Contestaţie la executare. Sentința nr. 2539/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2539/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 2539/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
JUDEȚUL S.
Dosar nr._ Nr.operator 2519
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2539
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-D. L.
GREFIER: A. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea M. A., cu domiciliul în ., Aghireș, nr. 271, județul S., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. P. ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE S., cu sediul în Z., Piața I. M., nr. 15, județul S., având ca obiect contestație la executare, suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 05 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 din Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 12 noiembrie 2015.
JUDECĂTORIA
P. contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr.4 din data de 06.01.2014, debitoarea M. A. a formulat, în contradictoriu cu creditoarea intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Z., contestație la executare împotriva executării silite începută în dosarul execuțional al intimatei nr.31/_ /_ în care a fost emis titlul executoriu nr._.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, faptul că a beneficiat de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr.277/2010 rep., în acest sens fiind efectuată o anchetă socială de către angajații Primăriei Meseșenii de Jos în urma căreia s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru a beneficia de această facilitate, însă ulterior s-a efectuat o nouă anchetă socială în care s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru obținerea alocației pentru susținerea familiei în baza Legii nr.277/2010 rep, fiind astfel emisă Decizia nr._ din 15.10.2013 întocmită de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială constituie obiectul unei acțiuni în contencios administrativ introdusă la Tribunalul S., concomitent datei promovării contestației la executare. A solicitat suspendarea executării silite a titlului executoriu nr._ până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Cod fiscal, Cod pr. fiscală și Cod pr.civ..
În probațiune, s-a depus, în copie, titlul executoriu nr._ și somația nr. 31/30/_/_ din 10.12.2013, plângere adresată Tribunalului S..
Cererea a fost legal timbrată cu 143 lei taxă judiciară de timbru (f.15).
P. întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând în esență că executarea silită s-a declanșat în baza art. 133 alin.1 Cod procedură fiscală, iar pe calea contestației la executare poate fi pusă în discuție numai legalitatea actelor de executare, nu și temeiul legal al sumei datorate. Apoi, a arătat că s-au respectat întrutotul cerințele legii cu privire la forma actelor de executare și organele competente, nulitatea expresă și absolută prevăzută de art. 46 din Codul de procedură fiscală nefiind incidentă în cauză.
P. Încheierea pronunțată în ședința publică din data de 15.05.2014, instanța a dispus suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional al intimatei nr.31/_ /_ în care a fost emis titlul executoriu nr._ și somația nr. 31/30/_/_ din 10.12.2013, până la soluționarea contestației la executare, precum și suspendarea soluționării contestației la executare până la soluționarea dosarului nr._ al Tribunalului S. în baza art.413 pct.1 C.pr.civ.
P. Decizia civilă nr.2511/09.03.2015 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului S. a fost respins recursul contestatoarei împotriva Sentinței civile nr.2541/2014 a Tribunalului S. prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind anularea Deciziei nr._ din 15.10.2013 întocmită de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
La data de 05.11.2015 a fost reluată judecata contestației la executare.
Asupra fondului cauzei, examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu titlu preliminar, este necesar a fi făcută distincția între noțiunile de „titlu de creanță fiscală”, „act administrativ fiscal” și „titlu executoriu fiscal”, în accepțiunea legii.
Titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. Aceasta este definiția care rezultă coroborând dispozițiile art. 21 din Codul de procedură fiscală și cele din art. 107.1 din Normele metodologice aprobate prin H.G. 1050/2004. Sunt enumerate exemplificativ titluri de creanță fiscală: decizia de impunere, declarația fiscală, declarația vamală, procesul-verbal de contravenție, actele organelor judiciare.
Conform art. 85 alin.1 Cod procedură fiscală, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin.2 și art. 86 alin.4, fie prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
În speță, creanța fiscală în valoare în valoare totală de 1260 lei datorată de contestatoarea M. E. A. conform titlului executoriu – nr._ emis în dosarul execuțional al intimatei nr. 31/_ /_ reprezintă sume stabilite din recuperarea debitelor provenite din drepturi necuvenite, încasate conform Legii nr.277/2010, cu modificările ulterioare stabilite în sarcina debitoarei prin Decizia nr._ din 15.10.2013 întocmită de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială(f.91).
Instanța reține mai întâi că obiectul contestației debitoarei privește legalitatea și temeinicia emiterii titlului executoriu nr._ și a somației nr. 31/30/_/_ apreciate ca fiind emise în baza unui act administrativ netemeinic și nelegal, respectiv Decizia nr._ din 15.10.2013 întocmită de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială .Această decizie de impunere reprezintă act administrativ fiscale în sensul prevăzut de art. 41 din OG 92/2003 și totodată titlu de creanță fiscală, în sensul celor prevăzute de art. 110 alin.3 din OG 92/2003.
Legalitatea și temeinicia stabilirii sumelor datorate de către contestatoare cu titlu de debite provenite din drepturi necuvenite, încasate conform Legii nr.277/2010, cu modificările ulterioare, nu poate fi pusă în discutie și pe calea contestației la executare, deoarece, potrivit prevederilor art. 172, alin.3 din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare: ”contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
Așa fiind, orice dezbatere cu privire la fondul raportului de drept fiscal, este nerelevantă câtă vreme contestația la executare nu poate fi îndreptată împotriva titlului de creanță care constituie titlu executoriu.
În speță, contestatoarea are stabilită în favoarea sa, pentru contestarea actelor administrative fiscale, contestația prevăzută de art 205 si urm. C.pr.fiscala, care poate fi apoi continuată în fața instanței de contencios administrativ fiscal, pe care de altfel a și urmat-o, fiind soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr.2511/09.03.2015 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului S. prin care a fost respins recursul contestatoarei împotriva Sentinței civile nr.2541/2014 a Tribunalului S. care a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind anularea Deciziei nr._ din 15.10.2013 întocmită de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, invocată de contestatoare.
În aceste condiții, devine inadmisibilă contestația la executare prin care se invocă apărări de fond împotriva titlului executoriu, apărări ce au fost deja formulate de către contestatoare pe calea contestației administrativ-jurisdicționale și soluționate irevocabil prin hotărâre judecătorească.
Întrucât contribuabila nu și-a îndeplinit obligațiile de plată stabilite în sarcina sa, intimata, în calitate de organ de executare fiscală, a emis Titlul executoriu nr._ pentru suma de 1.260 lei și somația de plată nr. 31/30/_/_, în aplicarea dispozițiilor art. 141 din OG 92/2003. Titlul executoriu a fost întocmit in conformitate cu dispozitiile art. 141( 1^1) din OG 92/2003, care reglementează cuprinsul titlului executoriu, iar în privința somației, instanța constată conformitatea sa cu dispozițiile art. 145 C.pr.fiscala, unde este reglementat continuțul somației.
În concluzie, reținând legalitatea titlului executoriu contestat și a somației emise în temeiul său, contestația la executare privind anularea titlului executoriu nr._ pentru suma de 1.260 lei și somația de plată nr. 31/30/_/_ emise în dosarul execuțional al intimatei nr.31/_ /_, a tuturor măsurilor de executare silită și a executării silite însăși, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea M. E. A. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Z., având ca obiect anularea titlului executoriu nr._ pentru suma de 1.260 lei și somația de plată nr. 31/30/_/_ emise în dosarul execuțional al intimatei nr.31/_ /_, a tuturor măsurilor de executare silită și a executării silite însăși.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M.-D. L. A. B.
Red. M.D.L./12.11.2015
Dact. A.B./16.11.2015
Ex. 4, .
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2527/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








