Pretenţii. Sentința nr. 2629/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2629/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 2629/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Sentința civilă nr. 2629/2015
Ședința publică din data de 22 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. M. G.
Grefier: G. I. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 30 cu sediul procesual ales în municipiul Tulcea, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. D. domiciliat în municipiul Tulcea, ., ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța ia act de faptul că reclamanta, în cererea de chemare în judecată a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța, în conformitate cu art. 131 N.C.proc.civ., aflându-se la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, în temeiul art. 94 și 107 N.C.proc.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina.
Instanța, în temeiul art. 258 alin. 1 raportat la art. 255 N.C.proc.civ., având în vedere faptul că pârâtul nu a depus întâmpinare, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, precum și proba cu interogatoriul pârâtului care a fost citat pentru acest termen cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, acesta fiind lipsă, sens în care va da aplicabilitate art. 358 N.C.proc.civ., coroborat cu probele administrate în cauză.
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată pricina în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei acțiuni în pretenții, în conformitate cu prevederile art.256 alin.1 Cod proc.civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2015, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.30 TULCEA a solicitat obligarea pârâtului C. D. la plata sumei totale de 580,30 lei, compusă din suma de 494,76 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2014 – aprilie 2015, suma de 21,54 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 64 lei reprezentând fond de reparații.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a acumulat datoriile arătate în petitul acțiunii, pentru imobilul situat în municipiul Tulcea, ., ., ., întrucât nu a achitat cheltuielile de întreținere, detaliate potrivit listelor de plată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 46,47, 49, 50 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, nu a administrat probe în apărare și nu s-a prezentat la dezbateri.
La termenul de judecată din data de 22.09.2015, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței, deși a fost citat cu mențiunea „personal la interogatoriu”.
În baza art. 258 alin.1 Cod proc.civ., instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu interogatoriul pârâtului, apreciind aceste probe ca fiind utile, pertinente și concludente pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Pârâtul este membru al Asociației de proprietari nr. 30 și deține imobilul situat în municipiul Tulcea, ., ., .. Acesta înregistrează, la data de 01.06.2015, o datorie totală de 580,30 lei compusă din suma de 169,10 lei cheltuieli de întreținere aferente lunii aprilie 2015, suma de 64 lei reprezentând fond de reparații, suma de 336,36 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2014–martie 2015 și suma de 10,84 lei reprezentând penalități de întârziere aplicate și facturate de furnizorii de utilități, repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent apartamentului pârâtului și neachitat de acesta, fapt ce rezultă din lista de plată aferentă lunii aprilie 2014 (fila 6). Totodată, la cotele de întreținere lunare au fost calculate penalități de 0,2 % pe zi de întârziere după trecerea unui termen de 30 de zile de la data fixată pentru plată, conform hotărârii Adunării generale din data de 01.09.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar conform listei de plată, cheltuielile asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea, în conformitate cu art.48 din același act normativ, stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.
Se mai reține faptul că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat (art. 49 din Legea nr.230/2007).
În privința penalităților de întârziere, se constată că, prin procesul-verbal încheiat la data de 01.09.2007, Adunarea Generală a Asociației de proprietari nr.30 Tulcea, a aprobat aplicarea unui procent de 0,2% pe fiecare zi de întârziere pentru orice sumă cu titlu de restanță la întreținere (fila 5).
Listele de plată administrate în probatoriu, surprind evoluția debitului și a penalităților de întârziere, pentru toată perioada pretinsă (filele 6-10).
Mai mult decât atât, întrucât pârâtul nu s-a înfățișat în fața instanței, la termenul de judecată din data de 22.09.2015, pentru când a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu, se va da eficiență dispozițiilor art.358 N.Cod proc.civ., apreciindu-se această împrejurare ca fiind o recunoaștere a pretențiilor reclamate.
Față de toate aceste considerente, întrucât prin probatoriul administrat s-a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile, instanța va admite acțiunea și, pe cale de consecință, va obliga pârâta la plata sumei totale de 580,30 lei compusă din suma de 494,76 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2014 – aprilie 2015, suma de 21,54 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 64 lei reprezentând fond de reparații.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 30 cu sediul procesual ales în municipiul Tulcea, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. D. domiciliat în municipiul Tulcea, ., ., ., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 580,30 lei compusă din suma de 494,76 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2014 – aprilie 2015, suma de 21,54 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 64 lei reprezentând fond de reparații.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. G. G. I. P.
Redactat/tehnored. jud. L.M.G./4ex./13.10.2015
..P./2ex./1ex.pet./1ex.int./14.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2658/2015. Judecătoria TULCEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2615/2015. Judecătoria... → |
|---|








