Partaj judiciar. Sentința nr. 2255/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2255/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 2255/2015
Dosar nr._ - partaj judiciar -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2255
Ședința publică din data de 30.04.2015.
Instanța constituită din :
Președinte: T. R.
Grefier: S. M.
Pe rol, pronunțarea cauzei civile având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâții Meșteriuc S. și Meșteriuc G..
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și apoi din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru datele de 03.04.2015, 09.04.2015, 16.04.2015, 23.04.2015 și apoi pentru astăzi 30.04.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 11.10.2012 sub nr._, reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâții Meșteriuc S. și Meșteriuc G. a solicitat partajarea bunurilor comune ale paraților, constând in casa de locuit construcție veche si casa de locuit construcție noua in suprafața de 0, 400 mp. teren curți construcții, suprafața de 1600 mp. teren gradina in tarlaua Coasta, situate in ., in sensul de a se atribui aceste bunuri in lotul debitoarei Meșteriuc S., înscrierea dreptului de proprietate in Cartea Funciara asupra imobilelor mai susmenționate pe numele paratei, Meșteriuc S.,cu cheltuieli de judecata.
În motivare, reclamanta a arătat că potrivit contractului de împrumut autentificat sub nr. 4377 in data de 05. 09. 2011 de BNP I. L., parata M. S. s-a obligat ca pană la data 05.11.2011 inclusiv sa-i restituie suma împrumutata in valoare de_ de euro. Obligația de restituire a acestei sume a devenit exigibila la data împlinirii termenului suspensiv sub care a fost asumata, adică la 05.11. 2011.
Potrivit art. 969 cod civ., convențiile legal făcute au puterea de lege intre părțile contractante, iar potrivit art. 1073 cod civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației.
In temeiul art. 1584 cod civ., împrumutatul este dator sa restituie lucrurile împrumutate in aceeași cantitate si calitate, si la timpul stipulate, iar potrivit art. 1586 cod civ., daca împrumutatul nu întoarce la timpul stipulate lucrurile împrumutate sau valoarea lor, trebuie sa plătească dobânzi, de la ziua cererii prin judecare a împrumutului.
Datorita faptului ca parata Meșteriuc S. a refuzat sa-i restituie cei_ de euro a inițiat ulterior acte de executare silita care formează obiectul dosarului de executare B. T. I. 121/2011. Prin încheierea din 29 noiembrie 2011 pronunțata de Judecătoria Suceava in dosarul nr._/314/2011 a fost încuviințata executarea silita a contractului de împrumut împotriva debitoarei.
Actele de executare silita demarate împotriva debitoarei nu au avut succes motivat de faptul ca acesta deține bunurile imobile susceptibile de executare in proprietate devălmașa cu secund- paratul, Meșteriuc G. acestea nefiind înscrise in Cartea Funciara.
Bunurile imobile a căror partajare a solicitat-o pe cale de acțiune oblica costau in: casa de locuit construcție veche si casa de locuit construcție noua in suprafața de 0, 400 mp. teren curți construcții, suprafața de 1600 mp. teren gradina, situate in . si sunt dobândite de parați in timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere si uzufruct viager cu încheiere de autentificare nr. 1882 din 1 iulie 2002.
Astfel, potrivit art. 493 Cod proc. civ., creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea sa urmărească partea acestuia din imobilele aflate in proprietate . sa ceara mai intai imparțiala acestora.
Cum parata nu si-a îndeplinit obligația asumata prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 4377 din 05. 09. 2011 de BNP I. L. de a-i restitui reclamantului suma de_ euro si cum s-a împlinit termenul suspensiv sub care obligația a fost contractata, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii pentru a putea iniția împotriva acesteia acte de executare silita.
Cum debitoarea-parata nu este proprietar exclusiv al imobilelor care formează obiect al acțiunii de fata, ci in devălmășie, cum nu are nici un interes in a cere partajul si cum interesul reclamantului este ca aceasta sa devină proprietar exclusiv al bunurilor imobile indicate in petitul cererii, in vederea valorificării acestora prin executare silita, a promovat pe calea acțiunii oblice partajarea bunurilor comune ale paraților.
Reclamantul a solicitat ca in urma partajării bunurilor comune, imobilele care fac obiectul litigiului sa fie atribuite in lotul prim-paratei, M. S..
De asemenea, a solicitat înscrierea dreptului de proprietate in Cartea funciara asupra imobilelor deduse partajării, pe numele paratei M. S. pentru a se putea continua procedura executării silite cu consecința scoaterii la vânzare prin licitație a acestora.
Astfel, potrivit art. 47 alin. 8 din Legea Cadastrului si a Publicității Imobiliare creditorul a cărui creanța certa si exigibila este dovedita printr-un înscris autentic sau printr-o hotărâre judecătoreasca..., va putea cere instanței, in numele si folosul debitorului sau înscrierea unui drept tabular sau radierea unei sarcini", iar in temeiul disp. art. 974 cod civ. creditorii pot exercita toate drepturile si acțiunile debitorului, afara de acelea care ii sunt exclusiv personale.
