Contestaţie la executare. Sentința nr. 1553/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1553/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 1553/2015
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Sentința civilă nr. 1553
Ședința publică din data de 13 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Cosovăț A.
Grefier: T. C. A.
La ordine judecarea contestației la executare formulată de contestatorul M. A. și Dezvoltării Rurale în contradictoriu cu intimații B.E.J. C. M.G. Sarmis, R. B. C., C. R., H. O., B. L., G. S. B., G. D. și C. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat M. C. în substituirea avocat S. S. pentru intimații R. B. C., C. R., H. O., B. L., G. S. B., G. D. și C. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și din oficiu competența, se constată competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, pune în discuția părților durata estimată a cercetării procesului.
Avocat M. C. estimează durata necesară cercetării procesului la o zi.
Instanța estimează durata necesară cercetării procesului la o zi.
Instanța constată că la dosar a fost depusă o cerere de renunțare.
Avocat M. C. solicită a se lua act de cererea de renunțare, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5.01.2015, sub nr. de dosar_, contestatorul M. A. și Dezvoltării Rurale, a solicitat în contradictoriu cu intimații B.E.J. C. M.G. Sarmis, R. B. C., C. R., H. O., B. L., G. S. B., G. D. și C. A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie suspendate de urgență măsurile dispuse în dosarele de executare 552/E/2014, 553/E/2014, 554/E/2014, 555/E/2014, 556/E/2014, 557/E/2014, 558/E/2014 iar în subsidiar anularea măsurilor dispuse în aceste dosare.
În motivare, contestatorul a arătat că în primul rând înțelege să invoce excepția prematurității încuviințării cererilor de executare silită formulate de creditori și a tuturor actelor de executare, având în vedere că litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._ a fost soluționat definitiv, instanța obligând Oficiul Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice Suceava la plata drepturilor salariate restante solicitate de salariații acesteia. Astfel aceștia trebuiau să solicite executarea obligațiilor în contradictoriu cu Oficiul Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice Suceava. Mai mult decât atât executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este exigibilă, în sensul că obligația debitorului este ajunsă la scadență. De asemenea contestatorul a arătat că instituțiile publice sunt obligate să respecte prevederile legale în vigoare și cu precădere plata titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială.
Contestatorul a mai solicitat suspendarea executării silite având în vedere că ministerului nu i se poate reproșa reaua credință în executarea hotărârilor judecătorești atât timp cât instanța a obligat o instituție din subordinea acestuia. Astfel contestatorul a solicitat anularea executării silite, a măsurilor dispuse de B. și anularea actelor întocmite având în vedere că ministerul nu a fost obligat de către instanță la plata sumelor.
În drept, au fost invocate prevederile art. 446 Cod procedură civilă, art. 662, art. 711 și următoarele Cod procedură civilă,.
În dovedire, contestatorul a depus la dosar o . înscrisuri.
Legal citați, intimații R. B. C., C. R., H. O., B. L., G. S. B., G. D. și C. A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca rămasă fără obiect.
Intimații au solicitat, în primul rând, respingerea excepției de prematuritate a executării silite ca neîntemeiată. În ceea ce privește cererea de suspendare și de anulare a măsurilor dispuse a solicitat respingerea acestora ca rămasă fără obiect având în vedere că, contestatoarea nu mai are calitatea de debitor.
Pentru termenul de astăzi contestatorul a depus o cerere de renunțare la judecarea cauzei având în vedere că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată s-a dispus încetarea executării silite față de contestator.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 05.02.2015 reclamanta a depus prin serviciul registratură o cerere de renunțare la judecarea cauzei (fila 122).
Potrivit art. 406 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, cererea făcându-se personal sau prin mandatar cu procură specială.
Având în vedere faptul că sunt îndeplinite condițiile art. 406 Cod procedură civilă, instanța a luat act de declarația reclamantei. De asemenea, instanța reține că cererea de renunțare a fost depusă înaintea primului termen de judecată la care părțile au fost legal citate, nefiind nevoie, astfel, de acordul pârâtului cu privire la renunțare (în cauză, existând, totuși, și acest acord).
În considerarea dispozițiilor art. 406 alin. 4 Cod procedură civilă instanța reține că cererea de renunțare a fost depusă după comunicarea cererii de chemare în judecată, însă nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 Cod procedură civilă, constată că reclamantul-contestator M. A. și Dezvoltării Rurale cu sediul în București, .. 2-4 sector 3 a renunțat la judecarea contestației la executare formulată în contradictoriu cu intimații B.E.J. C. M.G. Sarmis, cu sediul în Suceava, ., nr. 37, ., ., R. B. C., domiciliată în Suceava, ., ., ., C. R., domiciliată în Gura Humorului, .. 22, jud. Suceava, H. O., domiciliată în Suceava, ., ., ., B. L., domiciliată în Ipotești, ., jud. Suceava, G. S. B. și G. D., ambii domiciliați în Ipotești, .. 510, jud. Suceava și C. A., domiciliat în Suceava, .. 6, ., ..
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de recurs depunându-se la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.03.2015.
Președinte, Grefier,
Red. C.A.
Tehn. T.C.A.
4 ex/29.04.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1362/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2338/2015.... → |
|---|








