Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 221/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 221/
Ședința publică din 28 februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de reclamanta - Administrația Protocolului de Stat Sucursala de Reprezentare și Protocol - împotriva deciziei civile de apel nr.183 din 17 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții intimați, Ministerul Finanțelor Publice - S, Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, Reșița, Primăria și Consiliul Local, având ca obiect revendicare.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 21 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 28 februarie 2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr. 3094/24.08.2004,reclamanta B-Sucursala de Reprezentare și Protocol, a chemat în judecată pârâții, și Primăria oraș, solicitând instanței de judecată ca prin sentința ce o va pronunța să constate că terenul în suprafață de 536. situat în Dealul -, actualmente str.- de H, nr. 8, înscris în CF nr. 87, nr. top. 87/a/2/a/2, a trecut în proprietatea statului în baza art. III din nr. 218/1958 combinat cu articolul unic din nr. 712/1958.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că terenul susmenționat a aparținut familiei care, după instaurarea regimului comunist a fost preluat în posesie, fără nici un titlu de fostul partid comunist, bun, care, în timp, s-a transmis succesiv de la o unitate la alta, până a ajuns la reclamantă.
Întrucât nu existat un titlu valabil asupra acestui bun și nu a existat posibilitatea realizării dreptului printr-o acțiune în revendicare, deși bunul s-a aflat în posesia reclamantei, aceasta a solicitat să se constate că posesia ei a fost mai lungă de 2 ani și că în baza celor două texte legale mai sus menționate, orice acțiune pentru restituirea în natură sau echivalent este prescrisă, și ca o consecință a acesteia, a trecut în proprietatea statului.
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională de la fila 30 dosar fond, pârâții și au solicitat respingerea acțiunii reclamantei, pe cale de excepție invocând lipsa calității procesuale active a acesteia și ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.
Pe cale reconvențională pârâții au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, instanța să constate că pe terenul intravilan, proprietatea acestora, s-a edificat de către reclamantă, sau antecesoarea în drepturi a acestora, o construcție fără acordul lor; să stabilească linia de hotar, între terenurile pârâților înscris în CF 87 nr. top 87/a/2/a/2 în suprafață de 536. și terenul învecinat, proprietatea reclamantei; obligarea în principal a reclamantei să readucă la starea inițială terenul în sensul demolării construcției ridicată în mod abuziv și ilegal, iar în subsidiar reclamanta să fie obligată la plata unei chirii lunare pentru terenul folosit, pe durata existenței construcției, la valoarea de piață, practicată în zonă, precum și obligarea reclamantei să lase în deplină proprietate și posesie terenul în discuție. Au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, pârâții au arătat că sunt proprietari tabulari ai terenului în suprafață de 536. situat în, Dealul, actualmente str. - de H, nr. 8, înscris în CF 87 nr. top 87/a/2/a/2.
De asemenea, pârâții au considerat că acțiunea reclamantei este inadmisibilă întrucât nu este morală cererea acesteia de a se constata că terenul în cauză a fost naționalizat abuziv de Statul Român, în baza unor acte normative în vigoare la acea dată, printr-o sentință judecătorească, actualmente.
Pe cale de excepție, pârâții au arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece a promovat o acțiune în constatare, de fapt, în realizarea unui drept a cărui titular nu este reclamanta, ci, din punct de vedere teoretic proprietar fiind Statul Român.
Prin sentința civilă nr.814 din 4.03.2005, pronunțată în dosar nr.3094/C/2004, Judecătoria Caransebeșa respins acțiunea civilă formulată de reclamanta - B Sucursala de Reprezentare și Protocol împotriva pârâților, precum și Primăria Orașului Județul C - S pentru constatare drept de proprietate.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții și împotriva reclamantei pe care a obligat-o să lase în deplină proprietate pârâților imobilul evidențiat în CF nr.87 nr.top. 87/a/2/a/2 Dealul de 536.
A respins celelalte capete de cerere din cererea reconvențională.
