Acţiune în constatare. Sentința nr. 1000/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1000/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 1000/2015
Dosar civil nr._ .
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M. – JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1000/2015
Ședința publică din data de 06 martie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: S. L. C.
GREFIER: M. L. B.
Pe rolul instanței fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind cererea formulată de reclamanții M. I. și M. A. în contradictoriu cu pârâta .., având ca obiect acțiune în constatarea clauzelor abuzive.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea la data de 20.02.2015 și apoi la data de 06.03.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu M. sub nr._ la data de 22.05.2014, reclamanții M. I. și M. A. au solicitat instanței ca prin hotărârea care se va pronunța în contradictoriu cu pârâta .. 1) Să constate că pct. 5 lit. a din condițiile speciale și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/29.08.2007, care prevăd plata lunară a unui comision de risc în cuantum de 0,15 %/lună, aplicat soldului creditului, constituie clauze abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000; 2) Să constate că pct. 5.1 lit. a din actul adițional nr. 1/28.09.2010 la convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul lunar de administrare de 0,15% pe lună, aplicat soldului creditului, precum și pct. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 2/04.05.2011, prin care s-a modificat valoarea acestui comision la 0,12 % aplicat soldului creditului, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000; 3) Să constate că pct. 5 lit. d din convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de gestiune constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000; 4) Să dispună repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de risc (devenit de administrare) și, drept consecință, să dispună obligarea pârâtei de a restitui reclamanților, în integralitate, sumele de bani încasate cu titlu de comision, de la data încheierii contractului și până la data pronunțării hotărârii, în baza clauzelor contractuale anulate prin hotărâre; 5) Să dispună repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de gestiune și drept consecință să dispună obligarea pârâtei de a restitui reclamanților sumele de bani încasate cu titlu de comision de gestiune în cuantum de 233 CHF; 6) Să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate potrivit art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000 cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de risc, administrare și gestiune de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume; 7) Să dispună anularea clauzelor sus-menționate, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit și obligarea pârâtei la încheiere unui act adițional la contractul de credit, în sensul derulării în continuarea a acestuia, fără comisionul de administrare plătibil lunar din soldul creditului, până la încetarea raporturilor bancare contractuale și fără introducerea unui alt comision cu o altă denumire; 8) Să dispună obligarea
pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că au încheiat cu banca pârâtă convenția de credit indicată prin care au contractat un împrumut în valoare de 81.000 CHF pentru o perioadă de 144 luni, instituindu-se în favoarea băncii, pentru garantarea acestuia, ipoteca de rangul I asupra imobilului descris în pct. 7 din convenția de credit.
Reclamanții au susținut că în prevederile contractuale cuprinse în convenția de credit, au fost stipulate în sarcina lor o . îndatoriri contractuale care au fost inserate cu neres-pectarea prevederilor Legii nr. 193/2000, a dispozițiilor legale de drept comun prevăzute de Codul Civil 1864 precum șia reglementărilor din OUG. nr. 50/2010.
S-a apreciat că perceperea comisionului de risc lunar calculat la soldul creditului de restituit s-a realizat în mod nelegal și neîntemeiat iar clauza a fost prevăzută în contract fără a da părților posibilitatea de a o negocia, sau de a solicita înlăturarea ei, nefiind nici măcar definită noțiunea de risc. Au susținut că nelegal s-a procedat la redenumirea comisionului de risc în cel de administrare, fiind vorba despre aceeași lipsă a cauzei juridice, motiv pentru care au solicitat eliminarea clauzelor abuzive din contractul de credit, iar ulterior au convocat banca și la conciliere directă însă nu s-a reușit soluționarea pe cale amiabilă a diferendului.
Reclamanții au învederat că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a se constata ca-racterul abuziv al clauzelor indicate, în condițiile în care acestea nu se referă la obiectul prin-cipal al contractului, nu au fost negociate direct cu consumatorul și au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile obligațiile părților, acesta fiind în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe.
