Pretenţii. Sentința nr. 1988/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1988/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 1988/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1988
Ședința publică din 22.06.2015
Completul constituit din:
Președinte - A. M. R.
Grefier - J. D. P.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect pretenții formulată de către reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul Ș. V., cu domiciliul în Tulcea, ., ..
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 02.03.2015 sub nr._, reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ș. V., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 799,52 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective.
În motivare, reclamantul a arătat că în perioada 09.04._12, pârâtul a fost internat în secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Tulcea, urmare unei agresiuni. I-a fost acordată asistență medicală de urgență la Unitatea de Primire Urgențe, apoi a fost transferat pe secția Chirurgie pentru videcare/amelioare. Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea a decontat aceste servicii, urmând ca spitalul să recupereze contravaloarea lor de la persoana vinovată de vătămarea sănătății și să le returneze statului.
Reclamanta a arătat, totodată, că pârâtul nu a solicitat tragerea la răspundere a agresorului în sarcina căruia trebuiau reținute și cheltuielile sale de spitalizare și nu s-a prezentat la ședința de informare privind avantajele medierii, inițiată de spital în scopul recuperării costurilor serviciilor medicale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 C. civ. coroborat cu art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Sub aspect probatoriu, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri .
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În dovedire, au fost depuse la dosar, în fotocopie, Hotărârea nr. 26 a Consiliului Județean Tulcea, decont de cheltuieli, tabel nominal cu persoanele care au beneficiat de servicii medicale în luna aprilie 2012, adresa nr.6674/15.05.2012, adresa nr.1313/22.01.2015, foaie de observație clinică generală, borderou, (filele 5-21).
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.
La data de 25.05.2015, reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată (fila 33).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: potrivit foii de observație clinică generală depusă la dosar (fila 10), numitul Ș. V. a fost internat, în perioada 09.04._12, la secția CHIRURGIE a Spitalului Județean de Urgență Tulcea, ca urmare a unei agresiuni.
Contravaloarea cheltuielilor de spitalizare aferente perioadei de internare (în valoare de 799,52 lei, potrivit decontului de cheltuieli depus la dosar – fila 6) a fost decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea.
În drept, instanța reține incidența dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora:
(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
(2) Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.
Instanța reține astfel că reclamanta se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale C.A.S. Tulcea și dobândește calitatea procesuală a acesteia în toate litigiile având ca obiect recuperarea cheltuielilor de spitalizare decontate.
Potrivit textului legal enunțat, acțiunea în regres a C.A.S. Tulcea, în drepturile căreia se subrogă reclamanta, poate fi exercitată doar împotriva persoanelor vinovate de producerea agresiunii, respectiv a persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane.
Prin cererea depusă la dosar în data de 23.05.2015, reclamanta a micșorat câtimea cererii inițiale de la suma de 800 lei, la suma de 250 lei, arătând că pârâtul a efectuat o plată parțială în cuantum de 550 lei, anexând la dosar chitanțele cu nr._/16.03.2015 și_/09.04.2015(filele 30-31).
Prin cererea depusă la dosar în data de 25.05.2015, reclamanta a renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată aflate pe rol, arătând că pârâtul a achitat debitul restant în sumă de 250 lei, reprezentând contravaloarea spitalizării, anexând chitanța nr._/19.05.2015 (fila 34).
În raport de cele anterior expuse și în virtutea principiului disponibilității consacrat de dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 397 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ., instanța, în baza art. 406 alin. (6) C.proc.civ., urmează să constate manifestarea de voință astfel exprimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată renunțarea la judecată a părții reclamante S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, în acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâtul Ș. V., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. R. J. D. P.
Red. Jud. AMR/2ex/25.06.2015
Tehnored.gref.UV/4ex/25.06.2015
./.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2162/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2004/2015. Judecătoria... → |
|---|








