Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1970/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 1970/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1970/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1970

Ședința publică de la 19 Iunie 2015

Completul compus din:

Președinte: I. S.

Grefier: C. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea și pe pârâta T. M., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.06.2015, dată la care,

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, în procedura privind cererile de valoare redusă, constată următoarele:

La data de 03.02.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr._, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. S.A., prin care a solicitat obligarea pârâtei T. M., la plata sumei de 3.090,22 lei, din care 2.863,34 lei, reprezentând debit restant și 226,88 lei accesorii. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a pârâta nu a achitat obligațiile ce-i revin în baza convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 934/422 din 01.11.2013.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1028 și următoarele Cod procedură civilă.

Au fost depuse la dosar de către reclamantă, în copie certificată, facturi fiscale și convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică, alte înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 6 din O.U.G. nr. 80/2013.

După primirea formularului de cerere completat corect, instanța a comunicat pârâtei formularul de răspuns, însoțit de un exemplar al formularului de cerere, respectiv al înscrisurilor depuse de reclamantă.

Pârâta nu a depus la dosar formularul de răspuns completat corespunzător.

În baza art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind că acestea sunt admisibile și pot duce la soluționarea procesului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că între cele două părți s-a încheiat convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 934/422 din 01.11.2013, în baza căruia societatea reclamantă a prestat servicii pârâtei, emițând o . facturi fiscale aferente perioadei noiembrie 2013 – noiembrie 2014.

La termenul din data de 11.06.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei, precizări prin care a arătat că pârâta a achitat debitul pretins, cererea fiind rămasă fără obiect. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În aceste condiții, susținându-se executarea creanței pretinse de reclamantă pe parcursul prezentului litigiu, instanța va constata că cererea de valoare redusă a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

Va fi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cerere de valoare redusă privind pe reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea și pe pârâta T. M., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., ca fiind rămasă fără obiect.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședința publică din 19.06.2015.

Președinte, Grefier,

I. S. C. R.

Red. jud. I.S./22.06.2015

Tehnored. gref. C.R. /4 ex. .., pârât

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1970/2015. Judecătoria TULCEA