Contestaţie la executare. Sentința nr. 937/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 937/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 937/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ NR.937

Ședința publică din data de 01 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. M. G.

Grefier: I. I.-V.-M.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită, formulată de contestatoarea .. cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – Direcția Regională a Finanțelor Publice G., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA.

Dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.03.2015, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea contestatoarei să depună la dosar dovada achitării sumei de 430 lei reprezentând supliment onorariu expert, precum și concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25.03.2015 și 01.04.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței civile la 09.09.2014 sub nr._, contestatoarea .. a formulat, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, contestație la executare împotriva Raportului de Evaluare a Proprietatii Imobiliare nr._/22.08.2014, Procesului verbal privind cheltuielile de executare silita înregistrat la Organul fiscal sub nr._ din data de 25.08.2014 si Anunțului privind vânzarea pentru bunuri mobile I nr._/02.09.2014, toate fiind acte de executare emise in dosarul de executare fiscal nr._/2014, solicitând anularea actelor de executare mai sus menționate si a actelor subsecvente acestora, precum și suspendarea executării silite .

În motivarea cererii, contestatoarea a învederat, în esență, evaluarea realizata de organul de executare este una neconforma cu exigentele legale din moment ce stabileste ca valoare de piața suma de 166.000 euro, suma ce reprezintă aproximativ 60% din valoarea materialelor de constructie utilizate in edificarea imobilului evaluat. In aceste condiții, dincolo de restul de materiale utilizate, evaluarea terenului si amenajarea terenului apare ca fiind complet ignorata, desi este cunoscut faptul ca doar racordarea la utilitati a unui asemenea teren ii sporeste valoarea de circulație cu peste 25%. Date fiind diferentele semnificative intre valorile evaluate si valorile de achiziție, a solicitat efectuarea unei probe cu expertiza judiciara de specialitate care sa stabileasca valoarea de circulație pe piața libera a bunului supus executării silite.

Arată că, având in vedere ca suma evaluata pe care societatea contestatoare o contesta este preluata in următorul act de executare contestat, respectiv anunțul de vanzare pentru bunuri imobile, intelege sa ne indrepte contestatia si asupra acestui act de executare, cu atat mai mult cu cât, in situatia in care la primul termen de vanzare nu se prezintă nimeni, prețul de pornire al licitatiei se diminueaza semnificativ la urmatoarele termene de vanzare.

În drept, s-au invocat prevederile art.172-173 C.proc.fisc., art. 148 C. proc. fisc. coroborat cu art. 718 C. proc.civ.

În susținerea contestației, reclamanta a depus, în copii conforme cu originalul, un set de înscrisuri (filele 7-31).

Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, iar cererea de suspendare a executării silite cu 50 lei.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare, respinsă prin încheierea de ședință din data de 27.11.2014 (fila 70), iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată (filele 35-60). A atașat, de asemenea, un set de înscrisuri, în copii conforme cu originalul.

A arătat intimate că, referitor la Raportul de evaluare a proprietatii imobiliare nr._/22.08.2014 intocmit de către . București - expert evaluator, pentru imobilul situat in ., nr.8, jud. Tulcea, asa cum s-a aratat prin adresa . nr. fn/03.10.2014, valoarea de piata stabilita in opinia evaluatorului este in concordanta cu realitatea si cu piața tranzacțiilor de bunuri imobiliare din Tulcea. Astfel pentru a susține valoarea de piața estimata s-a utilizat metoda comparației vanzarilor, asa cum este mentionata in raportul de evaluare, facandu-se ajustarile necesare in funcție de caracteristicile fizice ale bunurilor imobile similare disponibile la vanzare la acel moment. De asemenea, s-a mai aratat ca, in condițiile actuale ale pieței, valoarea materialelor de constructie utilizate depășește in mod uzual valoarea de piața a imobilului, valoarea de piața fiind influentata direct de cerere si nu neaparat de cuantumul investițiilor realizate. S-a luat in considerare faptul ca terenul beneficiaza de utilitati, asa cum este mentionat si in Raportul de evaluare.

A arătat intimata că, urmare acestui fapt, initiaza demersuri in procedura executării silite incheind actele de executare amintite, conform prevederilor Codului de procedura fiscala, procedând in mod corect la aplicarea masurilor luate in vederea recuperării creanțelor stabilite in sarcina contestatorului prin parcurgerea etapelor prevăzute de legislația in vigoare.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 28.10.2014, reclamanta a completat cererea de chemare în judecată arătând că solicită și anularea anunțului privind vânzarea pentru bunuri imobile nr. III din 13.10.2014.

În baza art. 258 din Noul Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei, iar pentru contestatoare și proba cu expertiză tehnică, apreciind că acestea sunt utile soluționării cauzei, expertul tehnic A. M., desemnat în cauză, atașând la dosar raportul de expertiză la data de 18.02.2015 (filele 102 și urm.).