A obligat reclamanta să plătească pârâților și 972.000 lei cheltuieli de judecată și pârâtei 4.500.00 lei cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.814 din 4 martie 2005, pronunțată în dosar nr.3094/C/2004 Judecătoria a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta - Sucursala de Reprezentare și Protocol împotriva pârâților, precum și Primăria orașului Județ C - S, pentru constatare drept de proprietate.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâții și, împotriva reclamantei, în sensul obligării acesteia să lase pârâților, în deplină proprietate imobilul înscris în CF nr. top. 87/a/2/a/2, Dealul, de 536. respingând celelalte capete de cerere din cererea reconvențională.
A obligat reclamanta să plătească pârâților și, 972.000 lei cheltuieli de judecată, iar pârâtei 4.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Caransebeșa reținut în fapt și drept că potrivit extrasului de carte funciară nr.87 (7), asupra imobilului cu nr.top.87/a/2/a/2 în suprafață de 536. figurează drept coproprietari tabulari pârâții, și, prin moștenire, după antecesorii lor, încă din anul 1974 și apoi 1991, astfel că la data apariției Hotărârii de Guvern nr. 533/7.06.2002 și Anexei 391/2002 vizând imobilul "" cu anexele și terenul aferent din str. - - din H nr.7, pârâții fiind proprietarii tabulari asupra imobilului în litigiu, acțiunea reclamantei apare neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, întrucât în regim de carte funciară - precum în speță - dovada dreptului de proprietate se face cu acest titlu de proprietate, adică extras de carte funciară, conform căruia proprietari sunt pârâții ceea ce justifică astfel și admiterea acțiunii acestora în revendicare.
Ca atare, în temeiul art.480 Cod civil, prin admiterea numai în parte a acțiunii reconvenționale a fost obligată reclamanta să lase pârâților în deplină proprietate terenul menționat, evidențiat în cartea funciară, respingându-se celelalte capete ale cererii reconvenționale ca neîntemeiate, deoarece acțiunea în constatare apare inadmisibilă, câtă vreme există calea unei acțiuni în realizarea dreptului, iar o eventuală linie de hotar nu este dovedită, construcțiile (a căror demolare s-a solicitat ca și readucerea terenului în stare inițială) nefigurând evidențiate în acest extras de carte funciară și nu se cunoaște care sunt proprietarii și realizatorii acestora, iar în ce privește obligarea reclamantei la plata unei chirii, instanța a apreciat că acest capăt de cerere poate - eventual - face obiectul unui alt contract între părțile litigante.
Prin decizia civilă nr.1406/13.06.2005 pronunțată în dosar nr. 5654/C/2005 Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă - respins apelul declarat de reclamanta - B - Sucursala de Reprezentare și Protocol împotriva sentinței civile nr.814 din 4.03.2005 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3094/2004, în contradictoriu cu pârâții intimați, și Primăria județul C -
Pentru a pronunța această decizie civilă, instanța de apel a constatat că: s-a reținut corect de prima instanță, că în baza extrasului CF nr.87, nr.top. 87/a/2/a/2 asupra imobilului situat în - Dealul de 536 mp. sunt proprietari, și, prin moștenire.
Este adevărat că în urma decesului numitei (la 17.01.1992) au rămas ca moștenitori pârâta, reclamantă reconvențională și numitul, însă, certificatul de moștenitor nu a fost înscris în Cartea funciară menționată în care au rămas înscriși proprietari pârâții, și numita.
În raport de extrasul CF menționat, pârâții au calitatea de proprietari tabulari ai imobilului - teren în suprafață de 536 mp - astfel că în mod corect în baza art.480 cod civil li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului, fiind obligată reclamanta să lase în deplină proprietate imobilul respectiv.
Chiar dacă reclamanta a avut posesia asupra imobilului -așa cum susține, din anul 1996 -ea nu este proprietara imobilului; nu a fost intabulată în CF, or, dovada proprietății în regim de Carte funciară se face prin înscrierea dreptului în CF.
