozițiile art. 563, C.civ.

În dovedirea acțiunii, a depus următoarele înscrisuri: proces verbal de licitație nr.4623/02.06.2003, proces verbal de adjudecare nr.4625/02.06.2003, factura fiscală nr._/02.06.2003.

În cauză pârâtul N. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Arată că obiectul material al procesului este insuficient descris în cererea de chemare în judecată, în sensul că nu se menționează poziția celor două suprafețe de teren pentru care este chemat în judecată sub aspectul vecinătăților, sau al tarlalei și parcelei, ori al adresei.

De asemenea arată că drept temei al acțiunii sale în revendicare, reclamantul invocă procesul-verbal nr. 4623/02.06.2003, proces-verbal care a fost constatat nul parțial prin sentința civilă nr. 827 din 03.07.2006 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 2918/2005 și că probabil, în speță există autoritate_de_lucru judecat.

În continuare a arătat că stăpânește numai terenul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1644 din 25.08.2014 de N. Public O. D., respectiv suprafața de 115,671 m.p., din care 5.000 c.c. și 110.671 m.p. pășune extravilan, având număr cadastral_(A1), împreună cu construcțiile edificate pe ea, imobil înscris în CF_ Strehaia, din T. 20, P. 327/1; un alt teren de 5.854 m.p. extravilan pășune în T. 20, P. 318, 318/1, cu număr cadastral_(A1) înscris în CF_ Strehaia; precum și teren de 34.861 m.p. extravilan pășune în T. 33, P. 166, 318/1, cu număr cadastral_(A1) înscris în CF_ Strehaia. La baza actului său de vânzare a stat titlul de proprietate definitiv nr._ din 27.05.2013, emis de Comisia Județeană Pentru Stabilirea de Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor M. în favoarea vânzătoarei S.-Jorgulescu A.-A., împreună cu documentațiile cadastrale avizate de OCPI M. sub nr._,_ și_, toate din 03.06.2014.

Prin titlul de proprietate amintit a operat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea moștenitoarei vechiului proprietar, iar pentru terenul în discuție vânzătoarea fusese pusă în posesie de către Comisia Locală Strehaia prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 10 din 07.02.2014.

Pentru terenul intravilan c.c. de 5.000 m.p. și pentru construcțiile de pe el, înstrăinătoarea a obținut sentința civilă nr. 307 din 22.04.2004 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 3858/2002, prin care pârâta AGROINDUSTRIALA CORCOVA SA era obligată să-i restituie, în temeiul legii nr. 10/2001, terenul de 5.000 m.p. și clădirile cuprinse în dispozitiv.

Terenurile și clădirile pentru care moștenitoarea vechiului proprietar formulase cereri de retrocedare fuseseră predate de AGROIND SA CORCOVA către Comisia Locală Strehaia prin procesele-verbale din 02.11.2000 și 20.02.2001, astfel încât este nulă absolut vânzarea la licitație făcută de organele fiscale în iunie 2003.

Prin sentința civilă nr. 827 din 03.07.2006, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 2918/2005, s-a admis în parte acțiunea în constatarea nulității absolute a procesului-verbal de adjudecare nr. 4623/2003 a facturii nr._/2003 încheiate de AFP Strehaia, cu privire la suprafața de 5.000 m.p., și a fost obligat pârâtul Ș. M. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei S.-I. A.-A. suprafața amintită de teren și clădirile situate pe ea.

Pârâtul, în calitate de succesor cu titlu particular al fostei reclamante, vânzătoarea S.-I. A.-A., invocă autoritatea de lucru judecat dată de art. 166 VCPCv.

În privința terenului extravilan, arată că prin sentința civilă nr. 1562 din 17.11.2008, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosar nr.292._, s-a dispus în favoarea petentei S.-I. A.-A. ca reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 61 ha să se facă în natură pentru suprafața de 17 ha pădure pe raza localității Strehaia și în despăgubiri pentru suprafața de 44 ha teren agricol.Prin sentința civilă nr. 1854 din 12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de petenta S.-I. A.-A. și au fost obligate intimatele CLFF Strehaia și CJFF M. să întocmească documentația și să îi elibereze titlu de proprietate pentru suprafața totală de 44 ha. Titlul de proprietate nr._ din 27.05.2013 a fost eliberat așadar ca urmare a acestor hotărâri judecătorești, și el a constituit temeiul transferului dreptului de proprietate către el asupra terenului extravilan.

În final susține pârâtul că, pe de o parte dreptul său de proprietate este intabulat în CF și deci opozabil erga omnes (așadar și reclamantului), iar pe de altă parte titlul său de proprietate este mai bine caracterizat decât al reclamantului Ș. (el dobândind terenul prin cumpărare de la moștenitorul vechiului proprietar, căruia i s-a reconstituit în mod legal dreptul de proprietate).

În drept, a invocat prevederile art. 555, 563 NCCiv, privind dreptul de proprietate.

