Anulare act. Decizia 860/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR.860
Ședința publică din 9 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Andra Corina Botez
JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții și, domiciliați în comuna, sat de jud. D, împotriva deciziei civile nr. 218/25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în comuna, sat, jud.D, prin, domiciliat în comuna, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-pârâți și, asistați de avocat din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 4 dosar, intimata-reclamantă prin, asistat de avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 22 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenții-pârâți depune la dosar chitanța seria - nr. -/10.09.2009 în cuantum de 12 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulate de instanță la fila 23 dosar, precizând că nu are cereri de formulat.
Avocat pentru intimata-reclamantă declară că nu are cereri de formulat, solicitând judecarea recursului.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri și în baza art. 129 alin.5 Cod proc.civilă, ce reglementează rolul activ al judecătorului, rap.la art. 304 pct.1 Cod proc.civilă combinat cu art. 2821Cod proc.civilă, invocă din oficiu și pune în discuție un motiv de nulitate de ordine publică ce afectează decizia tribunalului, constând în aceea că, în raport de valoarea imobilului în litigiu, prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1251/16.05.2003 de BNP, și ținând seama de decizia nr. 32/2009 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 Cod proc.civilă, hotărârea pronunțată de instanța de fond era susceptibilă doar de calea de atac a recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții-pârâți și, având cuvântul asupra motivului de nulitate de ordine publică invocat din oficiu de instanță, solicită casarea deciziei și trimiterea pricinii spre rejudecare la tribunal.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă prin, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei de nulitate de ordine publică.
Avocat, având cuvântul pe fondul recursului, pe linia motivelor dezvoltate în scris și depuse la dosar, susține oral că hotărârile pronunțate sunt nelegale, fiind incidente motivele de casare prev.de art. 304 pct.6,7,8 și 9 Cod proc.civilă. Solicită admiterea căii de atac exercitate, casarea ambelor hotărâri cu consecința respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În esență, susține că instanțele au admis greșit acțiunea formulată, constatând nulitatea celor două contracte încheiate succesiv între și (sora acesteia) și apoi între și clienții săi, pârâții, deoarece instanța de fond a fost învestită cu constatarea nulității absolute a celor două contracte pentru lipsa discernământului vânzătoarei-reclamante la data perfectării contractului. Instanțele nu au analizat acțiunea în limitele învestirii și s-au pronunțat însă pe lipsa consimțământului valabil, a cărui constatare ar fi condus la o cauză de nulitate relativă, iar nu absolută, astfel cum fusese promovată acțiunea. Ca atare, apreciază că instanțele s-au pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, interpretând greșit actul juridic dedus judecății.
Totodată, arată că prin decizia pronunțată, tribunalul a distorsionat și a interpretat eronat normele legale incidente în speță, iar motivarea este străină de natura pricinii. În acest sens, face trimitere la considerentele deciziei, prin care se motivează soluția din apel, tribunalul reținând greșit că prin decizia dată în recurs, în primul ciclu procesual, se confirmă tacit faptul că acțiunea putea fi promovată de reclamantă, fără a se avea în vedere împrejurarea că prin apelul promovat s-a susținut lipsa discernământului la momentul încheierii actului juridic ca fiind perpetuă datorită vârstei înaintate, iar nu ocazională, ceea ce ar fi trebuit să conducă implicit la anularea tuturor actelor încheiate în aceste condiții, cât și a acțiunii introductive de instanță. Instanțele au omis să observe că s-a invocat de nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2003 pentru lipsa discernământului, însă în anul 2004 promovează o acțiune în instanță în nume propriu, fără a fi declarată incapabilă, motivându-se soluțiile pe împrejurarea că aceasta a fost confirmată de și că reprezintă o acțiune în conservare. Față de toate aceste aspecte, apreciază că se poate reține inconsecvența instanțelor și se poate ajunge la ideea greșită că este anulabil orice contract încheiat de o persoană în vârstă, cu o capacitate psihică specifică etății sale, pe motiv că s-ar afla în incapacitate prezumată, ceea ce nu poate fi primit.