Este adevărat, că din nr.351/2002 rezultă că imobilul a trecut în proprietatea reclamantei prin Hotărârea de Guvern, însă aceasta nu și-a înscris dreptul de proprietate în CF, iar proprietari asupra terenului sunt pârâții, care au calitate procesuală pasivă în cauză, fiind astfel neîntemeiată susținerea reclamantei că aceștia nu au făcut dovada calității procesuale în cauză.
În mod corect s-a respins acțiunea reclamantei prin care a solicitat să se constate că terenul în suprafață de 536 mp situat în Dealul, a trecut în proprietatea Statului în baza art.III din Decretul nr.218/1960 coroborat cu art.1 din Decretul nr.712/1968 -acte normative în prezent abrogate -întrucât Statul nu s-a întabulat în CF iar Decretul nr.218/1960 nu respecta prevederile Constituției din 1952 cu privire la proprietate, el contravenind și dispozițiilor art.481 Cod civil, potrivit cărora " nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire" astfel că actele normative invocate (chiar în situația intabulării în CF a Statului) nu au constituit un titlu legal de proprietate asupra imobilului din litigiu.
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, reclamanta și prin decizia civilă nr. 3179/31.10.2005, pronunțată în dosar nr.8775/2005 Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă - a admis recursul declarat de reclamanta - B Sucursala de Reprezentare și Protocol împotriva deciziei civile nr. 1406 din 13 iunie 2005 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, ca instanță de apel în dosarul nr. 5654/2005.
A casat decizia recurată și sentința civilă nr.814 din 14.03.2005 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3094/2004 și a fost trimisă cauza la aceiași instanță pentru rejudecare.
În considerentele deciziei sale instanța de recurs a constatat că instanțele anterioare nu s-au pronunțat asupra includerii în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nefiind citat pentru a-și formula propria apărare și a răspunde la pretențiile părții adverse, cauzându-i -se astfel o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea ambelor hotărâri pronunțate, conform art. 12 al.1,2,3 raportat la art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă, combinat cu art. 12 al 1,3 și 5 din Legea nr. 213/1998.
Cauza se reînregistrează la Judecătoria Caransebeș sub numărul 4959/R/C/9.XII.2005 și prin sentința civilă nr. 3267/21.09.2006, pronunțată în dosar nr.4959/R/C/2005, Judecătoria Caransebeș respinge acțiunea civilă introdusă de reclamanta - B - Sucursala de Reprezentare și protocol Județul V împotriva pârâților, ca succesor al defunctei pârâte reprezentată cu procură judiciară de, Ministerul Finanțelor Publice B, Primăria și Consiliul Local al orașului pentru constatarea dreptului de proprietate precum și excepțiile ridicate privitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și a inadmisibilității cererilor reconvenționale.
A admis în parte cererile reconvenționale formulate de pârâții, și împotriva reclamantei în sensul că a obligat-o pe aceasta să lase în deplină proprietate pârâților imobilul înscris în CF 87 nr.top.87/a/2/a/2 Dealul de 536.
A respins capetele de cerere din cererile reconvenționale privind constatarea ridicării unei clădiri pe terenul pârâților, stabilirii liniei de hotar, între terenul reclamantei și terenul pârâților, obligația de a face și plata chiriei.
Procedând la rejudecarea cauzei, pe baza probelor administrate în dosar, atât înainte cât și după casare, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt și de drept:
Din copia extrasului de CF nr.87- de la fila 7 din dosar nr.3094/C/2004 a rezultat că asupra imobilului înscris sub nr.top. 87/a/2/a/2 - Dealul în suprafață de 536 mp, sunt proprietari tabulari ( soția a 2- a defunctului) (fiul defunctului) și născută (fiica defunctului), în cote de 2/32 părți, 3/32 părți și respectiv 3/32 părți prin moștenire; nepot și fiu și nepoții și fiica în cotă de 12/32 părți fiecare.
