Validare poprire. Sentința nr. 2920/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2920/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 2920/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2920/2015
Ședința publică din data de 09.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. U.
Grefier L. B. D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditoarea . PIEȚE SRL, terțul poprit . SRL, curator B. T. și pe debitor B. I. C., având ca obiect validare poprire
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 25.05.2015 care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată :
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 04.10.2013 pe rolul Judecătoriei Târgu-M. creditoarea . PIEȚE SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea P.F.A. B. I. C. și cu terțul poprit S.C. B. C. SYSTEM S.R.L. a solicitat validarea popririi dispusă în dosarul execuțional nr. 234/2013 al B. H. E..
În motivarea cererii de chemare în judecată, creditoarea a învederat instanței că la cererea acesteia, în baza titlului executoriu constând în ordonanța nr. 2207/14.03.2013 a Judecătoriei Târgu M., definitivă și irevocabilă, a încheierii civile nr. 2748/CC/28.06.2013 a Judecătoriei Tg. M. din dosar nr._ privind încuviințarea executării silite, precum și în baza încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 03.09.2013 dispuse în dosar execuțional 234/2013, B. H. E. a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor din salariu (și asimilate - indemnizație administrator) a debitorului B. I. C. (n. 27.03.1977) pentru suma de 3.960,55 lei din care: 2.131.46 lei reprezentând contravaloare taxă de teren potrivit facturilor fiscale emise în perioada 15.07._11, 646,06 lei reprezentând penalități de întârziere până la data de 31.07.2012, 554,18 lei reprezentând penalități de întârziere de 2% pe lună perioada august 2012-august 2013 (13 luni), 111,44 lei cheltuieli de judecată și 517,41 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
Astfel, în temeiul ordonanței nr. 2207/14.03.2013, solicităm recuperarea penalităților de întârziere până la data plății efective a întregului debit datorat.
Sumele poprite urmau a fi virate în contul de consemnări deschis la Raiffeisen Bank SA - Ag. Bartok B., IBAN RO 49 RZBR_ 2387 „beneficiar"- B.EJ. H. E., CUI_, explicații - poprire B. I. C. dos. 234/2013.
Întrucât debitorul este angajat al terțului poprit S.C. B. C. SYSTEM SRL, iar acesta din urmă nu a dat curs cererii de poprire înaintate de către B.EJ. H. E., în conformitate cu art. 786 NCPC, solicită să se valideze poprirea împotriva terțului poprit pentru suma urmăribilă.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 789 C..
În probațiune a anexat: ordonanța nr. 2207/14.03.2013 a Judecătoriei Târgu M.; încheierea civilă nr. 2748/CC/28.06.2013 a Judecătoriei Tg. M. din dosar nr._ privind încuviințarea executării silite; încheierile executorului judecătoresc; dispoziția de înființare a popririi și dovada comunicării acesteia; listing ORC cu privire la debitor și terțul poprit; cererea de executare silită; contractul de executare nr. 234/2013; certificat constatator ORC, din care rezultă calitatea reprezentantului societății creditoare - Ec. F. V. - director.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei.
Creditoarea a solicitat cauzei în lipsă.
Debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare.
În cauză debitorul a fost citat prin publicitate, fiind numit în calitate de curator special domnul avocat B. T..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată :
Prin ordonanța nr. 2207 din data 14.03.2013 pronunțată în dosarul civil_ a fost obligat debitorul P.F.A. B. I. C. la plata sumei de 2131, 46 reprezentând contravaloare taxă teren, suma de 646, 06 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și suma de 111, 44 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin încheierea civilă nr. 2748 din data de 28.06.2013 a fost încuviințată executarea civilă a debitoarei în temeiul titlului executoriu reprezentat de ordonanța civilă susmenționată.
Prin adresa din data de 03.09.2013 s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor din salariu (și asimilate-indemnizație administrator) datorate de terțul poprit . SRL debitorului B. I. C..
Din adresa nr. 54 din data de 24.03.2015 comunicată de Inspectoratul Teritorial de Muncă M. reiese faptul că debitorul B. I. C. nu figurează în baza de date organizată la nivelul Inspecției Muncii cu contract individual de muncă.
În continuare, instanța reține că în cadrul unei popriri participă, de regulă, trei subiecte de drept: creditorul urmăritor denumit și creditor popritor, debitorul urmărit, denumit și debitor poprit și o terță persoană, denumită terț poprit care datorează o sumă de bani debitorului urmărit. Între aceste subiecte de drept se stabilesc tot atâtea raporturi juridice
Dintre aceste raporturi juridice două preced înființarea popririi.
Este vorba de raportul de creanță dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit, precum și de raportul de creanță dintre debitorul poprit și terțul poprit, acesta din urmă caracterizându-se prin aceea că terțul este dator față de debitorul urmărit. Cele două raporturi juridice menționate sunt raporturi de drept substanțial, raporturi de creanță, care își au izvorul, cel mai adesea în raporturile contractuale dintre părți.
O analiză a celor două raporturi de drept substanțial poate conduce și la alte concluzii privitoare la apartenența lor la anumite instituții sau ramuri de drept.
Astfel, raportul de creanță dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit își poate avea izvorul în principal în convenția părților, dar poate avea natura unui raport de drept civil sau comercial.
Acest raport își poate avea însă izvorul și într-o obligație legală, cum este cea privitoare la plata pensiei de întreținere sau la plata obligațiilor fiscale rezultate din taxe și impozite.
Cel de-al doilea raport de creanță își are izvorul cel mai adesea într-un raport juridic de muncă, în sensul că debitorul urmărit este angajat al terțului poprit și are de primit de la acesta din urmă sume de bani cu titlu de retribuție.
Aceasta nu este, însă singura ipoteză care se poate ivi în cadrul popririi, căci obligația terțului poate avea și un alt temei juridic, dar ea reprezintă în mod incontestabil situația cea mai frecvent întâlnită în practica execuțională.
Al treilea raport juridic implicat într-o poprire are un caracter cu totul particular, căci el nu precede raportul execuțional, ci ia naștere tocmai în cadrul procedurii de urmărire silită.
Cel de-al treilea raport juridic este tot un raport de creanță, un raport de la creditor la debitor, în sensul că debitorul poprit este creditor al terțului.
Dar acest raport juridic se creează prin adresa de înființare sau, după caz, de validare a popririi.
Referitor la speță, instanța reține că din adresa comunicată de ITM la dosarul cauzei nu reiese că ar exista un raport juridic între debitor și terțul poprit sens în care se va respinge ca nefondată cererea de validare a popririi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Respinge ca nefondată cererea de validare a popririi formulată de către creditoarea . Piețe SRL, cu sediul în Târgu-M., Piața C. V., .. 89, jud. M. în contradictoriu cu debitorul B. I. C. (CNP_), cu domiciliul în Târgu-M., .. 9/1, jud. M. și terțul poprit . SRL, C._, J_ .
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.
Președinte,
G. C. U.
Grefier,
L. B. D.,
Fiind plecată din instanță,
semnează grefier-șef
M. I. C.
4 ex/14.09.2015
Red. UGC
Tehnored. UGC
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2919/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2915/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ → |
---|