Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1518/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale cod operator 2928
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1518
Ședința publică din 23 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP C S, împotriva sentinței civile nr. 578 pronunțată la 29 mai 2009 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și intervenienții, pârâții Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C, având ca obiect plata sporului de periculozitate de 15%.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului lor la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea disjunsă din dosarul nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C S, Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C S la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate, în procent de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar, începând cu luna noiembrie 2000 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, la data plății efective, cu dobânda legală la zi; obligarea pârâților Curtea de Apel Timișoara și Tribunalului C S la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, în sensul evidențierii sporului solicitat; să oblige pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu, să li se acorde anual câte 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu cel aferent anului 2005, prin compensarea în bani pentru trecut, și în continuare pentru viitor, cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție la admiterea acțiunii.
In cauză au formulat la 8 mai 2009 cerere de intervenție în interes propriu intervenienții, și prin care pretind aceleași drepturi ca și reclamanții, cu precizarea că drepturile se vor acorda începând cu 1 septembrie 2008 pentru reclamanta, cu 15 aprilie 2008 pentru reclamanta și începând cu 1 ianuarie 2009 pentru reclamantul.
Prin sentința civilă nr. 578 pronunțată la 29 mai 2009, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune în sens material, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, și, a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-S, în solidar, să plătească fiecărui reclamant și intervenient drepturile salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate în procent de 15%, calculat la salariul de încadrare brut lunar, începând cu luna noiembrie 2000 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant și intervenient în parte, precum și pentru viitor, cu actualizarea sumelor datorate în funcție de indicele de inflație, calculat de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, a obligat pârâtul Tribunalul C-S să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților mențiunile corespunzătoare, în sensul evidențierii sporului menționat, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu, a respins petitul formulat de reclamanți, privind calcularea și plata de dobândă legală la sumele datorate, a respins petitul reclamanților și al intervenienților cu privire la acordarea anuală a câte 3 zile în plus la concediul de odihnă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în raport de disp. art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat, de care răspunde, și pentru a fi realizată includerea în acest proiect a sumelor necesare plăților drepturilor pretinse de reclamanți, în caz de admitere a acțiunii, se impune ca partea să aibă calitatea de pârâtă în proces.
In ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în sens material a reținut că reclamanții au invocat în motivarea acțiunii lor Contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2000 și în continuare; că dreptul pretins nu a fost niciodată plătit reclamanților, ca urmare a neincluderii sumelor necesare în bugetul de stat; că pârâtele sunt acelea care, în aceste condiții, au încălcat obligația lor pozitivă de a acționa cu bună-credință în vederea executării Contractului colectiv de muncă, obligație prevăzută și în art 40 lit c al Codului Muncii și că procedând în acest mod, Statul Român (ai cărui agenți sunt și pârâtele) a avut o atitudine omisivă constantă pe parcursul a 8 ani, atitudine sancționată prin Decizia 2000/CE/78.
A mai apreciat că dreptul la un salariu corect, ca și parte a conținutului complex al dreptului constituțional la muncă, este un "bun" în sensul și nu o creanță care să fie supusă prescripției extinctive.
A mai reținut că incertitudinea, iar nu pasivitatea culpabilă este aceea care a determinat reclamanții să formuleze cereri de chemare în judecată pentru a-și cere drepturile izvorând din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005.
Cu privire la fondul cauzei a reținut că reclamanții și intervenienții în interes propriu au calitatea profesională de magistrați, asistenți judiciari, personal auxiliar de specialitate și personal conex, la nivelul Tribunalului C-S și, în calitatea profesională avută, îndeplinesc o activitate de risc social, care este recunoscută de legiuitor inițial prin dispozițiile art.1 din Legea nr.50/1996, reluată ulterior prin dispozițiile art.59 din Legea nr.567/2004 și respectiv art.2 din nr.OUG27/2006.
A avut în vedere și dispozițiile art.22 alin.1) din nr.OG8/2007 și art.7 alin.1) din nr.OUG27/2006, care prevăd că, pentru condiții deosebite de muncă, grele vătămătoare, periculoase, magistraților, asistenților judiciari, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, li se acordă un spor de 15% din salariul de încadrare brut lunar, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții și ale alin.2) al art.22 din nr.OG8/2007 care prevăd că aprobarea condițiilor de acordare a sporului pentru personalul auxiliar se face prin ordin al Ministrului Justiției, al Președintelui, al Procurorului General al Parchetului de pe lângă, sau, după caz, al Procurorului al, în funcție de condițiile grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.
