Anulare act. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 79
Sedința publică din 2 februarie 2009
PREȘEDINTE: Maria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Marinela Giurginca
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva Deciziei civile nr. 576/A/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și, având ca obiect revocare testament.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat reclamanții intimați prin avocat și pârâta recurentă prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamanților intimați a depus concluzii scrise.
Reprezentanta pârâtei recurente a învederat instanței faptul că cererea introductivă de instanță, formulată de reclamanții - intimați, nu privește întreaga stare de fapt dedusă din această cerere, situație care a dus la formularea unei noi cereri privind soluționarea întregului demers ce decurge din această speță, fapt pentru care solicită suspendarea, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, a judecării prezentei cauze, până la soluționarea cererii înregistrată la Judecătoria Timișoara.
Reprezentantul reclamanților intimați a solicitat respingerea cererii de suspendare.
Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat să se constate lipsa calității procesuale active a reclamanților și faptul că nu au făcut dovada calității de moștenitori și acceptării succesiunii, sens în care solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamanților intimați, având cuvântul, a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active iar, pe fond, respingerea recursului, întrucât decizia atacată e legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin Sentința civilă nr.2779/05.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost admisă acțiunea principală formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta și s- constatat revocarea tacită a testamentului întocmit de autoarea, în favoarea pârâtei, autentificat sub nr. 10755/04.08.1971 de notariatul de Stat Județean
Prin aceeași hotărâre a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamanților - pârâți reconvenționali și în cererea reconvențională privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului înscris în F 5785 T, formulată de către pârâta și a fost respinsă această cerere reconvențională.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin testamentul autentificat sub nr. 10755/04.08.1971 de Notariatul de Stat Județean T, numita a dispus, pentru cazul încetării sale din viață, în sensul că nepoatei sale de frate, - pârâta - să îi rămână cota indiviză de proprietate de parte din imobilul înscris în Cartea funciară nr. 5785 T, nr. top 10566 și teren de 602 mp, situat în T-, jud. T, cota dobândită de testatoare prin cumpărare la dată la care nu era căsătorită.
În temeiul acestui document, legatara a procedat la dezbaterea succesiunii mătușii sale, - - -, emițând în dosarul succesoral nr.3/2002 certificatul de moștenitor nr. 3/08.01.2002 cu care pârâta s-a întabulat în evidențele de publicitate imobiliară la data de 09.01.2002.
Ulterior, a înțeles să încheie un nou testament, acesta din urmă fiind autentificat sub nr. 270/14.09.2000 de P, instituind ca legatari universali ( care să moștenească întreaga sa avere mobilă și imobilă care va exista în patrimoniul testatoarei la data decesului) pe reclamanții și.
Instanța de fond a apreciat că acțiunea civilă, în constatarea revocării primului testament, este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 650 cod civil patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai în temeiul legii, dar și în temeiul voinței celui care lasă moștenirea, manifestată prin testament.
Defuncta a dispus, însă, de averea sa în 14.02.2000,prin întocmirea unui testament în formă autentică, instituind legatar universal pe reclamanții și, act de voință prin care sunt anulate celelalte acte de voință întocmite anterior acestei date, respectiv, testamentul întocmit în favoarea pârâtei în anul 1971.
Pentru acest considerent, prima instanță a admis acțiunea reclamanților și a constatat că testamentul întocmit la 4 august 1971 fost revocat prin testamentul întocmit în anul 2000 de aceeași testatoare.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către reclamanta reconvențională, pârâtă în acțiunea principală, referitoarea la constatarea dreptului de uzucapiune asupra unei cote din imobil, care în anul 1971 i-a fost testată de actuala defunctă, proprietară a acelei cote indivize din imobil, această cerere a fost respinsă de către prima instanță, cu precizarea că pârâții reconvenționali și nu aveau calitate procesuală pasivă în acel litigiu, nefiind proprietarii tabulari ai acelei cote indivize.
Prima instanță a avut în vedere și faptul că nu a fost solicitată rectificarea de carte funciară și nici anularea certificatului de moștenitor cu nr.3/08.01.2002, eliberat ca urmare a succesiunii defunctei și deferirea masei succesorale a acesteia, pârâtei, care și - înscris dreptul său de proprietate în cartea funciară, prin urmare, acțiunea în uzucapiune, formulată de aceasta, este și lipsită de interes.
Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe și admiterea cererii reconvenționale.
În motivare apelului, pârâta a arătat că în fața primei instanțe a încercat să analizeze îndeplinirea celor 3 condiții, prevăzute de art. 91 Cod civil, pentru revocarea testamentului, ținând cont de maniera în care a fost dobândit imobilul în anul 1971, de persoana care a achitat prețul imobilului, de persoana care l-a deposedat în întregime, util și netulburat în toată perioada, și de faptul că momentul întocmirii celui de -al doilea testament, defuncta, fiind în vârstă înaintată, nu avea conștiința întocmirii acestui act.
Apelanta mai arată că notarul, care a întocmit testamentul din anul 2000, nu putea aprecia asupra discernământului testatoarei,fără a avea un act medical, care să ateste acest lucru, mai ales că s-a deplasat la domiciliul testatoarei care se afla în imposibilitate de a se deplasa, din cauza vârstei și a bolii.
În ceea ce privește cererea reconvențională, apelanta arată că prima instanță nu a fost preocupată de cel care a stăpânit imobilul timp de 30 de ani, de felul în care a fost exercitată posesia și că, în mod greșit, s-a respins cererea sa de uzucapiune.
În susținerea apelului, apelanta a solicitat administrarea unor probe, care au fost respinse de către instanța de apel, nefiind pertinente cauzei.
Prin Decizia civilă nr.576/A/10.09.2008 a fost admis apelul pârâtei, a fost schimbată în parte hotărârea primei instanțe în sensul că a fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea reconvențională privind uzucapiunea cotei de părți din imobil, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților reconvenționali și, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea reconvențională privind uzucapiunea cotei de din imobil, a fost admisă excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale privind constatarea uzucapiunii a cotei de părți din imobil aparținând pârâtei și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, deliberând în primul rând asupra excepției de inadmisibilitate a cererii reconvenționale de constatare a uzucapiunii asupra cotei de imobil, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, a reținut că, imobilul fiind situat într-o regiune de carte funciară, uzucapiunea este reglementată de Decretul Lege nr.115/1938, în vigoare la momentul intrării în posesie a imobilului (1971), având în vedere efectul retroactiv al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Astfel fiind, cererea pârâtei-reclamantă reconvențională de a-i fi fost constatată uzucapiunea în temeiul Codului civil asupra cotei de din imobil aparținând defunctei a fost apreciată ca fiind inadmisibilă. Cât privește cazurile de uzucapiune reglementate de art.27 și 28 din Decretul Lege nr.115/1938, acestea nu au fost întrunite în speță, pârâta-reclamantă reconvențională nefăcând dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de articolele anterior menționate.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale privind constatarea uzucapiunii în privința cotei de din imobil aparținând defunctei și a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvențională privind uzucapiunea cotei de din imobil.
Dezlegarea reținută de către prima instanță referitoare la lipsa de interes a pârâtei-reclamantă reconvențională în constatarea uzucapiunii, s-a justificat doar în privința cotei de din imobil, proprietatea pârâtei-reclamantă reconvențională. Cu privire la cota de din imobil aparținând defunctei, pârâta-reclamantă reconvențională a justificat interesul de aod obândi în proprietate în urma revocării testamentului întocmit în favoarea sa cu privire la această cotă.
Prima instanță a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive reclamanților în cererea reconvențională formulată de către pârâtă, câtă vreme reclamanții, deși nu s-au intabulat în cartea funciară, ca proprietari, asupra cotei de din imobil, au dobândit-o extratabular, urmare a testamentului autentic întocmit de defuncta. Pârâta-reclamantă reconvențională nu putea să cheme in judecată, pe calea cererii reconvenționale, nici pe defuncta, aceasta nemaiavând capacitate procesuală, și nici să se judece in contradictoriu cu sine însăși, fiind înscrisă în cartea funciară în calitate de proprietar tabular al imobilului la data formulării acțiunii.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților reconvenționali și, a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale privind constatarea uzucapiunii în privința cotei de din imobil aparținând defunctei --, a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvențională privind uzucapiunea cotei de din imobil, a admis excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale privind constatarea uzucapiunii asupra cotei de din imobil aparținând pârâtei () și a respins, ca lipsită de interes, cererea reconvențională privind uzucapiunea cotei de din imobil.
Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate privind admiterea acțiunii principale și constatarea revocării tacite a testamentului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta reclamantă - reconvențională, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii principale formulată de reclamanții pârâți - reconvenționali și, care nu și-au dovedit calitatea procesuală activă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta susține că reclamanții nu au dovedit acceptarea succesiunii după defuncta, nu au prezentat un certificat de moștenitor prin care să facă dovada că au dezbătut succesiunea după defunctă și, în mod greșit, instanțele au respins această excepție invocată de pârâtă.
De asemenea, pârâta mai critică și faptul că nu a fost stabilită masa succesorală a defunctei și nici nu s-a stabilit cine a acceptat succesiunea acesteia.
Pentru că reclamanții nu au făcut această dovadă, consideră că aceștia nu pot solicita să se constate revocarea testamentului de către defunctă, prin întocmirea unui nou testament.
