Restabilirea echilibrului contractual. Sentința nr. 3723/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3723/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 3723/2015
Dosar nr._ - restabilirea echilibrului
contractual –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.3723
Ședința publică din 9 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: B. C.
Grefier: D. M.
La ordine, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual”, formulată de reclamanții S. V. și S. I. C., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A. România și S.C. B. S.A. – S. Suceava.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost susținute de părți în ședința publică din data de 19 iunie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 3 iulie 2015, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de astăzi, 9 iulie 2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 29.10.2014, reclamanții S. Valetin G. si S. I. C., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. București si S.C. B. S.A. – S. Suceava, a solicitat instanței de judecată să se constate ca art.4.1 teza a doua si art.4.5 (dobânda indexabila), art. 4.10 lit. a) si b)( comisionul de acordare si de administrare )din contractul de credit HL_/11.07.2007, încheiat intre parti, conține clauze abuzive, sa fie obligata parata la înlăturarea clauzelor abuzive din convenția de credit si la restituirea sumei încasate cu titlu de dobânda abuziva, respectiv comision de acordare si comision de administrare, precum si la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data plații pana la restituire, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, intre ei si .-a semnat contractul de credit HL_/11.07.2007, având ca obiect împrumutul in valoare de_ CIIF, urmând ca rambursarea creditului sa se facă in termen de 300 luni, contract care conține la art.4.1 teza a doua, art.4.5 si art.4.10 lit a)si b)clauze abuzive in raport de disp. legii 193/2000, si anume clauzele referitoare la dobânda indexabila, la perceperea comisionului de acordare credit de 1% si a celui de administrare de 0,10%.
Au mai arătat că dobânda creditului pentru primele 12 luni a fost fixa de 5,90%, iar ulterior aceasta a devenit indexabila dar necunoscuta împrumutaților, fiind practic lăsata la aprecierea băncii.
Mai arată că banca era obligata sa menționeze in contract dobânda precum si modalitatea de calcul a acesteia in cazul in care este variabila.
Au mai aratat ca comisionul de acordare credit, inserat in art.4.10 lit. din contract, este abuziva, in primul rând pentru ca acest comision nu este definit, consumatorii neavând posibilitatea reală de a influența valoarea sau perceperea acestuia. Atâta timp cat nu au posibilitatea de a cunoaște pentru ce anume se datorează acest comision, care sunt prestațiile efective băncii privind "acordarea creditului", daca acestea justifică plata sumei respective, motivația încasării comisionului este lăsata la aprecierea băncii. Daca ne raportam la activitatea de acordare a creditului (scopul declarat al acestui comision, prin prisma denumirii sale), este de notorietate faptul ca la semnarea unui contract de credit, banca este cea care impune îndeplinirea unor anumite condiții, pentru acordarea creditului, (condiții materiale, morale si sociale), scop in care împrumutatul este cel care trebuie să prezinte pe cheltuiala sa exclusivă dovezi in acest sens, (certificate, adeverințe, orice alte înscrisuri care atesta îndeplinirea condițiilor). Or, atâta timp cat banca solicita efectuarea acestor verificări, si nu împrumutatul, si atâta timp cat împrumutatul este cel care procura aceste dovezi, nu se justifica in niciun mod încasarea unui comision de acordare. Față de aceste aspecte, si prin prisma raportării procentului de 1% la valoarea creditului, acest comision nu este decât o dobânda mascată, care creste in mod artificial valoarea creditului.
Au mai precizat că comisionul de administrare credit nu există o definire in cuprinsul contractului, nici de aceasta data consumatorul nu este informat în mod complet si corect, conform disp. art. 3 lit b) din OG 21/1992. Consumatorul, nu cunoaște motivația încasării acestui comision, deși scopul declarat este administrarea creditului, nu se prevăd operațiunile efectiv prestate de către banca care sa justifice plata acestui comision, si drept urmare nu se poate aprecia daca acest comision se impune sau nu, daca si cum poate influenta încasarea lui de către bancă. Or, in lipsa unor astfel de elemente, da dreptul exclusiv profesionistului sa interpreteze clauzele contractuale, consumatorul neputând influența in niciun mod perceperea acestui comision. F. de scopul declarat al comisionului, in raport de denumirea sa, o gestiune a creditului, ar însemna operațiuni de înregistrare, de monitorizare in scopul utilizării si rambursării creditului, care însă nu pot genera un cost atât de ridicat. Din interpretarea acestor clauze contractuale, consumatorul nu are reprezentarea corecta a costurilor efective pe care le percepe banca, încălcându-se astfel disp. art. l alin. l din Legea nr. 193/2000 care statuează că „orice contract încheiat intre comercianți si consumatori....va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate".
