Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2603/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2603/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 2603/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2603
Ședința Camerei de Consiliu de la 21.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. S.
GREFIER: A.-G. I.
S-a luat în examinare cererea având ca obiect încuviințare executare silită formulată de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MENAEF C., cu sediul în C., ., nr. 17, ., ..
Încheierea de ședință din data de 17.09.2015 face parte din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea nr. 429/2015 din 03.09.2015, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2015 sub nr._, Biroul Executorului Judecătoresc Menaef C. a solicitat instanței încuviințarea executării silite privind pe creditoarea E. I. Beteiligungs – Verwaltungsgesellschaft mbH și Next Capital Investments Limited prin mandatar S.C. E. KSI ROMANIA S.R.L. și pe debitorii S. N. și S. A., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/23.03.2011.
S-a arătat că prin cererea din data de 03.03.2015 creditoarea a solicitat executarea silită a debitorilor întrucât aceștia nu și-au executat de bună voie obligațiile asumate prin titlul executoriu, astfel că se impune încuviințarea executării silite imobiliare cu privire la imobilul situat în Tulcea, .. 27 Bis, județul Tulcea, compus din teren în suprafață de 155,43 m.p. și casă de locuit.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 666, 819 și 820 Cod procedură civilă.
Au fost atașate cererii următoarele înscrisuri: cererea de executare silită, Încheierea din data de 12.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, contractul de credit nr._/23.03.2011, extras A.E.G.R.M., contract cesiune de creanțe nr. 19/28.09.2012, încheierea pronunțată de B.E.J. Menaef C. nr. 429/04.03.2015, alte înscrisuri.
Instanța reține că potrivit art. 665 Cod procedură civilă, de îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc va dispune înregistrarea acesteia, iar în continuare la art. 666 Cod procedură civilă se arată că cererea de executare silită se soluționează în maximum 3 zile de la înregistrarea ei. Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc competent să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării. De asemenea, încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se emit de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
În ceea ce privește urmărirea silită imobiliară, la art. 819 Cod procedură civilă se arată că aceasta este de competența executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul aparținând debitorului sau unei terțe persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia.
Conform art. 820 Cod procedură civilă executorul judecătoresc va comunica încheierea de încuviințare a executării silite prevăzute de art. 666 atât debitorului, cât și terțului dobânditor, însoțită, în ambele cazuri, de titlul executoriu în copie certificată și de somație, punându-li-se în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să plătească întreaga datorie, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare.
Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, legiuitorul român a apreciat necesar să atribuie în competența executorului încuviințarea executării silite, asupra căreia acesta trebuie să se pronunțe prin încheiere.
În materia executării silite imobiliare regula rămâne valabilă, iar încuviințarea nu mai este atribuită în competența judecătoriei de la locul situării imobilului, în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens.
În alte cuvinte, în lipsa unei reglementări distincte, rămân valabile dispozițiile art. 666 Cod procedură civilă și în ceea ce privește executarea silită imobiliară, text la care, de altfel, face trimitere și art. 820 Cod procedură civilă.
Se impune a mai fi menționat că cererea de executare silită a fost înregistrată la executorul judecătoresc la data de 04.03.2015, iar potrivit art. 24 Cod procedură civilă dispozițiile legii noi de procedură se aplică proceselor și executărilor silite începute după ..
Executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, iar față de împrejurarea că cererea creditorului a fost înregistrată pe rolul executorului judecătoresc după modificările intervenite prin Legea nr. 138/2014, procedura de încuviințare a executării silite este supusă legii în vigoare, astfel cum s-a menționat anterior.
Prin urmare, instanța apreciază că prezenta cerere de încuviințare a executării silite imobiliare nu este de competența instanțelor judecătorești, motiv pentru care va fi admisă excepția invocată din oficiu și se va respinge cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței generale a instanței, invocată din oficiu.
Respinge cererea formulată de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MENAEF C., cu sediul în C., ., nr. 17, ., ., ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.09.2015.
Președinte, Grefier,
I. S. A.-G. I.
Red. tehnored. jud. I.S./21.09.2015
Gref. A.G.I./4 ex./..
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2597/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2607/2015. Judecătoria... → |
|---|








