Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 474/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - acțiunea în constatare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 474
Ședința publică din data 23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în D, Calea, județul B, împotriva sentinței nr. 1799 din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat recurentul și reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reclamantul a depus la dosar întâmpinare, biletul de ieșire din spital nr. 18450 din 2.VII.2008, încheierea nr. 83 din 13 februarie 2009 și copia sentinței civile nr. 1799din 4 decembrie 2008, Tribunalului Botoșani.
Recurentul fiind întrebat a precizat că intimatul, în baza unei înțelegi verbale, a început activitatea la ferma de melci în anul 2005, în calitate de paznic, având amenajată o cameră în care acesta stătea și noaptea dar nu s-a pus problema încheierii unui contract de muncă întrucât nu are constituită societate comercială și nici nu este persoană fizică autorizată, motiv pentru care nu se poate reține existența unui raport de muncă. Totodată a mai susținut că pentru munca prestată de către intimat îi oferea alimente, sume de bani sau îi făcea unele lucrări agricole cu utilajele, proprietatea sa.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Recurentul, reiterând motivele precizate în scris, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței iar pe fond respingerea acțiunii, ca nefondată.
Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 4.09.2008 și precizată la 3.11.2008 (filele 13-15 dosar fond), reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca în contradictoriu cu acesta să se constate că a fost angajat pe perioadă nedeterminată la pârât, începând cu luna mai 2003 și până în prezent, pe postul de paznic - îngrijitor la ferma acestuia pentru un salariu minim pe economie și că, începând cu 13.05.2008 contractul de muncă a fost suspendat ca urmare a incapacității sale de muncă, conform art. 50 lit. b Codul muncii.
Totodată a solicitat reconstituirea vechimii în muncă pentru perioada menționată, conform art. 16 alin. 3 Codul muncii, obligarea pârâtului la plata sumelor datorate către fondurile de asigurări de stat pe toată durata în care a avut calitatea de angajat (începând cu luna mai 2003 prin raportare la salariul minim pe economie). De asemenea, a cerut obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale dintre sumele efectiv plătite și salariul minim pe economie, începând cu 3 ani înaintea înregistrării cererii și până la data intervenirii capacității de muncă, respectiv 13.05.2008, actualizate conform ratei inflației din data la care erau datorate și până la data plății efective, precum și la plata contravalorii concediilor de odihnă pentru anii 2005-2008, concedii ce nu au fost efectuate și se impune a fi compensate în bani. Reclamantul a mai solicitat, prin acțiunea formulată, obligarea pârâtului la plata de daune egale cu dobânda legală pentru sumele indicate la punctul 4 din acțiune, începând cu data înregistrării cererii la instanță până la data plății efective.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 11, 14 alin. 1 și 3, art. 16 alin. 2 și 3, art. 49 alin. 1 și 2, art. 50 alin.1 lit. b, art. 140, art. 141 alin. 4, art. 159, art. 161-164 din Codul muncii și OG nr. 9/2000.
În fapt, a arătat că la începutul anului 2003 pârâtul i-a solicitat să muncească pentru el ca paznic și îngrijitor în gospodăria proprie care include și o fermă de melci, spunând că îi va încheia contract individual de muncă și îi va oferi salariul minim pe economie. A acceptat acest lucru și a muncit efectiv pentru pârât cu un program extrem de ce depășea cu mult opt ore pe zi, deoarece lucra atât ziua cât și noaptea, începând cu luna mai 2003 până la 13.05.2007 când, în urma unui accident de muncă petrecut la 16.08.2007 a intervenit incapacitatea de muncă. Totodată a arătat că a avut probleme de sănătate, piciorul stâng i-a fost amputat și la solicitarea unei adeverințe necesare la internare, a constatat că pârâtul nu i-a încheiat contract de muncă în formă scrisă, că nu figurează ca angajat și drept urmare, nu beneficiază de asigurare medicală. Mai arată că pentru perioada mai 2003- august 2007, cât a muncit pentru pârât, acesta i-a achitat doar suma de 200 lei lunar după care nu i-a mai achitat nici un.
Prin întâmpinările formulate (filele 11 și 17 dosar fond), pârâtul a invocând excepția de necompetență materială și teritorială a Tribunalului Botoșani, iar pe fond, a arătat că acțiunea nu este fondată, solicitând respingerea acesteia.
