Plângere contravenţională. Sentința nr. 2408/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2408/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 2408/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
..
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2408/2015
Ședința publică de la 26 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte: M. A. M.
Grefier: B. I. O.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe petentul G. C. I. cu domiciliul procesual ales în Z., .. 12, ., . la Cabinet Avocat G. L., împotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., cu sediul în Z., .. 14, având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2002 pv PSJX_/20.07.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Mersul dezbaterilor și concluziile pe fond a părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 19.10.2015, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.07.2015, sub numărul_ /2014, petentul Gaidos C. I. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție S., a solicitat in principal anularea procesului verbal . nr._ cu consecința înlăturării sancțiunilor aplicate iar in subsidiar inlocuirea sactiunilor cu sanctiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, petentul a arătat, în esență, ca prin procesul verbal de contraventie a fost sanctionat cu amenda contraventionala iar ca masura complementara s-a dispus suspenadrea dreptului de a conduce vehicule pe o perioada de 30 de zile pentru neacordarea prioritatii de trecere vehiculelor care au acest drept.
In opinia petentului fapta contraventionala nu exista intrucat in momentul semnalizarii de catre autobuz, a intentiei de a se pune in miscare, acesta se afla pe banda intai a sensului de mers catre centru, in dreptul autobuzului. In consecinta raportat la prevederile art. 43 alin. 2 din OUG 195/2002 petentul nu era obligat sa acorde prioritate de trecere autobuzului, cu atat mai mult cu cat in acest fel ar fi stânjenit circulatia celorlalti participanti la trafic.
In continuare precizeaza ca legislatia rutiera sanctioneaza fapta conducatorului auto. care nu acorda prioritatea de trecere vehiculelor care au acest drept insa prin coroborare cu art. 43 alin. 2 autobuzele au prioritate de trecere numai atunci cand conducatorul acestora, pe langa semnalizarea intentiei reintrarii in trafic, s-a asigurat ca prin manevra sa nu pune in pericol siguranta celorlalti participanti la trafic. Ori in speta, chiar daca autobuzul ar fi semnalizat intentia reintarii in trafic, nu ar fi putut face acest lucru intrucat prin manavra sa ar fi acrosat autoturismul condus de petent si celelelte autotursime aflate pe banda intai a sensului de mers.
Conclusiv, in lipsa probelor care sa ateste contraventia retinuta in sarcina sa si in temeiul principiului in dubio pro reo se impune admiterea plângerii si anularea procesului verbal de contraventie, cu consecinta inlaturarii sanctiunilor aplicate, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunilor aplicate cu sanctiunea avertismentului.
In drept plangerea a fost intemeiata pe dispozitiile OG 2/2001, OUG 195/2002.
Au fost anexate la plângere, în copie, procesul verbal contestat, carte de identitate.
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 de lei.
Prin întâmpinarea depusă prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 26.08.2015 (fila13 ), intimatul I.P.J. S. a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu motivarea că situația de fapt a fost corect reținută, iar din punct de vedere al legalității întocmirii procesului-verbal, nu există niciuna din cauzele ce înlătură caracterul contravențional al faptei sau vreunul din motivele de nulitate prevăzute expres de O.G. nr.2/2001, iar procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.
S-a reținut că la data 20.07.2015, orele 17,22, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe raza mun. Zalau, circulând in direcția gara-centru, iar in zona Astralis nu a acordat prioritate de trecere autobuzului cu nr. de înmatriculare_ care a semnalizat intenția de a se pune in mișcare.
S-au anexat întâmpinării, atestatul operator, buletin de verificare metrologica, raportul agentului constatator, proces verbal de contravenție, planșe foto, suportul material al înregistrării video.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză,instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video-radar pe suport fotografic si electronic.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimat la data de 20.07.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 420 lei pentru încălcarea prevederilor art.100 al.3,lit.c din OUG 195/2002, iar ca măsura complementara s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile.
In sarcina petentului s-a reținut ca in data de 20.07.2015 a condus auto marca VW Polo cu nr. de înmatriculare_ , pe B-ul M. V. din mun. Zalau, pe banda unu, iar in zona stației de autobuz nu a acordat prioritate de trecere autobuzului cu nr. de înmatriculare_ care a semnalizat intenția de a se pune in mișcare din stație.
Fapta a fost înregistrata cu mijlocul tehnic . 420.
Procesul-verbal a fost semnat de către persoana sancționată, iar la rubrica obiecțiuni a consemnat „ nu sunt de acord”.
Potrivit art. 100 (3) lit. c) din OUG 195/2002 Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: c) neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.
În drept, potrivit art.34 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, cu privire modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce pot fi constatate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, în urma probatoriului administrat în cauză, instanța apreciază că, starea de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realității, petentul nefăcând dovada unei stări de fapt contrare în situația în care probele administrate sunt în măsură să convingă instanța cu privire la vinovăția contravenientei dincolo de orice îndoială rezonabilă, motiv pentru care, reține faptul că procesul-verbal . nr._ a fost temeinic întocmit iar fapta săvârșită de către contravenient întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.100 alin.3lit. c, din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a fost constatată potrivit legi, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Fapta a fost înregistrata cu mijlocul tehnic omologat . 420, montat pe auto MAI-_, cinemometrul fiind verificat metrologic la data de 23.04.2015 potrivit buletinului de verificare metrologică depus la dosar (f.16), cu valabilitate de 1 an, iar agentul constatator D. A. deține atestat de operator radar (f.15).
Instanța constata ca petentul nu a invocat vreun motiv de nulitate ci a susținut doar ca nu a săvârșit contravenția reținută in sarcina sa, aspect care este nefondat, probele confirmând fapta contravențională.
Potrivit art. 43 alin. 2 din OUG 195/2002 Conducătorul de vehicul care circulă pe banda situată lângă marginea părții carosabile trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care efectuează transport public de persoane numai atunci când conducătorii acestora semnalizează intenția de a reintra în trafic din stațiile prevăzute cu alveole și s-au asigurat că prin manevra lor nu pun în pericol siguranță celorlalți participanți la trafic.
Pe mai departe, art. 131 din HG 1391/2006, la apropierea de o statie pentru mijloace de transport public de persoane prevazuta cu alveola, din care conducatorul unui astfel de vehicul semnalizeaza intentia de a iesi, conducatorul vehiculului care circula pe banda de langa acostament sau bordura este obligat sa reduca viteza si, la nevoie, sa opreasca pentru a-i permite reintrarea in trafic.
Asa cum rezulta din probele adminstrate in cauza, cunducatorul autovehiculului cu nr. de inmatriculare_, in speta autobuzul a semnalizat intentia de a iesi din statia de autobuz prevazuta cu alveola, si de a reintra in trafic, punand in miscare vehiculului.
Din inregistrarea video rezulta cu certitudine faptul ca, autoturismul condus de petent, care circula pe prima banda nu i-a acordat prioritate de trecere autobuzului care a semnalizat intentia de a reintra in trafic din statie si care s-a pus deja in miscare, fiind nevoit chiar sa oprească întrucat, autoturismul condus de petent nu a incetinit ci si-a continuat drumul fără a-i acorda prioritate.
Astfel la momentul 17:22 :09 autobuzul semnalizeaza intentia de a iesi din statie, si se pune in miscare, iar abia la momentul 17;22;14 autoturismul condus de petent ajunge in dreptul acestuia astfel ca acesta ar fi trebuit sa observe anterior intentia conducatorului mijlocului de transport public, de reintrare in trafic, prin semnalizare, precum si faptul ca autobuzul s-a pus in miscare ceea ce presupunea ca petentul avea obligatia impusa de lege de a- i acorda prioritate.
Astfel, temeinicia actului de sancționare a fost confirmată în cursul dezbaterilor prin documentația depusă și probatoriul administrat iar susținerea petentului că a fapta contraventionala retinuta in sarcina sa nu exista, nu corespunde adevărului.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Pericolul social al acestor fapte este cuantificat de legiuitor, astfel încât este înafara oricărei discutii sancțiunea prevăzută de lege.
Aplicarea în concret a sancțiunii însă trebuie corelată, în spiritul art. 21, al. 3 din OG 2/2001 cu pericolul concret al faptei săvârșite, și urmarea produsă.
,, (3) Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. ”
Este real faptul ca o conduită ca cea a petentului, de a nu acorda prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept este în mod evident de natură să pună în pericol siguranța traficului rutier, acesta fiind și motivul pentru care a fost calificată ca și contravenție prin actul normativ menționat, insa din modalitatea de comitere a faptei, in concret, instanta retine ca pericolul social al faptei este redus.
Contravenția de față, confirmată pe deplin de mijloacele de probă administrate, are drept caracteristică aceea că, privind proporționalitatea măsurilor dispuse, suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile apare ca excesivă față de urmarea produsă, care s-a limitat la producerea unei stări de insecuritate pentru traficul rutier, dar care nu generat în concret nicio urmare periculoasă, iar cuantumul relativ ridicat al amenzii aplicate, de 420 lei, poate constitui un element suficient de reeducare al contravenientului, care să îl conducă pentru viitor la o mai riguroasă respectare a regulilor de circulație.
De altfel, Cutea E.D.O. a recunoscut deja importanța deosebită pe care o are dreptul de a conduce un autovehicul în viața de zi cu zi sau în exercitarea unei profesii (Curtea E.D.O., cauza Malige contra Franței, hotărârea din 23 septembrie 1998, paragraf 39), stabilind totodată că suspendarea permisului pe o perioadă lungă de timp constituie per se o sancțiune cu caracter penal (Curtea E.D.O., cauza Nilsson contra Suediei, decizia de admisibilitate asupra cererii nr._/01).
De asemenea, este de menționat că, deși art. 100 alin. 3 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002 impune agentului constatator aplicarea în mod cumulativ a sancțiunii principale și a sancțiunii complementare, având în vedere abilitarea oferită instanței de art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 de a hotărî asupra sancțiunii, fără a face distincție între sancțiune principală sau complementară, instanța realizează un control asupra actului atacat nu doar din punct de vedere al legalității sale, ci și al oportunității. Prin urmare, în baza principiului de drept cine poate mai mult poate și mai puțin, nu există niciun impediment legal pentru menținerea sancțiunii principale și înlăturarea numai a sancțiunii complementare, chiar dacă textul de lege nu prevede posibilitatea aplicării primeia fără a o aplica și pe cea din urmă, din moment ce instanța are posibilitatea chiar a înlăturării sancțiunii principale a amenzii, înlocuind-o cu avertisment, fără ca textul de lege să prevadă această din urmă sancțiune.
Față de aceste aspecte, în temeiul art. 21 și art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul Gaidos C. I. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 20.07.2015, și va dispune anularea în parte a actului contestat, cu privire la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, aplicată pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 100, al.3, lit. c din OUG 195/2002.
Menține nemodificate celelalte dispoziții ale procesului verbal întocmit de intimat.
Avand in vedere faptul ca procesul verbal de constatare si sanctionare a contravntiilor este legal si temeinic intocmit, instanta reindividualizand doar sanctiunea complementara prin inlaturarea acesteia nu se poate sustine ca intimata a pierdut procesul in sensul dispozitiilor art. 453 C.pr. civ astfel ca petitul privind obligarea intimatei la plata cheltuielior de judecata va fi respins ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul Gaidos C. I., CNP_, domiciliat in mun. Zalau . nr. 57, ., ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., cu sediul în Z., .. 14, jud. S., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 20.07 2015.
Înlătură sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile.
Menține nemodificate celelalte dispoziții ale procesului verbal.
Respinge cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmand a se depune la Judecatoria Zalau.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.10.2015.
Președinte, Grefier,
M. A. M. B. I. O.
Red.M.A.M./23.11.2015
Dact.B.I.O./24.11.2015/ 4 ex
.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2800/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2386/2015. Judecătoria... → |
|---|








