Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 549/2015. Judecătoria VIDELE

Sentința nr. 549/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 549/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria V. – Județul Teleorman

SENTINȚA CIVILĂ NR.549

Ședința publică din data 07.04.2015

Instanța constituită din :

Președinte- E.-R. I.

Grefier- B. F.

…///…

Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect - hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic, formulată de reclamantul O. M., CNP_, domiciliat în ., județul Teleorman, împotriva pârâților O. P., CNP_, domiciliată în . și O. S., CNP_, domiciliat în ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile; a răspuns martorul P. A. M., menționat în antecontractul de vânzare cumpărare.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 355 lei, conform chitanței . nr._/2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a procedat la audierea, sub prestare de jurământ a martorului P. A. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Instanța, apreciind că este lămurită asupra împrejurărilor cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria V., sub nr._, reclamantul O. M. a chemat în judecată pe pârâții O. P. și O. S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.09.2012, între pârâții promitenți-vânzători și reclamantul promitent –cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra următoarelor bunuri situate pe raza localității Blejești, județul Teleorman:

- casă de locuit construită din paiantă, în suprafață totală de 90 mp., construită în anul 1956;

- suprafața totală de 107 mp., teren arabil intravilan, situată în T 22, P 1385, cu vecinătățile: la N – Bongioianu A., DS 1389, la E – C. C., la S – B. și la V – Moșt. Bongioianu E.;

- suprafața totală de 347 mp., teren livezi intravilan, situată în T 22, P 1386, cu vecinătățile: la N – Bongioianu A., DS 1389, la E – C. C., la S – B. și la V – Moșt. Bongioianu E.;

- suprafața totală de 536 mp., teren intravilan curți construcții, situată în T 22, P 1387, cu vecinătățile: la N – Bongioianu A., DS 1389, la E – C. C., la S – B. și la V – Moșt. Bongioianu E., prețul convenției fiind de 12.000 lei, din patrimoniul pârâților, în patrimoniul reclamantului.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prețul a fost achitat la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare, reclamantul intrând imediat în posesia bunurilor anterior menționate, urmând ca părțile să perfecteze actele de vânzare-cumpărare în formă autentică la notar. Cum pârâții au refuzat prezentarea la notar, solicită admiterea cererii.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri.

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că: la data de 01.09.2012, între reclamant și pârâți a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată în antecontractul de vânzare - cumpărare, privind bunurile mai sus menționate, pentru care s-a plătit suma de 12.000 lei la data semnării convenției, moment la care reclamantul a intrat în posesia efectivă a terenului.

Antecontractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat la data de 01.09.2012 regulile privind condițiile de validitate, efectele actului juridic și executarea obligațiilor asumate de părți sunt supuse legii în vigoare la acea dată, respectiv dispozițiilor Noului Cod Civil.

Conform art.1669 alin. 1 din Noul Cod Civil, „când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.”

În baza art. 1270 din Noul Cod civil, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

În plus, art. 1516 alin.2 pct.3 din Noul cod civil stabilește că „atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin (…): 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său”.

Trebuie reținut și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1179 din Noul Cod civil, orice contract trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de validitate, respectiv cele referitoare la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită și morală.

Pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare în condițiile art. 1669 din Noul Cod civil, instanța trebuie să verifice dacă există un antecontract valabil încheiat între părți care să fie dovedit în condițiile dreptului comun, dacă există refuzul nejustificat al părții acționate în instanță de încheia contractul în forma prevăzută de lege, dacă reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontractul încheiat și dacă promitentul – vânzător este proprietarul bunului promis, iar promitentul – cumpărător nu este incapabil de a dobândi acel bun la data pronunțării hotărârii.

Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt, instanța apreciază că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți întrunește condițiile generale de validitate ale unui act juridic, respectiv cele referitoare la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită prevăzute de art. 1179 din Noul Cod civil, fiind obligatoriu între părțile contractante în baza art.1270 din Noul Cod civil.

