Plângere contravenţională. Sentința nr. 4910/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 4910/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 4910/2015

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4910

Ședința publică din data de 20 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. A.

Grefier: F. A.

Pe rol, pronunțarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. C. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 14.11.2011 de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – C..

Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 octombrie 2015 redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 20 octombrie 2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea adresată Judecătoriei Bistrița Năsăud la data de 05.03.2015 și înregistrată sub nr._, petentul C. C. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 21.03.2012 de intimatul C.N.A.D.N.R. SA – C. și admiterea excepției prescripției dreptului de a cere executarea amenzii; fără cheltuieli de judecată.

În motivare arată că, fapta contravențională ce i-a fost imputată prin procesul verbal atacat, respectiv aceea de a circula fără rovinietă valabilă pe drumurile naționale, a fost constatată la data de 20.10.2011, iar procesul verbal i-a fost comunicat la domiciliul abia la data de 19.02.2015, astfel că, în cauză, a intervenit sancțiunea prescripției amenzii contravenționale.

De asemenea, arată că procesul verbal atacat este lovit de nulitate absolută întrucât nu conține semnătura olografă a agentului constatator, fapt ce contravine prevederilor art. 17 din OG 2/2001, nefiind incidente în cauză nici disp. Legii 455/2001 deoarece procesul i-a fost comunicat pe suport de hârtie și nu prin intermediul unui program informatic.

În drept, a invocat prev. art. 17, 31 alin. 1 din OG 2/2001, art. 194 Cpr.civ., art. 1, art. 4 din Legea nr. 455/2001, art. 22 din Normele tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii 455/2001, aprobate prin HG 1259/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-6).

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.

În motivare, a arătat că la data de 21.03.2012 a fost emis procesul-verbal de constatare a contravențiilor atacat, prin care s-a constatat că în data de 20.10.2011, pe DN 17, km. 85+380 m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români pentru autovehiculele, structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrare în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axă, după caz.

Intimata a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002 coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Procesul-verbal a fost emis prin sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.

Precizează că OG 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice.

În drept s-au invocat prevederile OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 15-18).

Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 05.05.2015, petentul a invocat excepția prescripției amenzii și nulitatea procesului verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii agentului constatator.

În drept, a invocat prev. 205 C.pr.civ..

Prin sentința civilă nr.4496 din 11.06.2015 Judecătoria Bistrița a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

La data de 26.06.2015 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava și a fost acordat termen la data de 06.10.2015.

Instanța a administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.03.2012 întocmit de către intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - C., petentul C. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, din care 25,00 lei reprezentând tariful de despăgubire iar restul de 225,00 lei amenda contravențională constatându-se că în data de 20.10.2011, ora 13;26, pe DN17 km 85+380m Tiha Bîrgăului, județul Bistrița Năsăud, vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, faptă prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din același act normativ.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost semnat de către petent și nici de către un martor asistent, agentul constatator menționând că actul a fost încheiat în lipsa contravenientului și a martorilor întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu mijloacele tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat fără respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din același act normativ, potrivit cărora lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se invocă și din oficiu.

Astfel, instanța constată că lipsa semnăturii agentului constatator este menționată în dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, fapt ce impune concluzia că nulitatea incidentă este una expresă, supusă condițiilor stabilite în art. 175 din Codul de procedură civilă, prevederile O.G. nr. 2/2001 completându-se cu dispozițiile Codului de procedură civilă, conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001.

Din analiza procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției instanța constată că acesta nu este semnat olograf de către agentul constatator, în cuprinsul actului contestat fiind făcută mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a H.G. nr. 1259/2001.

Prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, legiuitorul a înțeles să stabilească domeniul de aplicare a acestei norme. Conform acestor prevederi „prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”. Din interpretarea acestui text rezultă că prevederile acestei legi se aplică doar înscrisurilor în formă electronică cărora le poate fi aplicată pentru certificare o semnătură electronică.

Potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 3 din același act normativ, semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. De asemenea, în același act normativ, legiuitorul a definit datele în formă electronică ca reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice.

Față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța apreciază că semnătura electronică este corelativă unui înscris în formă electronică, atât semnătura electronică, cât și înscrisul în formă electronică fiind destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic. Or, instanța constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției aflat la dosarul cauzei, căruia i-a fost încorporat un „cod de bare” nu a fost primit nici de către petent și nici de către instanță prin intermediul unui program informatic pentru a se putea verifica semnătura agentului constatator și conținutul actului, ci a fost primit pe suport de hârtie.

În continuare, instanța amintește și dispozițiile H.G. nr. 1.259/2001 care în art. 22 prevede că „principiul de funcționare și procedurile de utilizare a semnăturii electronice sunt prevăzute în anexa nr. 7”, iar în respectiva anexa, este prezentat schematic modul de utilizare al semnăturii electronice.

În acest sens, la punctul 1 din Anexa 7 a H.G. nr. 1259/2001 sunt menționate entitățile definite de Legea nr. 455/2001, care participă la circuitul parcurs de un înscris în formă electronică autentificat prin semnătură electronică, precum și calitatea și rolul acestor entități.

