Plângere contravenţională. Sentința nr. 3394/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 3394/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 3394/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3394

Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. D. C.

Grefier: J. D. P.

S-a luat în examinare cauza civilă privind pe petenții F. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat S. A. E., din Tulcea ., ., jud. Tulcea și I. B.- A., cu domiciliul în Tulcea, ..5, ., jud. Tulcea în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._/17.08.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul petentului F. M., avocat A. E. S. și petentul I. B. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat A. E. S., arată că renunță la proba cu interogatoriul și arată că insistă în administrarea probei cu expertiza tehnică autocare să stabilească viteza de deplasare, dinamica accidentului.

Petentul I. B. A., solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri și înregistrarea video și arată că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice auto.

Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri și înregistrarea video, respinge proba cu expertiza, înregistrarea video având capacitatea de a lămuri instanța cu privire la dinamica accidentului.

Instanța procedează împreună cu părțile la vizionarea înregistrării video a incidentului iar față de declarațiile părților prezente că nu mai au alte cereri de formulat, explicați ide dat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul, F. M., prin reprezentant, având cuvântul pe fondul cauzei, arată că în conformitate cu proba video, vinovat de producerea accidentului se face petentul I. B. A., viteza cu care acesta conducea autoturismul era prea mare, iar petentul F. M. era deja angajat în sensul giratoriu, nemaiavând puterea de a reacționa.

În concluzie, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.

Petentul I. B. A., solicită admiterea plângerii formulate, deoarece în momentul producerii accidentului nu a văzut ca petentul F. M. să fi semnalizat intenția sa de a vira spre stânga. Probabil că a semnalizat dar nu s-a asigurat în momentul efectuării acestei manevre, apoi a tras de volan și a intrat în el, organele de poliție stabilind o culpă comună în producerea accidentului.

Instanța apreciază că nu mai are motive de amânare, lasă cauza în pronunțare și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată în data de 24.08.2015 pe rolul Judecătoriei Tulcea, petentul F. M., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/17.08.2015.

În motivare petentul a arătat că nu este vinovat de producerea accidentului din data de 17.08.2015, ora 16:00, de pe . în întregime celuilalt conducător auto. De asemenea, a precizat că procesul-verbal întocmit cu acea ocazie este lovit de nulitate.

În drept, petentul a invocat prevederile art. 118 alin. (1) și 119 din O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001 iar pentru dovedirea susținerilor a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând plângerii înscrisurile de la filele 7-15, interogatoriul intervenientului forțat și expertiza tehnică judiciară.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 5).

Intimata a depus în termen întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată, cu menținerea procesului-verbal contestat ca legal și temeinic întocmit.

În motivare s-a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea mențiunilor prevăzute de lege iar contravenția săvârșită de către petent rezultă din materialul probatoriu anexat.

În drept au fost invocate art. 205-208 C.pr.civ.

Intimata a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, atașând la dosar înscrisurile de la filele 24-30, proba testimonială și interogatoriul petentului.

La data de 31.08.2015 celălalt conducător auto implicat în accident, I. B.-A., a formulat plângere contravențională, aceasta fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ .

În motivare acesta a arătat că nu este vinovat de producerea accidentului din data de 17.08.2015, ora 16:00, de pe . în întregime celuilalt conducător auto.

În drept, petentul I. B.-A. a invocat prevederile art. 31 din O.G. nr. 2/2001 iar pentru dovedirea susținerilor a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând plângerii înscrisurile de la filele 5-7 din dosarul nr._, și proba cu înregistrarea video.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 6 din dosar nr._ ).

Intimata a depus în termen întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată, cu menținerea procesului-verbal contestat ca legal și temeinic întocmit.

În motivare s-a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea mențiunilor prevăzute de lege iar contravenția săvârșită de către petent rezultă din materialul probatoriu anexat.

În drept au fost invocate art. 205-208 C.pr.civ.

Intimata a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, atașând la dosar înscrisurile de la filele 13-19 din dosar nr._, și proba cu înregistrarea video.

La data de 15.10.2015, petentul I. B.-A. a formulat răspuns la întâmpinare, dezvoltând argumentele din cererea de chemare în judecată.

La termenul din data de 03.11.2015 acordat în dosarul nr._ instanța a invocat din oficiu excepția conexității și, apreciind că, pentru asigurarea unei bune administrări a justiției, se impune conexarea dosarelor_ și_, în baza art. 139 C. pr.civ., a admis excepția invocată și a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .

În cauză au fost încuviințate și administrate următoarele probe: înscrisuri și mijloace materiale de probă – planșe foto, înregistrare video.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 17.08.2015, în jurul orei 16:34, pe . Tulcea, petentul F. M., care conducea autoturismul marca VW cu număr de înmatriculare_, pe direcția P. către Cartier Vest, și petentul I. B.-A., care conducea autoturismul marca Dacia L. cu număr de înmatriculare_, din aceeași direcție, la sensul giratoriu de la Moara cu N., nu s-au încadrat corespunzător pe banda de circulație și au intrat în coliziune.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

În ceea ce privește controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Referitor la menționarea greșită a temeiurilor legale în baza cărora a fost aplicată sancțiunea petentului F. M., instanța constată că susținerea petentului este neîntemeiată, temeiurile legale fiind prevăzute în mod corect de agentul constatator.

Astfel cum reiese din procesul-verbal de la fila 24, s-a consemnat că fapta este prevăzută de art. 107 alin. (1) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 101 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002.

Potrivit art. 107 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 (R.A.O.U.G. nr. 195/2002), la intersecțiile prevăzute cu indicatoare și/sau cu marcaje pentru semnalizarea direcției de mers, conducătorii de vehicule trebuie să se încadreze pe benzile corespunzătoare direcției de mers voite cu cel puțin 50 m înainte de intersecție și sunt obligați să respecte semnificația indicatoarelor și marcajelor. Conform art. 101 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi.

Prin urmare, nu se poate reține apărarea că dispozițiile legale invocate nu au legătură cu obiectul cauzei.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că intimata a făcut dovada susținerilor sale, petenții neprezentând niciun mijloc de probă prin care să facă dovada contrară.

Astfel, în înregistrarea video depusă la dosarul cauzei (f. 29) se poate observa că atât petentul F. M., cât și petentul I. B.-A. circulau pe banda a doua a direcției lor de mers și s-au încadrat pe banda a treia chiar în intersecția prevăzută cu sens giratoriu, ignorând astfel prevederile art. 107 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, potrivit cărora la intersecțiile prevăzute cu indicatoare și/sau cu marcaje pentru semnalizarea direcției de mers, conducătorii de vehicule trebuie să se încadreze pe benzile corespunzătoare direcției de mers voite cu cel puțin 50 m înainte de intersecție. Având în vedere că niciunul dintre conducătorii auto nu s-au încadrat pe banda a treia cu cel puțin 50 m înainte de intersecție, instanța constată că în mod corect au fost ambii sancționați contravențional.

Potrivit art. 101 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi iar conform art. 98 alin. (4) lit. c), clasei a III-a de sancțiuni îi corespunde un număr de 6 sau 8 puncte-amendă.

Prin urmare, petenții a fost sancționat în limitele legale.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța apreciază că agentul constatator a ținut seamă de toate elementele prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestui text de lege, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Față de împrejurările concrete ale speței, nu existau motive pentru aplicarea sancțiunii avertismentului iar sancțiunea amenzii a fost aplicată în limitele prevăzute de lege.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța urmează a respinge plângerile petenților ca nefondate, constatând că procesele-verbale contestate sunt legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul F. M., cu domiciliul în Italia, ., Carta d’Identita no. AU6116059, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat S. A. E., Tulcea, ., ., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, cu sediul în Tulcea, ., C._.

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul I. B.-A., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ap. 1, CNP_, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Tulcea.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.11.2015.

Președinte, Grefier,

A.-D. CozilecJanina D. P.

Red. jud. ADC/10.12.2015

Tehnored. gref. pjd/14.12.2015

. ex pet+1 ex intim.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3394/2015. Judecătoria TULCEA