Anulare act. Decizia 470/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.470
Ședința publică din 8 mai 2008
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva deciziei civile nr.1029/A/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și, având ca obiect anulare certificat de moștenitor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă personal reclamantul recurent asistat de avocat, intervenientele și, personal și asistate de avocat, intervenienta, personal, precum și avocat în reprezentarea pârâților intimați și.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, la data de 25.04.2008, intimații și au depus întâmpinare.
Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenție depuse la dosar la termenul anterior de judecată.
Reprezentantul reclamantului recurent și al intervenientelor solicită admiterea în principiu a cererilor de intervenție.
Reprezentanta intimaților pune concluzii de respingere a cererilor de intervenție ca neîntemeiate.
În deliberare, instanța admite în principiu cererile de intervenție formulate de, și întrucât nu au altă natură decât de a susține apărările recurentului. emaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților și a intervenientelor solicită admiterea recursului și a cererilor de intervenție accesorii, casarea cu trimitere spre rejudecare pe fond.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului și a cererilor de intervenție accesorie potrivit motivelor expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1029/06.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.6646/21.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar cu același număr, în contradictoriu cu pârâții și.
Prin această decizie, tribunalul a confirmat soluția instanței de fond care a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului privind anularea certificatului de moștenitor autentificat de BNP sub nr.24/17.05.2000.
Judecătoria a constatat că, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "Contract de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 06.07.1994, defunctul s-a obligat să vândă reclamantului suprafața de 0,5 ha teren, situat în com., jud. T, lângă calea ferată, în apropierea celui de-al doilea canton, în locul numit, pentru prețul de 500.000 lei, din care 400.000 lei au fost plătiți promitentului - vânzător l data încheierii antecontractului, diferența de 100.000 lei urmând a fi achitată în momentul autentificării contractului.
- vânzător a decedat însă la data de 06.05.1998, fără ca părțile contractante să fi procedat la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, iar prin certificatul de moștenitor nr.24/17.05.2000, emis după succesiunea defunctului I, s-a stabilit că în masa succesorală intră și terenurile evidențiate în CF nedefinitivă 3551, dobândite prin reconstituirea dreptului de proprietate. Prin același certificat de moștenitor s-a constatat că pârâtul are calitatea de moștenitor legal acceptant, în calitate de fiu al defunctului, culegând moștenirea acestuia în cotă de 1/1, în timp ce celălalt fiu a fost declarat străin de succesiune, prin neacceptare.
În anul 2006, reclamantul i-a chemat în judecată pe aceiași pârâți în dosarul nr-, solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare și intabularea dreptului său de proprietate asupra parcelei de 0,5 ha din litigiu, însă judecata în acest dosar s-a suspendat până la soluționarea prezentei acțiuni, având ca obiect anularea certificatului de moștenitor emis în favoarea pârâtului.
Sub aspectul excepției de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de către pârâți, prima instanță a reținut că acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este admisibilă, raportat la dispozițiile art.88 din Legea nr. 36/1995, cum la fel a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
Pe de altă parte însă, prima instanță a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantului și lipsa de interes a acestuia, în raport cu dispozițiile aceluiași articol 88 din Legea notarilor publici, constatând că una dintre cerințele esențiale pentru promovarea acțiunii în anularea certificatului de moștenitor se referă la existența unei vătămări produse prin emiterea sa. Însă, în condițiile în care reclamantul nu face parte din categoria succesibililor și nu reclamă drepturi succesorale proprii, el pretinzând doar perfectarea contractului pentru un bun din masa succesorală și cum prejudiciul produs acestuia constă în refuzul succesorului de a perfecta un astfel de contract autentic, nicidecum în stabilirea moștenitorilor defunctului și/sau a masei succesorale, rezultă că reclamantul nu are calitatea să solicite anularea certificatului de moștenitor.
În plus, cercetând și eventualul folos practic pe care l-ar obține reclamantul în urma anulării certificatului de moștenitor, judecătoria a constatat că acesta nu are interes, în înțelesul juridic al termenului. Aceasta deoarece, în raport cu caracterul unitar, universal și indivizibil al transmisiunii succesorale, pârâtul, în calitatea sa de moștenitor legal unic al promitentului - vânzător, culege atât activul succesoral, respectiv inclusiv dreptul de proprietate asupra parcelei de teren din litigiu, cât și pasivul succesoral, constând în obligațiile asumate de defunctul său tată, deci inclusiv obligația asumată de defunct de a transfera dreptul de proprietate prin act autentic, iar calitatea de moștenitor recunoscută pârâtului de certificatul de moștenitor nu a făcut altceva decât să îi confere acestuia calitate procesuală în procesul paralel, pornit pentru prestație tabulară.