Reclamanții au subliniat faptul că, nu au avut posibilitatea de a negocia cu instituția bancară instituirea/neinstituirea unei asemenea clauze. Nici măcar cuantumul respectivului comision de administrare nu a putut fi negociat fiind impus pe cale unilaterală conform stra-tegiei de vânzare practicate la acel moment de bancă; or, raportat la prevederile art. 4 al Legii nr. 193/2000 coroborate cu dispozițiile art. 9 și urm. din OG. nr. 21/1992 se relevă faptul că clauza prin care s-a instituit comisionul de risc reprezintă o clauză abuzivă, fiind impusă în mod unilateral de către creditoare prin intermediul unui contract preformulat redactat de către aceasta, instituirea clauzei precum și valoarea acesteia fiind una nenegociabilă. S-a arătat că clauza nu are o cauză juridică efectivă și încălcă caracterul sinalagmatic al contractului iar justificarea perceperii comisionului de risc pe pretinsul risc purtat de bancă este neîntemeiată, buna credință fiind în flagrant și evident încălcată, fapt care conduce la un dezechilibru contractual creat exclusiv în defavoarea părții împrumutate și care, în mod corelativ, operează în favoarea băncii.
Reclamanții au mai arătat că pârâta în mod nelegal a procedat la redenumirea comisionului de risc în comision de administrare, în condițiile modificărilor impuse de OUG. nr. 50/ 2010, motiv pentru care au solicitat a se constata nulitatea acestuia și repunerea părților în situația anterioară.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, OUG. nr. 50/2010, OG. nr. 21/ 1992, Codul Civil 1864.
În probațiune, au fost anexate cererii formulate xerocopii de pe: convenția de credit (filele 11-22), contract de garanție reală imobiliară (filele 23-25), plan de rambursare credit (filele 26-28, filele 47-54), acte adiționale la convenție (filele 29-46), corespondența purtată între părțile litigante (filele 55-61), întrebările pentru interogatoriul pârâtei (filele 62-63).
Legal citată, pârâta .. București, prin întâmpinarea înre-gistrată la dosar în data de 26.06.2014 a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii înaintate de reclamanți și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție, a invocat prescripția dreptului de a se solicita orice pretenții ante-rioare datei de 22.05.2011 și excepția lipsei de interes în privința petitelor 3 și 7.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că în speță acțiunea este nefondată, în privința comisionului de administrare, acesta fiind stipulat doar prin actul adițional nr. 1/2010 pentru perioada septembrie 2010 – mai 2011, în urma acordului părților. Actul adițional nr. 2/2011 a fost încheiat urmare a exercitării de către reclamanți a opțiunii reglementate de art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, astfel încât, în urma negocierii dintre părți, a fost perceput comision de risc din acel moment, redefinit ca atare și în cuantum redus față de cel din convenția inițială de la 0,15% la 0,12%.
Pornind de la reglementarea cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 193/2000, pârâta a argu-mentat pe larg că prevederea contractuală care permite dreptul băncii de a percepe comisionul de risc și cel de administrare, nu este o clauză abuzivă în înțelesul textului legal indicat.
Astfel, s-a învederat că acesta este o componentă a prețului – obiect principal al con-tractului fiind identificat expres în graficul de rambursare, alăturat celorlalte elemente ale pre-țului creditului, fiind asumat ca atare de către reclamanții clienți ai băncii pârâte și că acest co-mision nu a creat un dezechilibru semnificativ și contrar bunei credințe, între drepturile și ob-ligațiile părților, în sensul dispozițiilor art. 4 din Directiva 93/13/CEE. S-a mai arătat că recla-manții nu au exprimat nicio nemulțumire în legătură cu un presupus dezechilibru semnificativ și care să afecteze utilitatea contractului, cauzat de clauzele indicate ca fiind abuzive, deși au încheiat convenția de credit în anul 2007.