Pârâtul a susținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea de pază și supraveghere a melcilor din cadrul fermei sale în baza unei înțelegeri verbale urmând ca în contul acestei prestații să îi lucreze pământul cu utilajele sale și nicidecum să îi achite suma de 6.000.000 lei lunar pentru munca prestată. A mai arătat că reclamantul și-a început activitatea la 1.06.2007 și a încheiat-o în luna aprilie 2008 când a plecat fără să fie anunțat și fără să își precizeze vreo pretenție pecuniară.
Referitor la plata concediului de odihnă și a dobânzilor, pârâtul a susținut că reclamantului nu i se pot acorda aceste drepturi câtă vreme nu au existat raporturi de muncă. Mai arată că, deși reclamantul se referă la un accident de muncă petrecut la data de 16.08.2007, nu face dovada cu vreun certificat medical.
În cauză s-a administrat proba cu martori și înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1799 din 4 decembrie 2008, Tribunalul Botoșani, a dispus următoarele:
- a respins excepțiile de necompetență materială și teritorială a Tribunalului Botoșani în soluționarea cauzei, invocată de pârâtul;
- a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la virarea contribuțiilor datorate bugetului de stat pentru perioada 1.01.2004 - 3.09.2005;
- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul ;
- a constatat că în perioada 1.01.2004 - 12.05.2008 între reclamant și pârât au existat raporturi de muncă, reclamantul îndeplinind funcția de paznic/îngrijitor melcărie, cu salariul minim pe economie și un program de lucru de 8 ore/zi, timp de 5 zile pe săptămână:
- a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului, pentru perioada 4.09.2005 - 31.07.2007, diferența dintre salariul minim pe economie și cel efectiv încasat de 200 lei, suma urmând a fi actualizată în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței și până la data plății efective, precum și dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, de la data punerii în întârziere, respectiv 4.09.2008 până la data plății efective; pentru perioada 1.08.2007 - 21.05.2008, salariul minim pe economie, suma urmând a fi actualizată în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective, precum și dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, de la data punerii în întârziere, respectiv 4.09.2008 și până la data plății efective; indemnizația de concediu de odihnă pentru anii 2005 - 2008, calculată în funcție de salariul minim pe economie.
Totodată a obligat pârâtul să vireze pentru reclamant obligațiile datorate bugetului statului (CAS, CASS, șomaj, impozit) pentru perioada 4.09.2005 - 12.05.2008, obligații ce vor fi calculate funcție de salariul minim pe economie.
De asemenea, a respins, ca nefondate capetele de cerere având ca obiect constatarea raporturilor de muncă dintre reclamant și pârât pentru perioada 1.05.2003 - 31.12.2003 și pentru perioada ulterioară datei de 12.05.2008, plata diferențelor salariale pentru perioada 1.05.2003 - 31.12.2003 precum și virarea contribuțiilor datorate bugetului de stat pentru perioada 1.05.2003 - 31.12.2003.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Întrucât reclamantul a invocat existența unor raporturi de muncă a căror constatare o solicită în contradictoriu cu pârâtul s-a apreciat că litigiul de față este un litigiu de muncă așa încât a respins excepțiile de necompetență materială și teritorială invocate de pârât prin întâmpinare.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la virarea contribuțiilor datorate bugetului de stat pentru perioada 1.01.2004 - 3.09.2005 s-a constatat că această excepție este întemeiată motivat de faptul că aceste pretenții au fost formulate după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Pe baza probatoriului administrat s-a constatat că în perioada 1.01.2004 - 12.05.2008 între reclamant și pârât au existat raporturi de muncă, reclamantul îndeplinind funcția de paznic îngrijitor.
Cum din probatoriul administrat nu a rezultat că între părți ar fi existat o înțelegere cu privire la salariul stabilit pentru munca prestată și nici care a fost programul efectiv de lucru, iar reclamantul a solicitat a se ava în vedere salariul minim pe economie și un program de lucru de 8 ore/zi, respectiv 5 zile pe săptămână, arătând doar că până la data de 31.07.2007 a fost plătit de către pârât cu suma de 200 lei lunar, a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului începând cu data de 4.09.2005 diferența dintre salariul minim pe economie și cel efectiv încasat de 200 lei/lună urmând ca în continuare să-i plătească reclamantului salariul minim pe economie pentru perioada lucrată.
În conformitate cu art. 161 alin.4 din Legea nr. 53/2003 a fost obligat pârâtul și la plata actualizării acestor sume în raport de indicii de inflație în vederea reparării integrale a prejudiciului cauzat prin devalorizarea monedei naționale.
Totodată, pentru lipsa de folosință a acestor bani a obligat pârâtul și la plata dobânzii legale prevăzută de OG nr. 9/2000, începând cu data punerii în întârziere, respectiv data chemării în judecată până la data plății efective.
