Contestaţie la executare. Sentința nr. 2408/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 2408/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 03-08-2015 în dosarul nr. 2408/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

Sentința civilă nr. 2408/2015

Ședința publică din data de 03 August 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L. M. G.

Grefier: G. I. P.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea B. G. SOCIETE GENERALE S.A., PRIN SUCURSALA TULCEA cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea în contradictoriu cu intimatul S. S. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat „P. A. E.” în municipiul București, ., ., ., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra excepției tardivității introducerii cererii, asupra cererii de suspendare a executării, precum și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08 iulie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 23.07.2015, precum și pentru data de astăzi, 08 august 2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 28.04.2015 sub nr._, contestatoarea B. G. SOCIETE GENERALE S.A., PRIN SUCURSALA TULCEA a formulat, în contradictoriu cu pârâta intimatul S. S., cerere de contestație la executare împotriva actelor de executare silită reprezentate de încheierea de încuviințare a executării silite din data de 01.04.2015, somația mobiliară din data de 01.04.2015 și încheierea nr.48/01.04.2015 privind stabilirea cheltuielilor de judecată, emise de B. „Ș. A.” în dosarul de executare nr.48/2015, solicitând anularea acestora și a actelor de executare subsecvente. A solicitat, totodată, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În motivare, contestatorul a învederat, în esență, că, în cauză, creanța pentru care a fost încuviințată executarea silită prin încheierea din data de 01.04.2015 emisă în dosarul de executare nr.48/2015, sumă pentru care a fost emisă și somația din aceeași dată, depășește cuantumul sumei la restituirea căreia a fost obligată contestatoarea prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1115/2014 din data de 15.04.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._ .

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.451, art.622, art.669, art.711, art. 718 și art.714 din Noul Cod de procedură civilă, art.39 alin.1 lit. a) din Legea nr.188/2000, OMJ nr.2561/2012.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru judiciar în valoare de 93,9 lei potrivit art.10 alin.2 din OUG nr.80/2013 privind taxa judiciară de timbru (fila 23).

La solicitarea instanței, B. „Ș. A.” a înaintat actele dosarului de executare nr.48/2015 (filele 28-88).

Pârâta intimată a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității introducerii cererii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației ca nefondată (filele 47-54).

La termenul de judecată din data de 08.07.2015, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției tardivității introducerii contestației la executare, precum și asupra fondului cauzei, urmând a soluționa în mod prioritar excepția .

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția tardivității introducerii cererii, se rețin următoarele:

În baza art. 248 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, se va soluționa cu prioritate excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, întrucât o eventuală admitere ar face de prisos judecarea pricinii în fond.

În fapt, din actele dosarului rezultă că împotriva contestatorului a fost începută executarea silită de către intimată pentru recuperarea creanței în valoare de 3.458 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1115/2014 din data de 15.04.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._ .

La data de 01.04.2015, B. „Ș. A.” a emis încheierea de încuviințare a executării silite, somația mobiliară și încheierea nr.48/01.04.2015 privind stabilirea cheltuielilor de judecată, în dosarul de executare nr.48/2015, în cauză contestatoarea solicitând anularea acestora și a actelor de executare subsecvente.

În fapt, din actele dosarului rezultă că încheierea de încuviințare a executării silite, somația mobiliară și încheierea nr.48/01.04.2015 privind stabilirea cheltuielilor de judecată, emise de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.48/2015, au fost comunicate reclamantului la data de 03.04.2015, actele fiind primite de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, pe dovada de comunicare fiind aplicată și ștampila instituției având înscrisă data comunicării (fila 44 din dosar).

În drept, sunt aplicabile prevederilor art. 714 alin. 1 pct. 1 și 3 Noul Cod procedură civilă, potrivit cărora contestația privitoare la contestația silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă, sau debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația.

Or, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la judecătorie la 28.04.2015, fiind expediată prin poștă la data de 22.04.2015, din C. (fila 23 verso), peste termenul legal de 15 zile prevăzut de lege, care a început să curgă de la data de 04.04.2015, operând astfel decăderea din dreptul de a se formula contestație la executare.

Față de considerentele expuse, există un impediment procedural care împiedică analiza argumentelor aduse de către debitor asupra fondului executării, astfel încât în baza art. 248 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, se va admite excepția și se va respinge contestația la executarea silită ca tardiv introdusă.

În temeiul art.453 alin.1 C.proc.civ., instanța va obligă contestatoarea la plata către intimat a cheltuielilor de judecată de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității introducerii contestației la executare, invocată de intimată prin întâmpinare.

Respinge contestația la executare și cererea de suspendare executare silită formulată de către contestatoarea B. G. SOCIETE GENERALE S.A., PRIN SUCURSALA TULCEA cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea în contradictoriu cu intimatul S. S. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat „P. A. E.” în municipiul București, ., ., ., ca fiind tardiv introduse.

Obligă contestatoarea la plata către intimată a cheltuielilor de judecată de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Tulcea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. G. G. I. P.

Red./tehnor. jud. L.M.G./4 ex./25.09.2015

Gref. gip/..contestatoare/1ex.intimată/ 30.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2408/2015. Judecătoria TULCEA