Contestaţie la executare. Sentința nr. 570/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 570/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 570/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 570
Ședința publică din data de 12 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. P.
GREFIER: I. M. C.
Pe rol se află judecarea contestației la executare formulată de contestatorul B. I., în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și S.C. I. S. S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Având în vedere prevederile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței”, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
În baza art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă să soluționeze cauza, sub toate aspectele, prin prisma prevederilor art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 713 alin. 1 Cod procedură civilă.
Față de împrejurarea că, legal citat, contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei, instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și în baza acestei excepții reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.12.2014, contestatorul B. I. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimații Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și S.C. I. S. S.R.L., împotriva adreselor de înființare a popririi nr. 179 și 180/03.11.2014 emise în dosarul execuțional nr. I915.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a discutat telefonic cu managerul intimatei I. S. în perioada 24-27 iunie 2014 pentru a se interesa cu privire la montajul unui teren de tenis cu gazon sintetic multifuncțional, acesta comunicându-i că este necesar să plătească în avans suma de 6.000 lei, sumă pe care acesta a achitat-o la data de 02.07.2014, urmând ca diferența de preț să o achite după primirea gazonului și terminarea montajului.
Intimata i-a comunicat ulterior contestatorului o factură pentru avansul de 6.000 lei și un contract prin e-mail în valoare de 22.861 lei cu TVA, reprezentantul intimatei promițându-i că la data de 4-5 august 2015 va primi gazonul sintetic și în 2-3 zile îl va monta.
La data de 18.08.2014, contestatorul a primit un mesaj că în 2-3 zile îi va returna banii deoarece gazonul nu va mai ajunge la domiciliul său din Todirești.
Contestatorul a precizat că suma de 6.000 lei reprezentând avans nu i-a fost restituită, iar după vreo 2 luni a achiziționat gazonul sintetic de la . din jud. V. la prețul de 19.840 lei.
În probațiune, contestatorul a depus la dosar următoarele înscrisuri: factura . nr. 0121 din 29.11.2014 (f. 4), ordin de plată nr. 1 din 02.07.2014 (f. 5), adresă de înființare a popririi (f. 9, 10), contract de prestări servicii nr. 496 din 01.07.2014 (f. 11-13), factura nr. 370 din 01.07.2014 (f. 13), planșe foto cuprinzând mesaje de pe telefonul mobil (f. 15), copia dosarului execuțional (f. 25-32).
La termenul de judecată din data de 12.02.2015, față de împrejurarea că nu s-a făcut de către contestator dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei, instanța a invocat excepția netimbrării cererii, excepție cu privire la care are în vedere dispozițiile art.197 din Noul Cod de procedura civila care stipulează că: ”În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.,, așa încât instanța va admite excepția netimbrării contestației și va anula, ca netimbrată, contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării contestației la executare, invocată de instanța din oficiu.
Anulează contestația la executare formulată de contestatorul B. I., domiciliat în com. Todirești, ., în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M. și S.C. I. S. S.R.L., cu sediul în Tg. M., .. 9, ., ca netimbrată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tg. M..
Pronunțată în ședința publică, azi, 12 februarie 2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
S. P. | I. M. C. |
5 ex./10.03.2015
Red. S.P.
Tehnored. I.M.C.
← Pretenţii. Sentința nr. 1205/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Comisie rogatorie internaţională. Încheierea nr. 2460/2015.... → |
---|