În atare situație, chiar dacă terenul aparținând pârâților a fost trecut în proprietatea statului prin două acte normative în vigoare la acea dată, respectiv Decretul 218/1958 și Decretul 712/1958, acte normative în prezent abrogate ce au fost emise cu nerespectarea prevederilor Constituției din 1952, cu privire la proprietate, contravenind și dispozițiilor art.481 Cod civil, potrivit cărora "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire", nu au constituit un titlu legal de proprietate asupra imobilului în litigiu și care au dus, în final la neintabularea unui asemenea drept în cartea funciară. De altfel, Biroul de carte funciară din cadrul Judecătoriei Caransebeș prin încheierea dată în dosar nr.455/27.01.2003 a respins pe aceleași considerente, cererea de intabulare a Statului Român, reprezentat prin reclamantă a terenului în litigiu, care este proprietatea pârâților, așa cum a rezultat din CF 87.
Or, după cum bine se cunoaște, în regim de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face numai prin înscrierea acestui drept în CF lucru pe care pârâții l-au făcut.
Sub acest prim aspect, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei pentru constatarea unui drept de proprietate asupra imobilului în discuție este nefondată și pe cale de consecință a fost respinsă.
În ceea ce privește cele două cereri reconvenționale formulate de pârâții, și, pentru ultima pârâta fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de reclamantă, dat fiind faptul că aceasta este succesoarea de drept a pârâtei, așa cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr.1459/3.06.1992, emis de fostul notariat de Stat al Județului T, în dosar nr. 777-778 /1982 (fila 75 din primul dosar de fond) instanța, după ce a constatat că acestea au aceleași obiective, a apreciat că sunt întemeiate doar în parte, numai cu privire la capătul de cerere privind revendicarea imobiliară, pe cale l-a admis, cu obligarea reclamantei să lase în deplină proprietate imobilul înscris în CF 87- nr.top 87/a/2/a/2 Dealul nr. 536 mp, în condițiile prev. de art. 480 Cod civil.
Pentru aceleași considerente a respins și excepția inadmisibilității cererilor reconvenționale.
Referitor la celelalte capete de cerere din cele două reconvenționale, instanța le-a respins pentru aceleași considerente avute în vedere de prima instanță de fond, în sensul că acțiunea în constatare este inadmisibilă atâta timp cât există calea unei acțiuni în realizarea dreptului respectiv stabilirea liniei de hotar este nedovedită prin faptul că nu s-a solicitat efectuarea unei expertize în acest scop, pentru a se demonstra necesitatea unei asemenea stabiliri. Tot în acest context, capătul de cerere privind readucerea terenului ocupat de reclamantă prin demolarea construcției existente, de asemenea nu este dovedit, atâta timp cât din extrasul CF 87 nu a rezultat că aceste construcții se află pe terenul proprietatea pârâților. Referitor la plata unei chirii sau la eventuală vânzare a terenului în cauză, instanța a apreciat că aceste două capete de cerere se pot finaliza prin încheierea unor contracte civile între părțile din acest litigiu, și nu printr-o sentință judecătorească, pe considerentul că instanța nu poate obliga părțile la perfectarea unor asemenea acte ce au un caracter consensual.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta - - - Sucursala de Reprezentare și protocol - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând în esență că în mod greșit i s-a respins acțiunea.
Astfel, se arată că nici pârâții prin întâmpinare și nici prin cererile reconvenționale nu au contestat o împrejurare de fapt și anume aceea că terenul din litigiu a trecut în proprietatea statului, susținând doar că respectiva trecere nu a fost operată în CF și aceasta ar înlătura titlul de proprietate dobândit de Statul Român, punct de vedere însușit și de către instanță.
Apelanta reclamantă arată că tocmai această finalitate o urmărește prin promovarea prezentei acțiuni, iar omisiunea înregistrării celor două acte normative în CF nu înlătură dreptul de proprietate al Statului Român, ci dimpotrivă terenul în litigiu este proprietatea Statului Român.
În ceea ce privește cererile reconvenționale, instanța de fond le-a admis numai pentru motivul că pârâții sunt înregistrați în CF, fără a le pune în vedere să facă dovada că sunt într-adevăr proprietari neposesori.
În primul rând Cartea Funciară nu se confundă cu titlul de proprietate, dimpotrivă înregistrează pe proprietarii terenului care prezintă titlu.