Pârâta a opinat în sensul că prezumția de nenegociere reglementată de art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu operează în privința condițiilor speciale ale convenției, aceasta trebuind a fi dovedită de reclamanți, spre deosebire de condițiile generale ale contractului de credit clasic, standard, preformulat, iar în cauză părțile au avut posibilitatea reală de a discuta clauzele sub aspectul cuantumului valoric al dobânzii și comisioanelor, însă aceștia nu și-au manifestat op-țiunea de a negocia, înțelegând să contracteze cu instituția de credit pârâtă.
S-a susținut că rațiunea economică a comisionului de risc este aceea de a asigura echi-librul contractual la evoluția stării financiare a împrumutaților în condițiile în care ei au obținut plata sumei împrumutate iar soliditatea garanției nu este în măsură să asigure recuperarea sumei acordate de bancă, fiind ultima sursă de rambursare a unui credit.
În privința comisionului de gestiune, pârâta a arătat că reclamanții nu au motivat caracterul abuziv al acestei clauze, însă pentru comisionul în cauză s-a împlinit termenul de prescripție. De asemenea, pârâta a considerat că această clauză este cât se poate de clar definită în contract, iar constraprestația băncii este menționată neechivoc, neputându-se vorbi despre un dezechilibru contractual cauzat de această clauză.
Banca a mai apreciat că sancțiunea care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale, este inopozabilitatea acesteia, conform art. 6 și 13 din Legea nr. 193/ 2010, nefiind incidentă sancțiunea nulității, astfel că este vorba despre o veritabilă excepție de la principiul restabilirii situației anterioare, prestațiile executate nefiind supuse restituirii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC., Legea nr. 193/2000, Decretul nr. 167/1958, art. 969 – 977 Cciv., OUG. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010.
Prin răspunsul la întâmpinare depus de către reclamanți la data de 11.07.2014, aceștia au arătat că susținerile pârâtei sunt netemeinice și contradictorii, solicitând de asemenea și respingerea excepțiilor invocate de pârâtă (filele 84-85).
La data de 25.08.2014, reclamanții au depus la dosarul cauzei o precizare a cererii de chemare în judecată, prin care au arătat că în data de 14.07.2014, au rambursat integral creditul astfel încât, solicită instanței 1) Să constate că pct. 5 lit. a din condițiile speciale și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/29.08.2007, care prevăd plata lunară a unui comision de risc în cuantum de 0,15 %/lună, aplicat soldului creditului, constituie clauze abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000; 2) Să constate că pct. 5.1 lit. a din actul adițional nr. 1/28.09.2010 la convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul lunar de administrare de 0,15% pe lună, aplicat soldului creditului, precum și pct. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 2/04.05.2011, prin care s-a modificat valoarea acestui comision la 0,12 % aplicat soldului creditului, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000; 3) Să constate că pct. 5 lit. d din convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de gestiune constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000; 4) Să dispună repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de risc (devenit de administrare) și, drept consecință, să dispună obligarea pârâtei de a restitui reclamanților, în integralitate, sumele de bani încasate cu titlu de comision, de la data încheierii contractului și până la data rambursării integrale a creditului în cuantum total de 7.013,89 lei, în baza clauzelor contractuale anulate prin hotărâre; 5) Să dispună repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de gestiune și drept consecință să dispună obligarea pârâtei de a restitui reclamanților sumele de bani încasate cu titlu de comision de gestiune în cuantum de 233 CHF; 6) Să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate potrivit art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000 cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de risc, administrare și gestiune de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume; 7) Să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În probațiune, reclamanții au depus la dosarul cauzei copia adresei pârâtei nr._/17.07.2014 (fila 91).
