Plângere contravenţională. Sentința nr. 4972/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 4972/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 4972/2015

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4972

Ședința publică din 23 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: B. C.

Grefier: D. M.

La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul I. A. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 08.07.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B. .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că intimatul a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava în soluționarea prezentei plângeri și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională adresată Judecătoriei Suceava și înregistrată sub nr._ din data de 21.07.2015, petentul I. A. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 08.07.2015, încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B. prin care a fost sancționat cu amendă și avertisment.

În motivare, petentul a arătat că cele menționate în procesul verbal de contravenție contestat nu corespund realității în sensul că nu este adevărat faptul că ar fi circulat cu viteza de 75 km/h întrucât a redus viteza înainte de a intra în localitate și a circulat cu viteza legală .

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenție contestat și actul de identitate în copii ( f. 6 dosar) .

Plângerea este legal timbrată cu timbru judiciar în valoare de 20 lei conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 ( f.12).

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava în favoarea Judecătoriei B., jud. B., motivat de faptul că locul săvârșirii faptei este pe raza localității Cervicești, DN 29B.

La termenul de judecată din data de 23.10.2015, instanța a pus în discuția părților, în temeiul art. 224 C.proc.civ., excepția de necompetență teritorială invocată de intimată prin întâmpinare și a reținut cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate.

Față de caracterul absolut, peremptoriu și de procedură al excepției de necompetență teritorială și având în vedere dispozițiile art. 131 alin.1 Cod procedură civilă, instanței îi revine obligația de a verifica dacă este competentă să soluționeze cauza, astfel că se va pronunța cu precădere asupra acesteia.

Așa cum rezultă din susținerile părților, în speță, contravenția reținută în sarcina petentului a fost comisă pe raza localității Cervicești, DN 29B, jud. B..

Potrivit art. 32 al.2 din OG 27/2001 privind regimul contravențiilor, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit, de îndată, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Având în vedere că textul legal amintit stabilește o competență teritorială specială, absolută, derogatorie de la dreptul comun reprezentat de dispozițiile Codului de procedură civilă, instanța apreciază întemeiată excepția și în baza art. 132 C.proc.civ. va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., jud. B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, excepție invocată prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională formulată de petentul I. A. CNP_ cu domiciliul în mun. Suceava, .. 12, .,. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 08.07.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B., în favoarea Judecătoriei B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.10.2015.

Președinte, Grefier,

Red. BC/DM

2 ex. - 2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

JUDEȚUL SUCEAVA

mun. Suceava, . nr. 62, cod poștal_

Telefon: 0230-_, Fax . 0230-_

Dosar nr._

C ă t r e,

JUDECĂTORIA B., JUD. B.

Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ ce are ca obiect plângere contravențională formulată de petentul I. A. CNP_ cu domiciliul în mun. Suceava, .. 12, .,. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 08.07.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B., spre competentă soluționare.

Dosarul conține un nr. .file.

Președinte,Grefier,

B. C. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4972/2015. Judecătoria SUCEAVA