În acest caz, vechiul proprietar și-a pierdut dreptul de proprietate în baza celor două decrete, iar Statul Român, l-a dobândit. Neoperarea în Registrul CF a mișcării juridice a proprietății, nu echivalează cu inexistența proprietății în favoarea Statului Român. Doar cele două decrete au avut putere să transmită proprietatea de la autorii pârâților la Statul Român, iar această mișcare trebuia înregistrată, omisiunea neînregistrării neechivalând cu inexistența titlului de proprietate, așa cum a motivat instanța.
Reconstituirea dreptului de proprietate este calea legală de dobândire a proprietății luată de Statul Român.
Astfel, greșit au fost admise cererile reconvenționale, deoarece pentru reconstituirea dreptului de proprietate pârâții trebuiau să acționeze în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, modificată.
Întrucât terenul revendicat de pârâți este construit potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991, acțiunea în revendicare este inadmisibilă, cei prejudiciați urmând a fi despăgubiți prin alte mijloace ( acordarea de teren în compensare, despăgubiri bănești).
Așa fiind, instanța a pronunțat o sentință care ridică incidente ce fac imposibilă traducerea în concret, în viață, a dispozitivului ei, având în vedere că pe acest teren se afla construită o centrală termică ( ocupa o parte din teren ).
Pentru toate considerentele arătate s-a solicitat admiterea apelului, anularea în parte a sentinței civile atacate cu prezentul apel și pe fond admiterea acțiunii și constatarea că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu chiar în condițiile în care Registrul de CF nu s-a operat aplicarea celor două decrete, precum și respingerea cererilor reconvenționale pentru revendicare.
Intimata a formulat întâmpinare în cauză (filele 19-20 dosar ), prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să respingă apelul reclamantei ca neîntemeiat, susținerea apelantei reclamante că intimații pârâți nu ar fi uzitat de dispozițiile legii speciale pentru a-și redobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu fiind neîntemeiată, intimata adresându-se Primăriei cu o notificare în temeiul Legii nr.18/1991 care însă i-a răspuns negativ prin adresa nr. 8828/22.03.2006, pe considerentul că intimata nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului de către Statul Român.
Intimații și au formulat de asemenea întâmpinare în cauză ( filele 46-48 dosar ), prin care au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța în cauză să respingă ca nefondat apelul reclamantei și să mențină ca temeinică și legală sentința instanței de fond.
În motivarea întâmpinării, se arată că din copia extrasului de CF nr. 87 rezultă că asupra imobilului înscris sub nr. top 87/a/2/a/2-Dealul în suprafață de 536. sunt proprietari tabulari, a doua soție a defunctului, fiul acestuia și ( născută ), fiica defunctului, în cote de 2/32 părți, 3/32 părți, prin moștenire; nepot și fiu și nepoată și fiică, în cotă de 12/32 părți fiecare.
Au considerat ca temeinică și legală sentința nr.3267/2006 a Judecătoriei Caransebeș, pentru că în această situație, chiar terenul aparținând acestora a fost trecut în proprietatea statului prin două acte normative în vigoare la acea dată, respectiv 218/1958, și 712/1968, acte normative în prezent abrogate ce au fost emise cu nerespectarea Constituției din 1958, cu privire la proprietate, contravenind și disp.art. 481 Cod civil, potrivit cărora, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică, și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, ori în speța de față nu poate fi vorba despre așa ceva, nu au constituit un titlu legal de proprietate asupra imobilului în litigiu și care au dus în final, la neintabularea unui asemenea drept în CF. Au specificat că biroul de CF din cadrul Judecătoriei Caransebeș, prin încheierea dată în dosarul nr.455/27.01.2003 a respins pe aceste considerente, cererea de intabulare a Statului Român, reprezentat prin reclamanta a terenului în litigiu, care este proprietatea pârâților, așa cum rezultă din CF 87.
Au apreciat acțiunea ca inadmisibilă, deoarece au considerat că este inadmisibil și imposibil să se solicite instanței de judecată constatarea unui abuz, care a îmbrăcat toate formele de drept, pe motiv că nici o instanță din România nu poate în anul 2007 naționaliza în drept un imobil, chiar dacă acesta a fost naționalizat în fapt.
Au solicitat instanței să se observe că nu au pierdut niciodată posesia, ba chiar au achitat taxe și impozite după intrarea în vigoare a legilor invocate, iar din anul 1990 au exercitat posesia prin schimbul de somații cu autoritățile, cu reclamanta și antecesoarea acesteia.
Au arătat că în regim de CF, dovada faptului de proprietate e face numai prin înscrierea acestui drept în CF, lucru pe care aceștia l-au și făcut prin extrasul de CF mai sus menționat, acesta fiind singurul act doveditor în regim de CF, tocmai pe acest considerent admițându-li-se capătul de cerere, din cererea reconvențională, privind revendicarea imobilului în discuție.
Este evident că există neclarități privind limitele proprietăților lor și ca atare, au considerat că se impune stabilirea liniei de hotar și delimitarea întinderilor proprietăților fiecăruia, precum și acordarea unor despăgubiri pentru terenul ocupat de construcția reclamantei, dar aceste aspecte vor face obiectul unei alte cauze.
Pentru aceste motive au solicitat respingerea apelului reclamantei ca fiind nefondat și menținerea ca temeinică și legală sentința civilă nr.3267/2006 a Judecătoriei Caransebeș, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.
Prin decizia civilă nr.183 din 17 septembrie 2007 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul C - s-a respins apelul formulat de către reclamanta - - B - Sucursala de Reprezentare și Protocol în contradictoriu cu intimații pârâți, în calitate de succesoare a defuntei reprezentată cu procură judiciară de către, Ministerul Finanțelor Publice B cu sediul ales la sediul DGFP C - S, Primăria și Consiliul Local împotriva sentinței civile nr. 3267/21.09.2006 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 4959/R/C/2006.
În baza art. 20 alin.5 din Legea nr. 146/1997 s-a dispus darea în debit a apelantei reclamante cu suma de 3714,38 lei reprezentând diferență de taxă de timbru pentru prima instanță.
A fost obligată reclamanta la plata către intimații pârâți și a sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a aduce aceasta hotărâre judecătorească, instanța de apel a reținut în fapt și drept următoarele:
Prin acțiunea cu care apelanta reclamantă a investit instanța de fond a solicitat acesteia să constate că terenul în suprafață de 536. înscris în CF 87 nr. top. 87/a/2/a/2/a trecut în proprietatea Statului Român în baza art. III din Decretul 218/1958 combinat cu articol unic din Decretul 712/1958, pentru ca mai apoi să se intabuleze dreptul de proprietate astfel constatat în favoarea Statului Român.
Prima instanță, prin hotărârea pronunțată în cauză a făcut o corectă și completă apreciere a stării de fapt privitoare la acțiunea apelantei reclamante la care mai apoi a aplicat normele legale incidente, iar în final a respins acțiunea acesteia.
Astfel contrar celor susținute de apelantă în motivele sale de apel și potrivit cărora omisiunea înregistrării în CF a celor două acte normative de trecere în proprietatea Statului Român, nu înlătură dreptul de proprietate al acestuia asupra respectivelor imobile, instanța constată că potrivit disp. art.17 din nr.115/1938 în vigoare la data emiterii celor două acte normative de trecere a imobilului în litigiu în proprietatea statului, prevede că drepturile reale de proprietate asupra imobilelor se vor dobândi numai prin înscriere în CF.
Așadar înscrierea în CF a dreptului de proprietate avea efect constitutiv de drept și nu doar publicitar.