La termenul de judecată din data de 24.10.2014, instanța a respins ca neîntemeiate excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților cu privire la petitele 4 și 5 al acțiunii și excepția lipsei de interes cu privire la petitele 3 și 7 din cererea de chemare în judecată, excepții invocate de către pârâtă prin întâmpinare, pentru motivele care se regăsesc în încheierea de ședință pronunțată al acea dată.
La dosarul cauzei a mai fost depusă cererea de credit pentru persoane fizice formulată de către reclamanți.
În cursul judecării cauzei, la solicitarea părților, instanța a încuviințat administrarea probei cu interogatoriul părților, întrebările formulate și răspunsurile date fiind consemnate la filele 106-111 și 115-116 în dosar și cu înscrisurile depuse de părțile litigante.
Analizând actele dosarului și materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
În fapt, la data de 29.08.2007, între pârâta S.C. V. România S.A., în calitate de bancă și reclamanții M. I. și M. A., în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr._, prin care reclamanții au obținut un credit în valoare de 81.000 CHF. Conform prevederilor punctului 5.1 lit. a din condițiile speciale ale convenției, reclamanții se obligau la plata unui comision de risc în cuantum de 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, obligația în cauză fiind reluată și în cuprinsul pct. 3.5 din condițiile generale ale aceleiași convenții de credit. De asemenea, la pct. 5.1 lit. d din condițiile speciale ale convenției, s-a menționat obligativitatea plății unui comision de gestiune în valoare de 233 CHF pentru reevaluarea imobilului adus în garanție conform pct. 7 lit. a, până la data semnării convenției de credit (filele 11-22).
Pentru garantarea obligației de restituire a acestui credit, a fost încheiat contractul de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 1636/29.08.2007 de B.N.P. D. C. (filele 23-25) între pârâtă și reclamanți, în calitate de proprietari și debitori garanți ipotecari, cu privire la imobilul situat în Tîrgu M., .. 9, ..
La data de 28.09.2010, a fost încheiat între părți actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr._/29.08.2007, în care nu s-a mai regăsit comisionul de risc, stabilindu-se că reclamanții urmau să achite pârâtei un comision de administrare credit în valoare de 0,15% lunar aplicat la soldul creditului (f. 29-35).
De asemenea, la data de 04.05.2011, a fost încheiat între părți actul adițional nr. 2 la convenția de credit nr._/29.08.2007, în care a fost înlocuit comisionul de administrare în cuantum de 0,15 % lunar aplicat la soldul creditului cu un comision de risc în valoare de 0,12% pe lună aplicat la soldul creditului (filele 36-46).
În drept, instanța reține că, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În primul rând, instanța reține faptul că prevederile Legii nr. 193/2000 sunt aplicabile în prezenta cauză, reclamanții având calitatea de consumator, iar pârâta având calitatea de comerciant, astfel cum aceste noțiuni sunt definite de art. 2 din actul normativ. În ceea ce privește apărarea pârâtei potrivit căreia Legea nr. 193/2000 nu este aplicabilă prezentului litigiu în privința comisionului de administrare, aceasta nu poate fi reținută de către instanță. Astfel, potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, invocat de către pârâtă, „clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi”. Însă, instanța constată faptul că, deși comisionul de administrare este menționat în cuprinsul O.U.G. nr. 50/2012 privind contractele de credit pentru consumatori, acesta este prevăzut ca putând fi percepute, iar nu ca fiind obligatoriu de perceput. De asemenea, în cuprinsul O.U.G. nr. 50/2012 nu este menționat cuantumul comisionului, ci doar modul de stabilire, nefiind astfel exclus ca, în procesul de implementare al O.U.G. nr. 50/2010 să nu fie respectate nici prevederile acestei ordonanțe în privința definirii comisionului de administrare, dar nici prevederile Legii nr. 193/2000 cu referire, în acest ultim caz, la valoarea acestui comision.