Sub un alt motiv de recurs, critică hotărârile deoarece, în opinia sa, instanțele au aplicat de plano principiul resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis, ce funcționează însă ca regulă, fără a observa că în privința acestuia există excepții instituite legal prin disp.art. 1898,1899 cod civil referitoare la dobânditorul de bună-credință, așa cum sunt clienții săi. Aceasta, deoarece vânzătoarea a avut toate însușirile cerute de lege pentru a transmite valabil imobilul, în privința pârâților funcționând principiul bunei-credințe, care nu a fost răsturnat, împrejurare față de care, prin anularea actului subsecvent s-a făcut o greșită aplicare a legii, soluția tribunalului nefiind motivată sub acest aspect.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea recursului declarat de pârâți, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, apreciind că nici unul din motivele invocate, indicate ca temei de drept al recursului, nu sunt incidente în speță, hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice sub toate aspectele.
În esență, arată că s-a pus accent de pârâți pe lipsa discernământului reclamantei, care a fost dovedită de altfel, ce constituie o condiție de nulitate relativă, fără a se avea însă în vedere de către aceștia împrejurarea că, pe lângă lipsa discernământului, reclamantei i-a lipsit în totalitate consimțământul la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în corelație și cu temeiul de drept al acțiunii introductive de instanță, anume art. 948 pct.2 Cod civil. Totodată, solicită a se avea în vedere că expertizele dispuse a fi întocmite în cauză au certificat lipsa discernământului reclamantei la încheierea actului juridic, hotărârile fiind temeinice sub acest aspect.
De asemenea, învederează că reclamanta a promovat această acțiune tocmai ca un act de conservare, sens în care se arată în doctrină și jurisprudență. Susține că reclamanta a fost asistată de apărător, numindu-se în persoana lui, care a confirmat practic toate actele procedurale întocmite anterior și care a susținut constant interesele acesteia, deși motivarea instanței este ambiguă sub acest aspect, fără a se putea reține însă vreo culpă a ului.
Apreciază că în speță nu a existat buna-credință a recurenților-pârâți, astfel cum se invocă prin motivele de recurs, deoarece cumpărătorii cunoșteau situația și condițiile în care a fost cumpărat imobilul de la. Totodată, consideră că dacă nu s-ar fi dispus anularea actului subsecvent, aceasta ar fi echivalat cu ineficacitatea juridică a nulității actului principal și ar fi reprezentat numai simplă formalitate, iar reclamanta, lipsită de discernământ, nu l-ar fi putut folosi în nici un fel și nu ar mai fi putut reintra în proprietatea casei sale.
Pe linia apărărilor invocate oral, depune la dosar concluzii scrise și deciziile civile nr. 3841/7.10.2003 și nr. 51/15.01.2003 pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, precum și extras din repertoriu de practică judiciară.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr. 2219/2005, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu drept de abitație viageră autentificat sub nr. 1251/2001 precum și a contractului de întreținere autentificat sub nr. 7315/2004.
În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că în anul 2003 încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu pârâta, prin care îi înstrăina acesteia imobilul proprietatea sa, însă la momentul respectiv, datorită vârstei înaintate, nu și-a putut reprezenta corect consecințele juridice ale actului încheiat din cauza lipsei de discernământ.
Ulterior pârâta,la scurt timp de la cumpărarea bunului l-a înstrăinat pârâților și, cunoscând împrejurarea că ea, vânzătoarea, la momentul întocmirii primului act, nu și-a putut exprima un consimțământ valabil.
În baza art. 115 Cod pr.civilă, pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii motivat de împrejurarea că în ceea ce privește încheierea primului contract, reclamanta și-a exprimat un consimțământ valabil în fața notarului public, iar referitor la cel de-al doilea contract, vânzarea bunului s-a făcut de către în calitate de proprietară a lui, cumpărătorii având cunoștință de clauza privind respectarea dreptului de abitație viageră al reclamantei.