Cât privește susținerea reclamantului, potrivit căreia dacă nu ar fi fost emis certificatul de moștenitor în litigiu, atunci domnia sa ar fi fost îndreptățit să culeagă succesiunea defunctului, judecătoria a reținut că acesta se află în eroare întrucât singura situație care permite altor persoane, decât moștenitorii legali ori testamentari de a face acte de acceptare a succesiunii este cazul prevăzut de art.699 Cod civil, care autorizează pe creditorii eredelui renunțător să ceară încuviințarea justiției în acest sens, în limita creanțelor lor, ceea ce nu este cazul în prezenta speță. Aici, reclamantul nu vine nici în calitate de moștenitor (legal sau testamentar) și nici în calitate de creditor al vreunui erede renunțător, ci încearcă să valorifice drepturi proprii, întemeiate pe obligații ale defunctului.
Judecătoria a mai observat că un asemenea scop poate fi atins de reclamant doar în cadrul procesului de prestație tabulară, nicidecum în prezenta acțiune deoarece dacă s-ar anula certificatul de moștenitor emis în favoarea pârâtului, atunci acesta nu ar mai putea să răspundă nici în cadrul raportului de drept material stabilit între reclamant și defunctul, care se referă la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
Această sentință a fost apelată de către reclamant, care a criticat sentința pe considerentul că judecătoria a reținut greșit ipoteza perfectării unui antecontract de vânzare-cumpărare, câtă vreme acest antecontract există deja și în plus, faptul că s-a interpretat greșit textul art.88 din Legea nr. 36/1995, asupra căruia apelantul a insistat că se aplică în speța de față.
În același context, apelantul a susținut că la emiterea certificatului de moștenitor nu s-au respectat dispozițiile art.69 alin.1 din Legea nr. 39/1995, care prevăd că, în cererea de deschidere a procedurii succesorale, va fi menționat și pasivul succesoral, adică obligațiile asumate de defunct prin antecontractele încheiate precum și art.81 alin.2 din Legea nr. 36/1995, care arată că în încheierea finală vor fi trecute și datoriile succesiunii, iar remedierea acestor lipsuri se poate realiza doar prin anularea certificatului.
Apelantul a mai susținut că pârâtul-intimat, unicul moștenitor al promitentului, intenționează să înstrăineze grabnic masa succesorală unor terțe persoane, cu scopul de a nu-și îndeplini obligațiile ce rezultă din pasivul succesoral, în frauda creditorilor defunctului. Dacă în certificatul de moștenitor ar fi fost cuprins și pasivul succesoral, atunci, la intabularea titlurilor de proprietate în CF, pe baza certificatului de moștenitor, s-ar fi menționat și obligațiile ce rezultă din pasivul succesoral, acestea putând fi opozabile oricărui eventual terț cumpărător, astfel că există interes în admiterea acțiunii. Or, omiterea pasivului succesoral din certificatul de moștenitor îl pune pe prezumtivul cumpărător în situația de a nu cunoaște situația juridică a bunului cumpărat.
Prin întâmpinările lor, pârâții au solicitat respingerea apelului reclamantului.
Tribunalul a constatat că soluția judecătoriei este legală și temeinică, reținând că, în condițiile în care reclamantul nu face parte din categoria succesibililor și nu reclamă drepturi succesorale, urmărind doar înscrierea în pasivul succesoral a unei obligații asumată de defunct printr-un antecontract încheiat cu privire la un bun din masa succesorală, iar prejudiciul produs constă în refuzul perfectării antecontractului. Astfel, reclamantul - apelant nu are calitatea de a solicita anularea certificatului de moștenitor.
În plus, reclamantul nu are un folos practic prin admiterea acțiunii, față de caracterul unitar, universal și indivizibil al transmisiunii succesorale, pârâtul culegând atât activul, cât și pasivul succesoral, iar calitatea de moștenitor recunoscută prin certificatul contestat nu face decât să-i confere calitate procesual pasivă în procesul paralel, având ca obiect prestație tabulară.
Instanța de apel a mai reținut că antecontractul de vânzare-cumpărare, invocat ca temei al acțiunii, a fost depus la dosar și nu se pune în discuție un eventual refuz al perfectării sale, ci o eventuală imposibilitate de executare a obligațiilor asumate prin antecontract, datorită unor vânzări de bunuri succesorale către terți, însă nici acest aspect nu poate să-i confere reclamantului legitimare procesuală activă în acțiunea de anulare a certificatului de moștenitor, în condițiile în care nu a dovedit că are un interes legitim, juridic și actual în promovarea prezentei acțiuni. Prin emiterea certificatului de moștenitor contestat, reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale, chiar dacă în patrimoniul luide cujusar fi existat obligația asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare, la momentul deschiderii succesiunii.