În al doilea rând, instanța constată faptul că cele trei comisioane considerate a fi abuzive, respectiv comisionul de risc, comisionul de administrare credit și comisionul de gestiune, nu se încadrează în prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, în sensul în care nu privesc nici obiectul principal al contractului, nici cerințele de preț și de plată, pentru a determina inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 193/2000, acest aspect fiind în concordanță atât cu Legea nr. 193/2000, cât și cu Directiva nr. 93/13/CEE. Astfel, instanța apreciază că nu se poate susține, în mod întemeiat, că aceste comisioane constituie obiectul principal al contractului, nici din perspectiva societății bancare și, cu atât mai puțin, din perspectiva împrumutaților, noțiunii de obiect principal putându-i-se circumscrie doar suma de bani împrumutată (din perspectiva consumatorului), respectiv, din perspectiva băncii, dobânda încasată. Astfel, nu se poate susține, în mod plauzibil, de către pârâtă, că la încheierea contractului de credit a avut în vedere, în principal, faptul că împrumutașii vor achita comisioanele amintite.
În al treilea rând, pentru a analiza dacă anumite clauze din contractul încheiat între părți sunt abuzive, instanța trebuie să determine dacă o anumită clauză a fost negociată cu consumatorul și dacă a fost creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe.
În ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale, instanța constată faptul că, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În prezenta cauză, instanța constată că nu s-a făcut dovada faptului că au fost negociate clauzele contractuale solicitate a fi declarate abuzive. Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Or, în prezenta cauză, clauzele privind comisionul de risc, privind comisionul de administrare credit și privind comisionul de gestiune au avut un caracter preformulat, iar pârâta nu a făcut dovada negocierii efective sau a posibilității de negociere a clauzelor contractului de credit. Alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienților în baza unui model validat în prealabil de B.N.R., „libertatea de voință” a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este și ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente în funcție de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, instanța constată faptul că acest dezechilibru a existat în privința unora dintre clauzele menționate în cererea de chemare în judecată.
Astfel, în ceea ce privește comisionul de risc inserat în cuprinsul convenției inițiale, instanța reține că, în speță, acesta este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului și ca o garanție a îndeplinirii unei obligații de restituire a împrumutului, fără a exista precizări în cuprinsul contractului cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinației acestuia; de asemenea, nicio clauză a convenției nu prevede condițiile în care sumele depuse cu acest titlu pot fi reținute și nici ce se întâmplă cu aceste sume în cazul în care riscul nu se produce până la ajungerea contractului la termen ori în cazul rambursării anticipate a creditului, ceea ce înseamnă că nu s-a prevăzut în contract o obligație corelativă a băncii.
Totodată, instanța constată că în convenția de credit încheiată între părți, la art. 7 lit. a din
condițiile speciale, s-a stipulat obligativitatea garantării plății ratelor creditului prin constituirea unei garanții reale imobiliare asupra imobilului aflat în proprietatea reclamanților, aspect concretizat prin încheierea contractului de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 1636/29.08.2007 de B.N.P. D. C., cu privire la imobilul situat în Tîrgu M., .. 9, . (filele 23-25). De asemenea, la lit. b al art. 7 din convenție s-a prevăzut obligația reclamanților de a încheia un contract de asigurare pentru bunul adus în garanție, la o societate de asigurări agreată de bancă și obligația de a cesiona în favoarea băncii drepturile izvorâte din polița de asigurare a imobilului. Astfel, riscul băncii în privința acordării creditului a fost eliminat prin constituirea garanției imobiliare, iar plata comisionului de risc nu se mai justifică. Pe de altă parte, pârâta nu a făcut dovada faptului că prin valorificarea garanției constituite nu s-ar acoperi prejudiciul care s-ar crea prin neplată și chiar dacă ar exista o astfel de situație, pe lângă calitatea sa de creditor ipotecar al împrumutaților, banca mai are și calitatea de creditor chirografar al acestora, putând urmări, în măsura în care nu se poate îndestula cu bunul cu privire la care s-a instituit garanția reală imobiliară, întregul patrimoniu al debitorilor, astfel că riscul scăderii valorii bunului afectat garanției este suportat de către consumatori, cu toate bunurile lor, prezente și viitoare, iar nu de către societatea bancară, care are asigurat acest risc prin polița de asigurare aferentă.