La termenul din data de 12 aprilie 2006 apărătorul pârâților, cu ocazia acordării cuvântului în fond, a solicitat anularea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără discernământ.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 394 din 17 aprilie 2006, Judecătoria Găeștia respins excepția invocată de pârâții, și; a admis cererea reclamantei și pe cale de consecință a anulat contractul de vânzare cumpărare cu drept de abitație viageră, autentificat sub nr. 1251 din 16 mai 2003 încheiat între reclamantă în calitate de vânzătoare și, în calitate de cumpărătoare precum și contractul de întreținere autentificat sub nr. 7315 din 22.12.2004 încheiat între pârâta în calitate de creditoare a obligației de întreținere și pârâții și în calitate de debitori ai obligației de întreținere.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul ca cei trei pârâți să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul compus din casă construită din cărămidă și acoperită cu tablă, cu 2 camere, precum și suprafața de 1298 mp. curți construcții și arabil, iar reclamanta să restituie pârâtei prețul plătit, respectiv suma de 4500 lei noi.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că obiectul cauzei îl constituie anularea a două contracte, motivat de faptul că vânzătoarea nu avea discernământul necesar pentru a le încheia. Întrucât acest aspect a fost demonstrat cu expertiza medico-legală psihiatrică, precum și prin declarațiile martorilor, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea formulată și pe cale de consecință, a admis-
Împotriva sentinței au declarat apel în termenul legal prev. de art.284 alin.1 Cod pr.civilă pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe considerentul că în mod greșit s-a dispus anularea celor două acte notariale fără a lua în calcul și probele pe care au solicitat să fie administrate și chiar fără a avea în vedere faptul că au cerut anularea cererii de chemare în judecată fiind formulată de o persoană fără capacitate de exercițiu.
Au mai arătat apelanții că la solicitarea apărătorului reclamantei s-a dispus efectuarea unei expertize medicale psihiatrice, concluziile acesteia fiind că reclamanta nu avea discernământ, însă modalitatea în care s-a făcut această precizare, și anume "în baza unei examinări sumare." conduce la o altă concluzie și anume că lipsa de discernământ a fost constatată printr-o simplă apreciere și nu printr-o constatare științifică și obiectivă.
S-a învederat că au fost făcute demersuri de către apelanți pentru a obține de la medicul de familie relații în legătură cu starea de sănătate a reclamantei, iar din relațiile primite a rezultat că aceasta nu suferă de boli psihice.
Faptul că reclamanta era în deplinătatea facultăților mintale a rezultat și din relațiile primite de la poliția din localitate care la 11 aprilie 2006 fost prezentă la un incident în care parte era, polițiștii arătând că a avut un comportament normal și nu prezenta tulburări.
În aceste condiții, s-a solicitat efectuarea unei noi expertize medicale și schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
La rândul său, prin apelul declarat, reclamanta a arătat că este nemulțumită de soluția instanței, întrucât a fost obligată să plătească pârâtei suma de bani de 4500 lei, în condițiile în care pârâta nu i-a dat acești bani, astfel că nu poate fi obligată să restituie ceva ce nu a primit.
La termenul din data de 11 septembrie 2006 apelanții pârâți și au învederat instanței că pârâta a decedat fără a avea moștenitori și în acest sens au fost solicitate relații de la Primăria comunei, care la data de 13 noiembrie 2006 comunicat că singurul moștenitor al pârâtei este reclamanta.
Ulterior, la termenul din 19 martie 2007 s-a depus dispoziția de instituire a curatelei pentru numita în persoana lui.
Prin decizia civilă nr. 183/16 aprilie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa respins ca nefondat apelul reclamantei și a admis apelul pârâților, a schimbat în tot sentința și pe fond, a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că cererea de chemare în judecată trebuia formulată de o persoană cu consimțământ neafectat, iar faptul că reclamanta a fost apărată la instanța de fond, nu complinește consimțământul valabil atâta timp cât cu privire la aceasta nu s-a instituit curatela și nici nu a fost pusă sub interdicție.