Din interpretarea articolelor din contractul de credit, rezultă ca modificarea dobânzii este lăsata la aprecierea paratei, clauza nu este raportata la un indicator precis, individualizat ci se face referire doar la faptul ca„banca își rezerva dreptul de a modifica dobânzile si/sau comisioanele,,. Clauza este interpretata doar in favoarea băncii si intereselor acesteia, iar consumatorul nu are nici măcar posibilitatea de a verifica daca modificarea este necesara si reala.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1-7 din Legea 193/2000 rap. la art.13, OG 21/1992.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 6- 19).
Pârâta B. S.A. București a formulat note scrise (f. 28 – 34 dosar) prin care a solicitat in principal respingerea acțiunii ca fiind prescrisa motivat de faptul ca acțiunea supusa judecații este prescriptibila in termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 si pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că în momentul acordării creditului, reclamantul a putut consulta clauzele acestuia, a avut posibilitatea de a analiza si studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor sale, sau dimpotrivă, încălca aceste interese. De asemenea, reclamantul a beneficiat de consultanta cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel încât sa iși poată exprima consimțământul in deplina cunoștința de cauza. Mai mult decât atât aceasta este o practica bancara obișnuita si a fost respectată si de către B. la încheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia și indiferent de consumator.
A mai precizat că comisionul de acordare reprezintă costul suportat de banca cu serviciile de analiza a bonității clientului si nu o garanție reținuta de către banca. Acesta a fost reținut o singura dată, in momentul acordării creditului, fără a fi returnat odată cu rambursarea creditului. In momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancara o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, în funcție de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimata, iar prin completarea cererii de credit reclamanții au optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii.
Mai arată că în anul 2010 B. S.A. a trimis la adresa de corespondenta a clientului o notificare cu privire la . Ordonanței de Urgenta 50/2010. Notificarea conținea principalele modificări contractuale determinate de actul normativ si informa cu privire la posibilitatea semnării unui Act Adițional la contractul de credit in unitatea B. care a acordat creditul. Dobânda aferenta contractului clientului a fost transparenta din momentul semnării contractului de credit si astfel OUG 50/2010 nu a adus nicio modificare asupra componentei dobânzii.
A mai susținut parata ca contractul a fost încheiat cu respectarea întocmai a cadrului legal in vigoare la data încheierii lui, care nu cunoștea limitările si interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 si, mai departe, prin OUG nr. 50/2010.
Clauzele care stabilesc obligarea debitorului la plata unor comisioane de administrare a creditului, nu au caracter abuziv. Până a se ajunge la . banilor si la utilizarea acestora, banca prestează clientului o . servicii: primește cererea de acordare a creditului, verifica documentația depusa In vederea acordării creditului, verifica îndeplinirea condițiilor necesare in acest sens, ceea ce implica utilizare de personal, de timp si de bani din partea băncii. Pentru aceste servicii, care profită clientul împrumutat, este firesc ca si costurile sa fie suportate de client. După acordarea creditului, stabilirea si calcularea dobânzii, urmărirea scadentelor ratelor, transmiterea notificărilor necesare in cazul in care apar modificări pe durata executării contractului, toate acestea sunt activități de gestionare a creditului, care implica din nou costuri, resurse de personal si resurse financiare. Nici pentru aceste servicii nu trebuie sa plătească banca, deoarece ea doar face o favoare debitorului împrumutându-i o suma de bani atunci când acesta are nevoie, ci însuși debitorul.
Comisionul de administrare se percepe pentru monitonzarea/inregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizani/rambursarii creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Cuantumul lunar al acestor comisioane se regăsește in graficul de rambursare anexat contractului de credit si reprezintă o componenta a produsului achiziționat de clienta, urmare a opțiunii acesteia de a contracta in condiții prealabil cunoscute si a unui consimțământ valabil exprimat. Comisioanele, indiferent de natura acestora, sunt încasate de instituțiile financiare la intervale regulate (lunar, trimestrial sau anual după caz) pe toata durata finanțării. Aceste comisioane acoperă cheltuielile ocazionate de monitorizarea finanțării (analist de credite, ofițer de administrare credite, departament de monitorizare, evaluatori, sisteme informatice de administrare si monitorizare a finanțării) urmărirea tragerilor din finanțare (daca este cazul) si alte cheltuieli operaționale ale instituției finanțatoare.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, „Clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca după eliminarea acestora mai poate continua."
