Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1797/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 1797/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 1797/2015

Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

Sentința civilă nr. 1797

Ședința Camerei de Consiliu din 27.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte: T. R.

Grefier: S. M.

La ordine se află judecarea cauzei civile având ca obiect cererea de valoare redusă formulată de reclamanta E.ON E. Romania S.A. în contradictoriu cu pârâta Z. A. A..

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu au lipsit părțile, procedura desfășurându-se fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință după care, se constată că a fost atașat extras de pe actul de deces nr. 151/10.02.2012 emis pentru Z. A. A. E. de către Municipiul Suceava.

Instanța în temeiul art. 131 N.cod procedură civilă verifică competența de soluționare a prezentei cereri, din oficiu, și constată în concordanță cu prevederile art. 1027 Cod procedură civilă raportat la art. 107 Noul C.proc.civ., că este competentă general, material și teritorial să judece pricina supusă judecății.

Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 16.12.2014, reclamanta E.ON E. R. SA în contradictoriu cu pârâta Z. A. A. a solicitat instanței pe calea cererii de valoare redusă, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.501,21 lei debit din care suma de 1.246.97 lei reprezentând contravaloare energie electrică și suma de 191.06 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei energie electrică pe care pârâta nu a plătit-o. De asemenea, reclamanta a calculat și penalități de întârziere pe care pârâta nu le-a plătit.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile 1025-1032 C.pr.civ.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei. (f. 10-13)

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f 14-49).

La solicitarea instanței Primăria mun. Suceava a depus extras din registrul de deces după pârâtă (f. 67).

La termenul de judecată din data de 27 martie 2015 instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Z. A. A. și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, iar excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Z. A. A. este o excepției de fond, absolută și peremptorie.

Potrivit dispozițiilor art. 34 - 35 din Noul Cod Civil, capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile și începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.

În plan procesual, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă, poate fi parte în judecată numai o persoană care are folosința drepturilor sale.

Potrivit extrasului din registrul de deces pentru uz oficial nr._/09.03.2015 (f. 67), pârâta Z. A. A. este decedată de la data de 09.02.2012, iar reclamanta S.C. E ON E. R. SA a introdus prezenta cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei, la data de 16.12.2014.

Prin urmare, la data învestirii instanței, pârâta nu mai avea capacitate de folosință, fiind o persoană decedată și, în consecință, nu putea avea pe plan procesual capacitatea de a sta în judecată.

Având în vedere că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 412 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, deoarece decesul nu a intervenit pe parcursul judecații ci anterior sesizării instanței, în temeiul art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 40 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei invocată din oficiu și va respinge cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, invocată din oficiu.

Respinge cererea formulată de reclamanta E.ON E. Romania S.A. cu sediul în Târgu M., ., jud. M. cu sediu procesual ales în Iasi, ., jud. Iasi, CUI RO_, în contradictoriu cu pârâta Z. A. A., cu domiciliul în mun. Suceava, ., jud. Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.

Dată în camera de consiliu.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.03.2015.

Președinte Grefier

R. T. S. M.

Red. T.R./Tehn. S.M.4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1797/2015. Judecătoria SUCEAVA