De altfel, reclamanții nici nu au solicitat anularea certificatului de moștenitor obținut de pârâtă, ca urmare a dezbaterii succesiunii în anul 2002.
În finalul recursului, pârâta înțelege să formuleze și un subsidiar în sensul de a fi casate hotărârile pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la judecătorie pentru administrare de probe, în sensul celor arătate în recurs.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenta, la termenul de azi, 02.02.2009, a solicitat suspendarea judecății acestui recurs, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, deoarece, pe rolul Judecătoriei Timișoara, a înregistrat o cerere de chemare în judecată a pârâților, prin care a solicitat să se constate anularea testamentului întocmit de defuncta la data de 14.09.2000, pentru lipsa discernământului acesteia și menținerea dispozițiilor testamentare, ce decurg din legatul cu titlul particular din 4 august 1971, întocmit de aceeași defunctă.
Curtea apreciază că acest proces poate fi soluționat fără a influența soluția din actualul litigiu, prin care se solicită doar constatarea revocării tacite a testamentului întocmit de în anul 1971 în favoarea pârâtei, în temeiul art. 920 Cod civil, fără a se pune în discuție validitatea acestuia.
Pentru acest considerent cererea de suspendare a judecății recursului, formulată în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, urmează a fi respinsă.
Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată neîntemeiat și în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a - l respinge.
În mod corect, prima instanță a reținut că testatoarea a revocat, în mod voluntar, tacit, testamentul autentic întocmit în anul 1971, în favoarea pârâtei, prin întocmirea unui alt testament autentic în 14.09.2000.
În noul testament autentic, testatoarea nu a revocat, în mod expres, testamentul autentic întocmit asupra unui bun determinat, aflat în proprietatea sa în anul 1971 ( respectiv cota de parte din imobilul înscris în F nr.5785 T ), ci a dispus, prin act de voință pentru cazul morții sale, de întregul său patrimoniu, instituindu-i pe actualii reclamanți, ca legatari universali.
Prin confecționarea unui nou testament, cu respectarea condițiilor de formă pentru actele solemne,defuncta a revocat tacit testamentul întocmit în favoarea pârâtei în anul 1971.
Față de voința testatoarei, în temeiul art. 920 Cod civil, prima instanță și apoi instanța de apel, în mod corect, a constatat că testamentul autentic întocmit în anul 1971 fost revocat tacit de către testatoare și a admis acțiunea reclamanților prin care aceștia au solicitat să se constate această revocare.
Textul de lege invocat mai sus stabilește că" un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau printr-un act legalizat de judecătoria competentă, care act va cuprinde notarea voinței testatorului sau prin testament posterior".
În speța de față, testamentul întocmit în anul 1971 nu a fost revocat printr-o declarație expresă a testatoarei, ci prin întocmirea unui testament posterior.
În atare situație, testamentul întocmit în anul 1971, fiind revocat de către testatoare în anul 2000 prin întocmirea unui alt testament în formă autentică, care a intrat în vigoare la data deschiderii succesiunii testatoarei, respectiv la data de 24.12.2000, nu se mai pune în discuție calitatea procesuală activă a reclamanților, care sunt legatarii universali ai defunctei, prin prisma acceptării succesiunii acestei defuncte, așa cum pretinde pârâta, în motivele de recurs.
Instanța de judecată, în raport de ceea ce se solicită în prezenta cauză, nu trebuie să fie preocupată de stabilirea masei succesorală a acestei defuncte, atâta vreme cât niciuna dintre părți nu a solicitat dezbaterea succesorală.
Faptul că reclamanții nu au solicitat și anularea certificatului de moștenitor eliberat în anul 2002, la cererea pârâtei, care a dezbătut succesiunea defunctei, pe baza unui testament care, ulterior, s-a dovedit că este revocat și nu produce efecte, nu poate determina instanța de recurs să caseze hotărârile pronunțate în cauză și să trimită cauza, spre rejudecare, la instanța de fond, deoarece această cerere poate fi formulată și separat de către persoanele interesate.
Față de cele mai sus-expuse, Curtea găsește că recursul declarat de pârâta este neîntemeiat și în conformitate cu textele de lege mai sus -indicate, urmează a-l respinge.
Deoarece nu au fost dovedite cheltuieli de judecată, în acest proces, de către intimați, urmează a fi respinsă cererea de acordare a acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, formulată de recurentă.
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva Deciziei civile nr. 576/A/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
RED. M/11.03.2009
DACT.B/2ex/11.03.2009
INST.APEL- - - Tribunalul Timiș
INST.FOND- - Judecătoria Timișoara
Președinte:Maria MartinescuJudecători:Maria Martinescu, Cristian Pup, Marinela Giurginca
