Acţiune în constatare. Sentința nr. 2583/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2583/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 2583/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2583
Ședința publică din 18.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. N.
GREFIER: M. N.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții P. M. și P. R., ambii cu domiciliul în Tulcea, .. 2, ., . domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat P. M., situat în Tulcea, .. 22, ., în contradictoriu cu pârâta B. SA – S. Tulcea, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 27.08.2015, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 04.09.2015, la data de 11.09.2015, la data de 18.09.2015, dată la care,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 29.01.2015 sub nr._ reclamanții P. M. și P. R. au formulat acțiune în contradictoriu cu pârâta . Tulcea, solicitând constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de credit imobiliar nr. HL8639/23.01.2007 și obligarea la restituirea sumelor încasate cu acest titlu.
Reclamanții au solicitat, în concret, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale de la art. 4.5 și 4.6 din contract referitoare la modificarea nivelului ratei dobânzii, art. 4.9 și 4.10 referitore la dobânzile majorate pentru neplata la zi a ratelor, art. 4.6 referitoare la dobânda majorată și art. 4.11.a), art. 4.11.c) și art. 4.11.d) referitoare la comisioanele de acordare credit, de gestiune, de rambursare anticipată și respectiv pentru orice alte modificări ale contractului.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că la momentul încheierii contractului acesta avea clauze prestabilite și nu au avut posibilitatea modificării acestora, fiind un contract de adeziune, iar prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 clauzele au un caracter abuziv. Au susținut reclamanții că respectivele comisioane îmbracă forma unor dobânzi mascate, iar comisionul de rambursare anticipată nu respectă prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 50/2010.
Reclamanții arată că datorită perceperii sumelor aferente comisioanelor abuzive au ajuns în imposibilitatea de a mai achita ratele împrumutului, fapt ce a determinat declanșarea procedurilor de executare silită.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 50/2010, ale Legii nr. 296/2004, iar în susținerea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (filele nr. 4 - 10).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 29 alin. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâta . depus întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție netimbrarea acțiunii, lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei B. SA S. Tulcea și prescripția dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ce neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat, în esență, că între părți a intervenit un contract de credit încheiat cu respectarea legislației în vigoare și care cuprinde informații clare și complete, exprimate într-un limbaj accesibil, ușor de înțeles, de natură a permite reclamanților să cunoască pe deplin atât drepturile cât și obligațiile ce le revin.
A precizat pârâta că reclamanții au putut consulta și analiza anterior clauzele contractuale, cunoscând astfel condițiile în care se acordă împrumutul.
În privința comisioanelor reclamante ca fiind percepute în baza unor clauze abuzive, pârâta afirmă că acestea au fost stabilite de bancă în concordanță cu prevederile legale în vigoare la momentul încheierii contractelor, fiind justificate în raport de obiectul său de activitate ce presupune activități de creditare în folosul terților.
În continuarea expunerii din întâmpinare, pârâta a justificat rolul fiecărui comision perceput în baza clauzelor contractuale, cu trimitere la cadrul legislativ intern și al Uniunii Europene.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă.
În probațiune, instanța a încuviințat potrivit art. 258 din Codul de procedură civilă, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin încheierea din data de 15.05.2015 instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. SA S., excepția netimbrării și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate prin întâmpinare, ca nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanții P. M. și P. R. au încheiat cu pârâta . Tulcea contractul de credit imobiliar nr. HL8639 din 23.01.2007 prin care au contractat un împrumut în valoare de 30.000 euro pe o perioadă de 360 de luni, cu destinația de credit imobiliar pentru cumpărarea imobilului apartament situat în municipiul Tulcea,., ., etaj 4, apt. 26.
Reclamanții au încheiat la aceeași dată și contractul de ipotecă autentificat sub nr. 235/23.01.2007 la Biroul notarului public „E. A.” din Tulcea prin care s-a constituit o ipotecă în favoarea băncii pentru garantarea împrumutului.