La termenul din 20 februarie 2015, instanța a pus în discuția părților și a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin notele scrise depuse la dosar.
La termenul din 15 mai 2015, reclamanții au formulat precizări la acțiune (f. 98) prin care a solicitat obligarea paratei la restituirea sumei încasate cu titlu de dobânda abuziva de 1870,22 CHF, respectiv de comision de acordare - 323 CHF si de gestiune de 2844,18 CHF, precum si sumele încasate in continuare pana la finalizarea prezentului dosar.
Instanța a încuviințat și administrat, la solicitarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 258 coroborat cu art. 255 cod procedură civilă, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Prin contractul de credit mai sus arătat, reclamanții au încheiat cu pârâtele un contract de credit.
Reclamanții au sesizat instanța de judecată cu privire la clauzele considerate abuzive, respectiv cele cuprinse în art. 4.1 teza a doua și art. 4.5 (cu privire la dobânda indexabilă), precum și cele cuprinse în art. 4.10 lit. a) și lit. b) (cu privire la comisionul de acordare și de administrare) din contractul de credit HL_/11.07.2007.
Potrivit art. 4.1. teza a doua din contractul mai sus arătat, „după această perioadă, dobânda este indexabilă”. Potrivit art. 4.5, „pe parcursul derulării contractului, cu excepția perioadei menționate la pct. 4.1, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și comisioanele bancare.”
De asemenea, instanța reține că potrivit art. 4.10 lit. a) și b) din contract, „pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti următoarele comisioane: a) comision de acordare de 1.00%, calculat la valoarea creditului, plătibil o singură dată, la acordarea creditului; b) comision de administrare lunară a creditului de 0,10%, aplicat la valoarea soldului creditului”.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate; în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului; se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
De asemenea, potrivit dispozițiilor aceluiași articol mai sus menționat, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant; dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Actul normativ amintit a transpus dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții (două negative și una pozitivă), respectiv să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
În cauza de față, contractele de credit de consum menționate, încheiate între reclamanți și pârâta B. S.A. intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutații au calitatea de consumatori, iar banca pe cea de comerciant.
Referitor la clauzele ce face obiectul prezentei cauze, respectiv clauza privind dreptul băncii de a indexa dobânda după o perioadă de 12 luni (art. 4.1 teza a doua) și cea privind dreptul băncii de a modifica dobânzile și comisioanele bancare (art. 4.5), instanța reține că acestea au un caracter abuziv.
Astfel, potrivit art. 4.1 din contract, pentru primele 12 luni rata dobânzii este fixă, iar potrivit art. 4.2 contract, la data semnării contractului, dobânda curentă este de 5,90% pe an.
Potrivit clauzelor cuprinse în art. 4.1. teza a doua, respectiv art. 4.5 din contract, după perioada de 12 luni rata dobânzii este indexabilă, iar banca poate modifica discreționar dobânzile și comisioanele bancare.
Prin aceste clauze, banca și-a rezervat dreptul de a modifica dobânda în mod unilateral.
Astfel, instanța constată că în contractul analizat, dobânda nu este prezentată ca o dobânda ce poate fi calculată în funcție de o formulă de către reclamanți, care să conțină indici de referință clar precizați, valoarea acestei dobânzi putând fi modificată în orice condiții, conform voinței băncii, consumatorul neputând să se protejeze împotriva unor majorări nejustificate ale dobânzii.
Prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor ce-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale și nici a comisioanelor bancare ce ar putea fi percepute, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, se încalcă prevederile legale incidente în materie. În ceea ce privește aceaste clauze care dau dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda și comisioanele bancare, calculul dobânzii nefiind raportat la un indicator precis, individualizat, fiind menționat doar că dobânda este indexabilă și banca poate modifica, la libera sa apreciere, dobânzile și comisioanele bancare, instanța apreciază că aceasta modalitate de exprimare face ca respectivele clauze să fie interpretate doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, la momentul la care aceasta dorește fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională scopului urmărit.