A atașat în copie: contractual de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1644/25.08.2014, plan de amplasament și delimitare a imobilului, t.p. nr._/27.05.2013, proces verbal de punere în posesie, s.c. nr.307/22.04.2004, proces verbal din data de 02.11.2000, process verbal din 20.02.2001, s.c. nr. 827/03.07.2006,, decizia nr.169/R/05.02.2007,, încheierea din 19.04.2007, s.c. nr.1562/17.11.2008, încheierea din 05.12.2012, s.c. nr. 1854/12.12.2012,process verbal din 04.10.2002.

Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În soluționarea acțiunii, instanța a administrat proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie, solicitată de reclamant

Expertiza a fost efectuată de expert P. O. cu următoarele obiective: să se identifice suprafețele de teren în litigiu, să se precizeze dacă acestea fac obiectul procesului verbal de licitație pentru bunuri imobile așa cum acesta a fost modificat-anulat prin sentința civilă nr.827/2006 a Judecătoriei Strehaia, dacă suprafețele de teren revendicate fac obiectul sentinței civile nr.307/2004 a Tribunalului M., a titlului de proprietate_/2013 arătat în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1644/2014 de către N. Public O. D., a acestui contract de vânzare cumpărare, cine este proprietarul actual al terenurilor revendicate conform actelor de proprietate deținute de părți, cine ocupă în prezent terenurile revendicate, schița terenurilor.

Expertiza a fost efectuată și depusă la dosar la data de 09.03.2015.

În ședința publică din data de 16.03.2015, av. P. A. S. pentru pârât a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză susținând că expertul nu a răspuns la obiectivele stabilite de către instanță, nu a comunicat dacă terenurile fac obiectul titlului de proprietate nr._/2013, nu a identificat aceste terenuri prin raportare la titlul de proprietate și a solicitat efectuarea unei contraexpertize.

Instanța a respins ca neîntemeiate obiecțiunile la raportul de expertiză si cererea formulată de către apărătoarea pârâtului privind efectuarea unei contraexpertize constatând că prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul răspunde în mod clar obiectivelor stabilite prin aceea că identifică terenurile, stabilește cine are posesia acestora si dacă aceste terenuri fac obiectul actelor de proprietate aflate la dosar.

Prin aceeași încheiere, instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat invocat de pârât prin întâmpinare, pe care a respins-o ca neîntemeiată, întrucât prin sentința civilă nr. 827/2006 a Judecătoriei Strehaia se soluționează acțiunea civilă având ca obiect constatare nulitate absolută a unui act de proprietate pentru o suprafață de 5000 m.p. care nu este revendicată prin prezenta acțiune. La fila 2 a raportului de expertiză se arată de către expert că terenul revendicat în suprafață de 3120 m.p. nu a făcut obiectul sentinței civile nr. 307/2004 si nici al sentinței civile nr. 827/2006).

Instanța a încuviințat, în soluționarea cauzei, proba cu testimonială cu martorii B. D. și G. D., solicitată de către reclamant și proba testimonială cu martorii C. I. și C. P., solicitată de pârât.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către CLFF Strehaia pentru a înainta documentația ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/2013, a comunica dacă pe perioada CAP-ului întreaga suprafață de teren a fost deținută de Agroindustriala Corcova, în ce condiții terenurile au întrat în administrarea și folosința acesteia, până când au avut drept de folosință pentru terenuri și în ce condiții a încetat acesta.

Din actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Reclamantul S. M. a chemat în judecată pe pârâtul N. I., și a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 3.120 mp și o altă suprafață de 112 mp situate în Strehaia –Menții din Față, jud. M..

Aceste suprafețe de teren revendicate sunt individualizate, prin raportul de expertiză întocmit în cauză astfel:

A teren arabil în suprafață de 3120 m.p. situat în extravilanul localității Menții din Față în tarlaua 20 cu următoarele vecinătăți: N- NC_, E S. M., S drum, V NC_. Terenul pe laturile de E si S este delimitat cu gard de uluci.

Cu privire la această suprafață de teren, instanța retine că fiecare parte are un titlu de proprietate. Suprafața de 3120 m.p. face parte dintr-o suprafață mai mare de_,48 m.p. cumpărată de către reclamant prin procesul verbal de licitație pentru bunuri imobile sau pe ansambluri de bunuri, nr. 4623/2003 de la . suprafață de 3120 m.p. este înscrisă și în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1644/2014 prin care terenul este cumpărat de către pârât de la moștenitoarea lui B. I., vânzătoarea S. I. A. A. .

B terenul în suprafață de 112 m.p. ocupat la sol de construcția cu destinația de garaj situat în aceași . în suprafață de 3120 m.p. si cuprins în suprafața de_,48 m.p. cumpărată de către reclamant prin procesul verbal de licitație pentru bunuri imobile sau pe ansambluri de bunuri, nr. 4623/2003. Acest teren este identificat de către expertul P. O. prin SC11 între punctele 9-10-11-23-9 prin schițele anexa la raportul de expertiză.