Astfel fiind, instanța constată că acțiunea reclamantei, prin care se cerea constatarea și intabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
În ceea ce privește modul de soluționare de către instanța de fond a cererilor reconvenționale formulate de către intimații pârâți în sensul că prima instanță a admis capătul de cerere în revendicare, fără a administra probe din care să rezulte că aceștia sunt proprietari neposesori, instanța constată că dreptul lor de proprietate, intimații pârâți reclamanți reconvențional l-au dovedit cu extrasele de Cf existente la dosar, iar lipsa posesiei rezultă din însăși motivarea acțiunii promovate de apelanta reclamantă care afirmă:"Întrucât nu avem un titlu valabil asupra acestui bun și nu avem posibilitatea realizării dreptului printr-o acțiune în revendicare, deși bunul se află în posesia noastră" ( fila 3 dosar nr. 3094/2004 al Judecătoriei Caransebeș ).
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs în termen legal, reclamanta - B - Sucursala de Prezentare și Protocol, solicitând în principal casarea ei cu trimitere spre rejudecare, în vederea efectuării probei cu expertiza tehnică topometrică, care ar fi utilă cauzei iar în subsidiar casarea cu desființarea în parte sentinței și pe fond admiterea acțiunii și respingerea cererilor reconvenționale ca inadmisibile, invocând în drept art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, în ce privește soluționarea acțiunii principale, reclamanta arată (ca și în apel) că omisiunea înregistrării aplicării celor două acte normative în cartea funciară nu înlătură dreptul de proprietate al Statului Român asupra acestui teren în litigiu, iar în ce privește cererile reconvenționale ale pârâților, acestea au fost greșit admise, deoarece nu s-a făcut dovada că pârâții sunt proprietari neposesori, și deci trebuiau respinse ca inadmisibile precum și că în mod greșit instanța de apel a respins proba cu expertiza tehnică, cum și că este eronat calculată taxa de timbru, la care a fost obligată.
Pârâții, și (acesta din urmă ca mandatar al pârâtei - decedată - a cărei moștenitoare este și totodată și mandatarul acesteia din urmă, conform procurii judiciare, de la fila 53 dosar recurs) prin întâmpinările depuse în cauză solicită respingerea recursului reclamantei.
-Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivul de recurs invocat, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamantei este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei fost respins apelul aceleiași reclamante.
-Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate în recurs din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzut de art.480 Cod civil și art.17 din Decretul Lege nr.115/1938, aplicabile în regim de carte funciară (precum în speță) și în vigoare la data emiterii Decr. Nr. 218/1958 (art.III) și Decr. Nr. 712/1958 (art.unic), când confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 al.2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul reclamantei, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite și de C ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, în ce privește primul motiv de recurs ( identic și cu cel invocat în apel) referitor la modul de soluționare a acțiunii principale a reclamantei, Curtea stabilește că în mod just și temeinic aceasta a fost respinsă, întrucât pârâții și sunt proprietari tabulari ai terenului în litigiu, (intravilan în suprafață de 536. situat în localitatea, Dealul, actualmente str.- - de H nr.8, înscris în CF 87, nr.top.87/a/2/a/2), respectiv (a doua soție a defunctului), (fiul defunctului) și ) născ. - fiica defunctului), în cote de 2/32 părți, 3/32 părți prin moștenire, iar, nepot și fiu și, nepoată și fiică, în cote de câte 12/32 părți fiecare.
Cele două acte normative - Decr. Nr. 218/1958 și Decr.nr. 712/1958 - în prezent sunt abrogate și ele au fost emise cu nerespectarea Constituției din 1952, cu privire la dreptul de proprietate, precum și contrare art.481 Cod civil potrivit căruia "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauza de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire" ceea ce nu este cazul speței, căci reclamanta nu și-a constituit și dovedit nici un titlu legal de proprietate asupra acestui imobil în litigiu, un asemenea drept de proprietate al reclamantei nefiind intabulat în cartea funciară.