Examinând actele și lucrările cauzei, instanța va admite contestația la executare, pentru următoarele considerente:

În fapt, pentru stingerea creanțelor fiscale stabilite in sarcina debitorului .., in temeiul titlurilor executorii nr._/06.09.2012, nr._/27.09.2012, nr._/21.06.2013 si nr._/07.11.2013 emise de AJFP Tulcea, s-a declanșat procedura de executare silita împotriva contestatoarei.

Prin actele de executare reprezentate de Procesul verbal privind cheltuielile de executare silita nr._/25.08.2014 si Anunțul privind vanzarea pentru bunuri mobile nr._/02.09.2014 emise in baza Raportului de evaluare a proprietatii imobiliare nr._/22.08.2014, intimata Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Tulcea a înștiințat contestatorul despre faptul ca in temeiul prevederilor Codului de procedura fiscala, in ziua de 22.09.2014, la sediul AJFP Tulcea, se vor vinde prin licitație publica bunurile imobile menționate in anunț, aflate in proprietatea .. Tulcea.

Se reține faptul că Raportul de evaluare a proprietatii imobiliare nr._/22.08.2014 intocmit de către . București - expert evaluator, pentru imobilul situat in ., nr.8, jud. Tulcea, asa cum s-a aratat prin adresa . din 03.10.2014, valoarea de piata stabilita la suma de 166.000 Euro, in opinia evaluatorului, este in concordanta cu realitatea si cu piața tranzacțiilor de bunuri imobiliare din Tulcea. Astfel pentru a susține valoarea de piața estimata, s-a utilizat metoda comparației vanzarilor, asa cum este mentionata in raportul de evaluare, facandu-se ajustarile necesare in funcție de caracteristicile fizice ale bunurilor imobile similare disponibile la vanzare la acel moment. De asemenea, s-a mai aratat ca, in condițiile actuale ale pieței, valoarea materialelor de constructie utilizate depășește in mod uzual valoarea de piața a imobilului, valoarea de piața fiind influentata direct de cerere si nu neaparat de cuantumul investițiilor realizate. S-a luat in considerare faptul ca terenul beneficiaza de utilitati, asa cum este mentionat si in Raportul de evaluare.

În drept, potrivit prevederilor art.147 C.proc.fisc. referitor la evaluarea bunurilor supuse executării silite, „(1) Înaintea valorificării bunurilor, acestea vor fi evaluate. Evaluarea se efectuează de organul de executare prin experți evaluatori proprii sau prin experți evaluatori independenți. Evaluatorii independenți sunt desemnați în condițiile art. 55. Atât evaluatorii proprii, cât și evaluatorii independenți sunt obligați să își îndeplinească atribuțiile ce le revin, astfel cum reies din prezentul cod, din actul prin care s-a dispus expertiza, precum și din actul prin care au fost numiți.(2) Organul de executare va actualiza prețul de evaluare ținând cont de rata inflației. (3) Atunci când se consideră necesar, organul de executare va proceda la o nouă evaluare. (4) Organul de executare poate proceda la o nouă evaluare în situații cum sunt: când se constată modificări ale prețurilor de circulație pe piața liberă a bunurilor, când valoarea bunului s-a modificat prin deteriorări sau prin amenajări. Prevederile alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzător.”

Se reține faptul că procedura de stabilire a prețului de pornire a licitației este reglementată de norme imperative, fiind astfel obligatorie în cazurile în care sunt urmărite bunuri mobile sau imobile și au drept scop realizarea executării silite, cu rezultate cât mai avantajoase, ținând seama nu doar de interesul legitim și imediat al creditorului, ci și de drepturile și obligațiile debitorului.

Prin urmare, o supraevaluare a bunurilor supuse executării silite ar putea îngreuna sau chiar face imposibilă valorificarea acestora, în timp ce vânzarea bunurilor la un preț mai mic decât cel real ar prejudicia debitorul urmărit în condițiile în care acesta este îndreptățit la restituirea sumei de bani rămasă după stingerea creanțelor fiscale.

În cauză, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară, acesta fiind întocmit de către expertul tehnic A. M. și atașat la dosar la data de 18.02.2015 (filele 102 și urm.), prin care s-a stabilit suma de 184.340 Euro reprezentând valoarea de circulație a imobilelor constând în locuință P+1E și terenul intravilan aferent situate în Tulcea, ..8, județul Tulcea.

Pe de altă parte, se reține faptul că, după comunicarea raportului de expertiză către intimată, aceasta a transmis punctul de vedere al S.C. East Bridge S.R.L. București – expert evaluator, exprimat în legătură cu expertiza judiciară efectuată în cauză, prin care s-a învederat faptul că valoarea de piață estimată de expertul judiciar se află într-o marjă recunoscută ca fiind acceptabilă pe piața imobiliară din România (10%) față de valoarea de piață stabilită de expertul evaluator care a întocmit raportul de evaluare contestat în cauză, mai ales luând în considerare faptul că, întrucât debitorul nu a permis reprezentanților S.C. East Bridge S.R.L. inspectarea interiorului proprietății, aceștia au luat în considerare în stabilirea valorii de piață, finisaje satisfăcătoare, în timp ce expertul judiciar care a inspectat și interiorul proprietății, a menționat în raport finisaje de calitate bună.

