Acţiune în constatare. Sentința nr. 1718/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1718/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 1718
Dosar nr._ - perfectare vânzare-cumpărare –
Cod operator 3076
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU N.
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1718
Ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. I. U. - judecător
Grefier - I. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. A. și pe pârâții B. M., B. V., având ca obiect - acțiune în constatare perfectare vânzare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamant, av. B. M., cu împuternicirea avocațială ./_/01.09.2015, depusă în ședință publică, lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei: perfectare vânzare-cumpărare;
- stadiul procesual: primul termen de judecată; primă instanță;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- în urma verificării în baza de date a programului ECRIS, în temeiul art.103 alin.1 ind.1 din R.O.I.I.J., nu au fost identificate alte cauze înregistrate pe rolul instanței, urmare unei cereri formulate de același reclamant, având același obiect și părți.
Față de dispozițiile art. 131, alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța verifică, din oficiu competența și constată că, este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
În temeiul art. 238 alin.1 Cod de procedură civilă, față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei și ținând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 1 zi, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
Instanța considerând pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Codul de procedură civilă, încuviințează pentru părților proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 392, acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentanta reclamantului, av. M. B., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată iar prin hotărârea ce se va pronunțat să se constate că la data 10.11.2014 pârâții au vândut bunurile imobile precizate în cererea de chemare în judecată, iar hotărârea să țină loc de act de vânzare cumpărare. De asemenea, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art. 394 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. dosar_, reclamanta B. A. a chemat în judecată pârâții B. M. și B. V., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobile descrise în acțiune.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a adus la cunoștiința instanței de judecată că prin înscrisul sub semnătură privată încheiat cu pârâții la data de 10.11.2014 a cumpărat de la aceștia următoarele imobile: suprafața de 825 mp, teren curți construcții, situată în intravilanul satului L., ., sola 13, . vecinii: N- Pr. Trei Izvoare, E- C. I., S- drum sătesc, V – M. H., una casă de locuit, în suprafață de 45 mp, din lemn, acoperită cu draniță, compusă din 4 camere, una magazie, în suprafață de 28 mp, din lemn, acoperită cu azbociment și un adăpost pentru animale, în suprafață de 22 mp, construit din chirpici, acoperit cu azbociment, toate construcțiile amplasate pe terenul în suprafață de 825 mp, pentru care a achitat prețul de 10.000 lei.
A menționat reclamanta că pârâții a dobândit imobilele sus-menționate prin cumpărare, conform sentinței civile nr.708/25.03.2008 anexată cererii formulate. A mai arătat reclamanta că actul de vânzare nu a mai putut fi încheiat în formă autentică datorită faptului ca pârâții din motive necunoscute nu au mai finalizat înțelegerea intervenită, deși au primit prețul vânzării.
În drept, art. 1270 cod civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta prin cererea de chemare în judecatã a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar, anexând urmãtoarele înscrisuri: un înscris sub semnãturã privatã, TP, Copii acte de atare civilă, Certificat fiscal, documentație cadastrală, certificat sarcini (filele 5-22).
Acțiunea a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar.
Pârâții au formulat întâmpinare (f. 34) arătând că sunt de acord cu acțiunea formulată de către reclamantă, că nu au nicio pretenție de la reclamantă, că au primit prețul vânzării.
Instanța acordând cuvântul pe probe părților a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerându-le concludente, pertinente și utile cauzei.
Analizând actele și lucrãrile dosarului, instanța reține urmãtoarele:
Pârâții au încheiat cu reclamanta în data de 10.11.2014 un act sub semnătură privată denumit contract de vânzare cumpărare(f.7)prin care s-au obligat sã vândã acesteia din urmă următoarele imobile: suprafața de 825 mp, teren curți construcții, situată în intravilanul satului L., ., sola 13, . vecinii: N- Pr. Trei Izvoare, E- C. I., S- drum sătesc, V – M. H., una casă de locuit, în suprafață de 45 mp, din lemn, acoperită cu draniță, compusă din 4 camere, una magazie, în suprafață de 28 mp, din lemn, acoperită cu azbociment și un adăpost pentru animale, în suprafață de 22 mp, construit din chirpici, acoperit cu azbociment, toate construcțiile amplasate pe terenul în suprafață de 825 mp, pentru care a achitat prețul de 10.000 lei.