În atare situație s-a considerat că tot ceea ce s-a realizat la instanța de fond este lovit de nulitate absolută, iar apelul este nul din moment ce s- dispus instituirea curatelei abia la ultimul termen de judecată, iar ul nu a declarat dacă își însușește sau nu ceea ce s-a făcut până la momentul respectiv.
În condițiile în care reclamanta nu avea capacitatea de a-și gestiona singură dosarul, nefiind instituită curatela, s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegală sub acest aspect, iar cu privire la apelul reclamantei, acesta a fost privit ca nefondat ca o consecință a admiterii apelului pârâților și pentru că nu s-a făcut dovada că nu s-ar fi achitat de către suma de bani stabilită cu titlu de preț.
Împotriva deciziei -menționate a formulat recurs reclamanta, care a învederat că hotărârea atacată este vădit nelegală și în contradicție cu dispozițiile legale incidente în cauză, deoarece la momentul promovării acțiunii la judecătorie funcționa prezumția că reclamanta are discernământ.
Întrucât în apel s-a numit un în persoana lui, persoană care a confirmat toate actele procedurale îndeplinite anterior tacit prin continuarea procesului în aceeași direcție și cu aceleași apărări cum a fost inițial, s-a considerat că soluția de respingere a acțiunii ca fiind promovată de o persoană fără discernământ apare ca fiind nelegală.
Pe fondul propriu zis al recursului, s-a învederat că prin probele administrate la instanța de fond, s-a demonstrat cu prisosință faptul că nu a existat sub nicio formă din partea reclamantei voința de a încheia un act juridic cu pârâta, astfel încât soluția pronunțată de prima instanță privind anularea contractelor în discuție era legală și temeinică.
La data de 10.09.2007 Curtea de Apel Ploieștia pronunțat decizia civilă nr.770 prin care a admis recursului și casat decizia, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că decizia pronunțată nu îndeplinește condițiile reglementate de art. 261 alin. 1 pct.5 Cod pr.civilă, pentru a se putea exercita controlul judiciar, întrucât considerentele sale sunt contradictorii, instanța reținând atât că apelul este nefondat, cât și că acesta, la fel ca și cererea de chemare în judecată sunt lovite de nulitate absolută " apelul declarat fiind, de asemenea, nul".
Primită spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, care a dispus completarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize psihiatrice la Institutul de Medicină Legală Minovici.
La termenul de judecată din data de 18.01.2008 reprezentantul legal al reclamantei a declarat că renunță la judecata apelului declarat.
La data de 25.05.2009 Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat decizia civilă nr.218 prin care a luat act de renunțarea reclamantei la apel și a respins ca nefondat apelul pârâților, obligându-i pe apelanți pârâți să plătească apelanților- reclamanți suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei echivalează cu un act de conservare, care a fost însușit și confirmat de reprezentantul legal al acesteia.
Tribunalul stabilită că în cauză s-a dovedit, conform concluziilor expertizei medico-legal,că la data încheierii actelor, reclamanta putea fi ușor manipulată pe fondul instalării unui sindrom, psihoorganic, astfel încât acesteia, pe lângă lipsa discernământului i-a lipsit în totalitate și consimțământul, neavând nici un moment reprezentarea și voința să încheie un act de dispoziție asupra imobilului.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termenul legal reglementat de art.301 Cod pr.civilă pârâții și.
Recurenții au susținut că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, precizând că instanțele au analizat validitatea actului încheiat prin prisma unei cauze de nulitate relativă și nu de nulitate absolută, astfel cum fusese investită.