În drept, a invocat art. 1560 noul cod civ., art. 493 cod proc. civ. art. art. 47alin. 8 din Legea nr. 7/1996 si art. 274 cod proc. civ.
În dovedire, s-au depus înscrisuri ( f.6-13)
Legal citată, pârâții nu au formulat întâmpinare însă s-au prezentat în instanță .
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisuri, proba cu o expertiză evaluare proprietăți imobiliare și cu o expertiză construcții fiind depus raport de expertiză (f. 111-117, 181-189), proba cu o expertiză topo fiind depus raport de expertiză (f. 168-174) și proba cu interogatoriile pârâților (f. 115-117,123-125).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 05.09.2011 între reclamantul C. I. în calitate de împrumutător, și pârâta Meșteriuc S., în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de împrumut autentificat de BNP I. L. sub nr. 4377 (f. 8). Potrivit clauzelor contractuale, pârâtă Meșteriuc S. s-a obligat, ca până la data de 05.11.2011, să-i restituie reclamantului suma împrumutată de 16.000 Euro.
În temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat de BNP I. L. sub nr. 4377/05.09.2011 la cererea creditorului reclamant s-a început executarea silită a pârâtei- debitoare Meșteriuc S., așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar f. 26-66.
Instanța reține că potrivit art. 30 C.fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. De asemenea, conform art. 33 C.fam. bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Cu toate acestea după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune însă numai în măsura necesară acoperirii creanței sale. În acest caz bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin bunuri proprii. Totodată, art. 493 C.proc.civ. statuează că creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.
Față de dispozițiile mai sus arătate instanța reține că reclamantul creditor poate solicita împărțirea bunurilor comune, în măsura acoperirii creanței sale dacă are calitatea de creditor al unui dintre soți, iar pentru ca acțiunea să nu fie considerată prematură este imperativ să facă dovada lipsei oricăror bunuri personale ale debitorului pentru a putea fi urmărite în contul datoriei.
În speță, reclamantul creditor a probat faptul că pârâta Meșteriuc S. nu deține în coproprietate decât imobilele în litigiu și nu are nici un alt bun propriu. Mai mult, niciunul dintre pârâți nu a invocat faptul că pârâta ar deține bunuri personale care să poată fi urmărite de către creditorul reclamant, iar înscrisurile depuse de reclamant la dosar la filele 26-66 atestă faptul că pârâta Meșteriuc S. nu deține bunuri proprii în proprietate.
Raportat la apărarea pârâtei Meșteriuc S. în sensul că se impune respingerea acțiunii dat fiind că pârâții au restituit o sumă importantă de bani instanța o apreciază ca neîntemeiată. Astfel, reclamantul C. I. afirmă că a primit până în prezent suma de 5200 euro de la pârâtă, în timp ce pârâta Meșteriuc S. afirmă că a restituit până în prezent reclamantului suma de 5300 euro. Cu toate acestea, indiferent de care este suma restituită, aspect care va fi lămurit în cadrul executării silite, pârâta Meșteriuc S. datorează în continuare reclamantului o sumă considerabilă, în jur de 11.000 euro, în baza contractului de împrumut autentificat de BNP I. L. sub nr. 4377.
Instanța reține că prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat prin încheierea nr. 1882/01.07.2002 emisă de B.N.P. M. E. B. pârâții Meșteriuc S. și Meșteriuc G. au dobândit de la Meșteriuc G., Meșteriuc A. și Varașciuc I., nuda proprietate cu privire la imobilul compus din suprafața de 2000 m.p. teren curte și grădină împreună cu casa de locuit, cu rezerva dreptului de uzufruct viager pentru numiții Meșteriuc G. și Meșteriuc A.. Din certificatele de deces aflate la filele 130-131 dosar instanța constată că numiții Meșteriuc G. și Meșteriuc A. au decedat astfel încât în prezent pârâții dețin în deplină proprietate imobilele anterior menționate.
Așadar, conform probatoriului administrat, instanța reține că pârâții au dobândit, în timpul căsătoriei, în proprietate comună devălmașă casa de locuit construcție veche, în valoare de 53.581 lei, situată în ., jud. Suceava individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar; casă de locuit construcție nouă, în valoare de 120.763 lei, situată în ., jud. Suceava individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar; suprafața de 877 m.p. teren curți construcții și suprafața de 1123 m.p. teren arabil, în valoare de 26.500 lei, situate în ., jud. Suceava, individualizate și evaluate prin raportul de expertiză aflat la filele 167-176 dosar.
Existența în comunitatea de bunuri a bunurilor arătate mai sus, reiese cu certitudine din probele administrate în cauză, respectiv expertiza tehnică-specialitatea evaluare imobiliară (f. 105-117), expertiză construcții (f. 111-117, 181-189) și expertiza topo (f. 168-174). Mai mult, pârâții Meșteriuc S. și Meșteriuc G. nu au negat niciodată faptul că ar deține aceste bunuri în coproprietate.
Față de cele arătate, instanța va constata că pârâții Meșteriuc S. și Meșteriuc G. au dobândit, în timpul căsătoriei, în proprietate comună, următoarele imobile, în valoare totală de 200.844 lei:
- casă de locuit construcție veche, în valoare de 53.581 lei, situată în ., jud. Suceava individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar;
- casă de locuit construcție nouă, în valoare de 120.763 lei, situată în ., jud. Suceava individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar;
- suprafața de 877 m.p. teren curți construcții și suprafața de 1123 m.p. teren arabil, în valoare de 26.500 lei, situate în ., jud. Suceava, individualizate și evaluate prin raportul de expertiză aflat la filele 167-176 dosar.
Astfel cum s-a arătat instanța reține că dispozițiile art.30 și 31 din Codul instituie și o prezumție relativă de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, care poate fi răsturnată prin orice mijloace de probă. C. propriu zisă ce se cuvine din devălmășie fiecăruia dintre soți se stabilește pe baza contribuției efective a fiecăruia, fie prin venituri, fie prin activitate casnică ori în gospodărie.
În condițiile în care niciunul dintre pârâți nu a invocat faptul că ar avea o cotă majorată la dobândirea bunurilor și probatoriul administrat confirmă contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor comune instanța va constata ca pârâții au o contribuție egală la dobândirea bunurilor, cuvenindu-se fiecăruia dintre ei o valoare de 100.422 lei.
Potrivit art. 673 ind. 5 C.pr.civ. vechi, dacă părțile nu se învoiesc (cu privire la împărțirea bunurilor), instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de proprietar, cota parte ce revine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. Potrivit aceluiași articol, instanța va face împărțeala în natură. În acest sens procedează la formarea loturilor și atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare ele se întregesc printr-o sumă de bani. La formarea și atribuirea loturilor, potrivit art. 673 ind. 9 C.pr.civ., instanța va ține seama, după caz, „și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.
Întrucât partajul bunurilor comune este cerut de către creditorul personal al unuia dintre soți, la alegerea modalității de partajare instanța are în vedere pe lângă criteriile prevăzute de dispozițiile art. 6739 C.proc.civ. și faptul că se impune a se respecta drepturile și interesele creditorului păgubit.
Din probatoriul administrat, cu precădere expertizele topo și construcții efectuate în cauză, instanța apreciază că soluția echitabilă pentru toate părțile este atribuirea bunului către soțul debitor și obligarea acestuia la plata unei sulte, reprezentând contravaloarea cotei de ½ din bunurile comune.
Astfel, față de variantele de lotizare efectuate prin raportul de expertiză construcții (f. 111-117, 181-189) și raportul de expertiză topo (f. 168-174) instanța constată că bunurile imobile nu pot fi ușor împărțite între soți, iar prin oricare dintre variantele de lotizare s-ar ajunge la o divizarea a bunurilor imobile care ar scădea valoarea acestora și care ar face aproape imposibil pentru creditor demersul de a-și recupereze creanța sa. În același sens, instanța constată că dacă s-ar partaja imobilelor în natură sau s-ar atribui bunurile către soțul nedebitor, această soluție ar fi de natură să nesocotească drepturile și interesele creditorului păgubit.
Astfel, instanța va dispune încetarea stării de proprietate devălmașă între pârâți, astfel: va atribui pârâtei Meșteriuc S. următoarele bunuri imobile în valoare de 200.844 lei: casă de locuit construcție veche, în valoare de 53.581 lei, situată în ., jud. Suceava individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar; casă de locuit construcție nouă, în valoare de 120.763 lei, situată în ., jud. Suceava individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar; suprafața de 877 m.p. teren curți construcții și suprafața de 1123 m.p. teren arabil, în valoare de 26.500 lei, situate în ., jud. Suceava, individualizate și evaluate prin raportul de expertiză aflat la filele 167-176 dosar.
D. fiind că instanța a apreciat valoarea bunurilor ca fiind 200.844 lei și în condițiile în care cota reținută pentru pârâtul Meșteriuc G. este de 50% instanța va obliga pârâta Meșteriuc S. să plătească pârâtului Meșteriuc G. suma de 100.422 lei cu titlu de sultă egalizatoare.
Cu privire la cererea formulată de creditorului-reclamant de a se înscrie în cartea funciară pe numele pârâtei Meșteriuc S. bunurile mai sus menționate.