Prin urmare, se constată că intimata și-a însușit concluziile exprimate de S.C. East Bridge S.R.L. București – expert evaluator, fiind astfel de acord cu concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză de expertul tehnic desemnat de instanță.

Instanța are în vedere și faptul că valoarea stabilită de organul de executare fiscală nu este în concordanță cu prevederile art.147 C.proc.fisc. care presupun ca, înainte de publicarea anunțului de vânzare, să se stabilească o valoare conformă cu prețurile de circulație pe piața liberă a bunului supus executării silite.

În speță, se constată faptul că evaluarea realizată de organul de executare, prin expertul evaluator S.C. East Bridge S.R.L. București, este cu aproximativ 20.000 Euro mai mică decât evaluarea realizată de evaluatorul desemnat de organul de executare aceasta prezentând o semnificație patrimonială întrucât prețul de pornire al licitației, stabilit de organul de executare, este semnificativ mai mic.

Se impune a se preciza faptul că bunurile supuse executării silite sunt, de regulă, valorificate la prețuri mult mai mici decât cele similare vândute pe piața liberă, iar de la prețul de pornire, în urma aplicării dispozițiilor privind executarea silită, se ajunge în situația ca bunul să poată fi valorificat la 50% din valoarea de pornire a acestu8ia la al treilea termen de licitație.

Pentru considerentele mai sus expuse, se constată că executarea silită s-a efectuat cu încălcarea prevederilor legale, motiv pentru care se va admite contestația la executare promovată de contestatoare și, în consecință, se va anula raportul de evaluare a proprietății imobiliare nr._/22.08.2014, procesul-verbal privind cheltuielile de executare silită nr._/25.08.2014, emise de intimată în dosarul de executare nr._/2014, precum și actele de executare ulterioare raportului de evaluare, respectiv anunțul privind vânzarea pentru bunuri imobile I nr._/02.09.2014 și anunțul privind vânzarea pentru bunuri imobile III nr._/14.10.2014, emise în același dosar de executare.

Pe cale de consecință, fiind admisă contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite va fi respinsă ca rămasă fără obiect având în vedere că, potrivit prevederilor art.718 alin.1 C.proc.civ., instanța poate dispune suspendarea executării doar până la soluționarea contestației la executare de către instanța de fond, iar nu până la soluționarea definitivă a contestației.

Va stabili onorariul definitiv al expertului tehnic judiciar la suma de 1.430 lei și va dispune plata acestuia din contul BLET – Tulcea către expertul tehnic judiciar A. M..

Va lua act de faptul că petenta contestatoare nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea .. cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – Direcția Regională a Finanțelor Publice G., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA cu sediul procesual ales în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea, și, în consecință, anulează raportul de evaluare a proprietății imobiliare nr._/22.08.2014, procesul-verbal privind cheltuielile de executare silită nr._/25.08.2014, emise de intimată în dosarul de executare nr._/2014, precum și actele de executare ulterioare raportului de evaluare, respectiv anunțul privind vânzarea pentru bunuri imobile I nr._/02.09.2014 și anunțul privind vânzarea pentru bunuri imobile III nr._/14.10.2014, emise în același dosar de executare.

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca fiind rămasă fără obiect.

Stabilește onorariul definitiv al expertului tehnic judiciar la suma de 1.430 lei și dispune plata acestuia din contul BLET – Tulcea către expertul tehnic A. M..

Ia act de faptul că petenta contestatoare nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Tulcea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. G. I. I.-V.-M.

Redactat/tehnored jud. L.M.G./25.06.2015

Tehnoredactat II/5 ex./

.>

1 ex.contestatoare, 2 ex.intimată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA – JUDEȚUL TULCEA

DOSAR NR._ din .

C Ă T R E

BIROUL LOCAL DE EXPERTIZE TULCEA

Prin prezenta vă aducem la cunoștință că în cauza civilă având ca obiect contestația la executare - suspendare executare silită, formulată de către contestatoarea ., cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Direcția Regională a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., ., județul G., prin mandatar ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._, în care a fost desemnată doamna expert M. A. să întocmească raportul de expertiză, instanța a stabilit onorariul definitiv al expertului tehnic judiciar la suma de 1.430 lei și a dispus plata acestuia din contul BLET – Tulcea către expertul tehnic A. M..

Totodată, facem precizarea că onorariul provizoriu expert în sumă de 1000 lei a fost achitat conform chitanței nr._/1/17.12.2014, iar suplimentul onorariului, în sumă de 430 lei, conform chitanței nr._/1/23.03.2015.

Alăturat vă înaintăm, în copie, încheierea de ședință din data de 19.12.2014, sentința civilă nr.937/01.04.2015, chitanța nr._/1/17.12.2014, chitanța nr._/1/23.03.2015, pentru a dispune în consecință.

Vă mulțumim pentru colaborare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. G. I. I.-V.-M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 937/2015. Judecătoria TULCEA