Tutelă - autorizări date tutorelui. Sentința nr. 2602/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2602/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 2602/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR.2602
Ședința Camerei de Consiliu de la 18 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. H.
GREFIER: N. C.
S-a luat în examinare acțiunea civila avand ca obiect autorizare înstrăinare imobil formulata de petenta M. V., cu domiciliul procesual ales in Tulcea, ., ., ., in calitate de tutore al persoanei pusa sub interdicție M. Z..
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința din data de 16 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că la data de 20.08.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea, în cadrul dosarului nr._, cererea petentei M. V., prin care aceasta a solicitat, în calitate de tutore al persoanei puse sub interdicție judecătorească M. Z., autorizarea din partea instanței pentru înstrăinarea imobilului bun comun, situat în mun. Tulcea, .. nr. 23, ., județul Tulcea. În motivare s-a arătat că petenta dorește înstrăinarea bunului comun al său și al soțului său, al cărui tutore este, către un nepot, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanei ocrotite.
În drept, petenta a invocat art. 174 C.civ.
În probațiune, petenta a depus înscrisuri și a solicitat proba testimonială.
Examinând actele dosarului sub aspect probatoriu, se reține că petenta a fost numită tutorele persoanei puse sub interdicție M. Z., soțul acesteia.
Este adevărat că art. 144 alin. 2 C. civ., aplicabil și în cazul interzisului judecătoresc potrivit art. 171 C.civ., prevede că tutorele nu poate să facă acte de înstrăinare sau orice alt act de dispoziție cu privire la bunurile interzisului, fără autorizarea prealabilă a instanței de tutelă.
Însă potrivit art. 229 alin. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, până la data intrării în vigoare a reglementării referitoare la funcționarea și la atribuțiile instanței de tutelă, atribuțiile acesteia referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile interzisului judecătoresc revin autorității tutelare. Cu alte cuvinte, legea de punere în aplicare a Codului civil prorogă aplicarea dispozițiilor art. 144 alin. 2 C. civ., până la momentul la care se va reglementa funcționarea instanțelor de tutelă, prin legea privind organizarea judiciară.
Având în vedere că până la data cererii de chemare în judecată nu au fost reglementate prin legea privind organizarea judiciară organizarea, funcționarea și atribuțiile instanței de tutelă, instanța reține că autorizarea tutorelui pentru a dispune de bunurile interzisului, este de competența autorității tutelare.
În cauza de față, competența de a soluționa cererea de acordare a autorizării aparține Autorității Tutelare a municipiului Tulcea, jud. Tulcea, care, apreciind asupra folosului pe care înstrăinarea imobilului l-ar aduce interzisului, conform art. 145 C.civ., va decide potrivit cu interesele acestuia.
Ținând seama, așa cum s-a arătat mai sus, că cererea de față nu este de competența instanțelor judecătorești ci de competența unui organ fără activitate jurisdicțională, instanța va respinge cererea ca inadmisibilă, în temeiul art. 132 alin. 4 noul C.p.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulata de petenta M. V., cu domiciliul procesual ales in Tulcea, ., ., ., in calitate de tutore al persoanei pusa sub interdicție M. Z., ca inadmisibilă.
Cu recurs, care se depune la Judecătoria Tulcea, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.09.2015.
Președinte, Grefier,
I. H. N. C.
Red.tehnored.judec.I.H./10.11.2015
Ex.3/.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1220/2015. Judecătoria TULCEA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