Ca atare, corect a fost respins să acțiunea principală reclamantei având ca obiect constatarea dobândirii dreptului ei de proprietate asupra imobilului în cauză, câtă vreme pârâții intimați nu au pierdut niciodată posesia asupra acestui imobil pentru care au achitat taxele și impozitele efectuate, iar în regimul de publicitate imobiliară prin cărți funciare - aplicabil în - singura dovadă a dreptului de proprietate se face numai prin înscrierea acestui drept în cartea funciară menționată (ceea ce numai pârâții au făcut), încât deci bine a fost admis primul capăt din cererea lor reconvențională privind revendicarea acestui imobil, respectiv obligarea reclamantei recurente să le lase pârâților indicați în deplină proprietate acest imobil în discuție, fiind așadar evident că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate are efect constitutiv de drept, potrivit și art.17 din Decr- Lege nr.115/1938 (în vigoare la data emiterii celor două acte normative arătate), conform căruia drepturile reale de proprietate asupra imobilelor se dobândesc numai prin înscriere în cartea funciară, impunându-se deci respingerea recursului reclamantei.
În consecință, în raport de toate probele din dosar Curtea consideră că nu este cazul admiterii acțiunea reclamantei și că deci bine a fost admis doar primul capăt din cererea reconvențională formulată de pârâți mai sus - indicați, întrucât dovada dreptului de proprietate al pârâților este făcută în dosar cu extrasul de carte funciară precitat, iar pretinsa lipsă a posesiei reiese din chiar motivarea însăși a acțiunii reclamantei (mai sus reprodusă), așa cum bine a reținut instanța de apel, nefiind nici cazul casării deciziei civile, recurate cu trimitere spre rejudecare în apel, în vederea efectuării unei expertize topometrice, căci această probă apare într-adevăr inutilă cauzei (dovada dreptului de proprietate al pârâtelor fiind făcută cu extrasul de carte funciară sus indicat), ea fiind cerută și tardiv adică după cca 3 ani de la data introducerii acțiunii introductive de instanță, considerente pentru care această probă a și fost corect respinsă de către instanța de apel, prin încheierea din 10.IX. 2007 (fila 139 dosar apel).
De asemenea nici ceea de a doua critică din recurs, vizând stabilirea pretins eronată a taxei de timbru, referitoare la soluționarea cererii reconvenționale, nu poate fi găsită fondată, deoarece recurenta nu a uzat de posibilitatea legală prevăzută de art.18 din Legea nr.146/1997, (modificată prin Legea nr. 195/25. 2004, de aprobarea OUG nr. 58/2003, pentru modificarea și completarea codului d e procedură civilă), de a formula în cauză cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Așa fiind în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamantei, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, în sensul rezolvării prezentului litigiu, în limitele investirii instanței.
Această soluție, de respingerea recursului de față, se impune cu necesitate, deoarece recurenta reclamantă nu dovedit incidența în cauză a motivului de recurs invocat, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nefiind cazul modificării deciziei civile de apel căci hotărârea atacată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii conform tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de nefiind îndeplinite în speță nici cerințele legale prevăzute de art.312 alin.3 Cod procedură civilă care reglementează casarea cu trimitere spre rejudecare (în vederea efectuării unei expertize), de vreme ce instanța de apel a soluționat procesul prin cercetarea fondului cauzei iar administrarea probei cu expertiza tehnică nu este necesară în cauză, nefiind așadar nici cazul respingerii cererilor reconvenționale ale pârâților și nici a admiterii acțiunii principale reclamantei, al cărui recurs nu poate fi primit deci ca întemeiat.
În baza disp.art.274 Cod procedură civilă, aflată în culpă procesuală, ca parte căzută în proces, recurenta reclamanta va fi obligată să plătească pârâților intimați și - la cererea numai a acestora - suma de 1785 lei, cheltuieli de judecată, în recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu împuternicirea avocațială nr.-/6.02.2008 și chitanței aferente nr.- din aceeași dată, ambele ale Baroului T, aflate la fila 48 și 49 din dosar de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - Administrația Protocolului de Stat B - Sucursala de Reprezentare și Protocol - cu sediul în - nr.2 Județul împotriva deciziei civile de apel nr.183 din 17.09.2007, pronunțată de Tribunalul C - S, Reșița, în dosar nr-.
Obligă recurenta reclamantă de mai sus să plătească intimaților pârâți și suma de 1785 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/ 3.03.2008
Thred. CO/ 4.03.2008
Ex.2
Prima inst. - Tribunalul - S -
Președinte Judecător
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
