Drepturi salariale (banesti). Decizia 476/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 476
Ședința publică din data 23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții G și, ambii cu domiciliul ales la Primăria orașului de,--4, județul S, împotriva sentinței nr. 135 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenții și reprezentanții pârâților Primăria orașului de și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava - secția civilă și înregistrată sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată Primăria orașului de - prin primar, solicitând obligarea pârâtei la acordarea și plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar, calculată la salariul de bază începând cu trei ani în urmă de la data introducerii acțiunii și până la data încetării raporturilor de muncă cu pârâta, proporțional cu timpul de muncă efectiv lucrat și actualizată cu indicii de inflație.
Motivând acțiunea au arătat că atribuțiile salariaților din cadrul primăriei și al serviciilor publice locale subordonate, se regăsesc în art. 3 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerul Internelor și Reformei Administrative, iar în plus acest minister este cel care emite ordine și instrucțiuni prin care se stabilesc competențele, sarcinile și obligațiile personalului.
Au susținut reclamanții că, prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496 din 28 iulie 2003, ca urmare a modificărilor de structură apărute la nivel administrației publice, generate de reorganizarea guvernului, s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister,prin comasarea celor două domenii ale internelor cu cel al administrației publice. Astfel, ar fi avut loc o "reașezare" a salarizării funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică, după normele care anterior reorganizării ministerului erau aplicabile doar salariaților din domeniul internelor.
S-a mai invocat faptul că potrivit acestui ordin personalul civil din minister ar beneficia de toate drepturile stabilite prin lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din Legea nr. 138/1999, adică tocmai de indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază, dar această indemnizație a fost cordată doar personalului din cadrul prefecturilor, Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară, celor din domeniul evidenței informatizate a persoanelor și funcționarilor publici.
Prin încheierea din 21.11.2008, Tribunalul Suceava - Secția comercială și de contencios administrativ a trimis cauza spre competentă soluționare secției civile a aceleiași instanțe.
Tribunalul Suceava, astfel investit, prin sentința civilă nr. 135 din 26.01.2009 a dispus respingerea, ca nefondată a acțiunii reclamanților.
Prin considerentele sentinței s-a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 138/1999 "dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1 care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
S-a argumentat că prin Ordinul Ministerului d e Interne nr. 275/2002 s-au aprobat normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest act normativ a fost modificat și completat prin Ordinul MAI nr. 496/2003 care se referă la personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
S-a reținut însă că prin personalul civil, în sensul acestui act normativ, se înțeleg funcționarii publici și personalul contractual civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Instanța de fond a mai reținut că între reclamanții, angajați în cadrul primăriei, nu există o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind o autoritate publică locală autonomă, astfel încât dispozițiile legale enunțate, respectiv Legea nr. 138/1999 și Ordinul MI nr. 275/2002, modificată și completată prin Ordinul MAI nr. 476/2003 nu pot fi aplicate reclamanților, nefiind incidente nici dispozițiile art. 16 din Constituție sau cele referitoare la discriminare, reglementate prin CEDO.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate.
Motivând recursul, reclamanții au invocat dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, reglementare care cuprinde și atribuțiile principale în acest domeniu, astfel încât prin Ordinul nr. 496/2003 s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale și personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea domeniilor internelor cu cel al administrației publice.
A susținut că față de reglementările anterioare aplicabile în domeniul salarizării funcționarilor din administrația publică locală aceștia trebuie să beneficieze, de o indemnizație în procent de 25% din salariul de bază, întrucât conform art. 9. 2 din Ordinul nr. 496/2003 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice prevederi care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 47 din Legea nr. 138/1999 coroborat cu art. 13 din lege.
A mai invocat faptul că indemnizația de dispozitiv se acordă angajaților prefecturilor și Oficiului Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară precum și a celor din evidența informatizată a persoanelor susținând existența discriminării față de salariații primăriei în raport de prevederile art. 76 din Constituție, art. 1 din OG nr. 137/2000.
Recursul nemotivat în drept dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din instituțiile publice de apărare națională, administrație publică și siguranță națională precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din această instituție, prin art. 1 s-a stabilit că "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr. 275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr. 496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2. introdus de Ordinul modificator: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prev. în art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
În anul 2004, structura fostului Minister al Internelor a suferit modificări în sensul că acest organ al administrației centrale de stat a devenit Ministerul Internelor și Administrației Locale prin trecerea în cadrul administrației locale a unor servicii cum sunt: pașapoartele, evidența personalizată, context în care a și fost modificat Ordinul Ministerului Apărării nr. 275/2002 prin Ordinul nr. 496/2003 prin care s-a specificat faptul că, pentru personalul civil, trecut în rândul administrației publice locale, funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții, strict enumerate.
Deși au fost invocate dispozițiile art.9.2 din acest ultim ordin conform cărora "indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, se constată că un act normativ de punere în aplicare a unei legi, cum este și Ordinul nr. 496/2003, nu poate extinde sfera de aplicare a legii pe care este chemat s-o aplice, principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative consacrat prin dispozițiile art. 4 din Legea nr. 24/2000 excluzând, fără echivoc această posibilitate.
Față de cele reținute rezultă cu certitudine că sporul de dispozitiv prevăzut prin art. 13 din Legea nr. 138/1999 cu modificările și completările ulterioare reprezintă o remunerație specială întemeiată pe specificul raporturilor de muncă al angajaților din instituțiile enumerate la art. 1 din lege și constatând că nu sunt motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G și, împotriva sentinței nr. 135 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr. judecător - E
pensionat semnează
președintele instanței
Red.
Judec. fond:,
Tehnored.
2 ex. 15.05.2009
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Biciușcă Ovidiu, Sas Laura