În consecință, în ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților pe care clauza nenegociată trebuie să-l creeze pentru a fi considerată abuzivă, instanța reține că lăsarea la îndemâna băncii a posibilității de majorare a dobânzii, fără nici o posibilitate efectivă de verificare a necesității și modalității de stabilire a majorării, este de natură a crea un dezechilibru major între părți.
Omisiunea băncii de a preciza în contractul încheiat, în mod clar, complet și precis dobânda contractului, cât și formularea echivocă, în defavoarea consumatorului, a clauzelor referitoare la modul în care banca poate modifica procentul de dobândă stabilit în contract, a prevederilor aplicabile contractului în cauză precum și a altor elemente esențiale ale contractului de credit, dovedește comportamentul incorect al băncii care la momentul acordării creditului nu a avut în vedere niciun criteriu de referință la care să fie raportată dobânda.
Având în vedere aceste aspecte, instanța va constata ca fiind abuzive clauzele prevăzute la art. 4.1. teza a doua și art. 4.5 din contract.
În ceea ce privește instituirea comisionului de acordare credit (art. 4.10 lit. a) și a comisionului de administrare credit (art. 4.10. lit. b), instanța reține că potrivit clauzelor amintite, creditul se acordă cu un comision de acordare de 1.00% calculat la valoarea creditului și cu un comision de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului.
Sub aspectul verificării existenței caracterului abuziv al acestor clauze, instanța reține că aceste comisioane, de acordare și de administrare, nu fac parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului, pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda și dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu, conform O.G. nr. 21/1992.
De asemenea, instanța reiterează că art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la noțiunea de „comision de administrare lunară a creditului” prevăzut în convențiile de credit, instanța apreciază că aceasta nu a fost explicată în mod clar și neechivoc sub aspectul motivelor și al condițiilor în care este perceput. Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate în chiar convenția de credit (fie în cadrul condițiilor generale, fie în cadrul condițiilor speciale), instanța nu poate aprecia asupra legalității acestei sume, în aceeași situație fiind și reclamanții, în calitate de împrumutați.
Deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, instanța reține că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia dintre părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsura în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa.
Dezechilibrul contractual indus de aceste clauze și lipsa bunei-credințe a băncii, trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision, față de costurile efective suportate de bancă, în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului, de administrare efectivă. În prezenta cauză, însă, o asemenea justificare nu există, acest comision, calculat și perceput lunar, disimulând, în realitate, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând băncii un avantaj concurențial, contrar uzanțelor bunei credințe față de celelalte bănci.
Totodată, în cuprinsul clauzelor contractuale nu se face nici o referire concretă la cheltuielile pe care le-ar suporta pârâta cu privire la administrarea creditului, ce urmau a fi acoperite de plata acestui comision și nici nu se indică modul în care au fost cuantificate acestea, în privința creditului acordat. Așadar, terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul contractului perfectat de pârâte, pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute lunar de către bancă aceste sume de 0,10% aplicate la valoarea soldului.
Totodată, instanța reiterează că dispozițiile O.G. nr. 21/1992 prevăd că toate comisioanele sau tarifele stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu. Or, în cauza de față, nu rezultă din contract că banca ar presta un serviciu pentru încasarea acestui comision, determinând un dezechilibru contractual în defavoarea consumatorilor care sunt obligați să plătească lunar o sumă căreia nu îi corespunde niciun serviciu efectuat de bancă.
Instanța consideră că folosirea unor termeni generici și echivoci, respectiv monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către bancă în scopul utilizării/ rambursării creditului, nu este suficientă pentru a îndeplini cerințele prevăzute de O.U.G. nr. 50/2010 la art. 18 al. 2 lit. c), care statuează că explicațiile trebuie să cuprindă, printre altele, explicarea costurilor ce fac parte din costul total al creditului pentru consumator, astfel încât consumatorii să înțeleagă ce plătesc.
Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate în chiar actul adițional, instanța nu poate aprecia asupra legalității acestei sume, în aceeași situație fiind și reclamanții, în calitate de împrumutați.
Instanța are în vedere și împrejurarea că acordarea unui credit bancar presupune o executare succesivă a prestațiilor din partea reclamanților și o executare uno ictu din partea pârâtei, astfel că, față de valoarea mare a creditelor, obligația deja executată a pârâtei nu își mai găsește echivalentul în plata de către împrumutați a unei sume de bani, calculată lunar prin aplicarea unui procent la soldul creditului, pentru efectuarea de operațiuni de către bancă în scopul utilizării creditului.
