Contestaţie la executare. Sentința nr. 255/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 255/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 255/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINTA CIVILĂ NR. 255/2015

Ședința publica din data de 30 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. M.

GREFIER: L. A. F.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatoarea B. C. CARPATICA S.A., cu sediul în Sibiu ., Jud. S., în contradictoriu cu debitorii G. V., cu domiciliul în Z. ., Jud. S. și intimații B. T. S.A. și B. E. JUDECĂTORESC L. F., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 19 Ianuarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. la data de 16.06.2014 sub nr. de dosar_ contestatoarea B. C. Carpatica S.A., în contradictoriu cu: debitorul G. V., B. T. SA și B. K. L. F. a solicitat instanței anularea procesului verbal de distribuire a prețului din data de 28.05.2014 întocmit in dosarul de executare nr. 169/2012 a B. E. Judecătoresc K. L. F., întoarcerea executării si repunerea pârtilor in situația anterioara.

În motivare s-a arătat că în vederea încasării debitelor in cuantum de 23.220,54 USD si 58.661,44 lei datorate de debitorii . si garantul G. V., in baza titlurilor executorii Contract de credit nr. 42/ 20.09.2006, Contract de garanție imobiliară nr. 1/ 20.09.2006, Contract de credit nr. 7/ 01.02.2008, Contract de garanție imobiliară nr. 7/1/ 01.02.2008, s-a declanșat procedura executării în cadrul dosarului execuțional nr. 169/2012, instrumentat de B. E. Judecătoresc K. L. F..

În cadrul acestui dosar de executarea B. K. L. F. a trecut la urmărirea, imobilului constând in: teren intravilan situat administrativ in Z., .. S., in suprafața de 5800 mp, înscris in CF nr._ Z. si nr. cadastral 4040 (provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 2198/N Z.).

B. C. Carpatica SA a formulat contestație la executare împotriva licitației publice din data de 29.04.2014 si a procesului de licitație imobiliara in cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Zalau pentru următoarele considerente:

Prin raportul de expertiza tehnica extrajudiciara dispus in cauza, întocmit de către expertul S. M. R., valoarea de piața a imobilului mai sus indicat, proprietatea debitorului G. V., a fost stabilita la suma de 91.074 lei.

B. a transmis Biroului E. Judecătoresc adresa nr._/ 03.03.2014 prin care a solicitat in mod expres ca, la licitațiile pe care le va organiza in dosarul de executare pentru terenul înscris in CF_ Z. nr. cadastral 4040, sa nu accepte valorificarea imobilului la un preț mai mic de 68.305,50 lei.

Cu toate aceste în cadrul licitații ținută la data de 29.04.2014, executorul a dispus înstrăinarea imobilului la un preț de 3 ori mai mic in favoarea adjudecatatrului C. R. B. cu ignorarea solicitării creditorului.

Deși creditoarea a adus la cunoștința executorului judecătoresc despre formularea contestației, solicitându-i sa nu procedeze la distribuirea prețului, acesta a ignorat aceste aspecte si a procedat la stabilirea datei de distribuire a prețului, transmițând băncii o adresa prin care a fost informata despre fixarea termenului pentru distribuirea sumei, pentru data de 28.05.2014. Au fost invocate prevederile art. 569 C.pr civ.

A mai arătat creditoarea că în același proces verbal de distribuire a prețului executorul a stabilit și încasat ca onorariu o valoare peste cea cuvenita în condițiile în care prin contractul de executare silita nr._/18.04.2012 încheiat intre BCC si B. K. L. s-a stabilit un onorariu in cuantum de 6300 lei + 1/% din creanța care depășește 100.000 lei + TVA, astfel ca încât calculat la creanța în valoare de 135.867,75 lei onorariul trebuia sa fie 6658,68 lei + TVA si nu 7894, 68 lei așa cum a menționat B. in procesul verbal de distribuire.

În drept s-au invocat dispozițiile art. art. 399 și următoarele Cod procedura civila, art. 403, art. 242 C.pr.civ, Legea 188/2000.