În aceste condiții, instanța urmează să constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc prevăzute la art. 3.5 din condițiile generale și la art. 5.1 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/29.08.2007.
În ceea ce privește clauza contractuală modificată prin actul adițional nr. 1/28.09.2010 la convenția de credit nr._/29.08.2007 prin care a fost înlăturat comisionul de risc din contractul de credit și a fost înlocuit cu un comision de administrare în același procent cu cel al comisionului de risc inițial, instanța constată că acest act adițional a fost semnat de către reclamanți.
Însă, chiar dacă pârâta susține că prin actul adițional s-a realizat alinierea convenției de credit la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, instanța constată că acest aspect nu este real în privința comisionului de administrare prevăzut în actul adițional. Astfel, din interpretarea art. 36 din actul normativ menționat, rezultă că unitatea bancară nu poate percepe comision de risc, dar poate percepe comision de administrare, comision care, potrivit alineatului 3 al respectivului articol se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. Însă, prin actul adițional nr. 1/28.09.2010 la convenția de credit nr._/29.08.2007, a fost înlocuit comisionul de risc de 0,15 % plătibil lunar cu un comision de administrare credit de 0,15 % plătibil lunar pe toată durata contractului. La art. 3 din actul adițional, se menționează că acest comision este aplicat pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, vizând administrarea riscului de credit și a riscului de piață (f. 32). Așadar, definirea comisionului de administrare credit introdus prin actul adițional nu implică monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului astfel cum este menționat în art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.
Prin acest act adițional, societatea bancară nu a făcut altceva decât să înlocuiască denumirea comisionului de risc cuprins în convenția de credit și nenegociat cu reclamanții și să îl cuprindă în actul adițional sub o nouă denumire, aceea de comision de administrare credit. Însă, instanța constată că toate criticile aduse comisionului de risc sunt pe deplin aplicabile și comisionului de administrare credit, deoarece pârâta nu a făcut nici în acest caz dovada negocierii acestei clauze, deși ei îi revenea această obligație, simpla semnare a actului adițional de către reclamanți neputând conduce la o altă concluzie, exitând și în acest caz dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare prevăzute la art. 3 din actul adițional nr. 1/28.09.2010 la convenția de credit nr._/29.08.2007 în ceea ce privește modificarea art. 5.1 lit. b din condițiile speciale ale convenției de credit.
În ceea ce privește comisionul de risc reintrodus prin actul adițional nr. 2/04.05.2011 la convenția de credit nr._/29.08.2007, instanța constată că nici acesta nu a fost negociat cu reclamanții, pârâta nefăcând nicio dovadă în acest sens. Astfel, deși a fost redus de la valoarea comisionului de administrare de 0,15% la o valoare de 0,12% pe lună, acest aspect nu conduce la concluzia negocierii în condițiile în care părțile nu au negociat existența sau nu a comisionului de risc, ci doar li s-a oferit reclamanților o reducere a acestuia. În aceste condiții, toate criticile aduse comisionului de risc inițial introdus și comisionului de administrare cu care a fost înlocuit prin actul adițional nr. 1 sunt pe deplin aplicabile și comisionului de risc reintrodus prin actul adițional nr. 2, astfel încât, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc prevăzute la art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 2/04.05.2011 la contract.