Referitor la clauzele contractuale reclamate ca având un caracter abuziv, acestea au următorul conținut:
„ 4.5. În cazul modificării nivelului ratei dobânzii, noua rată a dobânzii se va aplica automat la valoarea soldului creditului existent la data modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 5.3 din Contract.
4.6. În cazul în care urmare comunicării noului nivel al dobânzii de către Bancă, Împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră că Împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii.
4.9. Pentru plata cu întârziere a ratelor de credit (principal) Împrumutatul va plăti Băncii o dobândă majorată al cărei nivel se stabilește cu 3,00 p.p. pe an peste dobânda curentă prevăzută în art. 4.1. - 4.9., după caz.
4.10. Dobânda majorată se aplică la orice sumă scadentă (principal) și neachitată la termen de către Împrumutat, pe toată perioada cuprinsă între data scadenței inițiale și data plății efective.
4.11. Pentru creditul acordat, Împrumutatul va plăti următoarele comisioane:
a) comision de acordare și de gestiune de 2,00 %, calculat la valoarea creditului, plătibil o singură dată, la acordarea creditului;
c) comision de rambursare anticipată de 2,50 %, calculat la suma plătită anticipat:
d) alte comisioane stabilite de bancă pentru orice alte modificări ale condițiilor de creditare inițiale, solicitate de client.”
Prin adresa nr. 50.6A 3540/28.05.2015 pârâta . depus la dosar tabelul desfășurător al ratelor calculate de la data acordării împrumutului, din care rezultă cuantumul sumelor achitate de reclamanți și semnificația acestora.
În soluționarea cauzei, instanța reține că prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori s-a instituit un regim special de protecție a beneficiarilor de servicii mult mai eficient, pe considerentul protejării efective a drepturilor acestora în raport cu furnizorii aflați într-o postură privilegiată.
Actul normativ transpune prevederile Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, ce a avut în vedere, printre altele, protejarea persoanelor care achiziționează bunuri și servicii împotriva abuzului de putere de către vânzător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor de adeziune și împotriva excluderii abuzive a unor drepturi esențiale din contracte.
Raportului juridic litigios îi sunt aplicabile în mod corespunzător și dispozițiile Codului civil din 1864, în special cele ale art. 969, relația dintre cele două acte normative fiind în sensul că normele ce transpun dreptul european se suprapun peste cele naționale, iar principiile libertății contractuale și al efectelor obligatorii ale convențiilor încheiate între părți trebuie interpretate ținând cont în aceeași măsură de specificul prevederilor legale ce reglementează drepturile consumatorului.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”, iar conform prevederilor alin. 3 „se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.
O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul este considerată abuzivă, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, „dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Pe de altă parte, în sensul prevederilor alin. 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul „dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Caracterul abuziv al unei clauze contractuale se evaluează, potrivit art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000 în funcție de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, toți factorii care au determinat încheierea contractului și alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Din întreaga reglementare dată prin dispozițiile Legii nr. 193/2000 rezultă că pentru constatarea caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii, trebuie îndeplinite trei condiții cumulative, respectiv clauza să nu fi fost negociată direct, să fie contrară bunei-credințe, iar prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
În analiza caracterului abuziv al clauzelor reclamate din contractul de credit imobiliar nr. HL8639/23.01.2007, instanța are în vedere că respectivul contract, în totalitatea sa, nu a fost supus unei proceduri de negociere, acesta fiind încheiat în condițiile generale prezentate de bancă pentru tipul de credit acordat, condiții preformulate în legătură cu care nu s-a dovedit de către pârâtă că reclamanții au avut vreo putere de a influența clauzele esențiale.
Contractul este unul de adeziune, clauzele inserate în cuprinsul său fiind prestabilite de către împrumutător fără a da posibilitatea celeilalte părți de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, iar reclamanții nu a avut în concret posibilitatea să negocieze, întregul act juridic fiindu-le impus în forma respectivă, de către bancă.
Negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea pachetului de servicii de către bancă și cu obligația de informare, ci presupune ca partea consumator să aibă posibilitatea modificării clauzelor contractuale, împrejurări care în prezenta cauză nu au fost dovedite de pârâta B. SA.