În probațiune s-au solicitat înscrisuri sens în care s-a anexat la contestație procesul verbal din data de 28.05.2014, contractul de executare silita nr._/2012, dovada comunicare.

Cererea a fost legal timbrată cu 1000 lei conform OUG 80/2013.

La data de 27.08.2014 intimata B. T. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție respingerea contestației formulate de contestatoarea B. Comerciala Carpatica SA Sibiu ca tardiv formulata iar pe fondul cauzei respingerea contestației ca nefondata.

In motivarea excepției s-a reținut ca procesul verbal de distribuire a prețului, încheiat de B. K. L. F. la data de 20.05.2014 în dosarul execuțional nr. 169/2012 a fost înregistrat in registrul de intrări-ieșiri, sub nr._ la data de 10.06.2014 astfel ca prin raportare la prevederile art. 570 alin. 2 C.pr civ. si la data introducerii contestației la executare ( 16.06.2014) sunt întrunite condițiile pentru respingerea contestației ca tardiv formulata.

Pe fondul cauzei s-a arătat ca, contestația este neîntemeiată iar capătul de cerere vizând întoarcerea executării silite, cu consecința repunerii părților in situația anterioara este inadmisibil raportata la prevederile art. 404 ind. 1 c.pr civ, in prezent nu exista un titlu executoriu care sa fie desființat ori însăși executarea silita sa fie desființată astfel ca nu se poate vorbi de întoarcerea executării silite. Se mai susține ca argumentele prezentate de contestatoare în susținerea contestației trebuie sa fie circumscrise eventualelor critici aduse procesului verbal de distribuire încheiat de B. însă contestatoarea expune in motivare considerente ce țin de fondul contestației la executare propriu zise care fac obiectul dosarului_ aflat pe rolul Judecătoriei Z.. In ceea ce privește critica contestatoarei referitoare la prețul la care s-a efectuat vânzarea bunului imobil, considerat neserios si derizoriu, se apreciază ca executorul judecătoresc a acționat cu respectarea si in limitele impuse de dispozițiile legale, bunul fiind valorificat la cel mai mare preț oferit.

In drept au fost invocate prevederile art. 205 si art. 715 alin. 3 C.pr civ.

La data de 04.08.2014, B. K. L. F. formulează întâmpinare prin care solicita respingerea contestației motivat de faptul ca in dosarul de executare silita nr. 169/2012 au fost organizate trei termene de licitație publica în vederea valorificării imobilului proprietatea debitorului G. V., iar la ultimul termen imobilul a fost vândut în condiții legale. De asemenea se apreciază că acțiunea este tardiv formulata, contestatoarea intrând in posesia procesului verbal de distribuire a prețului la data de 10.06.2014.

La întâmpinare au fost anexate înscrisuri constând în proces verbal de licitație imobiliara din data de 27.11 2013, proces verbal de licitație imobiliara din data de 11.03.2014, proces verbal de licitație imobiliara din data de 29.04.2014, dovezi de comunicare.

La data de 10.10.2014 contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de B. T. SA prin care a solicitat respingerea excepției tardivității invocata de intimata, contestația la executare fiind introdusă în termenul legal prevăzut de art. 570 alin. 3 c.pr civ, plicul conținând cererea fiind expediat prin serviciul de curierat “Posta Atlassib” la data de 13.06.2014 și înregistrat la Judecătoria Z. la data de 16.06.2014, iar in conformitate cu prevederile art. 104 C.pr civ actele de procedura trimise prin posta instanțelor judecătorești se socotesc in termen daca au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului. Referitor la fonul cauzei se arata ca in dosarul nr._, prin admiterea contestației la executare a fost anulat procesul verbal de licitație din data de 29.04.2014 astfel ca actele de executare întocmite ulterior acestuia, respectiv procesul verbal de distribuire a prețului din data de 28.05.2014 rămân fără efect astfel ca se impune admiterea contestații la executare. Mai departe contestatoarea reiterează aspectele susținute anterior in cadrul contestației la executare referitoare la prețul de vânzare la licitație publică a imobilului precum și cu privire la onorariul stabilit și încasat de către B. K. L. F., menționat in procesul verbal de distribuire a prețului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și s-a dispus acvirarea dosarului nr._ a Judecătoriei Z..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Creditoarea contestatoare B. C. Carpatica S.A. la data de 18.04.2012, a formulat cerere de executare silită solicitând punerea în executare a titlului executoriu – contract de credit nr.42/20.09.2006, modificat prin actul adițional nr. I/42/24.08.2007, contract de credit nr.7/01.02.2008 cu adiționale fiind format dosarul de executare nr. 169/2012, al B. K. L. F..