Lipsa menționării pasivului succesoral în conținutul cererii de deschidere a procedurii succesorale notariale, în încheierea de finalizare a acestei proceduri și în certificatul de moștenitor nu constituie motive de anulare sau de nulitate a certificatului. Este adevărat că dispozițiile art.69 și 81 din Legea nr. 36/1995 prevăd că și pasivul succesoral trebuie să fie indicat, însă nemenționarea acestuia nu atrage nulitatea actului notarial emis ca urmare a dezbaterii succesiunii și aceasta tocmai în raport cu puterea doveditoare a certificatului de moștenitor, recunoscută de doctrină și de jurisprudența în materie. În acest sens, este unanim acceptat faptul că certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor precum și a cotei de moștenire culeasă, neavând însă aptitudinea de a proba drepturile reale sau de creanță indicate în activul sau pasivul succesiunii.
Notarul public nu are căderea să certifice calitatea de proprietar a celui ce lasă moștenirea, iar actul emis ca urmare a procedurii succesorale notariale nu constituie o dovadă că bunurile aflate în patrimoniul defunctului i-au aparținut acestuia în proprietate. De asemenea, lipsa de mențiuni în activul succesoral a tuturor bunurilor defunctului nu este de natură să înlăture drepturile succesorilor asupra acestora. Situația este identică și în privința pasivului succesoral, respectiv menționarea de către notar a unei obligații a defunctului asumată prin act juridic de acesta în pasivul succesoral, nu face dovada absolută a existenței acestei obligații și nici a întinderii sale, tot astfel cum neindicarea unei obligații a luide cujus, în certificatul de moștenitor, nu poate conduce la concluzia inexistenței acestei obligații.
În consecință, tribunalul a constatat că în mod corect, prima instanță a apreciat că reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale prin nemenționarea pasivului succesoral, în condițiile în care acesta va putea să-și realizeze drepturile pe calea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art.1073 Cod civil, pentru executarea antecontractului invocat, acțiune pe care de altfel a și promovat-o deja.
În acest context, tribunalul a mai reținut că unirea excepțiilor cu fondul nu se impunea, în raport cu dispozițiile art.138 alin.2 Cod procedură civilă, pentru soluționarea acestora nefiind necesară administrarea unor probe ce vizează fondul cauzei.
În continuare, instanța de apel a mai constatat că și în ipoteza în care datoriile succesiunii nu au fost indicate în certificatul de moștenitor, reclamantul va putea să realizeze dreptul și în absența acestei mențiuni, fără să fie necesară anularea certificatului de moștenitor.
În ceea ce privește intenția de înstrăinare a bunurilor succesorale de către pârât, în frauda intereselor lui, chiar dacă s-ar dovedi o asemenea intenție, nici ea nu este de natură să justifice anularea certificatului de moștenitor, în condițiile în care înstrăinarea s-ar putea realiza chiar și dacă o astfel de mențiune ar fi inserată în certificatul de moștenitor. Această concluzie de impune deoarece prin antecontractul invocat de către reclamant, defunctul și-a asumat o obligație de a face, nu o obligație de a da, iar dreptul de proprietate asupra terenului nu a ieșit din patrimoniul său până la momentul decesului.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că este eronată afirmația apelantului potrivit cu care, în baza mențiunilor privind pasivul succesoral în cuprinsul certificatului de moștenitor, s-ar fi putut proceda la înscrierea acestei obligații în CF și aceasta întrucât art.47 și următoarele din Legea nr. 7/1996 detaliază actele și faptele juridice în baza cărora se pot face înscrieri în CF, or obligația de a încheia un contract de vânzare-cumpărare cu privire la un teren nu este susceptibilă de a fi înscrisă, ca atare, în CF, nefiind inclusă în categoria prevăzută de textul arătat.
În ceea ce privește lipsirea de protecție a eventualului cumpărător, reclamantul nu o poate invoca pentru a obține beneficii juridice pentru sine, în condițiile în care nu are un interes personal care să îi legitimeze demersul judiciar, iar probele solicitate în dovedirea posesiei terenului și a intenției moștenitorului de a înstrăina terenul pentru care are o promisiune de vânzare nu sunt utile cauzei întrucât nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, nefiind apte să dovedească interesul în obținerea anulării certificatului de moștenitor.