Dreptul la spor de periculozitate este distinct prevăzut și la art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă unic nr.2895/2006, la nivel național pentru anii 2007-2010, așa cum este stipulat și prin contractele colective de muncă anterioare ( nr.53518/2000; nr.54171/2001; nr.1285/2002; nr.1116/2003; nr.2001/2005).
Astfel sporurile minime ce se acordă în condițiile contractului colectiv de muncă unic sunt: pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de bază; pentru condiții nocive de muncă, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate; pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale, se acordă un spor de 100%, din salariul de bază, până la 120 ore/salariu/an, ceea ce depășește 120 ore/salariu/an, se plătește un spor de 50% din salariul de bază; pentru vechime în muncă, minim 5% pentru 3 ani vechime și maxim 25% la o vechime de peste 20 ani, din salariul de bază; pentru lucrul în timpul nopții, 25% din salariul de bază; pentru exercitarea și a unei funcții se poate acorda un spor de până la 50% din salariul de bază al funcției înlocuite, cazurile în care se aplică această prevedere și cuantumul, se vor stabili prin negocieri la contractele colective de muncă, la nivel de ramură, grupuri de unități sau unități.
Astfel cum rezultă din conținutul articolului mai sus arătat, se face distincție clară între drepturile cuvenite pentru sporul de periculozitate (art.40 alin.3 lit.a) și cel de nocivitate (art.40 alin.3 lit.b).
Prevederile art.9 alin.1 din amintit, relevă că, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Potrivit alin.2) al aceluiași articol, părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, iar potrivit alin.3), pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin.1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la instituțiile publice.
De altfel, modul diferențiat de stabilire a sporului pentru condiții periculoase este stabilit în amintite, context în care au fost avute în vedere și noile prevederi din Codul muncii, cuprinse în art.241 alin.1) lit.c și art.295 alin.2) din Legea nr.53/2003, modificată, și art.1 lit.d) din Legea nr.130/1996, privind la nivel național.
Personalul din justiție, și implicit și reclamanții și intervenienții, se regăsesc în prezența a două categorii deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite le-a recunoscut, pe baza expertizelor de nocivitate, numai sporul de condiții vătămătoare.
Însă, gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale a magistraților și a personalului auxiliar este evidențiat expres și fără echivoc de dispozițiile art.27 din nr.OUG27/2006, modificat, respectiv de prevederile art.682din Legea nr.567/2004, modificată, unde se disting cu claritate condițiile de invaliditate, acestea fiind corespondente periculozității funcției profesionale.
A avut în vedere în acest context și dispozițiile incidente cuprinse în Legea nr.319/2006, privind securitatea și sănătatea în muncă, act normativ ce se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, că și private, reținând art.5 lit.a-b, lit.n, art.7 și următoarele.
A mai reținut că un asemenea spor este recunoscut în procentul amintit tuturor celor care lucrează în astfel de condiții în sectorul bugetar, fără deosebire, conform prevederilor art.1 teza finală și art.8 alin.1.a) teza I din nr.HG281/1993.
În aplicarea acestor dispoziții rezultă că și magistrații, asistenții judiciari,respectiv personalul auxiliar de specialitate și cel conex, trebuie să beneficieze, pe lângă sporul pentru condiții vătămătoare, de altfel recunoscut, și de cel pentru condiții periculoase, raportat la specificul activității desfășurate, profesia reclamanților și intervenienților fiind vădit caracterizată de acel grad de expunere la un pericol permanent în ce privește viața și integritatea lor corporală și a celorlalți membri de familie, ca risc asumat, situație recunoscută prin însăși reglementarea instituției pensiei de invaliditate.
Instanța a apreciat și reținut că petitul privind acordarea unui număr de zile de concediu de odihnă suplimentar - pentru viitor și ca o compensare în bani pentru trecut, datorită condițiilor grele de muncă, nu este admisibil, deoarece concediul de odihnă cuvenit personalului instanțelor este reglementat prin legi speciale și derogatorii de la dreptul comun; că nu este un atribut al instanțelor judecătorești să creeze lege, ceea ce s-ar realiza dacă instanța ar statua asupra acestui petit.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Ministerul justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP C S, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat casarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților și a cererii de intervenție.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 cod procedură civilă.
Arata ca instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești acordând drepturi prevăzute de lege; că, Curtea Constituțională a statuat că instanțele de judecată nu pot să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Mai arată că drepturile pretinse sunt supuse prescripției în condițiile art. 283 Codul Muncii, art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției.
Sub aspectul fondului arată că art. 7 din OUG nr. 27/2006 nu poate fi interpretat în sensul imperativității acordării sporului de 15% de mai multe ori, în cazul existenței cumulative a condițiilor de muncă deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase și poate fi acordat o singură dată, în urma aprecierii de ansamblu a unui expert de specialitate asupra existenței în cadrul fiecărei instanțe în parte a condițiilor prevăzute la art. 7 din OUG nr. 27/2006.
In ce privește pretențiile viitoare arată că sunt premature.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP C S, a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Arata ca nu are calitate procesuala pasiva, deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie confundat cu Statul Român și Cu bugetul de stat, rolul Ministerului Finanțelor publice fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, respectând procedura reglementată de Legea finanțelor publice; că între el și Ministerul Justiției nu există nici o obligație și nu poate fi obligat la plata de drepturi salariale către angajații altor instituții.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 9 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile întemeiate, cu următoarea motivare:
In mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției.
Dreptul reclamanților este un drept de creanță și este supus prescripției în condițiile art. 283 alin. 1 litera c Codul muncii, iar motivele invocate de reclamanți nu se constituie în cauze de suspendare, întrerupere a cursului prescripției.
Față de cele de mai sus, prima instanță trebuia să constate prescris dreptul la acțiune pentru pretențiile ce exced perioadei de trei ani anterioară cererii de chemare în judecată.
Sub aspectul fondului, prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente speței.
Potrivit art. 48 (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, în laboratoarele de criminalistică, tipografii, în compartimentele de multiplicare sau în alte locuri de muncă se poate acorda un spor de 15% din salariul de bază brut, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Ulterior, prin art. 22 din OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției s-a prevăzut în al. 1 că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Prin art.7 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, se prevede că pentru codiții deosebite de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora li se cuvine un spor de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, iar condițiile de acordare a acestui spor de aprobă de coordonatorul principal de credite în funcție de condițiile deosebite, vătămătoare sau periculoase potrivit legii.
Locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de acest spor se aprobă prin ordin al ministrului justiției, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare și periculoase stabilite, potrivit legii - așa cum stipulează dispozițiile textelor de lege mai sus menționate.
Stabilirea condițiilor și procedurii de acordare a sporului de 15% reprezintă o problemă de legiferare, iar în cauză, opțiunea legiuitorului a fost în sensul de a reglementa acordarea acestui spor numai o singură dată, reclamanții beneficiind deja de acest spor.
Prin urmare, numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor, el este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați.
Nu pot fi reținute susținerile reclamanților referitoare la aplicarea acestui spor prevăzut de acte normative distincte, altor categorii socio-profesionale, având în vedere și Decizia nr. 831 din 3 iulie 2008 instanței constituționale care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art. 27 din OG 137/2000 sunt neconstituționale, instanțele de judecată nefiind în măsură să extindă aplicarea unui act normativ de salarizare care prevede o categorie socială, la o altă categorie socială care are propria lege de salarizare.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va admite recursurile declarate de către pârâți și va modifica sentința menționată în parte în sensul respingerii acțiunii principale și a cererii de intervenție vizând acordarea sporului de periculozitate de 15%, efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și alocarea de către Ministerul Finanțelor a sumelor necesare efectuării plăților.
Va menține dispozițiile privind respingerea în rest a acțiunii principale și cererii de intervenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP C, împotriva sentinței civile nr. 578 pronunțată la 29 mai 2009 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și intervenienții, pârâții Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea principală și cererea de intervenție vizând acordarea sporului de periculozitate de 15%, efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și alocarea de către Ministerul Finanțelor a sumelor necesare efectuării plăților.
Menține în rest dispozițiile privind respingerea în rest a acțiunii principale și cererii de intervenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 23 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
15.12.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul C
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Raluca Panaitescu, Lucian