La data de 08.05.2012 prin încheierea civilă nr. 1049/C pronunțată de Judecătoria Z. în dosar nr._ s-a încuviințat executarea silită formulată ce creditoare împotriva debitorului garant ipotecar și avalist G. V., in baza titlurilor executorii Contract de credit nr. 42/ 20.09.2006, Contract de garanție imobiliară nr. 1/ 20.09.2006, iar la data de 23.05.2014 executorul judecătoresc a emis somație prin care, în conformitate cu disp. art. 500 C.pr.civ., debitorul a fost somat ca în termen de 15 zile să achite creditoarei contestatoare suma de 23.220,64 USD și_,27 lei, în caz contrar urmând a se proceda la executarea silită imobiliară a imobilului constând teren intravilan situat administrativ in Z., .. S., in suprafața de 5800 mp, înscris in CF nr._ Z. si nr. cadastral 4040 (provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 2198/N Z.).

În dosarul de executare nr. 169/2012, executorul judecătoresc a întocmit și afișat publicații de vânzare la următoarele date 19.06.2012, 24.10.2013, 29.01.2014, 21.03.2014.

S-au organizat trei termene de licitație, pentru ultimul termen, potrivit procesului verbal de licitație din data de 29.05.2014, s-au înscris două persoane: intimatul C. R. B. care a oferit suma de 27.500 lei și numitul Pișcot D. care a oferit suma de 25.000 lei, licitația fiind câștigată de adjudecatarul C. R. B..

La data de 28.05.2014 a fost întocmit procesul verbal de distribuire a sumelor obținute din executarea silita.

In temeiul art. 248 C.pr civ instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității contestației la executare.

Relativ la excepția tardivități contestației la executare împotriva procesului verbal de distribuire a prețului, invocata de către intimata B. T. SA instanța o va respinge ca neîntemeiata pentru următoarele considerente ce urmeză a fi expuse.

La data de 28.05.2014 a fost încheiat de către B. K. L. F. in dosarul execuțional nr. 169/2012 procesul verbal de distribuire a sumelor realizate din executarea silita demarata împotriva debitorului G. V., act care a fost comunicat contestatoarei la data de 10.06.2014 conform dovezii de comunicare ( f.4) si a mențiunilor consemnate pe procesul verbal ( stampila BCC) având data de 10.06 2014, și înregistrat în registrul de intrări-ieșiri sub nr._ la aceeași dată.

Cu titlu preliminar instanța constata ca în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedura civila de la 1865, cererea de executare silita fiind înregistrată la data de 18.04.2012. In acest sens prin L.76/2012 s-a prevăzut în art. 3 ca dispozițiile NCCP se aplica numai proceselor și executărilor silite începute după ..

Potrivit art. 570 alin. 2 C.pr.civ cel nemulțumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului sa consemneze obiecțiile sale in procesul verbal, care poate fi contestat in termen de 3 zile.

Din înscrisurile aferente dosarului rezulta ca la data de 10.06.2014 a fost înregistrat in registrul de intrări-ieșiri al contestatoarei procesul verbal întocmit de B. K. L. F..

Potrivit art. 101 alin. 1 C.pr civ termenele procedurale se calculează pe zile libere, neintrând in socoteala nici ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit termenul. Termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare ( alin. 5). Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedura, daca legea nu prevede altfel.