Procedând astfel, arată recurenții, instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu
s-a cerut și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
În cel de al doilea motiv de recurs pârâții au susținut că motivarea instanței de apel este străină de natura pricinii, întrucât Curtea de Apel Ploiești, prin decizia de casare, nu a confirmat tacit capacitatea reclamantei de a promova acțiunea, astfel cum greșit s-a reținut, instanța de recurs analizând doar imposibilitatea exercitării controlului judiciar.
O altă critică subsumată acestui motiv de recurs vizează greșita echivalare a acțiunii unui act de conservare, întrucât reclamanta nu fost pusă sub interdicție.
Au precizat recurenții că în cauză nu se poate considera că demersurile judiciare ale reclamanților au fost însușite de, cum greșit a apreciat tribunalul, întrucât acesta a declarat exact contrariul, astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei nr.183/2007.
În cel de-al treilea motiv de recurs se arată că motivarea instanței de apel, raportat la concluziile expertizei medico-legale este eronată și contradictorie, discernământul fiind necesar a fi apreciat strict la momentul încheierii actului și, nu generic, prin prisma voinței.
În ultimul motiv de recurs s-a susținut că instanțele au încălcat disp.art.1898-1899 alin.2 Cod civil, în ceea ce privește soluția adoptată față de cel de-al doilea contract, întrucât nu au avut în vedere că sunt dobânditori de bună credință.
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și, pe fond, respingerea acțiunii.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp.art. 304 pct.7,8 și 9 Cod pr.civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare, dar a solicitat prin concluziile orale și scrise depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2009 Curtea a invocat și a pus în discuția părților un motiv de nulitate de ordine publică cer afectează decizia recurată, reglementat de disp.art.2821,329 și 304 pct.1 Cod pr.civilă.
Se constată astfel că, în raport de valoarea obiectului capătului de cerere principal- constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1251/2003, în care prețul menționat de părți este de 45.000.000 lei vechi- hotărârea pronunțată de instanța de fond, potrivit disp.art. 2821Cod pr.civilă, era susceptibilă doar de calea de atac a recursului.
Tribunalul, a judecat însă ca instanță de apel, în complet de doi judecători, fără a avea în vedere că,după pronunțarea deciziei de casare, la data de 9.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în cadrul unui recurs în interesul legii, decizia nr.32, prin care a stabilit ca, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea nulității unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În acest context, reținând că, potrivit disp.art.329 Cod pr.civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, tribunalul avea obligația de califica corect calea de atac exercitată de către părți, obligație care nu a fost însă respectată în cauză, tribunalul procedând la pronunțarea unei soluții cu încălcarea normelor imperative privind compunerea instanței reglementată de art.2 alin.3 Cod pr.civilă.
În raport de constatarea incidenței în cauză a acestei nulități de ordine publică, Curtea nu va mai proceda la analizarea motivelor de recurs formulate de pârâți.
În consecință, pentru aceste considerente, constatând incidența nulității de ordine publică reglementată de art.304 pct.1 Cod pr.civilă, în temeiul disp.art.108 alin.1 Cod pr.civilă, rap. la art.2821Cod pr.civilă și art.329 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul și va casa decizia, trimițând cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița, ca instanță de recurs.
În faza de rejudecare, tribunalul va proceda, în conformitate cu art. 85 Cod pr.civilă rap. la art.2821Cod pr.civilă, art.329 și art.315 Cod pr.civilă la calificarea corectă a căilor de atac declarate de părți prin cererile aflate la filele 3-6 din dosarul de apel nr.4882/2006 și la soluționarea acestora în complet de trei judecători, conform disp.art.2 alin.3 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții și, domiciliați în comuna, sat de jud. D, împotriva deciziei civile nr. 218/25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în comuna, sat, jud.D, prin, domiciliat în comuna, jud.D și în consecință:
Casează decizia civilă nr. 218/25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița, ca instanță de recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina
--- - - - -- -
GREFIER,
/VM
7 ex/17.11.2009
nr.2219/2005 Judec.
nr- Trib.
,
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Președinte:Andra Corina BotezJudecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina
