Plângere contravenţională. Sentința nr. 262/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 262/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 262/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Nr. operator 2519
SENTINTA CIVILĂ NR. 262/2015
Ședința publica din data de 30 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. M.
GREFIER: L. A. F.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe petenta P. M. O., domiciliată în . nr. 290, jud. S., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., având ca obiect plângere contraventionala OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 19 Ianuarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
Prin plângerea înregistrată sub nr. 5480 din data de 25.09.2014 petenta P. M. O. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul IPJ S. anularea a procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 12.09.2014 de către intimat întrucât fapta reținută în sarcina acesteia nu exista.
In motivarea plângerii petenta susține ca in procesul verbal s-a consemnat faptul ca a condus auto_ pe DE 81 și la ieșirea din loc. Hereclean a efectuat o depășire neregulamentara a unui alt autoturism aspect care nu este adevărat aceasta conducând preventiv fără sa efectueze depășiri neregulamentare. De asemenea se petenta mai susține faptul ca procesul verbal nu a fost legal întocmit, nerespectându-se prevederile OG 2/2001 in ceea ce privește consemnarea datelor de identificare a unui martor în condițiile in care s-a refuzat semnarea procesului verbal precum si faptul ca, raportat la înregistrarea contravenției cu mijlocul tehnic certificat, in procesul verbal apare consemnat doar ROM 421 fără să se consemneze . pe care era montat aparatul radar pentru a se putea verifica daca acesta este verificat metrologic. F. de aceste aspect petenta apreciază că fapta a fost înregistrată cu un mijloc tehnic asupra căruia planează un dubiu referitor la omologarea acestuia.
În drept, plângerea nu a fost motivata.
La plângere s-au anexat procesul verbal de contravenție și CI.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și a arătat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic întocmit, agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. 2/2001. Aceasta mai arata că, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că face întotdeauna dovada până la proba contrară, iar petenta din prezenta cauză nu poate face dovada contrară stării de fapt reținute.
În drept, au fost invocate prevederile: O.G. 2/2001 și prevederile O.U.G. 195/2002, Regulamentului de aplicare a O.U.G. 195/2002.
În probațiune, intimatul a depus la dosar, suportul material al înregistrării video, planșe foto, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, raport, și atestatul de operator radar al agentului constatator.
La data de 14.11.2014 petenta a formulat răspuns la întâmpinare reiterând susținerile anterioare referitoare la nelegalitatea întocmirii procesului verbal precum și faptul ca s-a consemnat ca la data respectiva a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ însă numărul corect de înmatriculare este_ .
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video-radar pe suport fotografic si electronic.
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de către intimat la data de 12.09.2014, petenta P. M. O. a fost sancționata cu amendă contravențională în sumă de 360 lei pentru săvârșirea faptei sancționată conform prevederilor art.100 alin. 3 lit. e) reținându-se în sarcina sa fapta de a fi condus autoturismul marca Ford, cu nr. de înmatriculare_ iar la ieșirea din loc. Hereclean a efectuat manevra de depășire a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ încălcând marcajul longitudinal continuu.
Petenta a refuzat să semneze procesul verbal consemnându-se că „nu știu, nu am observat”.
Conform prevederilor art. 109 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Așadar, constatarea vitezei de rulare a unui autovehicul se poate realiza doar cu un astfel de mijloc tehnic, omologat și verificat metrologic, iar dovada îndeplinirii acestei condiții imperative incumbă organului constatator.
Potrivit prevederilor pct. 4.2 din Norma de metrologie legală 021-05 NML “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legala nr. 1.53/2007, măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de către operatori calificați iar potrivit pct. 4.3, cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologica în termen de valabilitate.
În urma administrării probei cu înregistrarea video și planșele foto, instanța reține faptul că petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ efectuând manevra de depășire a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ încălcând marcajul longitudinal continuu.
Aparatul radar, mijlocul tehnic cu care a fost efectuată înregistrarea . 421, montat pe auto MAI-_, este verificat metrologic la data de 23.04.2014 potrivit buletinului de verificare metrologică depus la dosar (f.19), cu valabilitate de 1 an, iar agentul constatator Fodoran L. deține atestat de operator radar (f.17).
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de către intimat la data de 12.09.2014, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, strict prevăzute de art. 17 din același act normativ.
În cauză, intimatul a depus dovada omologării și verificării metrologice a cinemometrului utilizat pentru măsurarea vitezei cu care rula autovehiculul condus de petent, precizându-se în mod expres în cuprinsul buletinului de verificare că aparatul radar verificat . 421 este montat pe autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI-_, adică exact cinemometrul menționate în cuprinsul procesului verbal atacat.
Susținerile petentei ca agentul constatator era obligat sa consemneze in procesul verbal . radar sau numărul de înmatriculare al autoturismului pe care era montat si care in lipsa acestor mențiuni atrag nulitatea procesului verbal sunt neîntemeiate. Mențiunea cuprinsa in procesul verbal referitoare la înregistrarea cu aparatul ROM 421 sunt chiar . nr. cinemometrului utilizat la înregistrarea contravenției și menționate în buletinul de verificare metrologica, iar faptul ca nu s-a consemnat și numărul autoturismului pe care este înregistrat nu prezintă vreo relevanta atâta timp cât potrivit buletinului de verificare metrologica acest aparat este atașat pe autoturismul MAI_, iar aparatele radar se montează pe un anumit autovehicul din dotarea poliției și sunt folosite doar pe acel autovehicul pe durata valabilității buletinului de verificare metrologică.
Neîntemeiate sunt și susținerile referitoare la nulitatea procesului verbal datorita lipsei martorului în condițiile în care petenta a refuzat semnarea procesului verbal. Atât lipsa indicării in procesul verbal a motivului pentru care prezenta unui martor nu a fost posibilă sau chiar lipsa semnăturii unui martor sunt aspecte care ar putea conduce la sancțiunea nulității relative în măsura îndeplinirii condițiilor de invocare a acestei sancțiuni.
Martorul semnatar al procesului verbal nu certifica prin semnătura sa realitatea (veridicitatea) faptei reținută în sarcina contravenientului, întrucât nu constatarea faptei are loc in prezenta martorului, ci exclusiv întocmirea procesului verbal.
Sancțiunea încălcării acestor dispoziții nu este prevăzută expres, astfel că operează o nulitate virtuală, în cazul căreia anularea procesului-verbal intervine doar în condițiile art.175 din C.pr.civ., respectiv dacă se face dovada unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Nulitatea apare ca o sancțiune legală ce lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Față de dispozițiile legale din materia nulității, și față de regulile speciale privind nulitatea procesului verbal de contravenție, instanța apreciază faptul că nulitatea actului administrativ emis cu încălcarea prevederilor articolului 19, 16 din OG 2/2001 devine incidentă numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lui, vătămarea trebuind să fie dovedită de persoana interesată, aspect care nu se verifică în speța de față.
Nici susținerea referitoare la faptul ca, în procesul verbal s-a consemnat ca petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ nu sunt întemeiate întrucât se poate observa cu ușurință că numărul de înmatriculare al autoturismului este_ .
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, în urma probatoriului administrat în cauză, instanța apreciază că, starea de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realității, petenta nefăcând dovada unei stări de fapt contrare în situația în care probele administrate sunt în măsură să convingă instanța cu privire la vinovăția contravenientei dincolo de orice îndoială rezonabilă, motiv pentru care, reține faptul că procesul-verbal . nr._ din data de 12.09.2014 a fost temeinic întocmit iar fapta săvârșită de către contravenient întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit. e) OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a fost constatată potrivit legi, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Deși din imaginea video nu se observa exact momentul depășirii, doar faptul ca in zona respectiva marcajul longitudinal era continuu, procesul verbal beneficiază de prezumția de autenticitate, veridicitate și legalitate, având forță probantă prin el însuși, așa cum a statuat și Curtea Europeană în cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011). Astfel s-a statuat că amenda aplicată în temeiul O.U.G. nr. 195/2002 și suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzației în materie penală se includ în sfera acuzației în materie penală. Această calificare impune pentru instanță obligația de a asigura în proces funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor impuse de art. 6 din Convenție, îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul la apărare, precum și prezumția de nevinovăție care, fără a avea o valență absolută, este în strânsă legătură cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator. Așadar,Curtea nu înlătură prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impune echilibrul ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei si prezumția de legalitate si validitate a procesului-verbal de contravenție. Depășirea poate fi constata si personal de către agentul
constatator nefiind obligatoriu să fie înregistrată cu mijloace tehnice.
Relativ la individualizarea sancțiunii aplicate, amenda în cuantum de 360 lei, minimul prevăzut de lege, cu posibilitatea achitării a jumătate în termen de 48 de ore de la data încheierii sau comunicării, având în vedere dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 care stipulează faptul că: ” Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”, instanța apreciază faptul că sancțiunea amenzii aplicată petentei in limitele prevăzute de lege, este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și nu se impune reindividualizarea acesteia de către instanță. În acest sens, se reține că fapta săvârșită de petenta este sancționată de art. 100 alin.3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni(de la 4-5 puncte-amendă iar un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie) și suspendarea permisului de conducere pe p perioada de 30 de zile.
Instanța apreciază ca agentul constatator a procedat in mod corect la individualizarea acestei sancțiuni, ținând cont de împrejurările concrete ale faptei și persoana contravenientului, de consecințele pe care le poate determina în trafic fapta de a efectua manevre de depășire pe segmente de drum în care depășirea este interzisă astfel ca fapta in concret prezintă un pericol social ridicat pentru viața și integritatea fizică a persoanelor, o asemenea faptă fiind de natură a pune în pericol toți participanții la trafic,, ce justifică menținerea sancțiunilor aplicate.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petenta P. M. O. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 12.09.2014 și, pe cale de consecință, va menține procesul-verbal atacat, acesta fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petenta P. M. O., domiciliată în . nr. 290, jud. S. în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN S., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.09.2014 de către intimat.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea in acest sens urmând a fi depusă la Judecătoria Z..
Pronunțată în ședință publică, azi .30.01. 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. M. L. A. F.
Plecată în C.O. semnează grefier șef
J. C.
Red. AMM/11.02.2015
Dact.HM/13.02.2015
Ex.4, .>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 175/2015. Judecătoria ZALĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 263/2015.... → |
|---|