Conform acestor norme de aplicare a legii, cei care au atribuții în procesul de autentificare cu semnătură electronică a unui înscris în formă electronică sunt: clientul - care este deținător al unui certificat; Registrul Furnizorilor de Servicii de Certificare - ținut de către Autoritatea de Reglementare și Supraveghere pentru Semnătura Electronică; Furnizorii de Servicii de Certificare - pot exista mai mulți astfel de furnizori pentru un singur client; destinatarul unui document semnat electronic; Registrul electronic de evidență a certificatelor eliberate de către.

De asemenea, instanța reține că în aceeași anexă sunt descrise fazele ce trebuiesc parcurse conform legii pentru ca o persoană să poată emite și utiliza înscrisuri în formă electronic autentificate prin semnătură electronică în activitatea curentă. Conform acestor proceduri, clientul va încheia un contract cu unul sau mai mulți Furnizori de Servicii de Certificare (dintre cei înscriși în Registrul Furnizorilor de Servicii de Certificare și aflați sub supravegherea Autorității de Reglementare și Supraveghere pentru Semnătura Electronică), contract pe baza căruia i se va elibera un certificat și dispozitivul (electronic/informatic) de creare a semnăturii electronice, iar certificatul respectiv va fi inclus în Registrul electronic de evidență a certificatelor eliberate de către furnizorul respectiv de certificate, în scopul publicității lui.

Instanța reține că odată parcursă această etapă, clientul poate utiliza în activitatea curentă înscrisuri în format electronic autentificate prin semnătură electronică, adică va putea expedia către diverse terțe persoane acest gen de înscrisuri cărora li s-a atașat în prealabil semnătura electronică a acestuia, semnătură realizată din punct de vedere tehnic pe baza datelor de identificare a clientului cuprinse în certificat de către dispozitivului de creare a semnăturii electronice.

De asemenea, instanța reține că la primirea înscrisului respectiv (în format electronic), terțul destinatar va avea garanția că documentul provine de la persoana pretinsă a fi expeditorul acestuia, datorită „descifrării” (realizată prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar) semnăturii în format electronic atașată sau logic asociată respectivului înscris și care va putea fi interpretată datorită unei „chei publice” (care reprezintă de asemenea informație în format electronic) pe care o conține și care este pusă la dispoziția terților destinatari ai acestui gen de înscrisuri de către Furnizorul de Servicii de Certificare cu care clientul are încheiat contractul de furnizare a certificatului respectiv.

Cu privire la modul în care intimata a înțeles să facă aplicarea acestor norme în vederea implementării propriului sistem, instanța constată că agentul constatator identificat prin numele său în conținutul procesului verbal contestat este titular al unui certificat, având astfel calitatea de client în sensul Legii nr. 455/2001 și a H.G. nr. 1259/2001, certificat emis de către CERTSIGN SA, în calitate de Furnizor de Servicii de Certificare în sensul acelorași norme legale.

De asemenea, din analiza planșei foto depusă la dosar, de la locul și data constatării contravenției, instanța reține că această constatare s-a făcut prin mijloace electronice, în urma constatării contravenției rezultând un înscris în formă electronică la care a fost atașată semnătura electronică a clientului, respectiv a agentului constatator. Acest document în formă electronică a fost transmis de la locul constatării contravenției, respectiv locul în care este amplasată camera video de supraveghere la sediul intimatei, unde pe baza „descifrării” semnăturii electronice atașate, a fost recunoscut și imprimat pe suport de hârtie, rezultând astfel procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției în cauză.

Prin urmare, instanța apreciază că odată cu transpunerea documentului din forma electronică în forma tipărită, semnătura electronică atașată documentului inițial își încetează orice funcție, fapt care impune concluzia că această semnătură electronică ce apare în conținutul procesului verbal nu poate să suplinească semnătura agentului constatator prevăzută de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Mai mult, instanța reține că potrivit prevederilor art. 7 din același act normativ, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Față de dispozițiile legale mai sus menționate, și în situația în care instanța ar considera că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ar putea fi semnat prin atașarea unei semnături electronice, atâta timp cât intimata nu a făcut dovada că acea semnătură îndeplinește condițiile cerute de lege, instanța apreciază că în prezenta cauză este incident un caz de nulitate expresă, respectiv nesemnarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, vătămarea fiind prezumată până la dovada contrarie.

Față de cele constatate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul C. C. și va anula procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 21.03.2012 emis de către intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întrucât s-a constatat incidența unui caz de nulitate ce afectează legalitatea actului contestat, instanța nu va mai analiza temeinicia faptei reținute în sarcina petentului și nu se va pronunța asupra excepțiilor invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. C., domiciliat în municipiul Suceava, ., nr.14, ., ., în contradictoriu cu intimata C. S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C. cu sediul în București. ..401A, sect.6.

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 21.03.2012 emis de către intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.10.2015.

Președinte, Grefier,

A.A./A.F. 5 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4910/2015. Judecătoria SUCEAVA