Instanța reține că pârâții sunt proprietarii imobilelor descrise în petitul acțiunii, conform sentinței civile nr.708/25.03.2008 anexată cererii formulate.
Analizând actul juridic intervenit între pârâți, pe de o parte, și reclamantă, pe de altă parte, instanța reține că acesta a fost încheiat în contextul reglementării instituite în noul cod civil care prevede la art.1244 că “ În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară“.
În consecință, forma autentică era impusă de legislația de la momentul încheierii convenției din 10.11.2014 drept condiție ad validitatem, pentru bunurilevândute, iar sancțiunea intervenită în cazul nerespectării ei este nulitatea absolută.
Însă, luând în considerare voința reală a părților de a înstrăina imobilele în cauză, astfel cum reiese din chiar interpretarea acestui act, actul de vânzare sus-menționat are valoarea juridică a unui antecontract - promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare -, ca o consecință a principiului conversiunii actelor juridice prevăzută de art. 1260 din noul cod civil.
Ca atare, se constată că acest contract a dat naștere în sarcina părților a unei obligații de a face, constând în obligația de a încheia în formă autentică convenția de înstrăinare a imobilului în cauză.
Potrivit prevederilor art. 1669 din noul cod civil “ Când una dintre părțile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.”
Din analiza acestui text, rezultă că în cazul acțiunii prin care se cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, reclamantul trebuie să facă dovada că și-a îndeplinit propriile obligații și că pârâții refuză să și le îndeplinească pe ale sale, dacă celelalte condiții de validitate ale convenției sunt îndeplinite.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a achitat prețul vânzării, că a intrat în posesia bunurilor cumpărate, iar pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a merge la un notar și a încheia un înscris autentic care să materializeze convenția părților asumată prin înscris sub semnătură privată.
Prin urmare, luând în considerare faptul că există un antecontract valabil încheiat, având ca obiect promisiunea de vânzare-cumpărare a imobilului în cauză, ce întrunește condițiile de valabilitate prevăzute de art. 1179 din noul Cod civil, precum și aspectul achitării prețului ca obligație a promitentului-cumpărător, instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază acțiunea reclamantei întemeiată și o va admite ca atare, urmând ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârâți, în calitate de vânzători, având ca obiect imobilele descrise în petitul acțiunii, astfel cum au fost identificate prin documentația cadastrală depusă la dosar.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, formulată de reclamanta B. A., CNP_, domiciliată în satul L., ..164, ., în contradictoriu cu pârâții B. M., CNP_, și B. V., CNP_, ambii domiciliați în satul satul L., ..295, ., și în consecință:
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanta B. A. în calitate de cumpărător, și pârâții B. M. și B. V. în calitate de vânzători, având ca obiect următoarele imobile: suprafața de 825 mp, teren curți construcții, situată în intravilanul satului L., ., sola 13, . vecinii: N- Pr. Trei Izvoare, E- C. I., S- drum sătesc, V – M. H., una casă de locuit, în suprafață de 45 mp, din lemn, acoperită cu draniță, compusă din 4 camere, una magazie, în suprafață de 28 mp, din lemn, acoperită cu azbociment și un adăpost pentru animale, în suprafață de 22 mp, construit din chirpici, acoperit cu azbociment, toate construcțiile amplasate pe terenul în suprafață de 825 mp, astfel cum au fost identificate prin documentația cadastrală depusă la dosar, și care au făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată din data de 10.11.2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tg. N..
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.09. 2015.
Președinte, Grefier,
C.-I. U. I. P.
Red./Tehnored.CIU/10.09.2015
I.P. 11 Septembrie 2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1696/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ | Validare poprire. Sentința nr. 1697/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ → |
|---|