Nu numai că reclamantul-apelant nu poate obține un folos practic din anularea certificatului de moștenitor, ci ar fi chiar prejudiciat printr-o astfel de soluție, în condițiile în care nu ar mai putea să justifice calitatea procesuală pasivă, de moștenitor legal, al pârâtului, în acțiunea promovată pentru executarea antecontractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul, recurs ce a fost motivat în drept cu dispozițiile art.304 pct.5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În privința motivului de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, s-a solicitat casarea deciziei recurate întrucât tribunalul ar fi nesocotit dispozițiile art.68 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că nu a observat lipsa calității de reprezentant al pârâților în persoana doamnei avocat, care a reprezentat doar unul dintre intimații, deși întâmpinările acestora sunt comune.
În privința motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.7 -9 Cod procedură civilă, recurentul nu le-a susținut și dezvoltat în mod individual, însă s-a argumentat că primele două instanțe au interpretat greșit dispozițiile art.87-88 din Legea nr. 36/1995 raportat la art.1176 Cod civil, în condițiile în care, în opinia recurentului, instanțele au competența de a anula certificate de moștenitor și la cererea unor terțe persoane, prejudiciate prin emiterea lor, în condițiile în care antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu antecesorul pârâților s-a convertit în act juridic autentic, dintr-un act sub semnătură privată.
Raportat la calitatea procesuală activă a reclamantului, recurentul a susținut că instanțele au greșit flagrant respingând această calitate și prin aceasta decizia nr.5369/17.06.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a clarificat acesta aspect, acordând legitimare procesuală activă și terților vătămați prin emiterea certificatului de moștenitor, ipoteza fiind întărită și de decizia nr.32/29.01.2004 a Curții Constituționale.
Mai mult decât atât, eroarea în care s-au aflat primele două instanțe este amplificată și de ignorarea dispozițiilor art.1176-1177 Cod civil, în condițiile în care intimații au recunoscut înscrisul sub semnătură privată întocmit de antecesorul lor, astfel că acest antecontract s-a convertit într-unul autentic, în privința efectelor sale.
În cauză au formulat cereri de intervenție accesorie doamnele, și, în susținerea argumentelor reclamantului - recurent, cerere ca re a fost admisă în principiu.
Pârâții - intimați și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și a cererilor de intervenție accesorie, arătând pe de o parte că dispozițiile art.68 Cod procedură civilă raportat la Legea avocaturii nu a fost încălcat întrucât oricare dintre cei doi pârâți, cu interese comune, putea să încheie contractul de asistență juridică, să achite onorariul și să semneze delegația avocațială, iar acest aspect este oricum invocat pentru prima oară în fața instanței de recurs.
În privința fondului cauzei, intimații au arătat că reclamantul - recurent se află în eroare cu privire la calea judiciară pe care o are de urmat pentru valorificarea drepturilor dobândite prin antecontractul de vânzare-cumpărare, câtă vreme dreptul dobândit de către reclamant este un drept de creanță, ce poate și trebuie să fie valorificat prin calea acțiunii tipice, particulare, a prestației tabulare și nicidecum prin anularea certificatului de moștenitor.
Curtea, analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea dispozițiilor art.299 și următoarele Cod procedură civilă raportat la art.312 Cod procedură civilă, va constata că acesta nu este întemeiat.
Astfel, în privința motivului de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea va constata că niciuna dintre primele două instanțe nu a pricinuit reclamantului - recurent vreo vătămare de natură să conducă la desființarea acestor soluții, dispozițiile art.68 alin.1 Cod procedură civilă nefiind încălcate.
Astfel, textul indicat prevede că procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților, iar norma trebuie înțeleasă și interpretată în consonanță cu Legea nr. 51/1995-republicată, mai ales atunci când se are în vedere existența unor interese comune ale mai multor părți, ce urmează a fi reprezentate de același avocat.
În această ordine de idei, raportat la cazul în speță, oricare dintre intimații ce au interese procesuale comune poate da mandat (expres au tacit) oricăruia dintre ceilalți intimați pentru a perfecta, încheia și finanța acte de reprezentare judiciară, către un avocat și astfel, reprezentarea tuturor pârâților-intimați cu interese identice nu este periclitată și nu sunt încălcate nici norme de ordine publică care să le producă acestora o vătămare și cu atât mai puțin terților față de acel contract de asistență, cum este cazul reclamantului - recurent.
