Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1134/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1134/
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr. 307 din 24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a sentinței civile nr.15940 din 11.12.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local al municipiului T, Municipiul T prin primar, statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B și SC SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți avocat, pentru pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar consilier juridic, lipsă fiind pârâții intimați Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B și SC SA
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul părților asupra recursul.
Reprezentanta reclamanților recurenți avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
Reprezentanta pârâtului intimat Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar consilier juridic solicită respingerea recursului ca nelegal și netemeinic potrivit motivelor prezentate în întâmpinarea depusă la dosar.
A,
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.15940/11.12.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC SA, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul-construcție a fost cumpărat de reclamanți in baza Legii nr.112/1995.
Potrivit art.21 din Legea nr.112/1995, odată cu restituirea in natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului, cu excepția suprafețelor ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după această dată, iar art.37 din HG nr.20/1996 republicată pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995, arată că "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea art.26 alin. ultim din Legea nr.112/1995".
Dispozițiile art.26 alin. ultim din Legea nr.112/1995 arată că "suprafețele de teren preluate de stat sau alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața de teren aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului".
Instanța de fond a constatat că dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, așa cum a fost determinat la data trecerii in proprietatea statului, se dobândește doar de către cei cărora li se restituie în natură imobilele preluate de stat, textul nefiind aplicabil în cazul cumpărării apartamentelor de către chiriași în temeiul Legii nr.112/1995. Terenul aferent construcției (curte în-, cu o valoare de circulație de 505,66 lei/mp -420.709,00 lei conform raportului de expertiză), rămâne, conform art.26 alin. ultim din Legea nr.112/1995, în proprietatea statului. Chiar dacă s-ar da textelor legale analizate interpretarea in sensul că terenul aferent construcției revine chiriașilor cumpărători in temeiul art.21 din Legea nr.112/1995, deducția nu ar putea fi extinsă și la modul de dobândire al terenului. Astfel, persoanele care beneficiază de restituirea în natură a imobilelor preluate de stat înainte de decembrie 1989 au dreptul la atribuirea in proprietate a terenului respectiv, însă chiriașii care cumpără de la stat apartamente nu ar putea dobândi terenul solicitat de reclamanți decât prin cumpărare, și nu printr-o atribuire cu titlu gratuit, astfel cum și-au formulat reclamanții cererea.
In ceea ce privește dispozițiile Legii nr.18/1991, de asemenea invocate de reclamanți, art.36 din Legea nr.18/1991 prevede că "Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție".
Instanța de fond a reținut că una din ipotezele prevăzute de textul legal menționat corespunde parțial cu situația din speță, mai precis faptul că terenul se află în proprietatea statului, este situat în intravilanul localității, reclamanții nefăcând însă dovada atribuirii în folosință cu ocazia cumpărării de la stat a unei locuințe proprietate personală; chiar dacă s-ar fi născut această dovadă, aliniatul ultim al art.36 din legea nr.18/1991 prevede că atribuirea in proprietate a terenurilor prevăzute la alin.2 se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice terenurilor.
Împotriva sentinței civile nr.15940/11.12.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, reclamanții au declarat apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 10.02.2009, solicitând schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, au arătat că conform art. 6 din contractul de vânzare - cumpărare încheiat pentru imobilul casă situat în T-, județ T "drepturile și obligațiile părților din contract se completează cu drepturile și obligațiile ce decurg din Legea nr. 112/1995". În consecință, chiar dacă contractul de vânzare - cumpărare nu prevede în mod expres transmiterea și a dreptului de proprietate asupra terenului, acest drept decurge în mod expres și a fost conferit prin Legea nr. 112/1995 și normele de aplicare acesteia.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, interpretând greșit textele de lege pe baza cărora și-au întemeiat acțiunea - art. 37 din HG 20/1996 și art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995.
Art. 37 prevede expres că este vorba despre dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției de către foștii chiriași care au cumpărat imobilul în baza Legii 112/1995.
Noțiunea de teren aferent folosit în cuprinsul Legii nr. 112/1995 este definită de disp. Legii 18/1991. Potrivit art. 2 din HCL T nr. 310/21.07.2004 prin terenurile aferente imobilelor se înțelege terenurile situate la aceeași adresă poștală cu clădirea de locuit fiind delimitate prin împrejmuiri sau calcane, în conformitate cu planul parcelar. În jurisprudență s-a statuat că noțiunea de teren aferent reprezintă terenul de sub construcții și căile de acces strict necesare unei folosințe normale a construcțiilor. Această suprafață se determină de la caz în funcție de situația faptică a construcțiilor amplasate pe teren.
În cazul de față, întregul teren a fost destinat folosirii construcției, el formând în fapt o singură parcelă evidențiată în cartea funciară de mai sus. Din raportul de expertiză întocmit rezultă că pentru asigurarea unei folosințe normale a construcțiilor cumpărate de reclamanți este necesară întreaga suprafață aferentă imobilului, în suprafață tabulară de 832 mp.
Apelanții reclamanți au mai arătat că prin decizia nr. 56/2009, Curtea Constituțională a statuat că o dată că imobilele clădiri înstrăinate în temeiul Legii 112/1995 au fost înstrăinate și terenurile aferente, motiv pentru care ele nu mai pot face obiectul restituirii în natură ca măsură reparatorie, ci doar prin echivalent, recunoscând astfel dobândirea prin efectul legii și a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente imobilului cumpărat în baza Legii nr.112/1995.
