Plângere contravenţională. Sentința nr. 637/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 637/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 637/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINTA CIVILĂ NR.637

Ședința publica din data de 06 martie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. R. P.

Grefier: M. N.

Pentru astăzi este amânată pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind plângerea contravențională formulată de petentul Ș. Nicușor, cu domiciliul în com. Almașu, ., jud. S. împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat la 26.06.2014 de agentul constatator Ș. R. din cadrul P.P. Almașu - I.P.J. S., organ constatator intimat.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită, făcându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în Încheierea de ședință din 26 februarie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

După deliberare,

JUDECATORIA

Asupra cauzei civile de față:

Prin procesul-verbal încheiat la 26.06.2014 de I.P.J. S., s-a aplicat amenda de 200 lei petentului Ș. Nicușor pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 2 pct.1 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, la data de 22.05.2014, orele 13,00, în timp ce se afla în pășunea satului Țăudu, la locul numit „După M.”, i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitului U. V., de natură să-i lezeze acestuia demnitatea.

Împotriva procesului-verbal a formulat plângere petentul Ș. Nicușor, la data de 11.07.2014 – data poștei de expediere, solicitând anularea acestuia. Plângerea este formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal.

În motivare, petentul a arătat că nu a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat, a avut loc doar o discuție în contradictoriu cu un alt cioban referitoare la dreptul de pășunat pe o anumită suprafață de teren, petentul considerând că i-a fost încălcat acest drept. Sancționarea sa a fost abuzivă, în condițiile în care agentul constatator nu s-a deplasat la fața locului, deși a fost solicitat de petent prin apel la serviciul de urgență 112, reclamând un caz de tulburare de posesie. De asemenea, martorul asistent menționat în procesul-verbal nu a fost prezent la fața locului.

Prin întâmpinare, organul constatator intimat Inspectoratul de Poliție Județean S. a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, arătând că fapta săvârșită de petent este confirmată de forța probantă a procesului-verbal, încheiat în urma anchetei efectuate în cauză, se încadrează în textul legal sancționator.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține în fapt următoarele:

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în urma reclamației făcute de numitul U. V. la postul de poliție din . de 26.05.2014, care s-a pretins victima unor agresiuni din partea petentului, petrecute la data de 22.05.2014, în hotarul localității Țăudu. S-a deschis o anchetă, părțile implicate în conflict au fost citate și li s-a luat declarații, s-au cerut înscrisuri de la primărie pentru a depista cauza care a generat conflictul.

Pe baza probelor adunate astfel, s-a încheiat la data de 26.06.2014 procesul-verbal de contravenție în sarcina petentului, care a fost legal comunicat acestuia în aceeași zi. Martorul K. I. R., menționat în procesul-verbal și audiat în instanță, nu a asistat la comiterea faptei, ci a confirmat că procedura de comunicare a procesului-verbal s-a desfășurat în mod real, agentul constatator deplasându-se la locuința petentului din loc. Țăudu, unde a îndeplinit procedura potrivit situației în care persoana căreia i se adresează comunicarea nu este găsită la domiciliu.

Starea de fapt și vinovăția petentului au fost corect reținute în procesul-verbal de contravenție.

Astfel, la data de 22.05.2014, orele 13,00, pe pășunea comunală din hotarul satului Țăudu, un loc public, a avut loc un conflict între petent și numitul U. V., persoana care a formulat reclamația, ambii având ocupație de păstori la turme de oi. Conflictul a fost generat de nemulțumirea petentului că i se încalcă, de către concurentul său, dreptul de pășunat cu turma de oi pe o anumită suprafață de pășune închiriată de la primărie, aflată chiar în acel loc.

Este adevărat că petentul a apelat atunci la serviciul de urgență 112 pentru a reclama o faptă de tulburare de posesie, dar acest fapt nu are legătură cu săvârșirea agresiunilor de care petentul este învinovățit că le-a comis în continuare.

Relevantă în cauză este declarația victimei U. V., care a relatat amănunțit starea de fapt, justificând reclamația pe care a făcut-o poliției rurale și confirmând starea de fapt afirmată.

Astfel, martorul a afirmat în fața instanței că petentul a venit direct spre el cu o botă, amenințându-l că îi crapă capul în patru și că îi „rupe mustața”, adresându-i de asemenea injurii imposibil de reprodus în scris fără a aduce atingere bunelor-moravuri.

Martorul a afirmat că a încheiat și el un contract de închiriere cu privire la acel teren de pășunat și de aceea se afla în acel loc, considerând că este în drept să-și pășuneze și să-și adape turma. Petentul a încheiat amenințările cu expresia „te achit cu totul”, pentru cazul în care mai vine cu turma la pășunat în acel loc. Martorul-victimă afirmă că nici nu a mai fost de atunci în locul cu pricina, pentru a evita un alt scandal. Mai afirmă că a depus plângerea la poliție în zilele următoare, pentru că nu putea lăsa oile pe hotar.

Declarația petentului că a avut loc doar o discuție în contradictoriu, fără amenințări și agresiuni verbale, nu este deloc credibilă. Oricare ar fi fost cauza disputei, mai ales că victima a avut credința că este în drept a-și pășuna turma pe acel teren, care, se pare, a făcut obiectul a 2 contracte de închiriere încheiate cu autoritatea locală, violențele exercitate de petent nu își găsesc nicio justificare și se constituie într-o faptă gravă de încălcare a ordinii publice, pentru care, de altfel, a fost nu prea aspru sancționat prin procesul-verbal de contravenție pe care l-a atacat.

Fapta întrunește elementele constitutive ale contravenției de tulburare a ordinii și liniștii publice, contravenție prevăzută la art. 2 pct.1 din Legea 61/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare: săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.

De asemenea, în raport de criteriile prevăzute la art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001, instanța apreciază că sancțiunea aplicată petentului este legală, fapta prezentând un grad serios de pericol social, așa cum s-a arătat mai sus.

Așa fiind, în baza art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanța va respinge ca nefondată plângerea.

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul Ș. Nicușor, cu domiciliul în com. Almașu, ., jud. S. împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat la 26.06.2014 de agentul constatator Ș. R. din cadrul P.P. Almașu - I.P.J. S., organ constatator intimat.

Cu drept numai de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Z..

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2015.

Președinte, Grefier,

C. R. P., judecător M. N.

Red.R.C.P.21.05. 2015

Dact.M.N.21.05.2015.4ex.

.>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 637/2015. Judecătoria ZALĂU