Instanța constată existența înscrisului numit „antecontract de vânzare-cumpărare” fila nr.5, achitarea integrală a prețului 12.000 lei, prețul constituind un element de bază într-o convenție de vânzare-cumpărare, menționarea sa în actul constatator fiind obligatorie.

Verificând calitatea de proprietar a celor care înstrăinează, respectiv a pârâților-vânzători, instanța constată că aceasta rezultă din înscrisurile depuse la dosar și din declarația martorului audiat în cauză.

Din certificatul de sarcini aflat la dosarul cauzei ( fila 24) a rezultat că în ceea ce privește bunurile ce fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, acestea nu figurează înscrise în cartea funciară, iar pe numele pârâților nu au fost găsite sarcini.

Pârâții nu au formulat întâmpinare. Instanța va face aplicarea dispozițiilor art.358 C.pr.civ., față de neprezentarea acestora la interogatoriu, urmând a fi considerat acest fapt ca un început de dovadă ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Instanța constată că, după încheierea antecontractului, părțile au procedat în fapt la predarea-preluarea bunurilor în stăpânire, iar folosința acestora de către reclamant s-a realizat de la această dată.

Din probatoriul administrat rezultă că reclamantul promitent– cumpărător nu se află într-o situație de incapacitate de a dobândi terenul în discuție.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantului și va constata validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat între pârâții promitenți-vânzători și reclamantul promitent –cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra următoarelor bunuri situate pe raza localității Blejești, județul Teleorman:

- casă de locuit construită din paiantă, în suprafață totală de 90 mp., construită în anul 1956;

- suprafața totală de 107 mp., teren arabil intravilan, situată în T 22, P 1385, cu vecinătățile: la N – Bongioianu A., DS 1389, la E – C. C., la S – B. și la V – Moșt. Bongioianu E.;

- suprafața totală de 347 mp., teren livezi intravilan, situată în T 22, P 1386, cu vecinătățile: la N – Bongioianu A., DS 1389, la E – C. C., la S – B. și la V – Moșt. Bongioianu E.;

- suprafața totală de 536 mp., teren intravilan curți construcții, situată în T 22, P 1387, cu vecinătățile: la N – Bongioianu A., DS 1389, la E – C. C., la S – B. și la V – Moșt. Bongioianu E., prețul convenției fiind de 12.000 lei, din patrimoniul pârâților, în patrimoniul reclamantului.

Se va dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Instanța va lua act că reclamantul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect - hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic - formulată de reclamantul O. M., CNP_, domiciliat în ., județul Teleorman, împotriva pârâților O. P., CNP_, domiciliată în . și O. S., CNP_, domiciliat în ..

Constată validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.09.2012, între pârâții promitenți-vânzători și reclamantul promitent –cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra următoarelor bunuri situate pe raza localității Blejești, județul Teleorman:

- casă de locuit construită din paiantă, în suprafață totală de 90 mp., construită în anul 1956;

- suprafața totală de 107 mp., teren arabil intravilan, situată în T 22, P 1385, cu vecinătățile: la N – Bongioianu A., DS 1389, la E – C. C., la S – B. și la V – Moșt. Bongioianu E.;

- suprafața totală de 347 mp., teren livezi intravilan, situată în T 22, P 1386, cu vecinătățile: la N – Bongioianu A., DS 1389, la E – C. C., la S – B. și la V – Moșt. Bongioianu E.;

- suprafața totală de 536 mp., teren intravilan curți construcții, situată în T 22, P 1387, cu vecinătățile: la N – Bongioianu A., DS 1389, la E – C. C., la S – B. și la V – Moșt. Bongioianu E., prețul convenției fiind de 12.000 lei, din patrimoniul pârâților, în patrimoniul reclamantului.

Dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Teleorman, cerere de apel care se depune la Judecătoria V..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. R. E. pt. grefier B. F. aflat în

CO, Semnează grefier sef S. C.

Red. IER 18.06.2015

Tehnored F.B. 6 exp/ 18.06.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 549/2015. Judecătoria VIDELE