Plângere contravenţională. Sentința nr. 3341/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3341/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 3341/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3341
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. S.
GREFIER: C. R.
S-a luat în examinare cauza civilă privind pe petentul M. V., cu domiciliul în G., ., ., județul G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 30.04.2015.
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 13.05.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._, petentul M. V., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 30.04.2015.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal contestat este nul întrucât conține ștersături și adăugiri.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul-verbal de contravenție contestat – exemplarul nr. 2 și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului-verbal contestat ca fiind temeinic și legal. De asemenea, a depus la dosar documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție și o înregistrare video.
A susținut intimatul că procesul-verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege. A mai arătat intimatul că la data de 30.04.2015 pe . Somova, petentul a fost înregistrat circulând cu 82 km/h și, de asemenea, s-a încadrat în depășirea neregulamentară a autobuzului cu numărul de înmatriculare_, în zona indicatorului rutier "Depășirea interzisă", în curbă, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers. Viteza cu care circula petentul a fost măsurată cu un mijloc legal de măsurare ce îndeplinește condițiile de verificare metrologică, iar operatorul care a exploatat aparatura este atestat să desfășoare astfel de activități. În cuprinsul procesului-verbal a fost precizat tipul aparatului radar AUTOVISION precum și autospeciala pe care a fost montat, MAI_. Agentul constatator a modificat suma celor două amenzi aplicate și suma reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege pe care petentul putea s-o plătească în 48 ore, însă aceasta nu constituie un motiv de nulitate a procesului-verbal.
În baza art. 255 și 258 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.04.2015, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 975 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, reținându-se în sarcina sa că în aceeași zi, ora 16:29, a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_, pe . către Isaccea cu viteza de 82 km/h și a efectuat manevra de depășire a auto cu numărul de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă", în curbă, cu încălcarea marcajului longitudinal continuu, abateri filmate cu aparatul radar AUTOVISION montat pe auto MAI_; faptele au fost încadrate în dispozițiile art. 121 alin. 1 și ale art. 120 alin. 1 lit. h), c), i) din H.G. nr. 1391/2006 și sancționate de art. 101 alin. 2 și art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit art. 17 din același act normativ, doar lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Petentul a invocat o presupusă nulitate a procesului-verbal, motivând că în cuprinsul actului constatator se regăsesc ștersături și adăugiri, ceea ce, deși este real nu atrage sancțiunea nulității. Modificarea a vizat suma celor două amenzi aplicate și suma reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege pe care petentul putea s-o plătească în 48 ore, însă aceasta nu este de natură să aducă nicio vătămare petentului.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține în prealabil că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care petentului i se asigură condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.
În cauză, săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului au fost constatate printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar).
Din înregistrarea existentă la dosar se poate observa că auto condus de petent a efectuat manevra de depășire a auto cu numărul de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă", în curbă, cu încălcarea marcajului longitudinal continuu. De asemenea, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu o viteză de 82 km/h, fiind evidențiat și numărul de înmatriculare al acestuia.
Aparatul radar cu care s-a efectuat înregistrarea avea o verificare metrologică valabilă din data de 08.04.2015, pe termen de un an, faptele de natură contravențională fiind constatate înainte de expirarea acestui termen. Din buletinul de verificare metrologică mai rezultă că aparatul radar AUTOVISION măsoară atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
Astfel, s-a răsturnat prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, neexistând niciun dubiu rezonabil că acesta nu ar fi comis faptele.
În drept, potrivit art. 120 alin. 1 lit. h), c) și i) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă" sau când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere, în curbe și în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea regulilor privind depășirea de către conducătorul de autovehicul.
Potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Cât privește individualizarea sancțiunilor contravenționale instanța constată că amenzile aplicate petentului sunt în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind satisfăcute principiile legii contravenționale.
Petentul a efectuat manevra de depășire cu încălcarea marcajului continuu într-o zonă periculoasă și a depășit viteza legală, ceea ce poate genera o stare de pericol pentru siguranța pe drumurile publice dar și consecințe deosebit de grave, cum ar fi vătămarea corporală proprie precum și a participanților la trafic, fiind de notorietate multitudinea de evenimente rutiere cauzate în acest fel, motiv pentru care nu este oportună înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului. Contravenientul, de altfel, nu și-a asumat culpa și nu regretă săvârșirea faptelor.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât se va respinge plângerea, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. V., cu domiciliul în G., ., ., județul G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 30.04.2015, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune sub sancțiunea nulității la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.11.2015.
P R E Ș E D I N T E, G R E F I E R,
I. S. C. R.
Red. jud. I.S./23.12.2015
Tehnored. gref. C.R./4 ex./., intimat ..01.2016
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2473/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3038/2015. Judecătoria... → |
|---|








