Plângere contravenţională. Sentința nr. 2582/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 2582/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 2582/2015

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2582

Ședința publică din data de 25 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. S. A. R.

GREFIER: S. C.

Se află pe rolul instanței judecarea plângerii contravenționale formulată de către petentul P. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚAN M..

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de_, dată la care, instanța, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi,_ .

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2014, sub nr._, petentul P. C. a formulat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/26.09.2014.

Petentul a solicitat instanței să constate nelegalitatea și netemeinicia actului atacat, admiterea plângerii și în principal, anularea procesului-verbal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, petentul a menționat că la data de 26.09.2014 i-a fost comunicat procesul-verbal prin care a fost sancționat pentru că ar fi săvârșit două contravenții prevăzute de OUG nr. 195/2002, fiind sancționat cu sancțiunea amenzii cumulate, în cuantum de 1170 de lei. Fără să se dispună în mod legal o sancțiune complementară sau o măsură tehnico-administrativă, petentului i-a fost reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului.

Petentul a menționat că agentul constatator nu a stabilit o încadrare juridică corectă a pretinsei fapte contravenționale, reținând încadrarea juridică prevăzută de art. 148, alin. 1 pct. 11 din HG nr. 1391/2001 coroborată cu dispozițiile art. 102, alin. 1, pct. 36 din OUG nr. 195/2002, însă această din urmă dispoziție sancționează altă contravenție.

Un alt motiv de nelegalitate invocat se referă la modul în care a fost menționat locul săvârșirii faptei. Petentul a arătat că în procesul-verbal s-a reținut că fapta a fost săvârșită pe „. în Municipiul Târgu-M. nu există o stradă cu această denumire.

În ceea ce privește netemeinicia procesului verbal, petentul a arătat că contravenția privind conducerea autoturismului dotat cu anvelope de alte dimensiuni decât cele prevăzute prin construcție, petentul a menționat că nu a încălcat nicio dispoziție legală. Astfel, se arată că agentul constatator nu a stabilit ce fel de folii erau aplicate și nici dacă acestea erau de natură a estompa vizibilitatea, din acest motiv acuzația adusă nu se circumscrie dispozițiilor art. 148 alin.1 pct.11.

Cât privește contravenția privind conducerea autoturismului dotat cu anvelope de alte dimensiuni decât cele prevăzute prin construcție, arată că nu s-a procedat la o astfel de verificare.

Invocând prevederile art. 10 din OG 2/2001 și faptul că s-a dispus aplicarea unei sancțiunii amenzii cumulate în cuantum de 1170 lei, petentul a arătat că în condițiile în care instanța va constatată întemeiată plângerea cu privire la una dintre fapte, se impune anularea în tot a procesului verbal, întrucât nu se poate proceda la „decontopirea” sancțiunii aplicate în mod cumulat.

În ceea ce privește petitul formulat în subsidiar, petentul a arătat că sancțiunea contravențională a avertismentului este suficientă pentru a conduce la îndreptarea sa și pentru a-i atrage atenția în viitor cu privire la respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice.

În drept, petentul a făcut referire la prevederile legale invocate în cuprinsul plângerii.

Intimatul IPJ M. nu a depus întâmpinare, însă a comunicat instanței, la data de_, în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării, documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție contestat. (f.22)

Sub aspectul probatoriului, prin încheierea de ședință din_ (f. 37), instanța a încuviințat pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, iar pentru petent și proba testimonială cu martorul N. C., considerând aceste probe admisibile și concludente în temeiul art. 255 alin.1 C.pr.civ..

În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei, următoarele înscrisuri: copie procesul-verbal de contravenție . nr._ (f. 11, 24), dovadă . nr._ (f. 12), raport agent constatator/ 14.11.2015 (f. 23), cazier auto petent (f. 25-26), declarație de conformitate (f. 36), certificat de înmatriculare (f.49).

Instanța a audiat martorul încuviințat în probațiune,declarația martorului N. C. Szilard, aflându-se la fila 42 dosar.

Înscrisurile depuse după închiderea dezbaterilor de către petent, nu au fost avute în vedere la soluționarea prezentei cauze.

