Pretenţii. Sentința nr. 1083/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1083/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 1083/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1083
Ședința publică de la 14 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C.-D. S.
Grefier: J. D. P.
S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. NR 9, cu sediul în Tulcea, . nr.15, ., sc.B, jud. Tulcea în contradictoriu cu pârâta H. A., cu domiciliul în Tulcea, .. 1, .,a pt. 22, jud. Tulcea având ca obiect pretenții.
Încheierea de ședință din data de 27.03.2015, face parte integrantă din prezenta:
INSTANȚA
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 6999 /327/2014 la data de 23.09.2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 9 a chemat în judecată pârâta H. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1390,87 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere pentru perioada februarie 2013 – iulie 2014 și 50,05 lei penalități de întârziere.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta nu și-a achitat obligațiile ce decurg din calitatea de membru al asociației, cât și din calitatea de proprietar al apartamentului situat în Tulcea, ..1, ., . serviciilor de care a beneficiat din partea asociației.
În drept reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 230/2007, iar în dovedire a depus la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: listele de plată a cheltuielilor de întreținere pe lunile februarie 2013 – iulie 2014, procesul verbal al Adunării generale ale asociației de proprietari, înscrisuri aflate la filele 3-23 din dosar.
Acțiunea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la instanță.
În baza art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar și interogatoriul pârâtei, apreciind că acestea sunt utile, pertinente și concludente pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.
Deși a fost citată cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, pârâta a lipsit la termenul din data de 27.03.2015, atunci când urma să se administreze interogatoriul.
Unitatea Administrativ- Teritorială Municipiul Tulcea- Serviciul de Impozite și Taxe a comunicat, la cererea instanței, că pârâta figurează în evidența analitică ca proprietar al imobilului situat în Tulcea, ..1, ., .> Analizând cauza, instanța reține că pârâta este membră a Asociației de proprietari nr. 9 Tulcea, calitate în care este obligată să achite contravaloarea serviciilor de care a beneficiat precum și a cheltuielilor administrative ale asociației.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 25 din H.G. nr. 1588/2007 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari este de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată.
Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat, potrivit art. 49 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
În Adunarea Generală a Asociației de proprietari nr. 17 Tulcea, s-a aprobat aplicarea unui procent de 0,2% pe fiecare zi de întârziere pentru orice sumă cu titlu de restanță.
Conform art. 50 din Legea 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, această cerință fiind îndeplinită în cauză.
Listele de plată depuse la dosar fac dovada sumelor pretinse de către reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Întrucât pârâta nu a contestat valoarea debitului solicitat și nu s-a prezentat în instanță, deși a fost citată cu mențiunea personal la interogatoriu, în baza art. 358 Cod procedură civilă, instanța va asimila atitudinea pasivă a pârâtei cu o recunoaștere a datoriei, care va fi coroborată cu înscrisurile depuse la dosar de reclamantă în dovedirea acțiunii.
Pentru aceste considerente, instanța constată pe deplin dovedite pretențiile reclamantei fapt pentru care va admite cererea și va obliga pârâta la plata sumei de 1441,40 lei, din care 1391 lei reprezintă debit principal și suma de 50 lei reprezintă penalități, sume datorate pentru perioada februarie 2013- septembrie 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite ca fondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR 9, cu sediul în Tulcea, . nr.15, ., sc.B, jud. Tulcea în contradictoriu cu pârâta H. A., cu domiciliul în Tulcea, .. 1, .,a pt. 22, jud. Tulcea.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1441,40 lei, din care 1391 lei reprezintă cote de întreținere aferente perioadei februarie 2013- septembrie 2014, diferența de 50 lei reprezentând penalitățile de întârziere.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.-D. S. J. D. P.
pentru judecător aflat în c.o., înpentru grefier aflat în c.o., în
conf. art.426 (4) N.Cod Procedură Civilă, conf. art.426 (4) N.Cod Procedură Civilă,
semnează președintele instanței, semnează grefierul șef,
Red. jud.CDS/18.08.2015
Tehnored gr. E.Pl/18.08.2015
./18.08.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1094/2015. Judecătoria TULCEA | Pretenţii. Sentința nr. 1101/2015. Judecătoria TULCEA → |
|---|