Odată cu constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit, sumele plătite în temeiul acestor clauze rămân fără suport contractual, deoarece clauza abuzivă nu produce efecte asupra consumatorului. Acest efect se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, întrucât clauza nu devine abuzivă la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest lucru. Prin urmare, dat fiind faptul că sumele de bani achitate cu titlu de comision de risc și comisionul de administrare credit nu au un suport contractual, plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată, care este supusă restituirii, conform dispozițiilor art. 1092 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța, având în vedere și faptul că pârâta nu a avut obiecțiuni cu privire la sumele indicate de către reclamanți, va obliga pârâta să restituie către reclamanți suma de 7.013,89 CHF încasată cu titlu de comision de risc și de administrare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data plății sumelor a căror restituire se solicită până la data plății efective a acestora, instanța constată că și acest capăt de cerere este întemeiat, în condițiile în care pârâta a utilizat sumele de bani achitate de către reclamanți încă de la data plății acestora, astfel încât, în temeiul art. 1088 cod civil și a art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000 respectiv art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente sumelor achitate cu titlu de comision de risc și de administrare, de la data plății fiecărei rate în parte și până la data restituirii efective către reclamanți a sumelor încasate cu acest titlu.
Cât privește comisionul de gestiune în valoare de 233 CHF inserat la pct. 5 lit. d din convenția de credit, instanța constată că această sumă a fost stabilită pentru reevaluarea imobilului adus de către reclamanți în garanție, și chiar dacă nu s-a făcut dovada negocierii acestuia, instanța constată că nu s-a produs un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe.
Pe de altă parte, instanța reține faptul că, la momentul semnării contractului, reclamanții au cunoscut obligația de a achita acest comision, care a fost precis determinat, fiind indicată modalitatea și momentul până la care poate fi achitat, adică integral până la data semnării convenției de credit. Acest comision a avut la bază o contraprestație din partea băncii, adică reevaluarea imobilului adus în garanție fiind în concordanță cu principiul libertății contractuale, nefiind adusă atingere prevederilor Legii nr. 193/2000 și a celorlalte dispoziții care interesează ordinea publică și morala, conform reglementărilor cuprinse în art. 5 și art. 968 din Vechiul Cod civil.
În aceste condiții, instanța va respinge ca nefondat petitul având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de gestiune, dar și petitul accesoriu de obligare a pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu acest titlu.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că, potrivit art. 453 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere aceste prevederi și soluția de admitere în parte care va fi pronunțată în această cauză pentru capetele principale de cerere, instanța va obliga pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial parțial, conform chitanței de la fila nr. 105 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă privind cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții M. I., având CNP_ și M. A., având CNP_, cu domiciliul în Tîrgu M., ., nr. 25, jud. M., și cu domiciliul procesual ales în Tîrgu M., ., ., la Cabinet de Avocat F. I. S., în contradictoriu cu pârâta .. București, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având C.I.F. RO_.
Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc prevăzute la art. 3.5 din condițiile generale și la art. 5.1 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/29.08.2007, respectiv la art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 2/04.05.2011 la contract, încheiate între părțile litigante.
Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare prevăzute la art. 3 din actul adițional nr. 1/28.09.2010 la convenția de credit nr._/29.08.2007 în ceea ce privește modificarea art. 5.1 lit. b din condițiile speciale ale convenției de credit.
Obligă pe pârâtă să restituie către reclamanți suma de 7.013,89 CHF încasată cu titlu de comision de risc și de administrare.
Respinge ca nefondate petitele având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clau-zei privind comisionul de gestiune și de obligare a pârâtei la restituirea către reclamanți a su-melor încasate cu acest titlu.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente sumelor achitate cu titlu de comision de risc și de administrare, de la data plății fiecărei rate în parte și până la data restituirii efective către reclamanți a sumelor încasate cu acest titlu.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de ju-decată, reprezentând parte din onorariul avocațial achitat în cauză.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Judecătoria Tîrgu M..
Pronunțată în ședință publică, azi 06 martie 2015.
JUDECĂTOR | GREFIER |
S. L. C. | M. L. B. |
Red./Teh.red. SLC. 21.09.2015
Listat MLB. 22.09.2015/ 5 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1005/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1774/2015.... → |
|---|