Având în vedere aspectele mai sus expuse, instanța va constata existența cuprinse în art. 4.1 teza a doua și art. 4.5 (cu privire la dobânda indexabilă) din contractul de credit HL10388/11.07.2007 și existența clauzelor abuzive cuprinse în art. 4.10 lit. a) și lit. b) (cu privire la comisionul de acordare și de administrare) din contractul de credit HL10388/11.07.2007 și în consecință va dispune obligarea pârâtelor să modifice contractul mai sus menționat în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive
În ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, respectiv a sumei de 323 CHF (comision de acordare) și a sumei de 2844,18 CHF (comision de administrare), sume încasate în temeiul contractului de credit contractul de credit HL10388/11.07.2007, precum și a sumelor ce vor fi încasate cu acest titlu până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri restituirea către reclamanți și a sumei de 1870,22 CHF reprezentând diferența dintre dobânda percepută și dobânda rămasă în urma constatării caracterului abuziv a art. 4.1. teza a doua și art. 4.5 (cu privire la noțiunea de dobândă indexabilă), precum și a sumelor ce vor fi încasate cu acest titlu până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, instanța constată că acestea sunt întemeiate și, având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 193/2000 raportate la art. 998 din vechiul Cod civil, va obliga pârâtele la restituirea către reclamanți a sumelor mai sus arătate, în temeiul contractului mai sus amintit, în condițiile mai sus arătate.
Totodată, instanța va admite și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale aferente sumelor mai sus menționate, calculate de la data plății sumelor de către reclamanți și până la data achitării efective a debitului de către pârâte, reținând dispozițiile art. 1088 din Codul civil de la 1864, care prevăd evaluarea legală a prejudiciului suferit de creditor în cazul executării cu întârziere a obligației de a plăti o sumă de bani.
Față de cele expuse mai sus, instanța va admite, cererea reclamanților, va constat ca fiind abuzive clauzele mai sus amintite, va obliga pârâtele la modificarea contractului mai sus menționat, în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive, va dispune restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor constate ca fiind abuzive, precum și la dobânda legală calculată acestor sume.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâtele urmează a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2048 lei, suportate de către reclamanți cu prilejul soluționării prezentei acțiuni, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea precizată având ca obiect „restabilire echilibrului contractual”, formulată de reclamanții S. V. G., CNP_, și S. I. C., CNP_, ambii cu domiciliul ales la Cabinet de avocat I. A. din Suceava, . nr. 43, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A. România, CUI_, J_, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, și S.C. B. S.A. – S. Suceava, CUI_, J33/648/192, cu sediul în Suceava, .. 6, jud. Suceava.
Constată existența clauzelor abuzive cuprinse în art. 4.1 teza a doua și art. 4.5 (cu privire la dobânda indexabilă) din contractul de credit HL10388/11.07.2007.
Constată existența clauzelor abuzive cuprinse în art. 4.10 lit. a) și lit. b) (cu privire la comisionul de acordare și de administrare) din contractul de credit HL10388/11.07.2007.
Obligă pârâtele să modifice contractul mai sus menționat în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Obligă pârâtele la restituirea către reclamanți a sumei de 323 CHF (comision de acordare) și a sumei de 2844,18 CHF (comision de administrare), sume încasate în temeiul contractului de credit contractul de credit HL10388/11.07.2007, precum și a sumelor ce vor fi încasate cu acest titlu până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Obligă pârâtele la restituirea către reclamanți a sumei de 1870,22 CHF reprezentând diferența dintre dobânda percepută și dobânda rămasă în urma constatării caracterului abuziv a art. 4.1. teza a doua și art. 4.5 (cu privire la noțiunea de dobândă indexabilă), precum și a sumelor ce vor fi încasate cu acest titlu până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Obligă pârâtele la plata dobânzii legale aferentă sumelor mai sus menționate (constând în comision de acordare, de administrare și diferență dobândă), calculată de la data plății sumelor de către reclamanți și până la data achitării efective a debitului de către pârâte.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 2048 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.07.2015.
Președinte, Grefier,
Red. BC/DM
6 ex./2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 3704/2015. Judecătoria SUCEAVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3745/2015. Judecătoria... → |
|---|