Raportat la aceste dispoziții instanța reține ca termenul de 3 zile a început să curgă la data de 10.06.2014, neintrând în calcul nici ziua în care a început să curgă (10.06.2014) și nici ziua în care se sfârșește. Cum termenul s-ar fi împlinit în data de 14.06.2014, care este o zi nelucrătoare acesta a fost prelungit până la data de 16.06.2014, data la care a fost înregistrată la instanță contestația la executare. De altfel instanța reține și faptul ca cererea a fost expediată prin serviciul de curierat la data de 13.06 2014 fiind incidente in spete dispozițiile art. 104 c.pr civ.

Fără de aceste considerente instanța urmează să respingă excepția tardivității formulata de intimata B. T. ca neîntemeiată, contestația la executare fiind formulata în termenul legal prevăzut de lege.

Pe fondul cauzei instanța reține ca prin contestația la executare formulata de B. Comerciala Carpatica SA s-a solicitat anularea procesului verbal de distribuire a prețului întocmit de B. K. L. F., la data de 28.05.2015 și întoarcerea executării silite prin repunerea părților în situația anterioară.

Instanța reține ca la data de 14.05.2014 pe rolul Judecătoriei Z. a fost înregistrat sub nr. de dosar_, contestația la executare a contestatoarei B. Comerciala Carpatica SA având ca obiect anularea licitației publice din data de 29.04.2014 și a procesului verbal de licitație imobiliara, întoarcerea executării silite și repunerea părților în situația anterioara.

Prin Sentința civilă nr. 1786/26.09.2014, in urma admiterii contestației la executare, s-a dispus anularea procesul verbal de licitație din data de 29.04.2014, a actul de adjudecare nr. din 23.05.2014 și a procesului verbal de distribuire a prețului din 28.05.2014, întocmite în dosarul de executare nr. 169/2012, al B. K. L. F.. S-a dispus, de asemenea, întoarcerea executării și repunerea părților în situația anterioară întocmirii acestor acte. Instanța reținând ca nulitatea procesului verbal de licitație din 29.04.2014 se răsfrânge și asupra actului de adjudecare, precum și asupra procesului verbal de distribuție a prețului, a anulat și aceste acte, dispunându-se întoarcerea executării silite prin repunerea parților în situația anterioară procesului de vânzare și licitației publice din data de 29. 04.2014.

Astfel ca in prezenta cauza contestația la executare formulată împotriva procesului verbal de distribuire a prețului din data de 28.05.2014 a rămas fără obiect, existând deja o hotărâre definitivă a instanței de judecată care a anulat actul contestat, neputând fi dublată de o noua hotărâre care sa statueze asupra aceluiași aspect cu privire la care s-a pronunțat deja o hotărâre definitiva.

Sub aspectul cheltuielilor de judecata solicitate de contestatoare constând in onorariu avocat si contravaloarea combustibilului pentru deplasarea pe ruta Oradea –Zalau, se retine ca potrivit art. 453 C.pr civ partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Tinând cont de soluția ce urmează a fi data contestației la executare si de faptul ca, cheltuielile în litigiul deschis subzista doar pentru ipoteza pierderii procesului, care presupune, cu necesitate, o soluție de admitere a acțiunii, nu una de respingere, indiferent de motiv, instanța va respinge cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității contestației la executare invocata de intimata B. T. SA, ca neîntemeiata.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea B. C. CARPATICA S.A, cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, Cod fiscal RO_, reprezentata legal prin Johan G.- director general, în contradictoriu cu: intimații debitorul G. V., cu domiciliu în Z., ., jud. S. și B. T. SA, cu sediul in Cluj N., .. 8, jud. Cluj, ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Z..

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. M. L. A. F., plecată în

C.O. semnează grefier șef J. C.

Red. AMM/11.02.2015

Dact.HM/13.02.2015

Ex.6, .>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 255/2015. Judecătoria ZALĂU