Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1403/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1403/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 1403/2015
Dosar nr._ - obligația de a face-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1403
Ședința publică din 06.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: T. R.
Grefier: S. M.
La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”, formulată de reclamanții G. D. și . în contradictoriu cu pârâta S. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică, in ordine de pe listă (poziția 13), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată se constată lipsa părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța din oficiu, instanța invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare cu privire la excepția perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 22.06.2012, sub nr._, reclamantul G. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S. E., ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se constate intervenită vânzarea cumpărarea pentru suprafața de teren de 0,12 ha conform actului de vânzare cumpărare din data de 30.06.2009. Reclamantul a motivat acțiunea și a depus o . înscrisuri.
Pârâta a fost legal citată și s-a prezentat în instanță.
Prin sentința civilă nr. 3126 din data de 20 martie 2013 pronunțată în ds. nr._ al Judecătoriei B. s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și s-a declinat cauza spre soluționare către Judecătoria Suceava.
Cauza a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 30.07.2013 sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate instanța reține că în cauză, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 04.10.2013 când, prin încheiere, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 al. 1 pct. 2 C.pr.civ. pentru lipsa părților și de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
Conform art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Termenul de perimare de 1 an, calculat potrivit art. 101 alin. 3 C.pr.civ. a început să curgă în data de 04.10.2013 și s-a împlinit la data de 04.10.2014. Instanța reține, de asemenea, faptul că în prezenta cauză nu a intervenit niciuna dintre cauzele de suspendare a termenului de perimare prevăzute de art. 250 C.pr.civ. ori vreo cauză de întrerupere a aceluiași termen, potrivit art. 249 C.pr.civ.
Prin urmare, având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei din data de 04.10.2013 și până la data redeschiderii din oficiu a judecății, 06.03.2015, instanța constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an, motiv pentru care urmează să admită excepția perimării, invocată din oficiu și să constate perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”, formulată de reclamanții G. D. domiciliat în B., .. 107, .. 24, jud. Suceava și S.C. C. T. S.R.L. cu sediul în ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta S. E., domiciliată în ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
RED. T.R../Tehn. S.M./4 ex.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 1444/2015. Judecătoria SUCEAVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1402/2015. Judecătoria... → |
|---|