Din extrasul de carte funciară cu nr. 2640 a Comunei Cadastrale Pătrăuți instanța reține că este înscrisă în Cartea Funciară nr. 2640 a Comunei Cadastrale Pătrăuți casă de locuit construcție veche, situată în ., jud. Suceava, individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar pe numele Reveca Havrisciuc căsătorită Varasciuc cu 7/32 părți, G. a lui F. Meșteriuc cu 7/32 părți și V. a lui G. Meșteriuc cu cota de 18/32 părți. (f. 139)
Astfel, instanța reține că deși reclamantul a depus la dosar înscrisul de la fila 58 dosar acestea nu atestă faptul că suprafața de 877 m.p. teren curți construcții și suprafața de 1123 m.p. teren arabil, situate în ., jud. Suceava, nu sunt înscrise în Cartea Funciară. Din înscrisul de la fila 58 dosar reiese doar că aceste bunuri imobile nu sunt înscrise în cartea funciară pe numele reclamantei, în timp ce acest înscris nu atestă faptul că aceste bunuri imobile nu sunt înscrise în cartea funciară.
Instanța apreciază că în condițiile în care numiții Reveca Havrisciuc căsătorită Varasciuc cu 7/32 părți, G. a lui F. M. cu 7/32 părți și V. a lui G. M. cu cota de 18/32 părți nu sunt părți în prezenta cauză, iar reclamantul nu a probat situația cadastrală cu privire la imobilele constând în suprafața de 877 m.p. teren curți construcții și suprafața de 1123 m.p. teren arabil, situate în ., jud. Suceava, este inadmisibilă cererea creditorului-reclamant de a se înscrie în cartea funciară pe numele pârâtei Meșteriuc S. bunurile atribuite acesteia prin prezenta hotărâre.
Față de cele arătate, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea creditorului-reclamant de a se înscrie în cartea funciară pe numele pârâtei Meșteriuc S. bunurile mai sus menționate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, dat fiind că pârâții sunt în culpă procesuală, instanța va obliga pârâții să achite reclamantului suma de 10.465 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( f. 73- 600 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, f. 84 – 800 lei onorariu expert, f. 123 – 1100 lei onorariu expert, f. 132 – 5292 lei taxă judiciară de timbru, f. 152 – 500 lei onorariu expert, f. 195 – 1168 lei onorariu expert și f. 213 – 1000 lei onorariu avocat ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea având ca obiect partaj bunuri comune formulată de creditorul-reclamant C. I. domiciliat in mun. Suceava, ., nr. 1, ., . în contradictoriu cu pârâții Meșteriuc S. și Meșteriuc G., ambii cu domiciliul in mun. Suceava, ., ., . și în ..
Constată că pârâții Meșteriuc S. și Meșteriuc G. au dobândit, în timpul căsătoriei, în proprietate comună, următoarele imobile, în valoare totală de 200.844 lei:
- casă de locuit construcție veche, în valoare de 53.581 lei, situată în ., jud. Suceava individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar;
- casă de locuit construcție nouă, în valoare de 120.763 lei, situată în ., jud. Suceava individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar;
- suprafața de 877 m.p. teren curți construcții și suprafața de 1123 m.p. teren arabil, în valoare de 26.500 lei, situate în ., jud. Suceava, individualizate și evaluate prin raportul de expertiză aflat la filele 167-176 dosar.
Constată ca pârâții au o contribuție egală la dobândirea bunurilor, cuvenindu-se fiecăruia dintre ei o valoare de 100.422 lei.
Dispune încetarea stării de proprietate devălmașă între pârâți, astfel:
Atribuie pârâtei Meșteriuc S. următoarele bunuri imobile în valoare de 200.844 lei:
- casă de locuit construcție veche, în valoare de 53.581 lei, situată în ., jud. Suceava individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar;
- casă de locuit construcție nouă, în valoare de 120.763 lei, situată în ., jud. Suceava individualizată și evaluată prin raportul de expertiză aflat la filele 111-117 dosar;
- suprafața de 877 m.p. teren curți construcții și suprafața de 1123 m.p. teren arabil, în valoare de 26.500 lei, situate în ., jud. Suceava, individualizate și evaluate prin raportul de expertiză aflat la filele 167-176 dosar.
Obligă pârâta Meșteriuc S. să plătească pârâtului Meșteriuc G. suma de 100.422 lei cu titlu de sultă egalizatoare.
Respinge ca inadmisibilă cererea creditorului-reclamant de a se înscrie în cartea funciară pe numele pârâtei Meșteriuc S. bunurile mai sus menționate.
Obligă pârâții să achite reclamantului suma de 10.465 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
T. R. M. S.
Red.T.R./Tehnored.S.M.
| ← Cereri. Sentința nr. 2141/2015. Judecătoria SUCEAVA | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2228/2015.... → |
|---|








