Plângere contravenţională. Sentința nr. 3068/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3068/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 3068/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
Sentința civilă nr.3068
Ședința publică de la 27 octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte: I. H.
Grefier: M. P.
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul I. E., cu domiciliul ales la cab. av T. Ț., din B., .. 64, ., jud. B., împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor ., nr._, din data de 20.01.2015, emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea.
Încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile dedusă judecății, constată următoarele:
Prin cererea adresata Judecătoriei B. la data de 10.02.2015 și înregistrată sub nr._ petentul I. E. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. Județean de Politie Tulcea, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 20.01.2015 și exonerarea de plata amenzii in cuantum de 2.000 lei aplicata pentru faptul că in calitate de administrator al . nu a respectat obligația de a asigura echiparea personalului de pază cu uniformă și cu însemne distinctive .
In motivare, petentul a arătat, in esență, că agentul constatator a încheiat două procesele-verbale de contravenție pentru aceleași fapte ; că nu are calitate de contravenient, respectiv acela de conducător al .; procesul verbal nu conține mențiunile obligatorii privind contravenția ce i se impută, respectiv al locului săvârșirii contravenției. Pe fondul cauzei, s-a arătat că nu a fost savarsită nicio contravenție.
In drept, s-au invocat dispozițiile O.G. 2/2001.
Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca nefondata și a depus actele care au stat la baza emiterii procesului-verbal de contravenție.
Prin sentința civila nr. 5514 din22 mai 2015, Judecătoria B. a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Tulcea.
Pe rolul acestei instanțe s-a format dosarul nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
În soluționarea plângerii contravenționale trebuie observate prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut plângerea contravențională și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat și administrează orice alte probe prevăzute de lege.
Cercetând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității întocmirii și observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 20.01.2015 cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
1. în privința aplicării dispozițiilor art. 20 din OG nr. 2/ 2001, se constata ca acest dispune ca „Dacă o persoană săvârșește mai multe contravenții constatate în același timp de același agent constatator, se încheie un singur proces-verbal”.
Se observa ca sunt întrunite cerințele mai sus arătate, același agent constatator întocmind doua procese verbale, . nr._ întocmit la data de 20.01.2015 si . nr._ întocmit la data de 20.01.2015 pentru doua contravenții săvârșite de același contravenient, I. E..
Pe de altă parte, dispoziția mai sus indicata nu se regăsește printre motivele de nulitate prevăzute de art. 16 si 17 din OG nr. 2/ 2001, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 175alin. 1 c.proc.civ., nefiind o nulitate expresă petentul trebuie să dovedească vătămarea, lucru care nu s-a realizat în prezenta cauză.
2. În ceea ce privește calitatea de contravenient a petentului I. E., din coroborarea art58 lit. f si art. 50 lit. f din Legea nr. 333/ 2003 rezultă că subiect activ al contravenției este conducătorul unității.
Potrivit art. 24 alin. 1 din Hotărârea nr. 301/2012, „în înțelesul prezentelor norme metodologice, prin conducător al unei societăți specializate de pază și protecție se înțelege administratorul societății comerciale”.
Din extrasul de la ONRC se constata ca Valinst Agriculture SRL are ca administrator pe petentul I. E., numit în funcție la data de 28.08.2012, iar ca data a expirării mandatului apare data de 03.12.2062 ( f. 15).
3. în ceea ce privește locul comiterii, din cuprinsul procesului verbal acesta este precis indicat ca fiind punctul de lucru al Valinst Agriculture SRL. Valinst Agriculture SRL
4. în ceea ce privește faptul ca nu apare mențiunea de ce procesul verbal nu a fost semnat de contravenient, instanța constata ca din cuprinsul acestuia rezulta faptul că „contravenientul nu este de față, fapt atestat de martorul asistent”.
În ceea ce privește faptul ca nu sunt consemnate date din care să reiasă momentul la care martorul asistent a fost prezent, se observa ca nu exista nicio dispoziție legala care să impună aceasta mențiune.
În ceea ce privește fondul, din declarația angajatului Valinst Agriculture SRL ( f. 32) se reține comiterea contravenției.
Instanța va avea în vedere dispozițiile 21 alin.3 din OG nr. 5/ 2001: „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”. Astfel aplicarea minimului prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită realizează o corectă individualizare a sancțiunii astfel încât nu se impune înlocuirea amenzii cu avertismentul.
Având în vedere considerentele reținute anterior instanța apreciază ca fiind nefondate susținerile din cuprinsul plângerii contravenționale și, pe cale de consecința, față de prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, urmează a respinge plângerea formulată ca nefondată și a menține procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 20.01.2015 ca fiind legal si temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. E., cu domiciliul ales la cab. av T. Ț., din B., .. 64, ., jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 20.01.2015 de intimatul IPJ TULCEA ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. HanzuMihaela P.
Pentru grefier delegat la C.. temeiul art. 426 al.4 Cod pr. civila semneaza grefier sef
Red.jud./ 2 ex./27.11.2015
Tehnored.gref. NC /5 ex./.>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3072/2015. Judecătoria TULCEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3069/2015.... → |
|---|








