Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 971/2015. Judecătoria VIDELE
Comentarii |
|
Sentința nr. 971/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 971/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.- JUDEȚUL TELEORMAN
SENTINȚA CIVILĂ NR. 971
Ședința publică din data de 8.09.2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: I. E. R.
GREFIER: B. F.
Pe rol soluționarea acțiunii civile, având ca obiect, hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, formulată de reclamanta G. A. domiciliată în București, ..33-35, sector 2, cu domiciliul ales pentru citare la Cabinet de avocat B. S. G., în municipiul G., . B, județul G. împotriva pârâtului V. F. M., domiciliat în București, sector 6, ., ., .> La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Acțiunea timbrată cu 1659 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr._/6.11.2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei, cu privire la terenul în litigiu dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 17/2014, privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, în raport de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 755/2014, astfel cum i s-a pus în vedere, prin apărător, la termenul de judecată din data de 26.05.2015.
Instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii și lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA:
Asupra acțiunii civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei V., sub nr._ din 14.10.2014, reclamanta G. A. a chemat în judecată pe pârâtul V. F. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04.04.2014 între pârâtul promitent vânzător, și reclamantul promitent-cumpărător privind transmiterea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 2, 25 ha, situată în extravilanul comunei Roata de Jos, . G., sola 98, . vecini: N-de, E-V. I., S-de, V-Haita F., prețul convenției fiind de_ lei, din patrimoniul pârâtului, în patrimoniul reclamantei și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prețul a fost achitat la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare, urmând ca părțile să perfecteze ulterior actele de vânzare-cumpărare în formă autentică la notar .Cum pârâtul a refuzat prezentarea la notar, a solicitat admiterea cererii.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 12.05.2015, instanța a pus în vedere reclamantei prin apărător, să depună la dosarul cauzei cu privire la terenul în litigiu dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 17/2014, privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, în raport de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 755/2014, însă aceasta nu s-a conformat.
La termenul de judecată din data de 8.09.2015, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii.
Examinând cu prioritate, în baza art. 248 C.pr.civ., excepția inadmisibilității acțiunii, instanța reține următoarele:
Conform art.5 alin.1 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, modificată, în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară. “
Așadar, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă:
- Antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Codului civil și ale legislației în materie.
- Există adeverința, respectiv avizul cu privire la respectare procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, vecinilor sau al statului prin ADS;
- Există avizul specific al Ministerului Apărării Naționale sau al Ministerului Culturii, în cazul terenurilor agricole extravilane care interesează activitatea specifică a ministerelor de resort menționate.
- Imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal.
- Imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris în cartea funciară.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 755/2014 s-a stabilit că dispozițiile Legii nr. 17/2014 se aplică și antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a aceste legi, indiferent că ele au fost încheiate în formă autentică sau ca înscris sub semnătură privată.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile anterior menționate, instanța constată că nu sunt întrunite condițiile legale pentru ca prezenta acțiune să fie admisibilă (nu există avizele specifice, înscrierea imobilului în cartea funciară), sens în care va dispune admiterea excepției invocată din oficiu și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII:
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu.
Respinge acțiunea civilă având ca obiect - hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic - formulată de reclamanta G. A. împotriva pârâtului V. F. M., ca inadmisibilă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Teleorman, cerere de apel care se depune la Judecătoria V..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.09.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. E. R. B. F.
Red IER/17.09.2015
Tehnored F.B.4 ex/17.09.2015
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|