În drept, au invocat disp. art. 282 și urm. 111.proc.civ. art. 37 din Nomele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995, art. 26 din Legea nr. 112/1995.
Deși legal citați, intimații pârâți Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar, SC SA nu au depus întâmpinare.
La termenul din 24.03.2009 instanța a constatat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de parte în dosar, având în vedere precizarea de acțiune depus la fila 33 dosar fond prin care reclamanții nu au mai înțeles să se judece și în contradictoriu cu această instituție.
Prin decizia civilă nr.307 din 24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- fost respins apelul declarat de reclamanții apelanți și, împotriva sentinței civile nr.15940/11.12.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar și SC SA, ca nefondat.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, instanța constată că acesta nu este întemeiat.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 9, 21, 26 alin. ultim din legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 rezultă că reclamanții apelanți, proprietari ai construcției înscrise în CF nr. 408 T în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu SC SA nr. 147/18.11.1996, au vocație la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent.
Nici una dintre dispozițiile menționate nu conține referirea la dobândirea de drept a proprietății, lucru de altfel firesc, dacă se are în vedere faptul că Statul nu datorează chiriașilor măsuri de reparare a actelor abuzive comise în perioada 1945-1989, așa cum se întâmplă în cazul foștilor proprietari deposedați. Dacă s-ar admite că transmiterea dreptului de proprietate se realizează în mod gratuit, Statul Român ar fi pus în situația de a plăti de două ori pentru același bun: fostului proprietar, în mod justificat, în baza Legii nr. 10/2001 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și chiriașului proprietar al locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, în mod nejustificat, care ar dobândi un drept în mod gratuit.
Art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu prevede nici în mod direct, nici în mod indirect, faptul că dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent s-ar realiza ope legis.
Cu atât mai puțin s-ar putea constata că în temeiul dispozițiilor menționate contractul de vânzare cumpărare din anul 1996 ar fi transmis proprietatea și asupra terenului aferent, nu doar asupra construcției.
Prin urmare, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, prevederile art. 13 din Legea nr.112/1995 și art. 19 din Normele metodologice de aplicare a acestei Legi.
Față de argumentele expuse, tribunalul constată că nu mai este necesară analizarea noțiunii de teren aferent construcției proprietatea reclamanților, la care se fac referiri în cererea de apel.
În ceea ce privește decizia nr. 56/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, trebuie menționat faptul că hotărârile pronunțate de instanța de contencios constituțional sunt obligatorii conform art. 147 alin.4 din Constituția României, dar acest caracter se referă la dispozitiv, iar nu și la considerente, mai ales că aspectele statuate în motivarea deciziei de constatare a constituționalității Legii nr. 10/2001 în integralitatea ei și invocate de reclamanți în cauza de față reprezintă o interpretare a Curții care excede operațiunii de verificare a conformității actului contestat cu dispozițiile Constituției și ale tratatelor internaționale. Prin urmare, tribunalul nu este ținut de această dezlegare de drept. De altfel, practica instanțelor din România este majoritară în sensul celor susținute prin prezenta decizie, așa cum rezultă și din decizia civilă nr. 215 din 16.01.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin prisma acestor considerente, în baza art. 296.pr.civ. instanța a respins apelul declarat de reclamanți ca neîntemeiat.
Împotriva deciziei civile nr. 307 din 24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs și solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârilor pronunțate în sensul admiterii acțiunii, fie trimiterea cauzei la prima instanță deoarece judecătoria în mod greșit a respins acțiunea fără a proceda la judecarea fondului.
Examinând recursul declarat prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 rap.la art. 306 și 312 Cod procedură civilă, se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Reclamanții recurenți au investit prima instanță cu o cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 832., înscris în CF nr. 408 T, nr. top.1334 compus din casă și curte, deoarece prin contractul de vânzare - cumpărare depus la fila 7, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a dobândit construcția compusă din patru camere și anexe, iar Legea nr. 112/1995 îi dă dreptul să devină proprietar și asupra întregului teren în suprafață de 832.
Primele instanțe au analizat temeiurile juridice incidente în cauză, însă nu s-au preocupat pentru a stabili care este suprafața de teren aferent, pe care se află construcția cumpărată, precum și anexele respective, astfel cum acestea rezultă sau trebuie să rezulte din contractul de închiriere și anexele la acesta, reflectate apoi în contractul de vânzare - cumpărare și anexele la acest contract,
Neexistând o apreciere exactă asupra a ceea ce reclamanții au cumpărat, nu se poate stabili nici terenul aferent construcțiilor cumpărate, ceea ce impune casarea ambelor hotărî și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, pentru ca aceasta să stabilească pe baza contractului de închiriere, a anexelor acestuia și a contractului de vânzare - cumpărare suprafața exactă a construcțiilor cumpărate, după care, în funcție de aceste înscrisuri va solicita expertului, un supliment al raportului de expertiză care să cuprindă exact, suprafața de tren a construcțiilor cumpărate și căilor de acces la aceste construcții, acesta fiind terenul aferent.
Numai după stabilirea concretă a acestei stări de fapt, se va putea aprecia asupra temeiului juridic al acțiunii reclamanților.
Față de cele arătate, va fi admis recursul reclamanților vor fi casate ambele hotărâri și va fi trimisă cauza pentru rejudecare la Judecătoria Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr. 307 din 24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Timișoara.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. LL/16.12.2009
Dact. NF/16.12.2009
Ex.
Tribunalul Timiș Președinte,
Judecător.
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat
