Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 9493/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9493
Ședința publică de la 31 Octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC Automobile România SA împotriva sentinței civile nr. 195/04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic și pentru intimata-reclamantă avocat ales, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar împuternicire și chitanța nr. 49/30.10.2008, iar reprezentanta convențională a recurentei-pârâte - delegație și certificat de înregistrare, învederând că unitatea și-a schimbat denumire în Ford România SA.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Recurenta-pârâtă Ford România SA prin consilier juridic pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat. Susține că raportul dintre părți izvorăște dintr-un contract de fidejusiune, astfel că în speță competența aparține judecătoriei.
Avocat pentru intimata-reclamantă cere respingerea recursului și menținerea sentinței atacate drept temeinică și legală, deoarece în mod corect reține tribunalul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 164 din Codul Muncii. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 195/04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței și excepția autorității de lucru judecat.
S-a admis actiunea formulată de reclamanta cu domiciliul în C,. 1 Mai str. -. -, numărul 17 -. 1,. 15 și pe pârât SC AUTOMOBILE ROMÂNIA SA C cu sediul în C, șos. C -, având ca obiect drepturi bănești
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 8.307,71 lei reținută fără temei legal pe perioada octombrie 2004-octombrie 2007.
A fost obligată parata către reclamant la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la exceptia necompetenței materiale s-a constat că litigiul este un litigiu de muncă între salariat și angajator vizând plata salariului în integralitatea sa, conform art. 154 și 164 Codul Muncii, vizând modalitatea de executare a contractului 341/22.01.1996, astfel ca este de competenta Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului Dolj, potrivit disp. art. 2 lit. c
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a reținut ca nici aceasta nu este întemeiată deoarece, potrivit art. 1201. civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate.
Din examinarea hotărârii pronunțate în primul proces, s-a reținut că litigiul s-a purtat intre aceleași părți, însă avea obiect și cauză diferite, fiind vorba despre o contestație la executare în cadrul căreia, în eventualitatea admiterii, contestatoarea a solicitat și întoarcerea executării, respectiv restituirea sumelor reținute în mod nelegal in perioada februarie 2001-octombrie 2006.
Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că la data de 12.01.1996, numita, salariată a SC. AUTOMOBILE ROMANIA SA a cumpărat de la această unitate un autoturism marca cu plata în rate.
Reclamanta a avut calitatea de girant al cumpărătorului semnând anexa la contractul de vânzare - cumpărare nr. 269/12.01.1996.
Începând cu luna octombrie 2004, ca urmare a neplății ratelor de către titularul contractului pârâta a început să rețină lunar din salariul reclamantei rata datorată de cumpărător, având în vedere calitatea de girant și în același timp, de salariat al său.
Pârâta a făcut rețineri din salariul reclamantei în perioada septembrie 2004 - octombrie 2007, încălcând prevederile art. 164 din Codul Muncii potrivit cărora nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
Potrivit art. 164 alin 2 din Codul Muncii reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi executate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Având în vedere că pârâta nu avea o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în baza căreia să rețină sume de bani din salariul reclamantei, prima instanță a admis cererea așa cum a fost precizată de reclamantă la 04.02.2008 și a obligat pârâta să restituie acestuia suma de 8.307,71 RON reținută în perioada octombrie 2004 - octombrie 2007 așa cum a fost calculată chiar de pârâtă în adresa nr. R 4/49-31.02.2008 depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea competenței altei instanțe.
În acest sens s-a arătat că reținerile salariale în litigiu izvorăsc dintr-un contract de fidejusiune încheiat de reclamantă cu pârâta ca accesoriu al contractului de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. 106/1995 și nicidecum în urma derulării raporturilor de muncă astfel încât să intre în sfera de aplicare a jurisdicției muncii, așa cum este definită de art. 281 cod muncii.
În același sens s-a invocat și decizia nr. 5671/18.10.2004 a ICCJ - secția civilă și de proprietate intelectuală.
În acest context s-a arătat că tribunalul trebuia să se raporteze la dispozițiile art. 399 cod procedură civilă și să-și decline competența în favoarea Judecătoriei Craiova.
În cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat greșita soluționare excepției autorității de lucru judecat, făcându-se în acest sens referiri la doctrină și practica judiciară în materie (Decizia nr. 4525/1995 a ICCJ secția civilă și de proprietate intelectuală) prin care s-a statuat că pentru a fi identitate de obiect nu este necesar ca acesta să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că scopul final urmărit este același.
În speță s-a precizat că conținutul celor două acțiuni formulate de reclamantă (cea formulată în prezenta cauză și cea analizată anterior) este aproape identic.
S-a mai arătat și că prima instanță și-a întemeiat soluția pe prevederile art. 164 alin. 2 Codul Muncii, text care este străin situației de fapt, deoarece acesta se referă la răspunderea patrimonială a salariatului pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca sa, or, în speță, reținerile s-au efectuat în vederea executării contractului de garanție, bazat pe raporturile de natură comercială intervenite între pârâtă și cumpărător și pârâtă și giranți.
S-a precizat că temeiul juridic al reținerilor salariale, ce nu au fost contestate mai bine de 6 ani de zile îl reprezenta nr.HG 280/1990 care în art. 8 preciza că, contractul de vânzare - cumpărare constituie titlu executoriu și astfel implicit și anexa la contract semnată de intimată în calitate de girant are aceeași valoare.