Mai mult decât atât, Curtea va constata că sub aspect formal, această critică este adresată tardiv, întrucât este formulată pentru prima dată în recurs și astfel se încalcă dispozițiile procedurale prevăzute de art.316 Cod procedură civilă raportat la art.299 Cod procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art.294 Cod procedură civilă.
În privința motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.7 - 9 Cod procedură civilă, Curtea va constata în primul rând că reclamantul - recurent nu s-a conformat cerințelor formale prevăzute de art.302/1 alin.1 lit.c Cod procedură civilă în sensul în care acesta nu a detaliat/dezvoltat fiecare motiv de modificare în parte, în mod individual.
Totuși, Curtea, analizând decizia recurată, va constata că aceasta nu este afectată de lipsa unei motivări ori a unei motivări contradictorii sau străină de natura pricinii, care să atragă modificare acesteia, și nici nu a luat în considerare o analiză a unui act juridic, în sens denegotium jurisîntrucât nu a procedat la analizarea clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant și antecesorul pârâților - intimați, astfel că este exclusă incidența motivelor de recurs prevăzute de art.304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă.
În privința art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va constata că primele două instanțe au aplicat corect dispozițiile art.137 Cod procedură civilă și au constatat în mod justificat că reclamantului îi lipsește interesul, în înțeles stric juridic, pentru obținerea anulării certificatului de moștenitor eliberat pe seama pârâtului, în contextul în care reclamantul urmărește în mod cert realizarea unui drept de creanță, derivate dintr-o obligație asumată de către antecesorul pârâților prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat anterior decesului.
Reclamantul-recurent s-a referit și a depus în instanță extras din decizia civilă nr.5369/17.06.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și decizia nr.32/29.01.2004 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a art.88 din Legea nr. 36/1995, însă aceste decizii nu înlătură și nu contrazic justețea soluțiilor anterioare pronunțate în prezentul dosar întrucât, deși art.88 din Legea nr. 36/1996, raportat la dispozițiile art.99 și 100 din același act normativ nu exclud posibilitatea terților de cerere anularea sau nulitatea absolută a unui certificat de moștenitor, totuși, certificatul de moștenitor "nu constituie titlu de proprietate și nu înlătură posibilitatea persoanelor străine de moștenire de a emite pretenții asupra bunurilor cuprinse în masa succesorală, de a face dovada drepturilor lor asupra acestor bunuri și de a-și apăra drepturile și interesele în justiție:" Or, ceea ce afirmă Curtea Constituțională în decizia nr.32/2004 este tocmai faptul că reclamantul are deschisă posibilitatea salvgardării drepturilor sale, dobândite prin perfectarea antecontractului de vânzare-cumpărare, dar nu ca urmare a anulării certificatului de moștenitor, ci pe calea unei alte acțiuni, de prestație tabulară, care de altfel se și află pe rolul instanțelor.
O eventuală anulare a certificatului de moștenitor, cum corect au reținut și primele două instanțe, ar conduce la consecințe negative în litigiul de valorificare a creanței reclamantului întrucât nu ar mai avea cu cine să se judece întrucât un efect al anulării certificatului de moștenitor este că va conduce la inexistența unor moștenitori ai luide cujus, cel care a contractat cu reclamantul înainte de deces, iar obligațiile asumate de cătrede cujusnu ar mai fi opozabile/transferabile nimănui, astfel că pârâtului - intimat i-ar lipsi calitatea procesuală pasivă în litigiul de prestație tabulară, o excepție de natură să submineze demersurile reclamantului pentru a-și valorifica dreptul de creanță dobândit prin perfectarea acelui antecontract de vânzare-cumpărare.
În aceeași ordine de idei, Curtea va constata că raportat la argumentele de mai sus, o analiză a dispozițiilor art.1176-1177 cod civil este inadecvată și inoportună în prezenta speță, câtă vreme aici nu este analizat înscrisul sub semnătură privată reprezentat de antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant și antecesorul pârâților, ci oportunitatea și interesul juridic al reclamantului în anularea certificatului de moștenitor emis pe seama pârâtului.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art.312 raportate la art.304 pct.5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.1029/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, iar în temeiul prevederilor art.55 raportat la art.49 alin. ultim Cod procedură civilă, va respinge cererile de intervenție formulate de intervenientele, și.
În temeiul prevederilor art.274 și următoarele Cod procedură civilă, va obliga recurentul să plătească intimaților suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 1029/6.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Respinge cererile de intervenție accesorie formulate de intervenientele, și.
Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red./16.05.2008
Tehnored. /2 ex./19.05.2008
Prima instanță: Milita
Instanța de apel: ,
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