La data de_, petentul a formulat note scrise, în care a arătat, în plus față de cele arătate prin plângere, că nu s-a făcut o descriere a faptei contravenționale din moment ce referirile generice nu permit stabilirea dimensiunilor conforme, astfel că se impune aplicarea sancțiunii nulității procesului verbal în temeiul prevederilor art. 17 din OG 2/2001.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. CP nr._ din_ (f. 24), petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de 148 alin.1 pct. 11, 16 din HG 1391/2006 și sancționate de art. 102 alin.1 pct. 36 din OUG 195/2002, respectiv art. 100 alin.1 pct. 6 din OUG 135/2002, reținându-se că a condus auto WV Golf cu nr._ pe . aplicate folii pe geamurile laterale și anvelope de alte dimensiuni decât cele prevăzute prin construcție.

Petentul P. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă totală de 1170 lei pentru săvârșirea celor două contravenții, după cum urmează: cu amendă în valoare de 810 lei pentru săvârșirea primei contravenții reținute și cu amendă în valoare de 360 lei pentru săvârșirea celei de a doua contravenții reținute în sarcina sa.

Instanța retine în raport de starea de fapt descrisă în procesul-verbal ce face obiectul plângerii, respectiv raportul agentului constatator din data de 26.09.2014, fila 23,24 dosar, că la data de 26 septembrie 2014, agentul de poliție rutieră din cadrul IPJ M./Biroul Rutier executa serviciul de supraveghere și control al traficului rutier în Municipiu Tg M., ocazie cu care a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului și a constatat că autoturismul avea aplicate folii pe geamurile laterale și pe lunetă, precum și că era echipat cu anvelope de alte dimensiuni.

Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, menționându-se că nu are obiecțiuni.

În temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, instanța urmează a proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal.

Procedând la verificarea legalității procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acest act nu întrunește cerințele prevăzute imperativ de art. 16 alin. 1 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța apreciază că fapta nu a fost descrisă în acest proces-verbal, mențiunile de la descrierea faptei, mai sus menționată, este de fapt nu descrierea faptei, ci doar menționarea incompletă a dispozițiilor legale în baza cărora fapta a fost sancționată. În procesul-verbal nu s-a precizat cel puțin ce dimensiuni aveau anvelopele cu care era echipat autoturismul și că foliile aplicate pe geamurile laterale ale autoturismului nu erau marcate corespunzător, pentru a permite instanței să verifice că într-adevăr anvelopele aveau alte dimensiuni decât cele menționate în certificatul de certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, or că foliile aplicate nu erau omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă.

Nerealizându-se o minimă descriere a împrejurărilor concrete în care a fost săvârșită fapta, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 alin.1 din OG 2/2001, modalitatea de întocmire a actului contravențional este defectuoasă și nelegală, echivalând cu nereținerea în fapt a unei contravenții, ceea ce atrage nulitatea absolută a actului constatator, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Faptul că orice mențiune privind împrejurările în care fapta a fost săvârșită este inexistentă, face imposibilă exercitarea controlului de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, aprecierea gravității acesteia și implicit a justeței sancțiunii aplicate. Totodată, lipsa unei minime descrieri a faptei ridică probleme și în privința respectării dreptului de apărare al persoanei sancționate contravențional. Prin intermediul plângerii, cel care a fost sancționat contravențional are oportunitatea de a propune probe în dovedirea unei alte stări de fapt decât cea pe care a reținut-o agentul constatator în procesul verbal de constatare a contravenției. Or, în aceste condiții, petentul este pus în imposibilitate de a–și formula o apărare clară față de normele legale pretins încălcate.

Prin urmare, având în vedere constatarea nulității procesului verbal, instanța reține că nu se impune a analiza celelalte motive de nelegalitate, respectiv de netemeinicie invocate prin plângere.

Raportat la cele arătate, față de dispozițiile art. 17 coroborat cu art. 16 din OG 2/2001, instanța reține că plângerea de față este întemeiată și în baza art. 34 din OG 2/2001, va admite plângerea, dispunând anularea procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul P. C., cu domiciliul în Târgu M., ., ., identificat prin CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., cu sediul în Târgu-M., .. 16, jud. M. și, pe cale de consecință:

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de_ și exonerează petentul de sancțiunile contravenționale aplicate.

Cu drept de apel în termen de 30 zile, ce se depune la Judecătoria Târgu M..

Pronunțată potrivit art. 396 alin.2 Cod procedură civilă, azi, 25 mai 2015.

PREȘEDINTE

C. S. A. R.

Aflată în concediu de odihnă, semnează Președintele Secției Civile, judecător A. L. B.

GREFIER

S. C.

Fiind plecată din instanță, semnează

Grefier-șef Secție Civilă,

I. M. C.

Redactat: C.S.A.R.

tehnoredactat: S.C.

_ ; 4 exemplare.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2582/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