Partaj judiciar. Sentința nr. 1058/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1058/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 1058/2015
Dosar nr_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA STREHAIA M.
Sentința civilă nr. 1058
Ședința publică din 11.11.2015
Completul compus din:
Președinte: dr. Z. G.- C.
Grefier: B. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâții L. M., L. V., H. I. B., pentru constatarea din oficiu a perimării.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.11.2015, când a hotărât următoarele.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 15.11.2013 sub nr. de dosar_, reclamantul P. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții L. M., L. V., H. I. B., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună pe calea acțiunii oblice, ieșirea din indiviziune a pârâților L. M. și L. V., pe de o parte și a pârâtului H. I. B. pe de altă parte, asupra terenului în suprafață de_ m.p. teren pășune, situat în intravilanul comunei Florești, ., T 45, P 34/1, având lățimea de 87 m pe latura de Sud, cu vecinii: N- hotar județul Gorj, S- pădure P. C C., E-C. M G., V-P. P, teren dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare, urmând a stabili pentru fiecare din coproprietari partea ce i se cuvine.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este creditorul pârâților L. M. și L. V., persoane cu care, în luna decembrie 2011, a încheiat un contract de împrumut, contract, prin care a convenit cu cei doi să le împrumute suma de 337.000 lei, sumă ce trebuia restituită la data de 30.05.2012. Deși termenul scadent de restituire a sumei împrumutate s-a împlinit, pârâții nu și-au respectat și îndeplinit obligația asumată de a restitui suma, fiind nevoit să formuleze cerere de executare silită față de aceștia, formându-se dosarul de executare silită nr. 132/E/2013 al B.E.J. T. E. C., dosar în care urmare demersurilor efectuate a aflat de existența în patrimoniul pârâților a dreptului de proprietate indiviză asupra terenului de_ m.p.
Prin încheierea de ședință din data de 04 martie 2014, cauza a fost suspendată în temeiul art. 413 alin.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea în mod definitiv a dosarului nr_ al Judecătoriei Tg. J., având ca obiect acțiune pauliană.
Dosarul nr._ al Judecătoriei Tg J. s-a soluționat definitiv la data de 27.11.2014, prin decizia nr. 1327/2014 a Tribunalului Gorj. De la aceasta dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni.
La termenul din data de 11.11.2015, instanța a invocat excepția perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 04.03.2014, când această cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. 1 Cod procedură civilă.
Conform prevederilor art. 416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni, iar conform art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data soluționării definitiv a dosarul nr._ al Judecătoriei Tg J.- 27.11.2014, au trecut mai mult de 6 luni și părțile nu au efectuat nici un act care să ducă la întreruperea curgerii termenului de perimare, în temeiul art.416 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția invocată și va constata acțiunea perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată intervenită perimarea în cauza privind pe reclamantul P. C., cu domiciliul în Tg.J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții L. M., L. V., cu domiciliul în Tg. J.., .. 6, ., județul Gorj și H. I. B., cu domiciliul în comuna Cătunele, ., având ca obiect partaj judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dr. Z. G.-C. B. C.
Red.Z.G.C./Tehnored.B.C.
2 exemplare/ 10.12.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 1064/2015. Judecătoria STREHAIA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1066/2015.... → |
|---|








