Plângere contravenţională. Sentința nr. 3339/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 3339/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 3339/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3339

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. S.

GREFIER: C. R.

S-a luat în examinare cauza civilă privind pe petentul C. A., cu domiciliul în Tulcea, ., județul Tulcea, în contradictoriu cu intimatul I. DE J. JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 14.04.2015.

Încheierea de ședință din data de 29.10.2015, face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ la data de 29.04.2015, petentul C. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 14.04.2015, încheiat de intimatul I.J.J. Tulcea, solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa. A invocat petentul că în cuprinsul procesului-verbal contestat s-au indicat greșit textele de lege privind fapta săvârșită și sancționarea acesteia, fiind o vădită neconcordanță între fapta descrisă și textele menționate.

În susținerea plângerii, petentul a depus înscrisuri (fila 6-7).

A fost achitată o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul a formulat în termen procedural întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal și a depus la dosar raportul agentului constatator, procesul-verbal de contravenție, împreună cu dovada comunicării, adresa de debitare nr. 3261 din 22.05.2015.

A arătat intimatul că la data de 14.04.2015, aflându-se pe brațul stâng al Dunării, petentul practica pescuitul în perioada de prohibiție, fapt pentru care a fost sancționat conform art. 59 lit. f) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

În baza art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 14.04.2015, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 600 lei, reținându-se în sarcina sa că, în aceeași zi, ora 12:50, pe malul stâng, brațul Tulcea, în zona pontonului Poliției de Frontieră Tulcea a fost prins în timp ce pescuia cu articole de pescuit sportiv, respectiv undițe, în perioada de prohibiție, fapta fiind încadrată în dispozițiile art. 59 lit. f) din O.U.G. nr. 23/2008.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate chiar și din oficiu.

Susținerile petentului privind încadrarea greșită a faptei de natură contravențională nu se verifică, întrucât potrivit art. 59 lit. f) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei și cu reținerea și suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizației, după caz, pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție.

Analizând în cele ce urmează temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanța de judecată îi asigură contravenientului condițiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

În lumina acestor principii, instanța i-a asigurat petentului dreptul la un proces echitabil, încuviințând proba cu înscrisurile existente la dosar și având în vedere probele propuse de acesta în apărare.

În primul rând, instanța reține că agentul constatator a perceput fapta reținută în sarcina petentului prin propriile simțuri, după care a întocmit procesul-verbal de contravenție pe care acesta din urmă a refuzat să-l semneze.

Petentului i s-a dat posibilitatea de a proba susținerile sale, însă mențiunile agentului constatator nu pot fi înlăturate din oficiu de către instanță, ca un efect automat al prezumției de nevinovăție, ci trebuie analizate într-un context probatoriu de natură să respecte drepturile ambelor părți.

În opinia instanței prezumția relativă de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu a fost răsturnată.

Mai sunt de menționat dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordinul nr._ privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2015, potrivit cărora s-au instituit măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie - 9 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 11 aprilie - 25 mai inclusiv, cu anumite excepții strict prevăzute în același ordin.

La art. 2 pct. 18 din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura este definită noțiunea de pescuit, respectiv activitatea de extragere a resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale, iar petentul a fost depistat efectuând această activitate la data de 14.04.2015, deci după instalarea perioadei de prohibiție.

Cât privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța constată că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind satisfăcute principiile legii contravenționale.

Contravenientul, de altfel, nu își asumă culpa și nu regretă săvârșirea faptei.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât se va respinge plângerea ca nefondată, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. A., cu domiciliul în Tulcea, ., județul Tulcea, în contradictoriu cu intimatul I. DE J. JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 14.04.2015, ca nefondată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune sub sancțiunea nulității la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. S. C. R.

Red. jud. I.S./21.12.2015

Tehnored. gref. C.R./ 4 ex/ ., intimat ..01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3339/2015. Judecătoria TULCEA