Cu privire la acest teren de 112 m.p., ce face parte dintr-o suprafată mai mare de 5000 m.p. identificată de catre expert P. O. prin punctele 24-25-26-27-10-14-28-29-30-31-24 au fost anterior două litigii civile prin care se retine că terenul de 5000 m.p. si constructiile de pe acest teren au fost preluate in mod abuziv din proprietatae lui B., astfel că . urmează să restituie numitei I. A. A. aceste imobile- sentința civilă nr. 307/2004 a Tribunalului M. secția civilă.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit in cauză de către expert P. O. terenul face si obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1644/2014 prin care terenul este cumpărat de către pârât de la moștenitoarea lui B. I., vânzătoarea S. I. A. A. si este înscris în documentația cadastrală.

În prezent, potrivit declarațiilor martorilor C. I., B. D., G. D., B. G., a concluziilor raportului de expertiză cele două suprafețe de teren sunt în posesia pârâtului.

În drept, potrivit art. 563 cod civil referitor la acțiunea în revendicare, „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deține fără drept”.

Astfel, prin acțiunea în revendicare, proprietarul, care nu are posesia unui bun individual determinat, urmărește să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la persoana care îl deține fără a fi proprietară, astfel că, pentru admisibilitatea unei cereri în revendicare este necesar ca reclamantul să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții: dreptul de proprietate asupra bunului revendicat și ocupațiunea exercitată de către pârât în mod nelegitim.

În cadrul acțiunii în revendicare de drept comun, reclamantul trebuie să facă dovada existenței unui „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și aceasta obligă instanța la analiza existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului și în caz afirmativ la compararea titlurilor opuse eventual de pârât și prin respectarea principiului securității raporturilor juridice.

În speță, reclamantul a făcut dovada existenței unui „bun” în patrimoniul său, reprezentat de procesul verbal de licitație pentru bunuri imobile sau pe ansambluri de bunuri, nr. 4623/2003 întocmit de către DGFP M.- AFP Strehaia prin care s-au scos la licitație bunurile deținute de debitoarea . este proprietarul unei suprafețe de_,48 m.p. care include cele două terenuri de 3120 m.p. si terenul de 112 m.p. ocupat de grajd. Aceste terenuri, potrivit adresei nr. 9989/2015 a Primăriei Orașului Strehaia au fost deținute de către CAP după colectivizare, iar înainte de colectivizare au aparținut lui B. I. .

Pârâtul, deține și acesta un „bun” reprezentat de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1644/2014 prin care terenurile în cauză sunt cumpărate de către pârât de la moștenitoarea lui B. I., vânzătoarea S. I. A. A..

Titlul de proprietate nr._/2013 cu autor B. I., moștenitor S. I. A. A. a fost eliberat în baza sentinței civile nr. 1845/2012 prin care CLFF Strehaia a fost obligată să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate petentei S. I. A. A. pentru suprafața totală de 44 ha. Această sentință a avut ca suport sentința civilă nr 1562/2008 prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei S. I. A. A. pentru suprafața totală de 61 ha

Compararea titlurilor de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare formulată potrivit dreptului comun, dincolo de criteriile jurisprudențiale făcute privind proveniența titlurilor, nu poate să ignore dispozițiile unei legi speciale Legea nr. 10/2001 prin care se restituie moștenitoarei S. I. A. A. grajdul si terenul aflat sub acesta si aferent, până la 5000 m.p., așa cum terenul este individualizat prin raportul de expertiză întocmit de către expert M. A. în cauza soluționată în dosarul nr. 3858/2002 prin sentința civilă nr 307/2004 a Tribunalului M. precum si dispozițiile legii 18/1991R prin care se reconstituie dreptul de proprietate in favoare moștenitorilor lui B. pentru suprafețele preluate de către CAP, inclusiv cele două suprafețe de teren in cauză de de 3120 m.p. si de 112 m.p. ocupat de grajd si este obligată CLFF Strehaia prin hotărâre judecătorească să elibereze titlul de proprietate pentru aceste terenuri, eliberându-se titlul de proprietate nr._/2013 de CJFF M.. Aceste terenuri potrivit declarațiilor martorilor audiați G. D., B. G. sunt cele deținute de către familia B. la înființarea CAP-ului .

D. urmare instanța va da eficientă titlului de proprietate al pârâtul - contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1644/2014 de către N. public O. D., titlu care are la baza titlul de proprietate nr._/2013 eliberat de către Comisia Județeană de fond Funciar M. astfel că va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul S. M..

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, aceasta obligație avându-și sorgintea în culpa procesuală, dovedită prin aceea ca ea a pierdut procesul.

Reținând culpa procesuală a reclamantului și faptul că pârâtul a efectuat cheltuieli de judecată și a solicitat plata acestora, în baza dispozițiilor legale enunțate, instanța urmează a obliga reclamantul să plătească pârâtului suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Ș. M., domiciliat în Strehaia, ., jud. M., CNP-_, în contradictoriu cu pârâtul N. I.,domiciliat în Strehaia, ., jud. M., pentru revendicare imobiliara.

Obligă reclamantul la 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât.

Cu apel in 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Strehaia, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.09.2015 la sediul Judecatoriei Strehaia.

P. Grefier

V. S. D. M.

Red..V.S.

Dact.S.A

4 ex/21.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 901/2015. Judecătoria STREHAIA