Deoarece ambele părți au arătat că în prezent raporturile de muncă au încetat iar pârâtul nu a făcut dovada achitării indemnizației de concediu de odihnă la care reclamantul era îndreptățit în conformitate cu art. 145 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, instanța a obligat pârâtul la plata acestei indemnizații pentru anii 2005 - 2008, calculată în funcție de salariul minim pe economie.
În conformitate cu art. 40 pct. 2 alin. 2 lit. f din Legea nr. 53/2003 a obligat pârâtul să vireze pentru reclamant obligațiile datorate bugetului statului pentru perioada 4.09.2005-12.05.2008, obligații ce vor fi calculate în funcție de salariul minim pe economie.
Din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile de martori nu rezultă momentul de la care pârâtul și-a încetat activitatea pe parcursul anului 2003. Pentru că aceste raporturi de muncă s-au derulat cu certitudine, abia începând cu data de 1.01.2004, instanța a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect constatarea raporturilor de muncă pentru perioada 1.05.2003 - 31.12.2003.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă faptul că pentru perioada ulterioară datei de 12.05.2008 reclamantul s-ar fi aflat în incapacitate de muncă neexistând de altfel nici o probă din care să rezulte incapacitatea sa și că la 16.08.2007 a intervenit un accident în legătură cu munca. Prin însăși acțiunea sa reclamantul a arătat că de la această dată nu a mai desfășurat muncă pentru pârât. Prin urmare, instanța a respins ca nefondată cererea privind constatarea raporturilor de muncă dintre părți pentru perioada ulterioară datei de 12.05.2008.
Având în vedere respingerea cererilor principale pentru perioadele sus-menționate, instanța a respins cererea de acordare a diferențelor salariale pentru perioada 1.05.2003 - 31.12.2003 și de asemenea, cererea vizând virarea contribuțiilor datorate bugetului de stat pentru această perioadă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul. În susținerea recursului a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că a avut calitatea de angajator atâta vreme cât nu a existat un contract de muncă scris și nu a fost înregistrat în Registrul Comerțului B ca societate ci doar în calitate de persoană fizică.
A mai arătat că însăși reclamantul a precizat că între aceștia nu a existat un raport de muncă ci doar au fost prestații reciproce de întrajutorare. A criticat modul de administrare a probatoriului testimonial din fața instanței de fond arătând că martora este soția reclamantului cu care este în litigiu în dosarul nr- iar martorul care a fost încuviințat de către instanță a fost înlocuit de reclamant fără permisiunea instanței de fond.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată pe motiv de aplicare greșită a legii și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul declarat de pârâtul, Curtea reține următoarele:
Din probatoriul testimonial administrat în fața instanței de fond a reieșit cu certitudine că între reclamant și pârât au existat, în perioada 1.01.2004 - 12.05.2008, raporturi de muncă, reclamantul îndeplinind funcția de paznic îngrijitor.
Astfel martorii și, audiați la filele 23-24 dosar fond, au arătat că reclamantul a lucrat la melcăria pârâtului în calitate de paznic îngrijitor.
Aceeași situați de fapt din care rezultă că pârâtul a prestat activități în favoarea reclamantului a confirmat-o și martorul propus de pârât conform declarației de la fila 22 dosar fond.
Cu privire la aspectele legate de tehnica încuviințării și administrării probatoriului testimonial invocate de recurent se constată că instanța de fond a procedat în conformitate cu dispozițiile procedurale în materie.
În ceea ce privește inexistența unui contract scris de muncă dintre reclamant și pârât invocată de recurent în mod corect a apreciat instanța de fond că inexistența formei scrise nu însemnă lipsa raporturilor juridice de muncă între părți.
În această situație, potrivit art. 16 alin. 2 din Codul muncii, dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate se poate face prin orice mijloc de probă, iar reclamantul a dovedit aceste raporturi și prestații pe baza probatoriului testimonial.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 teza a II a din Codul muncii angajator poate fi persoana juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială, aspecte față de care susținerile recurentului prin care arată că nu are o societate înscrisă în Registrul Comerțului B care să justifice existența unor raporturi de muncă cu reclamantul, sunt nefondate.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza art. 312.pr.civ. să respingă recursul formulat de pârâtul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, împotriva sentinței nr. 1799 din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr. judecător -
pensionat semnează
președintele instanței
Red.
Judec. fond:,
Tehnored. L:, 2 ex, 19.05.2009
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Biciușcă Ovidiu, Sas Laura