Chiar dacă acest act normativ a fost abrogat ulterior aceste probleme comportau clarificări în cadrul unei contestații la executare care este de competența Judecătoriei Craiova.
În consecință s-a solicitat admiterea recursului casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Craiova.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 și art. 3041raportat la art. 312 Cod procedură civilă precum și art. 4041și următoarele Cod procedură civilă.
S-a depus la dosarul cauzei certificatul de înregistrare precizat în practicaua prezentei decizii.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 din Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați cu privire la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sunt conflicte de muncă.
Or, este incontestabil că dreptul esențial al angajatului ca urmare a prestării muncii în baza contractului individual de muncă este acela de a primi salariul în cuantumul stabilit convențional.
În același sens se au în vedere și dispozițiile art. 5 și art. 67 din Legea 168/1999 care definesc conflictele de drepturi ca fiind acele conflicte de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă, categorie în care se înscriu și conflictele în legătură cu executarea contractelor individuale de muncă.
Nerespectarea dreptului angajatului de a primi salariul în cuantumul determinat în principal prin contractul individual de muncă conduce la apariția unui conflict de drepturi în sensul dispozițiilor legale mai sus citate, conflict ce privește executarea contractului individual de muncă.
Prin urmare în mod judicios prima instanță a reținut că litigiul de față este supus jurisdicției instanței competente să soluționeze conflictele de muncă, a cărei competență materială se determină potrivit art. 2 pct. 1 lit. c cod procedură civilă și revine tribunalului în primă instanță.
Nici autoritatea de lucru judecat invocată de pârâtă prin motivele de recurs nu poate fi reținută deoarece potrivit art. 1201 cod civil și art. 163 alin. 1 cod procedură civilă pentru a se reține incidența autorității de lucru judecat trebuie întrunită o triplă identitate de părți obiect și cauză între cele două litigii analizate.
În speță, chiar dacă se acceptă argumentul recurentei în sensul că obiectul celor două cauze trebuie privit prin prisma finalității sale se constată că în ceea ce privește cauza celor două litigii, așa cum este definită aceasta în doctrină și practica judiciară ca faptul material sau juridic care constituie temeiul legal sau fundamentul direct al dreptului sau al beneficiului legal pe care reclamanta îl prevalează nu se poate reține aceeași identitate.
Astfel în primul litigiu reclamanta a invocat nelegalitatea executării silite ce se desfășoară împotriva sa fără respectarea formelor prescrise de lege, deci din punct de vedere al dreptului civil, iar în prezenta cauză se invocă nelegalitatea reținerilor salariale din punctul de vedere al dreptului salariatului de a primi salariul, deci din punct de vedere al dreptului muncii, lipsa identității de cauză între cele două litigii fiind astfel evidentă.
Mai mult se constată că în primul litigiu cererea reclamantei nu a fost analizată pe fond ci pe cale de excepție, contestația la executare promovată de aceasta fiind respinsă ca tardivă, ori în această situație doar soluția asupra tardivității contestației la executare se bucură de autoritate de lucru judecat, însă această problemă nu este incidentă în speța dedusă judecății în prezenta cauză.
Referitor la fondul cauzei se constată că, deși așa cum susține recurenta, contractul de vânzare cumpărare intervenit între aceasta și numita în calitate de cumpărător în care reclamanta din prezenta cauză avea calitatea de girant (fidejusor), constituie titlu executoriu conform art. 8 alin. 2 din HG 280/1990, această împrejurare nu exonerează vânzătorul în situația în care prețul nu este plătit de a efectua executarea silită în formele prescrise de lege, prin intermediul executorului judecătoresc iar nu procedând în mod direct la reținerea sumelor datorate fără a se respecta nici o formalitate din cele prescrise pentru executarea silită, formalități instituite tocmai pentru a se evita abuzuri în această fază a procesului civil.
În acest sens se reține că dispozițiile art. 8 alin. 3 din HG 280/1990 face vorbire de cererea de executare și actele de procedură în legătură cu executarea de unde rezultă clar că legiuitorul a înțeles să supună și consecințele nerespectării obligațiilor ce decurg din încheierea contractelor în temeiul acestui act normativ exigențelor și formalităților executării silite în condițiile prescrise de lege.
În speță unitatea recurentă nu a făcut dovada că a respectat formele pentru efectuarea executării silite astfel că dispozițiile art. 164 alin. 1 Codul Muncii sunt pe deplin aplicabile, reținerile salariale efectuate în dauna reclamantei înscriindu-se în categoria celor efectuate în afara condițiilor prevăzute de lege.
În acest sens nu poate fi reținută nici susținerea recurentei în sensul că dispozițiile,legale mai sus precizate s-ar aplica doar în situația răspunderii patrimoniale, deoarece din simpla lecturare a dispozițiilor art. 164 Codul Muncii integral rezultă că acesta este un text legal de principiu cu aplicabilitate în toate situațiile de rețineri salariale, indiferent de cauza acestora.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă urmează a fi respins ca fiind nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC Automobile România SA împotriva sentinței civile nr. 195/04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
Obligă recurenta-pârâtă către intimata-reclamantă la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
,
2 ex/28 nov. 2008
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Mihaela Mitrancă, Mariana Pascu