În aceste condiții, reclamanții au acționat de pe o poziție inegală în raport cu pârâta, iar o parte din prevederile contractuale au fost în defavoarea acestora, prin inserarea unor clauze de natură a produce un dezechilibru semnificativ între prestațiile reciproce ale părților.
Prin raportare la cele arătate, se constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.11.c) din contractul de credit referitoare la comisionul de rambursare anticipată.
Astfel, instanța reține că în luna iunie 2010, ulterior încheierii convenției părților, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2010. Conform art. 95 din actul normativ „prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art. 66 - 69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50 - 55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66 - 71.”
Potrivit art. 66 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010 „Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda și costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit”, iar conform prevederilor alin. 2 „Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate”.
Pe de altă parte, potrivit art. 67 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010 „În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă”.
Totodată, potrivit art. 68 lit. c) din același act normativ „Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri:
c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă”.
Instanța constată că prin art. 4.3. din contract părțile au stabilit o rată a dobânzii variabilă după trecerea primelor 12 luni, situație în care perceperea comisionului de rambursare anticipată este în contradicție cu prevederile legale enunțate, banca având dreptul de a încasa un astfel de comision doar în situația în care exista o rată fixă a dobânzii.
Pe cale de consecință, instanța va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4.11.c) din contractul de credit imobiliar nr. HL8639/23.01.2007 referitoare la comisionul de rambursare anticipată.
Soluția ce se va dispune este în acord și cu dispozițiile art. 969 din Codul civil din 1864, întrucât efectul obligatoriu al contractului leagă părțile numai în ce privește „convențiile legal făcute” și prin urmare acest principiu nu este înfrânt, ci dimpotrivă, i se dă cu adevărat valoare.
Deși prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nejustificat ca urmare a aplicării clauzelor abuzive, instanța constată că nu s-a achitat nicio sumă cu acest titlu de către împrumutați, astfel cum rezultă din tabelul desfășurător al ratelor înaintat de bancă prin adresa nr. 50.6A 3540/28.05.2015, soluție firească în condițiile în care nu s-a procedat la rambursarea anticipată a creditului.
Referitor la celelalte clauze din contractul de credit imobiliar nr. HL8639 din 23.01.2007 reclamate ca fiind abuzive, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea acestui caracter așa cum susțin reclamanții.
Astfel, se constată că art. 4.5 stabilește în concret faptul că în situația modificării nivelului ratei dobânzii, noua rată se aplică automat la valoarea soldului creditului existent la data modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 5.3 din contract, prevederi care reglementează condițiile de modificare a graficului de rambursare.
Instanța reține că părțile au convenit prin contract ca dobânda percepută de bancă să fie variabilă după primele 12 luni, în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de bancă, astfel cum rezultă din prevederile art. 4.3 ale convenției, situație în care apare firească inserarea unei clauze potrivit căreia noua rată a dobânzii să fie aplică automat la valoarea soldului creditului existent la data modificării.
Este evident că orice modificare a ratei dobânzii împrumutului produce efecte din momentul aplicării acesteia și pe cale de consecință trebuie să vizeze soldul creditului existent la data la care se produce o astfel de modificare.
Din perspectiva nivelului variabil al dobânzii stabilit prin prevederile art. 4.3 ale contractului de credit imobiliar nr. HL8639/23.01.2007, instanța constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanții nu au solicitat și constatarea caracterului abuziv al acestei clauze, limitându-se la invocarea nulității clauzelor de la art. 4.5. și 4.6. privind acceptarea noului nivel al ratei dobânzii.
Această concluzie se desprinde atât din partea introductivă a cererii de chemare în judecată în care s-au indicat în concret clauzele contractuale reclamante ca fiind abuzive, dar și din conținutul acesteia, neregăsindu-se referiri la caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.3 prin care părțile au convenit nivelul variabil al dobânzii.
