Pretenţii. Sentința nr. 3312/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3312/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 3312/2015
Dosar nr._ - pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3312
Ședința publică din data de 12 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. C.
Grefier: P. C.
La ordine, judecarea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta D. S. M. în contradictoriu cu pârâta M. G. L.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă (poziția 43), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr.387/2005, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr.985/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că s-a repus cauza pe rol din oficiu, depunându-se la dosar referatul Arhivei din cadrul Judecătoriei Suceava din care rezultă că nu s-a mai efectuat niciun act de procedură în vederea judecării pricinii. Totodată, având în vedere dispozițiile art. 420 C.p.c., instanța rămâne în pronunțare pe perimarea cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 27.03.2013 sub nr._, reclamanta D. S. M. a chemat în judecată pe pârâta M. G. L., solicitând instantei ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2200 lei cu titlu de împrumut acordat la data de 08.11.2011, scadent în 31.12.2012; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că i-a împrumutat pârâtei suma de 2200 lei, cu mențiunea de a o restitui la data de 31.12.2012, conform chitanței eliberate în data de 08.11.2011, redactată și semnată personal de către pârâtă.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1345 și urm. din Codul civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, înscrisuri (f.4), solicitând administrarea probei cu martori și interogatoriul pârâtei.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține apărările.
La termenul din 06.09.2013, în temeiul art. 411 alin.1 pct.1 C., instanța de judecată a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 06.09.2013, când judecarea prezentei cauze a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ, iar de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni.
Prin urmare, în temeiul art. 420 Cod procedură civilă, instanța va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea formulată de reclamanta D. S. M., domiciliată în mun.Suceava, Bld.Prefect T.G. nr.17, ., ., în contradictoriu cu pârâta M. G. L., domiciliată în mun.Suceava, Bld. 1 Decembrie 1918 nr.2, ., ., jud.Suceava.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.C./Tehnored.P.C./29.06.2015/4 Ex.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3301/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 3313/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|








