Plângere contravenţională. Sentința nr. 3612/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 3612/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 3612/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3612

Ședința publică de la 04.12.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. S.

GREFIER: A. G. I.

S-a luat în examinare plângerea formulată de către petentul C. D. A., cu domiciliul în București, ., sector 4, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea și împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.07.2015.

Încheierea de ședință din data de 12.11.2015, face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ la data de 22.07.2015, petentul C. D. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 09.07.2015, încheiat de intimatul I.J.P. Tulcea, solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal nu cuprinde toate împrejurările săvârșirii faptei, nu cuprinde locul efectiv al depășirii vitezei legale și nici nu indică limita maximă admisă de lege pe acel sector de drum sau pagubele pricinuite, respectiv o evaluare a acestora. A mai invocat petentul că agentul care constată contravenția trebuie să încheie și procesul-verbal de contravenție, în caz contrar acesta neavând nicio valoare probatorie.

În susținerea plângerii, petentul a depus procesul-verbal de contravenție contestat, actul de identitate și a solicitat ca intimatul să depună certificatul de omologare a cinemometrului utilizat, buletinul de verificare metrologică în termen de valabilitate, înregistrarea video, autorizația de operator radar pentru agentul care a încheiat procesul-verbal contestat, precum și cartea tehnică de exploatare a radarului.

A fost achitată o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 6).

Intimatul a formulat în termen procedural întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal și a depus la dosar procesul-verbal contestat exemplarul nr. 1, înregistrarea video, raportul agentului constatator, buletin de verificare metrologică nr._/26.02.2015, atestate operator (fila 10-16).

A susținut intimatul că procesul-verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege. A mai arătat intimatul că fapta a fost înregistrată cu aparatul radar Python II, montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare_ din dotare, iar din înregistrare rezultă fără niciun dubiu că petentul a circulat cu viteza de 93 km/h în localitate, deși viteza maximă admisă este de 50 km/h. A susținut intimatul că niciun articol din O.U.G. nr. 195/2002 nu interzice ca procesul-verbal să fie încheiat de către un alt agent din echipa operativă, pe baza informațiilor transmise de operatorul radar.

În baza art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și înregistrarea video, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 09.07.2015, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 945 lei și 6 puncte penalizare, reținându-se în sarcina sa că, în aceeași zi, în localitatea N. B., a condus autoturismul marca Ford, cu numărul de înmatriculare_, fiind înregistrat de aparatul radar PYTHON II montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare_, circulând cu viteza de 93 km/h, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea opera din oficiu.

Potrivit art. 17 din același act normativ, doar lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Petentul a invocat o presupusă nulitate relativă a procesului-verbal, motivând că agentul care i-a aplicat sancțiunea nu este cel care a constatat fapta. Instanța reține, sub acest aspect, că potrivit art. 109 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră; constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

În conținutul procesului-verbal contestat s-a consemnat faptul că auto cu numărul de înmatriculare_ a fost înregistrat de aparatul radar PYTHON II montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare_, astfel că, în speță, agentul care a aplicat sancțiunea a avut posibilitatea de a constata fapta prin intermediul datelor furnizate de către un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

Analizând în cele ce urmează temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanța de judecată îi asigură contravenientului condițiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i garanta petentului exercitarea dreptului la un proces echitabil, însă susținerile sale nu au fost dovedite, neexistând vreo dovadă la dosar din care să rezulte nevinovăția acestuia.

Din contră, instanța constată că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului au fost constatate printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar).

Din înregistrarea video depusă la dosar se poate observa că autovehiculul mai sus menționat a fost depistat în localitate circulând cu o viteză de 93 km/h, fiind evidențiat și numărul de înmatriculare al acestuia, iar viteza maximă admisă în localitate este 50 km/h potrivit art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, act normative pe care petentul ar fi trebuit să-l cunoască.

În opinia instanței, raportat la datele speței nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu o viteză mai mică decât cea înregistrată, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de erori, neexistând niciun dubiu rezonabil că petentul nu ar fi comis această faptă.

În drept, potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Potrivit art. 102 alin. 2 amenda contravențională prevăzută la alin. 1 se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. d), respectiv depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic (pct. 3).

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța constată că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită și de urmările care s-ar fi putut produce, nefiind oportună înlocuirea acesteia cu avertisment, cu atât mai mult cu cât contravenientul nu a recunoscut și nu regretă fapta săvârșită.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul C. D. A., cu domiciliul în București, ., sector 4, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea și împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.07.2015, ca nefondată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. S. A. G. I.

Red. jud. I.S./04.12.2015

Tehnored. gref. A.G.I./4 ex.

. petent + 1 intimat/05.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3612/2015. Judecătoria TULCEA