Cum în cursul judecății nu s-a depus cerere de modificare sau completare a obiectului acțiunii în sensul celor arătate și respectând principiul disponibilității instituit prin dispozițiile art. 9 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, instanța nu poate trece și la analiza clauzei contractuale de la art. 4.3., judecând cauza în limitele învestirii.
Referitor la clauza de la art. 4.6. din contract, instanța constată că și prevederile acesteia sunt tot o consecință a modificării nivelului variabil al dobânzii, instituind-se prevederea că în situația în care în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință a noului nivel al dobânzii, împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente, se consideră că a acceptat noul nivel al dobânzii.
Instanța constată că această clauză nu are un caracter abuziv, întrucât dă un drept de opțiune consumatorului la momentul la care ia cunoștință de modificarea nivelului dobânzii, respectiv de a rambursa restul creditului și dobânzile aferente, iar în situația în care nu procedează de această manieră conduita sa constituie o acceptare tacită a noilor condiții contractuale.
Având în vedere că reclamanții au acceptat de la bun început perceperea unei dobânzi variabile după primele 12 luni de derulare a contractului, banca are posibilitatea oricând de a modifica nivelul acesteia, iar inserarea unei clauze care dă dreptul reclamanților de a rambursa împrumutul și accesoriile la fiecare modificare nu imprimă acesteia un caracter abuziv, ci constituie o modalitate de interpretate a manifestării pasive a acestora ca fiind un acord tacit cu privire la noua dobândă.
Cu privire la clauzele de la art. 4.9 și 4.10 din contract, acestea vizează exclusiv situațiile în care se înregistrează plata cu întârziere a ratelor, dând dreptul băncii de a percepe dobândă majorată al cărei nivel se stabilește cu 3,00 p.p. pe an peste dobânda curentă prevăzută contract, dobândă care se aplică la orice sumă scadentă și neachitată la termen de către împrumutat, pe toată perioada cuprinsă între data scadenței inițiale și data plății efective.
Perceperea unei astfel de dobânzi penalizatoare constituie o garanție a băncii pentru prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării la timp a obligației consumatorului de a plată a ratelor, clauza neavând un caracter abuziv.
Chiar dacă s-a constituit o ipotecă în favoarea băncii asupra unui imobil prin contractul autentificat sub nr. 235/23.01.2007, acesta constituie un mijloc de garantare a împrumutului, care nu exclude însă dreptul băncii de a sancționa conduita reclamanților de întârziere a plății ratelor prin perceperea unor dobânzi suplimentare.
Banca împrumută sume de bani cu scop comercial și, în mod evident, termenul de restituire reprezintă un termen instituit și în favoarea acesteia, astfel încât efortul financiar depus să producă profitul scontat și ca atare impunerea unei majorări a dobânzii pentru întârzierea în plata ratelor nu poate reprezenta ab initio o clauză abuzivă, chiar dacă nu este negociată.
În plus, instanța constată că nivelul acestor dobânzi nu este unul semnificativ, reprezentând practic o majorarea a dobânzii creditului cu 3,00 puncte procentuale pe an peste dobânda curentă prevăzută contract, iar această dobândă se aplică la sumă scadentă și neachitată la termen, doar pe toată perioada cuprinsă între data scadenței inițiale și data plății efective.
Cu alte cuvinte, întârzierea plății ratelor de credit atrage plata unei sume suplimentare de către consumator strict de durata întârzierii și aplicată la valoarea sumei restante, ceea ce nu constituie o prevedere abuzivă în convenția părților.
Este de remarcat și faptul că banca nu percepe reclamanților un comision de risc, ce ar fi putut constitui o modalitate de împovărare a acestora în mod nejustificat pentru astfel de situații, iar soluția de a încasa o dobândă majorată strict pentru ipoteza în care obligațiile de plată a ratelor nu sunt îndeplinite la timp este justificată.
În privința clauzei de la art. 4.11.a) din contractul de credit imobiliar nr. HL8639/23.01.2007 referitoare la comisionul de acordare credit și comisionul de gestiune, instanța reține că nici acesta nu are un caracter abuziv.
