Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2597/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 2597/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 2597/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR.2597

Ședința Camerei de Consiliu de la 18 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. H.

GREFIER: N. C.

S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta . TULCEA, cu sediul în Tulcea, ..7, jud.Tulcea în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Tulcea,., ., ..

Dezbaterile cu privire la renunțarea la judecată au avut loc în ședința din 16 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată care face parte din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, instanța constată că la data de 02 iulie 2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea dosarul nr._ având ca obiect cerere de valoare redusă, în care reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.820,74 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate; cu cheltuieli de judecata.

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant, instanța reține următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța reține ca în cauză reclamanta a formulat la data de 05.08.2015 în scris cererea de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată( fila 25) având in vedere că pârâta a achitat debitul restant.

Întrucât consfințirea acestui drept nu este condiționată în cauză de acordul celeilalte părți, conform art. 406 alin. (2) C.pr.civ., deoarece cererea de renunțare fost făcută după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtă, dar înainte de primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța va da efect actului de dispoziție al părții, pronunțând o hotărâre potrivit art. 406 alin. (6) C.pr.civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei . TULCEA, cu sediul în Tulcea, ..7, jud.Tulcea în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Tulcea,., ., ..

Cu recurs, care se depune la Judecătoria Tulcea, în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.09.2015.

Președinte, Grefier,

I. H. N. C.

Red..judec.I.H./22.09.2015

Tehnored. NC/ex.4/../1 ex.parat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2597/2015. Judecătoria TULCEA