Astfel, existența comisionului a fost evidențiată printr-o sumă fixă, în procent de 2,00 % din valoarea creditului, care a fost plătită o singură dată la acordarea împrumutului.
Valoarea comisioanelor a fost menționată expres, motiv pentru care instanța apreciază că reclamanții au avut reprezentarea semnificației acestora la momentul semnării contractului și au acționat în deplină cunoștință de cauză, fiind exclus ca această chestiune să treacă neobservată și neasumată.
În plus, instanța mai reține că aceste comisioane se circumscriu noțiunii de preț al contractului, fiind percepute de bancă pentru acoperirea costurilor specifice activității de acordare și apoi de monitorizare a creditului, cum ar fi procesarea tranzacțiilor, calculul dobânzii, verificarea periodică a respectării obligațiilor asumate de client, etc., activități specifice domeniului bancar.
Se constată că banca nu a mai perceput reclamanților un comision de administrare pe parcursul derulării contractului, care să justifice plata activităților de genul celor expuse, astfel încât perceperea unei sume fixe la momentul acordării creditului nu poate constitui o practică abuzivă.
Ca atare, constatând că cele două comisioane a fost incluse de pârâtă într-un mod transparent în clauzele contractuale, instanța reține că acestea nu sunt contrar cerințelor bunei-credințe și nu produc un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la clauza de la art. 4.11.d) din contract care dă posibilitatea băncii de a percepe și alte comisioane pentru modificări ale condițiilor de creditare inițiale solicitate de client, instanța reține că nici aceasta nu are un caracter abuziv.
Contractul reprezintă în esență manifestarea de voință a părților prin care se dă naștere la drepturi și obligații cu reciproce și poate fi modificat oricând în condițiile stabilite de comun acord.
Așa cum rezultă și din prevederile art. 14.3 ale convenției părților „Prezentul contract poate fi modificat și/sau completat numai cu acordul ambelor Părți, prin ace adiționale”, iar o modificare poate presupune inclusiv schimbări majore în privința drepturilor și obligațiilor părților sau chiar a obiectului contractului, cum ar fi schimbarea condițiilor de creditare inițiale.
Ca o consecință a modificării contractului, este evident că înțelegerea părților în acest sens trebuie raportată la condițiile de creditoare de la momentul respectiv, existând probabilitatea ca banca să perceapă alte comisioane decât cele avute în vedere la momentul semnării contractului. Ca atare, fiind o modificare a condițiilor contractule din inițiativa consumatorului, acesta are posibilitatea de a analiza în concret existența unor eventuale comisioane suplimentare și de a negocia includerea acestora în noua formă a convenției.
Existența clauzei de la art. 4.11.d) nu presupune inserarea ab initio a unor comisioane suplimentare în sarcina reclamanților, ci includerea lor s-ar putea realiza doar la cererea acestora de modificare a condițiilor contractuale, ocazie cu care au posibilitatea negocierii.
Față de argumente expuse, instanța va admite în parte acțiunea și va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4.11.c) din contractul de credit imobiliar nr. HL8639/23.01.2007 referitoare la comisionul de rambursare anticipată.
Va fi respinsă ca nefondată cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 4.5, art. 4.6, art. 4.9, art. 4.10, art. 4.11.a) și art. 4.11.d) din contract, întrucât, deși nu au fost negociate direct cu reclamanții, acestea nu sunt contrare bunei-credințe și nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții P. M. și P. R., ambii cu domiciliul în Tulcea, .. 2, ., . domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat P. M., situat în Tulcea, .. 22, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. SA – S. Tulcea, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4.11.c) din contractul de credit imobiliar nr. HL8639/23.01.2007 referitoare la comisionul de rambursare anticipată.
Respinge celelalte capete de cerere, ca nefondate.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată astăzi 18.09.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier,
G. N. M. N.
Red. tehnored. Jud. G.N./16.10.2015/5 ex
Grefier. M.N./
. ex. reclamant + 1ex pârât
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3612/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2590/2015. Judecătoria TULCEA → |
|---|
